Skip to content

Un prim eşec – culoarea soarelui

19 March 2011

Scris de  Mugur VASILIU

Prietenul meu Călin Marinescu era orb. Nu din naştere ci în urma şocului suferit la cutremurul din 1977 – era student şi locuia în blocul Scala. Şi-a văzut părinţii înghiţiţi de moloz. În câteva luni după cutremur era orb complet. L-am cunoscut orb. Scria poezie, făcea traduceri şi juca şah. Există o lume a nevăzătorilor – am aflat.

Într-o zi, tot povestind, mi-a spus că orbii nu văd negru, că el şi cei mai mulţi dintre noii lui prieteni din lumea orbilor, văd alb lăptos. M-am mirat foarte tare, „cum, voi nu vedeţi negru?”, am întrebat. „Nu, nici vorbă. De fapt, n-am mai văzut negru de când eram văzător”.

„Mă tot gândesc, mi-a spus într-o altă zi, să scriu o scrisoare, un fel de raport în care să spun lucrurile pe care le văd eu acum, cu toţi ochii mei, ca orb”, apoi a râs. „Nu ştiu însă dacă voi reuşi să rezolv problema şi nici nu mă dumiresc cui ar trebui să i-o trimit – fiindcă nu vreau să o înregistrez, e doar o scrisoare sau un raport”.

Mai târziu mi-a spus care era problema pe care trebuia să o rezolve, cea mai importantă problemă a lui: „Deşi la început îmi părea simplu, acum, când încerc, nu mai găsesc calea – nu te gândi că sunt orb şi nu văd poteca. Tu ştii, a continuat, că există orbi ca mine, care au orbit oarecând şi orbi din naştere – pur şi simplu aşa s-au născut. Ei bine, cu cei care sunt orbi din naştere, nu pot vorbi. Nu ne putem înţelege”. Tăceam şi mă străduiam să intuiesc unde vrea să ajungă. „Nu ştiu cum să-i fac să înţeleagă care e culoarea soarelui. Nu ştiu nici de unde să pornesc – n-avem nici un punct comun. (Lipsa vederii nu este un punct de început, deşi aşa ai putea crede). Am încercat de mai multe ori. Trăiesc un eşec”. Nu m-am mai „văzut” cu Călin o perioadă destul de lungă – venise decembrie 1989. Într-o după amiază, m-a anunţat că vrea să vorbească cu mine. M-am dus. Mă aştepta în picioare, în hol. De cum am intrat, mi-a spus: „Ştiu, am greşit, de aceea a şi fost un eşec”. Am dat mâna cu el şi credeam că vom intra şi ne vom aşeza. A continuat în picioare: „Nu galben, nu pot culoarea soarelui. Nu acum şi nu dintr-odată. Roşu e culoarea”. „De ce?”, am întrebat cu totul derutat.

CITEŞTE RESTUL ARTICOLULUI AICI

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: