Skip to content

Actualitatea ortodoxă?

8 March 2011

Scris de  Florin STUPARU

Aşa cum am promis, subiectul de căpetenie al acestei rubrici va fi de acum înainte ecumenismul, erezia ereziilor de pînă la noi, aşa cum este el propovăduit în Biserica Ortodoxă Română.
În chip firesc, ceea ce se numeşte „ecumenism religios” sau „unitate a religiilor” nu ar trebui să fie o temă de discuţie. Şi aceasta pentru că „dogma” ecumenistă e  lipsită de noimă, împotrivindu-se raţiunii şi celui mai firesc bun simţ. Atîta doar că firea omenească şi-a pierdut şi urma de raţiune pe care o mai avea, adică tocmai acea însuşire care îl făcea „după chipul lui Dumnezeu”, şi a ajuns întru totul asemenea dobitoacelor celor lipsite de minte. Căci cum se pot împăca cele potrivnice din fire? Lumina cu întunericul, adevărul cu minciuna, binele cu răul, focul cu apa, Hristos-Dumnezeu cu Antihristul şi, prin mijlocirea acestuia, cu însuşi Satana (nume care înseamnă chiar „potrivnicul”)? Precum prea-limpede arată şi porunceşte apostolul: „Nu vă înjugaţi în jug străin cu cei necredincioşi! Căci ce însoţire are dreptatea cu nelegiuirea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce unire are Hristos cu Veliar [diavolul], sau ce parte are credinciosul cu cel necredincios? Sau ce învoire este între Biserica lui Dumnezeu cu idolii? Căci voi sînteţi Biserica Dumnezeului celui viu, precum a zis Dumnezeu, că: «Voi locui întru dînşii, şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi norodul Meu» (Levitic 26:12).    De aceea, «ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi – zice Domnul – şi de ce este necurat să nu vă atingeţi, şi Eu vă voi primi pe voi!» (Isaia 52:11)” (2 Corinteni 6:14-17).

Lucrarea ecumenistă se duce deodată pe trei planuri:
1. Unirea Ortodoxiei, a Bisericii lui Hristos, cu ereziile, adică cu „Bisericile creştine” cele mincinoase, între care cea mai de seamă este aceea Romano-Catolică. La o privire mai atentă, nici nu e vorba de unire, ci de înghiţirea tuturor Bisericilor, întîi de toate a aceleia Ortodoxe, de către aşa-zisul „Catolicism”, care a dobîndit întreaga putere în lumea mai mult sau mai puţin creştină, şi nu numai.
Semnul cel mai limpede că aşa stau lucrurile: papa roman este om-dumnezeu! Căci ce înseamnă „infailibilitatea” lui şi aceea că e „vicar al lui Hristos”? Nimic altceva decît că el nu poate greşi, ceea ce e o însuşire numai a lui Dumnezeu); şi, pe de altă parte, că Hristos nu este în Biserică (deşi este, prin Sfintele Sale Taine!), locul lui fiind  ţinut de altcineva. Şi cine poate ţine locul lui Dumnezeu? Un dumnezeu ales din rîndul oamenilor! Şi să fim bine-înţeleşi asupra a ce înseamnă erezie: un creştinism mincinos, care strîmbă dreapta-credinţă în Dumnezeul cel în Treime slăvit, hulind fie Persoana Tatălui, fie pe Aceea a Fiului, fie pe Aceea a Sfîntului Duh şi, într-un sfîrşit, pe toate Trei. Să înţelegem bine că aceste „creştinisme” nu cred în adevăratul Hristos, ci în însuşi hristosul cel mincinos numit şi Antihristul. Toate ereziile au rădăcină iudaică, iar Iudeii îl aşteaptă pe acest din urmă „Hristos”, precum arătăm şi mai jos.
2. Unirea tuturor Bisericilor Creştine (sau cel puţin desprinse din creştinism) – deci şi a Ortodoxiei, a Bisericii lui Hristos – cu ceea ce se cheamă, cu totul greşit, „mozaism”. Căci, de două mii de ani, legea şi credinţa Evreilor nu mai este mozaică, ci talmudică. Iar Talmudul şi celelalte cărţi mai noi pe care se întemeiază credinţa rabinică sînt cu totul împotriva credinţei descoperite de Dumnezeu omenirii – şi întîi de toate Evreilor, neamului cel ales de El din – prin bine-plăcutul Său Sfînt Prooroc Moisi. Căci toate cele cinci cărţi ale acestuia şi apoi celelalte cărţi ale Vechiului Testament nu fac altceva decît să-L propovăduiască pe Hristos, Dumnezeu-Cuvîntul cel întrupat. Şi aceasta pînă în cele mai mici amănunte. Sfinţii tîlcuitori ai Vechiului şi Noului Testament lămuresc aceasta cum nu se poate mai bine. Citiţi cuvintele la Cartea Facerii ale Sfîntului Ioan Gură de Aur, sau tîlcuirea Sfîntului Teodorit al Chirului la cartea psalmilor sau la cartea proorocului Daniil, şi veţi rămîne uimiţi de limpezimea proorociilor, înţelegînd de ce zice Apostolul Pavel că Testamentul cel Vechi este umbră a celui nou.
Iar Evreii ce au făcut? Ce ştim prea-bine: nu L-au primit pe Mesia cel înainte-vestit de prooroci, L-au scos în afara cetăţii şi L-au omorît. De ce? Printre altele, pentru că nu era acel împărat pe care îl doreau ei. Evreii voiau şi vor un împărat al lui Israil care să aducă împărăţia cerurilor pe pămînt, un pămînt pe care să-l stăpînească ei în chip desăvîrşit. Iar Hristos le-a spus limpede că împărăţia Lui nu e din lumea aceasta. Apoi, Evreii (şi omenirea îndeobşte) nu voiau şi nu vor un Împărat-Judecător al răului şi al patimilor, ci dimpotrivă, unul îngăduitor al acestora. Cu alte cuvinte, ei (şi omenirea îndeobşte) voiau şi vor un dumnezeu după chipul şi asemănarea omului cel căzut, a aceluia care a ascultat mai degrabă cuvîntul Satanei decît porunca lui Dumnezeu. Acesta e acel „Mashiah” propovăduit de cărţile lor cele mincinoase, care răstălmăcesc Vechiul Testament într-un chip de necrezut. Acesta e acel om-dumnezeu aşteptat de ei, care în Sfintele Scripturi este numit „Antihristul cel mare”, vrăjmaşul pe care Hristos-Dumnezeu îl va ucide „cu duhul gurii Sale”.

CITEŞTE RESTUL ARTICOLULUI AICI

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: