Între a salva oameni şi a salva ”hârtii” – care este decizia economică înţeleaptă? Read more: Între a salva oameni şi a salva ”hârtii” – care este decizia economică înţeleaptă? | AXA – bilunar al revistei SCA
Scris de Alina GLOD
M-am gândit mult cum să-mi intitulez articolul prezent şi singura idee succintă ce mi-a trecut prin minte a fost legată de înţelepciunea deciziei de a „salva” oameni sau a salva „hârtii” (bani). Atenţie, am spus înţelepciune şi nu inteligenţă. Inteligenţa presupune capacitatea de a înţelege uşor şi arareori poate profund fenomenele, de a sesiza relaţiile esenţiale, de a găsi o ieşire dintr-o anumită situaţie etc., pe când înţelepciunea presupune o reflectare mult mai adâncă a lucrurilor, o judecare a lucrurilor în esenţă, cumpătare, moderaţie, spirit de prevedere, deci un mod de gândire ce se constituie într-o soluţie pe termen lung. Prin urmare, înţelepciunea este oricând de preferat inteligenţei, căci o gândire aprofundată poate da soluţii pe care, la o primă vedere, din „inteligenţă”, le poţi trece uşor cu vederea şi chiar considera desuete. Astfel, dacă în primă fază, am putea afirma, din punct de vedere economic, că ne interesează reducerea deficitului bugetar, şi să tăiem (precum guvernul în cazul salariilor!) în stânga şi-n dreapta cheltuieli care mai de care, otova, am putea ajunge în scurt timp la concluzia că tocmai această idee este extrem de proastă, dovada fiind rezultatele înseşi. Astfel, ieşirile în stradă ale cetăţenilor, blocarea funcţionarilor publici în sediul Ministerului de Finanţe, gradul general de nemulţumire, scăderea puterii de cumpărare, inflaţia în expansiune şi şomajul puternic ne fac să afirmăm că o măsură aparent inteligentă a guvernului (bineînţeles doar după capul membrilor lui!) este de fapt o măsură extrem, extrem de proastă, arbitrară şi cinică pentru orice cetăţean al ţării.
Astfel, guvernul alege „inteligent” (de fapt extrem de prost şi neînţelept!) să salveze „hârtii” în loc de oamenii. Mai mult, se poate spune că aceste măsuri au avut un rezultat extrem de prost în rândul unei părţi a opiniei publice, aici referindu-mă la învrăjbirea dintre diversele categorii de salariaţi din România.
Din acest motiv aş vrea să subliniez câteva aspecte clare, fundamentate economic:
1. Un stat puternic înseamnă un stat cu funcţionari şi bugetari bine plătiţi astfel încât, pe de o parte să fie cât mai puţin supuşi tentaţiei de mită, fraudă şi hoţie, iar pe de altă parte, munca acestora să fie corespunzător reflectată de salariu. Acest salariu nu reprezintă în nici un caz o pomană pe care statul o oferă salariaţilor, ci contravaloarea muncii;
2. O bună parte a instituţiilor publice funcţionează după legi proaste sau să le spunem politicos…deficitare, în care o bună parte din muncă nu apare în salariul de bază, ci se regăseşte sub forma primelor şi stimulentelor, ca şi când acestea ar reprezenta o motivare a muncii şi nu o acoperire a deficienţelor bazei de salarizare de la care se pleacă;
3. Chiar dacă vârful ierarhiei bugetarilor este în general complet ineficientă datorită numirilor exclusiv pe criterii politice clientelare, primind salarii colosale pentru activităţi pe care le realizează de fapt doar subalternii, se creează falsa imagine că un funcţionar de rând, este plătit sau se comportă ca unul din topul ierarhiei salariale publice. Astfel, un funcţionar public sau un profesor sau un medic de rând nu este practic „în medie” egal cu un director de minister, scoală sau spital;
4. De asemenea, nu este de dorit, nicăieri, în nici o economie, o concepţie de tipul „să moară şi capra vecinului”. Tăierile salariale şi reducerile de posturi din sectorul privat întreprinse anul trecut şi în prima parte a acestui an, nu trebuie să intre într-o concurenţă din acest motiv cu sectorul public. Mai mult, dacă o ţară poate funcţiona bine şi fără o anumită firmă, sau mai multe firme, nu înseamnă că o ţară poate funcţiona bine cu funcţionari mai puţin decât necesarul sistemic, şi pe deasupra şi înfometaţi şi sărăciţi. Din punctul meu de vedere, atât sistemul public cât şi sistemul privat reprezintă cele două braţe ale organismului numit „economia României”. Tăierea unei mâini sau fie a unui singur deget de la o mână nu înseamnă că corpul rămas va fi cu certitudine salvat şi în nici un caz mai sănătos. Acest lucru tot handicap este … şi înseamnă începutul disoluţiei statului de drept! Incapacitatea de a-ţi onora obligaţiile sociale ca stat, faţă de toţi cetăţenii ţării se reflectă în cele din urmă prin ieşiri în stradă, şomaj, deficit fiscal-bugetar (imposibilitatea susţinerii cheltuielilor publice datorită imposibilităţii plătitorilor de a susţine proporţia exagerată a dărilor fiscale şi parafiscale!), eventual reinflamarea deficitelor externe şi nu în ultimul rând inflaţie…adică exact ce-şi propune guvernul şi BNR să salveze…adică „hârtiile”!
5. Amânarea luării unor măsuri concrete de relansare a economiei şi continuarea politicii păguboase procriză a guvernaţilor actuali nu însemnă decât adâncire în dezastrul economic actual! Lipsa luării unor măsuri concrete în vederea: – scăderii contribuţiilor sociale, – a diferenţierii TVA-ului, respectiv între produse şi servicii de lux, comparativ cu cele de bază (ex. alimente, medicamente, produse de igienă etc.) precum şi amânarea reducerii cotei unice la un nivel acceptabil de sub 10%, 16% fiind un nivel prea ridicat pentru relansarea economică (sau măcar impunerea unei cote progresive, a cărui limită superioară să fie 16%), constituie elemente concrete ale evicţiunii investiţiilor şi oamenilor către alte ţări mult mai atractive din punct de vedere fiscal (ex. Bulgaria), a adâncirii sărăciei, şomajului şi inflaţiei.
Mai mult, în condiţiile actuale, putem considera că România se află în punctul unei turnuri periculoase către stagflaţie, adică un şomaj ridicat, însoţit de o inflaţie mare şi o creştere economică negativă sau slabă. Potrivit teoriei economice, inflaţia este invers proporţional corelată cu şomajul. Adică în principiu, o inflaţie mare semnifică un şomaj redus şi reciproca. În momentul în care dezechilibrele economice sunt semnificative, corelaţia negativă nu se respectă, iar cele două fenomene evoluează simultan, autoalimentându-se şi potenţându-se negativ reciproc. Lipsa unor măsuri concrete de susţinere a economiei româneşti din partea guvernanţilor se poate vedea clar în evoluţia celor doi indicatori în perioada scursă de la începutul crizei şi până în acest moment.
AXA 