Skip to content

Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare din România

12 October 2010

Scris de Dragos Nicu

A) TENTATIVE DE A DEZBINA COMUNITATEA MAGHIARĂ DIN ŢINUTUL SECUIESC

Preambul

Din punct de vedere geografic, Ţinutul Secuiesc istoric se află în Ardeal, în România. Se întinde pe aproximativ 12.000 kilometri pătraţi şi are o populaţie de aproape un milion de locuitori, din care mai mult de trei sferturi sunt de etnie maghiară. De-a lungul secolelor, Ţinutul Secuiesc a evoluat într-o regiune omogenă, unitară sub toate aspectele: geografic, istoric, economic, cultural şi politic. Cu toate acestea, în sec. XX, au avut loc câteva schimbări majore, teritoriul Ţinutului Secuiesc fiind ciuntit. Actualmente, întregul teritoriu al judeţelor Covasna şi Harghita, precum şi o parte semnificativă a judeţului Mureş sunt locuite de către secui, în vreme ce unele aşezări maghiare au fost excluse din aceste judeţe. Sub aspect istoric, începând cu sec. XIII, organizarea teritorială a secuilor a constat în aşa-numitele „scaune”. Astfel, scaunele Marosszek, Udvarhelyszek, Csikszek, Gyergyoszek, Kaszonszek, Sepsiszek, Kezdiszek, Orbaiszek şi Bardocz-Miklosvarszek au format, împreună, Ţinutul Secuiesc istoric. Întocmai ca în cazul scaunelor săseşti din Ardeal, autonomia scaunelor secuieşti presupunea/însemna o auto-guvernare, adică o structură administrativă şi socială proprie, specifică, drepturi speciale şi statut juridic special, incluzând scutirea de taxe. Sistemul de organizare scăunală a fost abolit dar cu toate acestea, şi în ciuda celor aproape 50 de ani de opresiune cruntă a regimului totalitarist comunist, identitatea emblematică a secuilor nu s-a pierdut iar eforturile acestora, generaţie după generaţie, de a obţine autonomia, au continuat. În prezent, potrivit practicii legislative europene, ar fi posibil, din nou, ca Ţinutului Secuiesc să i se acorde un statut juridic special. În orice caz, hotărârea de a distruge identitatea secuilor încă există şi se manifestă, fie într-o manieră directă, vizibilă, fie într-una mai voalată.

Începând cu schimbarea de regim din 1989, comunitatea maghiară din România a dus o luptă continuă pentru obţinerea de drepturi egale, depline, similare celor de care se bucură românii, ca majoritari. Mijloacele la care a apelat comunitatea maghiară în vederea atingerii obiectivelor sale au fost întotdeauna democratice şi exclusiv paşnice şi legale. Potrivit liderilor comunităţii maghiare, soluţia ar fi înfiinţarea unui cadru legal care să garanteze introducerea unor forme diverse ale autonomiei comunităţii, pe baza principiului auto-determinării interne. În procesul de obţinere a autonomiei, cei mai importanţi paşi făcuţi în ultimii 20 de ani de democratizare lentă au fost următorii:

1. UDMR-ul, organizaţia care reprezintă comunitatea maghiară în Parlamentul României, a dat glas, încă de la înfiinţarea sa, din 1990, solicitărilor maghiarilor de a obţine autonomia, specificând formele legale ale acesteia precum şi tipurile variate ale auto-guvernării comunităţii. Declaraţia de la Cluj-Napoca, semnată pe 24 octombrie 1992 formulează, în mod expres, aceste solicitări.

2. Cu ocazia admiterii României în Consiliul Europei ( 26 august 1993), UDMR-ul a prezentat Adunării Parlamentare a Consiliului Europei un memorandum prin care afirma, în mod repetat, dreptul justificat al comunităţii maghiare din România de a se bucura de auto-determinare internă şi, totodată, solicita recunoaşterea faptului că maghiarii reprezintă o entitate constitutivă a statului român. Cu acest prilej, opinia Consiliului Europei(nr.176/1993) a fost făcută publică iar România şi-a asumat responsabilitatea deplină de a respecta recomandările formulate în acel document. Cu toate acestea, nici până în ziua de azi n-a fost elaborat un cadru legal menit să implementeze autonomia comunităţii maghiare.

3. În toamna anului 1993(14 noiembrie) UDMR-ul a înaintat Parlamentului României propriul său proiect legislativ privind minorităţile naţionale şi comunităţile autonome. Acest proiect de lege prezenta un model de auto-guvernare pe trei nivele şi anume : nivelul autonomiei culturale, nivelul autonomiei locale cu statut special şi al treilea, nivelul autonomiei teritoriale regionale. Majoritatea română din Parlament nu a votat acest proiect de lege, justificându-şi gestul prin caracterul neconstituţional, chipurile, al documentului.

4. Încercarea UDMR-ului de a introduce în Constituţia României -cu ocazia modificării acesteia din 2003- şi drepturile minorităţilor la autonomie culturală şi teritorială a eşuat.

5. CNMA (Consiliul Naţional al Maghiarilor din Ardeal) a fost înfiinţată la data de 15 decembrie 2003, ca o mişcare parţial civică, parţial politică, având drept obiectiv exprimarea susţinerii sociale pe plan larg a formelor de autonomie preconizate de către comunitatea maghiară.

6. În 2004, Parlamentul României a respins proiectul de statut privind autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, declarându-l neconstituţional(2004).

7. În 2004, UDMR-ul a elaborat un proiect de lege privind Statutul Legal al Minorităţilor Naţionale, care a fost salutat/aplaudat chiar şi de către Comisia de la Veneţia. Guvernul României a sprijinit proiectul, subliniind/evidenţiind cadrul legal al autonomiei culturale care urma să fie garantat comunităţilor minoritare iar în 2005 l-a înaintat Parlamentului. Odată ajuns acest document în Parlament, diverse comitete/comisii permanente au primit sarcina de a-l revizui. Totuşi, „munca” acestora vizavi de documentul în cauză a ajuns într-un punct mort şi nici până în ziua de azi nu a fost întocmit vreun raport.

8. 30 de administraţii locale secuieşti au iniţiat referendumuri locale pentru ca prin intermediul asocierii voluntare a aşezărilor respective să fie creată regiunea administrativă „Ţinutul Secuiesc” care urma să se bucure de un statut juridic special. …(n.n. posibil „Hotărârile de organizare ale referendumurilor”) au fost anulate, fără excepţie, de către prefecţi.(în 2006-2007)

9. În anul 2007, mai mult de 210 000 de votanţi din Ţinutul Secuiesc au votat pentru autonomia teritorială a regiunii.

10. Pe de o parte, datorită măsurilor luate în ultimii 5 ani, atât de către Guvernul cât şi de Parlamentul României, dreptul de a folosi limba maternă în învăţământ şi în administraţia locală a fost consolidat. Pe de altă parte, chiar dacă oamenii au dreptul să-şi folosească limba maternă la tribunal, judecătorii din unele localităţi îi împiedică să-şi exercite acest drept.

Cel mai important obiectiv, în următorii ani, va fi recunoaşterea, în plan legislativ, a drepturilor colective şi implementarea acestora.

Acest memorandum îşi propune să facă încă un pas ferm, mai departe, în vederea atingerii obiectivelor propuse. Acest memorandum afirmă că puternica comunitate maghiară din România (1,5 milioane), incluzându-i pe secuii care reprezintă majoritatea absolută în Ţinutul Secuiesc, nu doreşte să renunţe nici la pământul ei natal, nici la identitatea ei comunitară specifică. Maghiarii sunt majoritari în două judeţe, respectiv Harghita(84,6%) şi Covasna(73,79) şi sunt prezenţi în număr semnificativ în Mureş(39,30%). Maghiarii sunt majoritari(76,24%) în Ţinutul Secuiesc.

Probleme în Ţinutul Secuiesc: factori care pun în pericol dezvoltarea lui regională unitară(?) şi identitatea specifică a locuitorilor săi.

20 de ani după schimbarea de regim, care a atras după sine/a determinat înfiinţarea instituţiilor democratice şi instituirea statului de drept, există încă numeroşi factori care împiedică înflorirea economică, socială, politică a Ţinutului Secuiesc şi emanciparea locuitorilor săi.

Obstacole instituţionale în folosirea limbii materne

Cu toate că legislaţia în vigoare, care guvernează diverse domenii ale sferei publice, permite persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale să-şi folosească limba maternă, limba maghiară – care este limba maternă a populaţiei majoritare din Ţinutul Secuiesc – încă este considerată ca având un statut inferior limbii române.

– documentele oficiale publicate de către autorităţile statului(cum ar fi instituţiile administrative şi cele de învăţământ) sunt redactate doar în limba română.

– în aşa-numitele instituţii deconcentrate din administraţia centrală, funcţionarii vorbesc numai limba română.

Amânarea procesului de descentralizare administrativă este o consecinţă directă a principiului „statului naţional centralizat”.

Sistemul administrativ român este încă extrem de centralizat. În cazul unor servicii publice, cum ar fi învăţământul, cultura, ocuparea forţei de muncă, ajutorul social(?), ordinea publică şi controlul asupra activităţilor economice, cele mai multe competenţe administrative nu au fost transferate organelor alese ci instituţiilor deconcentrate conduse de directori executivi numiţi în funcţie de oficiali ai statului din administraţia centrală. În ce priveşte deciziile lor şi practicile de management, aceşti directori reprezintă, cel mai adesea, interesele statului român, garantând că aceste interese prevalează în faţa intereselor comunităţilor locale.

Reprezentarea etnică disproporţionată din cadrul birourilor regionale ale administraţiei centrale

Prevalenţa intereselor statului naţional român asupra intereselor comunităţilor locale poate fi observată cel mai bine în numirea directorilor executivi la deconcentrate. În timp ce populaţia maghiară din regiune este în proporţie de 80%, procentul funcţionarilor maghiari numiţi în funcţii este sub 20%.

Discriminarea existentă în economie şi privitoare la bugetul de stat

Este demonstrabil faptul că atunci când UDMR-ul participă la guvernare, sprijinul financiar şi alocările de buget pentru judeţele secuieşti sporesc. Totuşi, dacă UDMR-ul se află în opoziţie, ceea ce s-a întâmplat vreme de mai mult de un deceniu, politica de izolare a Ţinutului Secuiesc îşi reia avântul. Fondurile menite să sprijine sistemul instituţiilor culturale şi sociale din secuime sunt reduse la un nivel la care funcţionarea lor normală nu mai poate fi asigurată. Pe lângă aceasta, alocările de buget pentru investiţiile în derulare continuă să se diminueze în mod constant.

Întârzieri în procesul de dezvoltare a infrastructurii

Dezvoltarea infrastructurii Ţinutului Secuiesc se face într-un ritm voit lent iar în unele cazuri, este neglijată cu totul. În schimb, alte regiuni mai puţin dezvoltate, în special Moldova sau partea sudică a României experimentează o dezvoltare rapidă. În conformitate cu practica politică tradiţională, transferul alocaţiilor bugetare pentru dezvoltarea infrastructurii ar trebui să fie perceput/considerat drept răsplată/recompensă pentru comportamentul politic „corect” al oficialilor locali, în timp ce neacordarea unor asemenea fonduri ar trebui percepută ca o pedeapsă/sancţiune pentru comportament politic „incorect”. În 2008, Guvernul nou format a promis-probabil ca parte a propagandei proprii- că dezvoltarea Ţinutului Secuiesc se va bucura de o atenţie specială. Cu toate acestea, procesul masiv de dezvoltare a infrastructurii, iniţiat în urmă cu cinci ani, ca rezultat al prezenţei UDMR-ului în coaliţia de guvernământ, şi-a pierdut, între timp, avântul(?). Mai mult decât atât, ritmul lucrărilor s-a încetinit atât de mult, încât până şi continuarea reparaţiilor aflate în curs poate fi pusă sub semnul întrebării.

Exploatarea şi vânzarea resurselor naturale sunt monopol de stat

În general, exploatarea resurselor naturale ale României se află în mâinile statului, mai precis, este monopol de stat. Dacă cineva ar lua în considerare specificul situaţiei, ar putea să realizeze cu uşurinţă că în cazul rezervelor strategice din secuime-în principal sare şi apă minerală- intervenţia administraţiei centrale de stat are conotaţii etnice. Pe lângă aceasta, controlul statului asupra exploatării resurselor naturale înseamnă, de asemenea, că licenţele şi contractele sunt atribuite preferenţial, excluzându-i pe investitorii locali. Mai mult decât atât, reglementările şi legile ambigue creează proprietarilor, în mod inutil, dificultăţi, în ce priveşte investiţiile. Totodată, taxele încasate pentru exploatare reprezintă venituri la bugetul central de stat. Situaţia nu se prezintă mai bine nici în domeniul forestier. Controlul statului caracterizează, de asemenea, această ramură economică: activitatea întreprinderilor private şi a …(n.n. posibil „asociaţiilor colective de proprietari”), pe plan local, este stânjenită prin metode birocratice şi de altă natură.

Chestiuni/probleme din domeniul protecţiei mediului

Şi în această privinţă, Ţinutul Secuiesc este fără apărare în faţa statului, din moment ce protecţia mediului înconjurător şi monitorizarea activităţilor cu potenţial de risc nu intră în sarcina organelor locale alese ci sunt de competenţa celor numite şi controlate de către stat. Această practică de protecţie a mediului, care deseori merge împotriva intereselor regionale, nu numai că are un impact negativ asupra calităţii vieţii dar pe termen lung, are un efect negativ asupra principalelor ramuri economice ale Ţinutului Secuiesc, anume turismul, procesarea lemnului….

Întârzieri în restituirea proprietăţilor private confiscate

Deşi procesul de restituire a proprietăţilor confiscate de către regimul comunist se desfăşoară extrem de lent în întreaga ţară, lucrul acesta este, de departe, mai evident în Ţinutul Secuiesc, mai ales când este vorba de fostele proprietăţi ale bisericilor istorice maghiare şi aşa-numita Proprietate Privată Csiki. Regimul comunist a confiscat de la bisericile istorice maghiare din Ardeal 2 140 proprietăţi. Dacă statul nu restituie terenurile şi clădirile care au fost confiscate ilegal de la cele patru culte religioase istorice – cultul romano-catolic, calvinist, luteran şi unitarian – bisericile nu vor mai avea cum să-şi continue munca spirituală şi caritabilă pe care au dus-o, timp de multe secole, pentru a asigura supravieţuirea şi prosperitatea comunităţii maghiare din Ardeal. Legile privind restituirea proprietăţilor confiscate ilegal au fost promulgate încă de acum 20 de ani. Şi cu toate acestea, mai mult de o treime din proprietăţile aparţinând bisericilor maghiare din Ţinutul Secuiesc, proprietăţi confiscate ilegal, nu au fost restituite proprietarilor de drept. Mai mult decât atât, nu a fost demarat/iniţiat niciun proces de compensare, pentru acele proprietăţi care nu pot fi restituite.

Pericolul şi practica modificărilor artificiale în proporţia etnică

Deşi Convenţia pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale, ratificată de către România, interzice ca compoziţia etnică a regiunilor unde minorităţile trăiesc în număr semnificativ, să fie modificată artificial, în cazul Ţinutului Secuiesc, acest tip de politică şi practică totalitaristă continuă şi după două decenii de la căderea regimului. În opinia unor politicieni români, faptul că „ majoritatea română” trăieşte ca o minoritate locală într-o regiune dată, anume Ţinutul Secuiesc, este considerat ca fiind incompatibil cu ideea de stat naţional român. Această opinie este demonstrată, cu claritate, în faptul că acum, când UDMR-ul face parte din opoziţie, numărul funcţionarilor maghiari din Ţinutul Secuiesc este redus în mod drastic. Actualmente, proporţia etnicilor maghiari în instituţiile de stat din Ţinutul Secuiesc este de departe mai mică decât proporţia pe care o au în cadrul populaţiei regiunii.

Violenţe îndreptate împotriva etnicilor maghiari

Tensiunile sunt amplificate şi mai tare prin violenţele etnice îndreptate împotriva maghiarilor din România. Într-o succesiune de atacuri violente derulate în ultimele două luni, maghiarii au fost agresaţi verbal şi fizic, pentru singurul motiv că au vorbit, public, în limba maghiară. Este inacceptabil ca cineva să fie victima unor violenţe pentru faptul că aparţine unui anumit grup etnic. Din păcate, se întâmplă destul de des ca autorităţile să nu bage în seamă aceste cazuri sau şi mai rău, ca ele să fie agresorii.

Soluţia juridică a problemelor: garantarea autonomiei teritoriale pentru Ţinutul Secuiesc, care astfel s-ar transforma într-o regiune de dezvoltare independentă, având statul juridic special

Obstacolul major aflat în calea dezvoltării unitare a Ţinutului Secuiesc , precum şi cel mai important factor care împiedică Ţinutul Secuiesc să experimenteze, să-şi conserve şi să se bucure de identitatea sa regională şi naţională, este dorinţa istorică de supra-centralizare, o caracteristică a administraţiei româneşti. Toate dificultăţile menţionate pot fi soluţionate prin implementarea tradiţiilor europene ale subsidiarităţii şi auto-guvernării. Altfel spus, ar trebui să fie adoptată o structură organizaţională şi administrativă specială, luându-se în considerare atât caracteristicile de ordin geografic, istoric, economic, social şi politic ale regiunii cât şi caracterul cultural şi naţional distinctiv/specific al populaţiei majoritare care trăieşte în Ţinutul Secuiesc. Aceasta înseamnă acordarea autonomiei teritoriale Ţinutului Secuiesc.

În general, autonomia comunitară a minorităţilor şi, în special, auto-guvernarea teritorială a unei regiuni istorice care este patria-mamă a unui grup etnic indigen ce trăieşte ca minoritate pe teritoriul unui anumit stat, dar ca majoritate în regiunea respectivă, constituie soluţii care au fost implementate în diverse sisteme administrative europene. O Europă a statelor, a regiunilor şi a comunităţilor naţionale tinzând către normalizarea relaţiilor dintre minorităţi şi majoritari…(vezi Hotărârea/rezoluţia 1334(2003) bazată pe raportul întocmit de Consiliul Europei)

Ţinutul Secuiesc întruneşte criteriile ce trebuie îndeplinite de o regiune administrativă autonomă, atât dintr-o perspectivă economică, cât şi prin caracterul său distinct din punct de vedere geografic şi istoric. Acestea sunt completate printr-un sentiment de conştientizare ….(n.n. posibil „a apartenenţei la comunitate”) sentiment articulat atât sub aspect politic cât şi regional, ceea ce-i îndeamnă pe secui să dea glas, cu diverse ocazii şi în diverse forme, nevoii lor de autonomie.

Organizarea teritorială şi administrativă a unui stat este o chestiune de politică internă. Cu toate acestea, observarea/supravegherea drepturilor individuale şi colective ale cetăţenilor din Uniunea Europeană, inclusiv protecţia identităţii lor comunitare, dreptul la auto-guvernare şi auto-determinare internă, reprezintă o chestiune care se află în atenţia şi preocuparea Uniunii Europene din perspectiva drepturilor omului, a stabilităţii şi a politicii de securitate.

Statutul juridic special privind autonomia administrativă

Locuitorii Ţinutului Secuiesc solicită statut juridic special-care să fie garantat prin Constituţie şi printr-o lege specială-pentru regiunea în care trăiesc. Ei văd Ţinutul Secuiesc ca pe un teritoriu unde deciziile privitoare la viitorul regiunii şi la viaţa lor de zi cu zi să fie luate la nivel local, de către organe alese în mod liber şi democratic de către locuitorii regiunii.

Principalele caracteristici ale acestui statut juridic special cu privire la auto-guvernarea regională solicitată de către secui, includ, după cum urmează:

– Ţinutul Secuiesc, o regiune formată ca rezultat al unei dezvoltări unitare, de secole, ar trebui să devină o entitate administrativă de sine stătătoare, unitară-regiunea administrativă autonomă Ţinutul Secuiesc.

– Regiunea ar trebui să aibă propriile organe executive şi decizionale, organe alese pe baze democratice de către cetăţenii regiunii. Aceste organe şi-ar asuma rolul autorităţilor administrative, exercitându-şi puterea pe baza voinţei alegătorilor. De asemenea, aceste organe ar funcţiona în interiorul sistemului administrativ al statului, şi nu în paralel cu acesta.

– Numeroase competenţe vor fi transferate acestor organe, care ar trebui să le exercite, în calitatea lor de autorităţi decizionale, în conformitate cu o lege care să reglementeze statutul juridic al regiunii. Numai pe baza unor asemenea competenţe, poate cineva să ofere soluţii legitime problemelor prezentate în prima parte a acestui memorandum, luând, totodată, în considerare, interesele locale, în special în domenii precum educaţia, cultura, informarea publică, conservarea tradiţiilor şi a monumentelor naţionale, chestiunile sociale şi de ocupare a forţei de muncă, exploatarea şi procesarea resurselor naturale, protecţia mediului şi ordinea publică.

– Dreptul la liberă folosinţă a limbii materne în viaţa privată şi publică este un drept colectiv, care protejează identitatea naţională şi garantează transmiterea acesteia către generaţiile viitoare. A devenit o practică europeană uzuală-stipulată chiar şi în Carta Europeană pentru Limbi Regionale sau ale Minorităţilor ca acelei limbi vorbite de o comunitate care alcătuieşte majoritatea într-o regiune anume, chiar dacă comunitatea respectivă trăieşte ca minoritară în statul respectiv, să i se acorde statutul de limbă oficială la nivel regional.

– Folosirea simbolurilor naţionale maghiare, precum şi folosirea liberă / fără oprelişti a emblemelor specifice secuieşti sunt parte integrantă a identităţii regionale şi naţionale, aşa cum este şi limba maternă.

– Cheltuielile suplimentare ce derivă din multiculturalism şi din statutul juridic special presupun(?) că o mai mare parte din venitul încasat din taxe va rămâne în regiune. O independenţă economică şi financiară mai mare constituie o condiţie crucială pentru autonomia teritorială.

Ţinutul Secuiesc ca regiune de dezvoltare independentă

Regiunile de dezvoltare înfiinţate în 1998, fără a lua în considerare caracteristicile economice, geografice, de mediu, culturale şi istorice ale regiunilor tradiţionale româneşti, nu asigură progres economic şi social, nici o ocupare mai mare a forţei de muncă. În plus, aceste regiuni nu promovează o creştere economică echilibrată şi susţinută. Datele privind utilizarea unor fonduri de pre-aderare(?) (PHARE, SAPARD şi programele ISPA) arată că în aceste regiuni de dezvoltare create artificial, judeţele cele mai dezvoltate şi cu numărul cel mai mare de locuitori obţin subvenţii mai mari, în timp ce judeţele mai mici şi mai sărace continuă să rămână într-o poziţie economică defavorizată.

Operaţiunile instituţiilor regionale răspunzătoare de elaborarea şi implementarea politicilor de dezvoltare sunt neîndemânatice şi birocratice. De fapt, aceste instituţii execută, docil, ordinele venite din partea administraţiei centrale de stat. Birourile agenţiilor de dezvoltare(?) nu îmbrăţişează nici ideea de parteneriat, nici principiul subsidiarităţii. Pentru a satisface necesităţile comunităţilor locale şi pentru ca administraţiile locale să solicite şi să obţină fonduri, este imperativ să se regândească, în viitorul apropiat, competenţele agenţiilor de dezvoltare, pe baza consideraţiilor de ordin teritorial-geografic.

Mai mult decât atât, pentru asigurarea prosperităţii Ţinutului Secuiesc, este imperativ ca regiunile de dezvoltare, împreună cu instituţiile lor, să fie redefinite şi reorganizate.

În prezent, unităţile administrative care alcătuiesc Ţinutul Secuiesc(judeţele Mureş, Harghita şi Covasna) aparţin de Regiunea Centru de Dezvoltare împreună cu alte trei judeţe(Braşov, Sibiu şi Alba) Astfel, capacitatea administraţiilor locale reprezentând aşezările maghiare din această regiune de dezvoltare este sever limitată/îngrădită în ce priveşte realizarea intereselor lor. Această situaţie influenţează negativ comunitatea maghiară. Se spune că judeţul Alba, fără a avea vreo informaţie despre activităţile cotidiene ale celorlalte 5 judeţe sau vreo influenţă directă asupra acestora, găzduieşte organismul de guvernare regional care are ca sarcină distribuirea fondurilor de dezvoltare provenind(?) de la Comunitatea Europeană şi selectarea programelor considerate ca fiind apte de finanţare.

Ţinutul Secuiesc îndeplineşte toate condiţiile/criteriile Uniunii Europene. Cerinţele de cumpătare şi eficienţă stabilite de Uniunea Europeană cu privire la utilizarea fondurilor de dezvoltare, va modifica, în mod inevitabil, graniţele regiunilor de dezvoltare. În ceea ce priveşte crearea unei regiuni de dezvoltare secuieşti independente, oficialii aleşi din Ţinutul Secuiesc nu cer altceva decât recunoaşterea şi observarea graniţelor care definesc regiunile istorice dezvoltate în mod natural, în România, şi reorganizarea corespunzătoare a instituţiilor responsabile de dezvoltarea regională.

Despre drepturile etnicilor români din Ţinutul Secuiesc

Din punct de vedere politic şi în ceea ce priveşte coabitarea(?) interetnică, situaţia românilor care sunt minoritari în regiune, deşi sunt membrii acelui grup etnic-naţional care formează populaţia majoritară a statului, constituie o chestiune delicată. Acest lucru stabileşte standardele pentru organizarea democratică a unei regiuni administrative cu statut juridic special. Problema poate fi soluţionată într-o manieră mai mult decât satisfăcătoare, numai prin garantarea de drepturi egale românilor care trăiesc în Ţinutul Secuiesc şi prin acordarea unei atenţii speciale situaţiei lor.

Rezumat

În ultimii 20 de ani, comunitatea maghiară din Ţinutul Secuiesc şi-a exprimat, în mod repetat, dezideratul ferm de a obţine autonomia teritorială prin promulgarea unei legi care să acorde regiunii statut juridic special. În încercările lor, maghiarii au folosit întotdeauna numai mijloace democratice, paşnice şi legale, precum declaraţiile politice, petiţii, memorandumuri şi proiecte de lege.

B) DEFICIENŢE ALE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI ÎN LIMBA MAGHIARĂ DIN ROMÂNIA

Prezentare generală

1,5 milioane de persoane din totalul de 21 milioane al populaţiei României şi 7 milioane de locuitori din Ardeal sunt maghiari, reprezentând astfel, 6,6% din populaţia totală a României şi 21% din populaţia Ardealului. Comunitatea maghiară este una dintre cele mai mari minorităţi naţionale tradiţionale din Europa. Cu toate acestea, comunităţii maghiare din România îi sunt refuzate drepturile care sunt garantate aproape tuturor celorlalte minorităţi naţionale în Europa.

Comunitatea maghiară şi-a exprimat, în repetate rânduri, intenţia fermă de a reînfiinţa Universitatea Bolyai care fusese închisă în perioada regimului comunist. Reprezentanţii aleşi ai minorităţii maghiare au redactat numeroase declaraţii oficiale, comunicate, proiecte de lege şi decrete. Pentru a asigura existenţa învăţământului în limba maternă, UDMR-ul a venit cu un proiect de lege pe învăţământ, proiect care a fost înaintat Parlamentului ca o iniţiativă cetăţenească, purtând semnăturile a mai mult de 500 000 etnici maghiari. Oricum, Parlamentul nu a trecut proiectul de lege. Doar în 1999, Parlamentul român a trecut câteva din prevederile conţinute de respectivul proiect de lege. Acest lucru nu a fost, însă, suficient pentru reînfiinţarea universităţii de stat în limba maghiară şi nu s-a făcut nimic concret în sensul acesta, în ciuda drepturilor omului garantate de Constituţie şi de Legea Educaţiei, care nu contravin diverselor tratate internaţionale semnate de România şi nici realităţilor Uniunii Europene. Dezavantajul major îl constituie faptul că materiile de studiu la nivel universitar, conectate la cele mai importante ramuri ale economiei naţionale(inginerie şi agricultură) nu pot fi predate în limba maternă. Justeţea solicitării maghiarilor de a avea universitate în limba maternă este evidenţiată de practica europeană: suedezii din Finlanda, populaţia sami din Norvegia, găgăuzii din Republica Moldova, albanezii din Macedonia, toţi au una sau mai multe universităţi proprii unde limba de predare este limba lor maternă.

În continuare, vă prezentăm o privire de ansamblu care evidenţiază principalele domenii de discriminare îndreptată împotriva maghiarilor, în cadrul sistemului de învăţământ românesc.

1. Învăţământul superior

Comunitatea maghiară este slab reprezentată în sistemul de învăţământ superior. Deşi maghiarii reprezintă 6,6% din populaţia României, numai 4,4% dintre studenţii care urmează cursurile universitare sunt etnici maghiari, iar dintre aceştia doar 1,6% se bucură de posibilitatea de a studia în limba maternă. Acestea sunt cele mai recente date statistice, Cea mai recentă anchetă socială, în domeniu, s-a desfăşurat în 2003 iar cifrele nu s-au modificat de atunci, în mod semnificativ.

2. Discriminarea în ce priveşte accesul la educaţie

Nu există învăţământ superior de stat în limba maghiară, într-o serie de domenii importante precum inginerie, agricultură, silvicultură, arte şi medicină veterinară. Cazul Universităţii Creştine Partium, înfiinţată în 1999 şi cel al Universităţii Sapientia, înfiinţată în 2000, unde se predă în limba maghiară, nu au precedent. Aceste instituţii sunt sprijinite financiar numai de către statul ungar. Chiar şi aşa, din cauza restricţiilor de ordin financiar, la aceste instituţii se predă doar un număr limitat de cursuri/specialităţi. Din punct de vedere statistic, statul român finanţează o universitate de stat la fiecare 400 000 de locuitori. Prin urmare, comunitatea maghiară ar trebui să aibă 3-4 universităţi de stat. În prezent, există câteva cursuri în limba maghiară, finanţate de stat, la Universitatea Babeş-Bolyai, la Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Tg. Mureş şi la Universitatea de Arte Dramatice din Tg. Mureş. Seminarul teologic protestant este sprijinit de către bisericile protestante, fără a avea vreun suport din partea statului.

1.2 Nemulţumirile comunităţii maghiare de la Univ. Babeş-Bolyai

Universitatea Babeş-Bolyai a fost înfiinţată în 1959, prin fuziunea coercitivă, forţată, a universităţii în limba maghiară Bolyai cu universitatea în limba română Babeş. Universitatea Babeş-Bolyai nu a fost niciodată înfiinţată în mod oficial şi nu are niciun document/act de înfiinţare. Această operaţiune, care a subminat profund interesele comunităţii maghiare şi a condus la sinuciderea câtorva profesori maghiari, a fost orchestrată de Nicolae Ceauşescu, fostul dictator român şi Ion Iliescu, fost preşedinte.

Universitatea Babeş-Bolyai are aproximativ 32 000 studenţi la zi, din care circa 7 000 sunt etnici maghiari. Conducerea universităţii pretinde că această instituţie este una multiculturală şi creează impresia falsă că asigură comunităţii maghiare autonomie şi drepturi egale. De fapt, realitatea arată cu totul diferit.

1.2.1 Comunitatea academică maghiară nu se bucură de autonomie în luarea deciziilor.

Principalele probleme legate de drepturile decizionale ale comunităţii academice maghiare sunt cauzate de legi şi reglementări contradictorii aflate în carta universitară şi în alte documente. Orice propunere venită din partea liderilor maghiari are nevoie de aprobarea consiliilor directoare cu majoritate românească.

Oficialii/reprezentanţii universităţii se bucură, în mod constant, de avantajele care decurg din natura contradictorie a acestor legi şi reglementări, prezentând publicului numai acele părţi, secţiuni care par să sprijine autonomia decizională a comunităţii universitare maghiare. În fapt, sunt aplicate doar acele secţiuni care slăbesc autoritatea decizională a comunităţii academice maghiare. Din moment ce luarea deciziilor la universitate se bazează pe majoritatea de voturi, reprezentanţii maghiari pot fi întotdeauna reduşi la tăcere prin această procedură.

În noiembrie 2005, 149 de profesori maghiari(83% dintre cei implicaţi) au iniţiat înfiinţarea a 3 facultăţi cu predare în limba maghiară(Ştiinţe, Litere şi Ştiinţe Sociale). Solicitarea lor a fost complet ignorată. Luaţi notă de faptul că Legea Învăţământului în România(nr.84/1995, modificată şi republicată în 1999, art.123) permite înfiinţarea de facultăţi şi colegii maghiare.

Între decembrie 2006 şi ianuarie 2007, au fost iniţiate câteva acţiuni de colectare de semnături, prin care 87% dintre cadrele didactice interesate au solicitat înfiinţarea facultăţii de Ştiinţe şi a celei de Litere în limba maghiară.

La unele secţii, profesorii maghiari nu pot să decidă singuri cu privire la subiectele pe care le predau la clasă sau subiectele de examen. Restricţia cu cele mai mari consecinţe nefaste este aceea că programele şcolare pentru învăţământul primar şi liceal în limba maghiară depind de programele elaborate de profesorii români. Este imposibil să ţii seama de aspectele şi problemele specifice din învăţământul primar şi liceal în limba maghiară, întrucât programele lor şcolare sunt traduceri fidele ale programelor şcolare româneşti.

1.2.2 Lipsa autonomiei financiare a comunităţii academice maghiare

Comunitatea maghiară de la universitate nu are autonomie financiară, având în vedere că doar facultăţile se bucură de autonomie în domeniu iar secţiile(?) maghiare sunt non-existente(cu excepţia celor două mici secţii(?) de la teologie). Mai mult decât atât, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Tg Mureş nici măcar nu alocă secţiilor maghiare din cadrul lor fondurile special prevăzute în bugetul de stat pentru învăţământul superior al minorităţilor.

1.2.3 Discriminare în folosirea limbii

Nu există absolut niciun însemn maghiar la universitate. Rectorul universităţii a luat decizia de a schimba această situaţie însă decizia nu a fost niciodată pusă în practică.

Pe hol, se află agăţate de pereţi numai fotografiile foştilor rectori români, cei maghiari fiind „uitaţi”. Cu toate că istoria universităţii începe undeva pe la 1581, prima reprezentare este aceea a rectorului din 1919, anul în care armata română a ocupat Clujul. Universitatea Babeş-Bolyai nu a avut niciodată un rector maghiar.

90% dintre sălile de cursuri poartă numele unor personalităţi române; câteva poartă numele unor personalităţi străine dar numai două dintre ele poartă numele a două personalităţi maghiare, iar numele uneia dintre ele este scris cu ortografie română(Samuil Brassai, în loc de Brassai Samuel). În cea mai mare parte a lor, publicaţiile oficiale ale universităţii sunt publicate în limba română.

Buletinul Informativ al universităţii apare doar în limba română. De menţionat că acest periodic publică deseori scrisori şi articole care laudă conducerea universităţii. În general, articolele critice nu sunt publicate. În lunile recente, au fost, totuşi, publicate câteva scrisori care denigrează colectivul de cadre didactice maghiare care luptă pentru autonomia învăţământului în limba maghiară. Nu s-a dat un drept la replică.

Limba maghiară nu poate fi folosită în comunicatele oficiale ale universităţii. Niciun formular de înscriere sau cerere nu pot fi redactate în limba maghiară şi niciun document oficial(cum ar fi diplomele universitare) nu sunt emise în limba maghiară.

Cu intenţia clară de a umili comunitatea maghiară, conducerea universităţii a instalat recent o placă comemorativă în onoarea lui Ştefan Bathory, regele Poloniei, Mare Duce de Lituania şi prinţ al Transilvaniei. Niciun text în limba maghiară nu este prezent pe această placă comemorativă. Până şi numele lui Bathory a fost scris cu ortografie românească, fapt care a rănit profund comunitatea maghiară şi a stârnit preocupare, datorită reacţiilor intense. Până şi textul în limba latină a fost copiat incorect pe placă.

Unele dintre aceste probleme pot să apară ca fiind pe scară mică, însă ele sunt emblematice pentru o cultură instituţională profund discriminatorie care reflectă atitudinile monopoliste ale majorităţii asupra minorităţii.

În orice caz, măsurile luate de conducerea universităţii Babeş-Bolyai împotriva liderilor Comitetului de Iniţiativă Bolyai ( o organizaţie civică a profesorilor maghiari care activează pentru egalitatea limbii şi pentru extinderea independenţei la nivelul învăţământului superior în limba maghiară)nu mai pot fi considerate o problemă neglijabilă, din moment ce seamănă cu …(n.n. posibil „procesele false ale dictaturii comuniste”.)

Cadrele didactice maghiare de la universitatea Babeş-Bolyai au cerut ca potrivit caracterului multicultural al universităţii, să fie plasate în clădirile instituţiei inscripţii în mai multe limbi(română, maghiară şi germană), pentru a o schimba pe cea existentă doar în limba română. Între 2005-2006, Rectorul şi Senatul universităţii au luat câteva decizii contradictorii, în această privinţă. La data de 6 noiembrie 2006, profesorul Peter Hantz a aşezat, în trei clădiri ale universităţii, plăcuţe în limba maghiară dedesubtul celor în limba română. Peste câte ore, personalul responsabil cu paza/securitatea au dat jos plăcuţele în limba maghiară şi le-a prezentat conducerii universităţii. În aceeaşi zi, universitatea a organizat o expoziţie la Parlamentul European, unde anunţa că în incinta ei au fost instalate plăcuţe în mai multe limbi.

Pe 27 noiembrie 2006, Rectorul universităţii Babeş-Bolyai a propus eliminarea lui Peter Hantz şi a lui Lehel Kovasc (cei doi vicepreşedinţi ai Comitetului de Iniţiativă Bolyai) din corpul profesoral. Moţiunea a fost aprobată/adoptată de senatul universităţii neavând niciun temei legal, în condiţii anbigue şi prin încălcarea procedurilor legale. Demiterea celor doi profesori maghiari a stârnit proteste internaţionale la scară largă şi a cauzat tensiuni serioase în cadrul universităţii, până în ziua de astăzi.

1.3 Nemulţumirile comunităţii academice maghiare de la Universitatea de Medicină şi Farmaceutică din Tg. Mureş.

Studenţii maghiari de la Univ. De Medicină şi Farmaceutică au cerut independenţa secţiei maghiare din cadrul instituţiei, la câteva luni de la schimbarea de regim din 1989. Ca răspuns, un pogrom îndreptat împotriva maghiarilor, purtând „semnele” controlului serviciilor secrete, a apărut în oraş. În ultimii 17 ani, au fost făcute câteva tentative de a înfiinţa în cadrul universităţii, facultăţi în limba maghiară, de medicină generală, stomatologie şi farmaceutică, însă fără succes.

Proporţia profesorilor maghiari în cadrul corpului didactic este de numai 34%, în timp ce proporţia studenţilor maghiari ajunge la circa 50%. Acest raport între numărul profesorilor şi cel al studenţilor maghiari are o influenţă negativă asupra nivelului profesional al învăţământului. Seminariile practice se ţin doar în limba română iar studenţii maghiari pot participa la numeroase cursuri care se ţin, de asemenea, numai în limba română. Profesorii maghiari sunt slab reprezentaţi în posturile de conducere. În momentul de faţă, niciun decan al universităţii nu este etnic maghiar; doar 3 din cei 14 conducători au facultăţii sunt etnici maghiari. Mai mult chiar, doar o treime din comitetul senatului universităţii sunt etnici maghiari. Ar trebui să se garanteze că reprezentanţii oficiali şi managerii maghiari ai universităţii să fie aleşi, în mod direct, de către corpul profesoral maghiar. Modalitatea actuală, potrivit căreia reprezentanţii maghiari sunt aleşi de către organisme cu majoritate română(consiliile facultăţilor şi Senat) este inadecvată, întrucât practica a demonstrat că oficialii aleşi de către asemenea organisme rareori pot să reprezinte, într-o manieră eficientă, interesele comunităţii maghiare.

Folosirea limbii maghiare nu este permisă în managementul instituţiei şi etnicii maghiari reprezintă numai câteva procente din personalul administrativ. Mai mult, studenţilor maghiari nu li se permite să-şi dea examenele finale în limba maghiară sau să-şi elaboreze şi să-şi susţină lucrarea de diplomă în limba maghiară.

În 1999, 77% din corpul profesoral maghiar a solicitat conducerii universităţii să înfiinţeze o facultate maghiară adevărată, astfel încât atât facultăţii române cât şi celei maghiare să i se garanteze dreptul de a decide asupra procesului de învăţământ şi asupra corpului didactic. Conducerea universităţii nu a răspuns petiţiei, petiţie pe care n-a înaintat-o Senatului universităţii, după cum cerea procedura, în astfel de cazuri.

În 2007, mai mult de 70% dintre studenţii maghiari de la Univ. de Medicină şi Farmaceutică, adică aproape 800 de studenţi maghiari au înregistrat o petiţie cu zece puncte la Rectoratul universităţii şi la Ministerul Învăţământului şi Cercetării, solicitând, printre altele, introducerea de secţii(?) cu predare în limba maghiară. În prezent, profesorii maghiari de la universitate derulează o acţiune similară, de strângere de semnături.

2.Învăţământul primar şi liceal

2.1 Discriminare exercitată prin examenele de limbă

Limba română este predată copiilor de etnie maghiară din liceu nu ca a doua limbă ci ca şi cum ar fi limba lor maternă. Testările şi examenele de absolvire sunt concepute în consecinţă. Astfel, elevii maghiari cad în număr mai mare la examene decât colegii lor de la secţia română şi pleacă cu un dezavantaj în ce priveşte şansele lor de a fi admişi în instituţiile de învăţământ superior. În decembrie 2005, un număr mare de intelectuali a solicitat ca această situaţie să fie schimbată, adresându-se Agenţiei Naţionale Împotriva Discriminării. După examinarea solicitării, agenţia a conchis că ea este legitimă. În ciuda acestui lucru, nu s-a făcut nimic pentru a schimba situaţia.

2.2 Împiedicarea comunităţii de ceangăi de a învăţa în limba maternă

Ceangăii sunt un grup etnic având religie romano-catolică. Ei sunt vorbitori de limbă maghiară şi locuiesc în Moldova, în partea de est a României. În aşa-numitul „ţinut al ceangăilor” nu există instituţii publice de învăţământ…(n.n. posibil „în care materiile să fie predate în limba maghiară”.) Cu toate acestea, învăţarea limbii maghiare a început să se facă …(n.n. posibil „de la zero, în mod privat”). Limba maghiară este predată în 13 sate, la aproape 950 de elevi, de către profesori navetişti. Extinderea acestui învăţământ este blocată de către intoleranţa conducerilor şcolilor.

Profesorii care predau copiilor în limba maghiară sunt plătiţi în funcţie de numărul de ore predate, în loc să primească un salariu lunar. Această situaţie are câteva consecinţe negative care îi pun pe aceşti profesori în dezavantaj financiar comparativ cu colegii lor care lucrează cu normă întreagă.

Read more: Discriminarea împotriva minorităţii naţionale maghiare din România http://axa.info.ro/prima-pagina/item/581-discriminarea-impotriva-minoritatii-nationale-maghiare-din-romania/581-discriminarea-impotriva-minoritatii-nationale-maghiare-din-romania?showall=1#ixzz127rPK7uS

Advertisements
3 Comments leave one →
  1. Claudiu Moldovan permalink
    26 March 2011 9:47 am

    Mai omule, da-mi voie sa imi exprim si eu o opinie in ceea ce numesti tu discriminare. Asa ceva in opinia mea, nu exista. In ce nici o tara din lume o minoritate nu are atatea drepturi ca in Romania, nici macar in Ungaria maghiarii nu au atatea drepturi ca cetateni, sa nu mai zic de minoritatea romana din Ungaria, unde intr-adevar se poate vorbi de discriminare- ei nu au deloc invatamant in limba romana si nici o informatie scrisa in limba lor materna. Gandeste-te doar la dreptul la opinie pe care maghiarii il au si abuzeaza de acest drept, fapt ce nu ar trece nesanctionat intr-o tara occidentala. La faptul ca maghiarii nu pot ocupa anumite functii prin campul muncii e o chestie pur obiectiva: exista multi maghiari care nu pot vorbi aproape deloc limba oficiala si sa mearga unul pe un post unde ai de-a face cu romani, tigani, maghiari, sarbi, sasi si alte adunaturi care mai au de lucrat la capitolul civilizatie….scuza-ma, pe aia trebuie sa ii iei tare si sa te impui in fata lor. Mersi!

  2. 28 August 2011 6:16 pm

    “In ce nici o tara din lume o minoritate nu are atatea drepturi ca in Romania”

    da ce se intampla cu comentariul asta, e dat cu copy paste? Am obosit deja de cate ori il citesc prin diverse locuri de la oameni care habar nu au de minoritatile lumii si ii doare undeva, singura lor grija fiind sa ii denigreze pe maghiari. Claudiu, ia te rog de-aici

    http://maghiaromania.wordpress.com/2010/10/05/autonomiile-inexistente-din-europa-fotografiivideo/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: