Skip to content

CUVINTE ÎMPOTRIVA BEŢIEI ŞI PENTRU BUNA FOLOSIRE A VINULUI

26 January 2011

Scris de  Florin STUPARU

PREVENIRE

Titlul cărţii de faţă poate să nedumerească: de ce „cuvinte împotriva beţiei şi pentru buna folosire a vinului”? Întîi, fiindcă beţia este o tulburare a sufletului ce se poate întîmpla şi în lipsa vinului sau a altei băuturi ameţitoare, aşa cum va arăta Sfîntul Ioan Hrisostomul într-una din paginile de mai jos. Apoi, cartea de faţă vorbeşte nu numai despre beţie, ci în aceeaşi măsură despre rostul şi buna folosire a vinului. De aceasta va trebui să ţinem seama tot timpul citind cele ce urmează.

Ştiu că, auzind de beţie, gîndul duce numaidecît pe oricine la toate băuturile ameţitoare, de la bere şi pînă la cele mai tari rachiuri. Trebuie să spun însă de la începutul acestei culegeri din dumnezeieştile cuvinte ale Sfintei Scripturi a Vechiului şi Noului Testament şi din acelea nu mai puţin dumnezeieşti grăite de Sfinţii Părinţi de la Sfîntul Duh spre tîlcuirea Bibliei, trebuie să spun aşadar că aici vom vorbi numai despre vin, şi încă numai despre acela neprefăcut prin vreun mijloc chimic. Pricina este cît se poate de limpede: singur vinul a fost dat de Dumnezeu ca băutură întăritoare a trupului şi a sufletului. Ca să nu mai zicem că vinul a fost ales de către Hristos-Dumnezeu pentru a se schimba, în chip negrăit de tainic şi de înfricoşat, în însuşi sîngele Său, cu care ne împărtăşim la Sfînta Liturghie!

Multe ar fi de spus despre aceasta, dar nu e acum vremea potrivită. Destul e a însemna aici că vinul e de la Dumnezeu, celelalte băuturi întăritoare/ameţitoare fiind născociri ale omului, unele; iar altele născociri ale vicleanului diavol. Astfel, toate băuturile ameţitoare pregătite prin fermentare – cum e berea, cidrul sau „vinurile” din fructe – se fac luînd ca pildă vinul din struguri, dar neavînd nici pe departe însuşirile acestuia. Ca orice lucruri doar omeneşti, acestea au puţină însemnătate şi un rost îndoielnic. Oricum, cu desăvîrşire osebit de toate acestea e alcoolul distilat, anume o născocire diavolească nemijlocită! Într-adevăr, primul alcool distilat s-a fabricat de către rău-credincioşii magicieni Romano-Catolici, în „mănăstirile” Frankilor din Italia sau Franţa, în care alchimia („sacra ştiinţă”!) era ocupaţia de căpătîi a acelor „călugări” trăitori într-un „Creştinism” vrăjitoresc, drăcesc, ce se numeşte – mai scurt – „Papistăşism”. Deci acei „călugări” alchimişti voiau să distileze „piatra filosofală”, sau a „cincea esenţă” sau „spiritul pur” („pnevma universală”), care le-ar fi dat „lumina”, „cunoaşterea” şi „nemurirea”, schimbîndu-le firea din omenească întru „dumnezeiască”! Pentru asta, antihriştii în rasă puneau în alambic tot ce le cădea sub ochi şi apoi aprindeau focul. La o vreme, n-au mai avut de încercat decît drojdia din tocitoarele de vin, căci erau mari producători. Au pus-o şi pe aceea la cazan şi pe ţeavă a picurat ceva care, cercat pe limbă, s-a dovedit foarte gustos, o licoare pe care ei au numit-o „l ’esprit”, Englezii „the Spirit”, iar Ardelenii „spirituş”, ca-n vorba: „No, şogore, hai ş-om mere la cazină să bem o litără ghe spirituş!” (Aceeaşi materie se mai cheamă la noi „spirt”, „tescovină” sau R. D. D., „rachiu de drojdie”.) Ca să înţelegem de unde le venea această sminteală, trebuie să ştim că pentru ocultişti „spiritul” nu e perechea latină a slavului „duh”, ci o „entitate” aproape materială. În ce ne priveşte, noi cunoaştem foarte bine ce sînt „spiritele”: duhuri căzute, care insuflă toată lucrarea omenească ce nu e după Dumnezeu, ci împotriva Lui. Să ne mai mire nebunia „inspirată” de beţia „spi(ri/r)tului”, cu totul deosebită de aceea stîrnită de vin? Am mai putea zice şi altele despre „spirt”, „spiriduşi”, „spiritism”, „spiritualitate”, vorbe care purced toate din înşelarea diavolească, dar cuvîntul nostru are în vedere doar vinul, din pricina spusă la început. Deci:

1. ROSTUL ŞI FOLOASELE VINULUI

Cînd s-a făcut primul vin?

„Atunci (adică după potop) a început Noe să fie lucrător de pămînt şi a sădit vie” (Facerea 9:20).

Pînă atunci – ne spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii – omul nu băuse vin, pentru că nu mîncase nici carne. Într-adevăr, înainte de potop, şi omul, şi toate vieţuitoarele mîncaseră doar ierburi, după porunca Ziditorului din ziua a şasea:

„Apoi, Dumnezeu a zis (lui Adam şi Evei): «Iată vă dau toată iarba ce face sămînţă de pe toată faţa pămîntului şi tot pomul ce are rod cu sămînţă în el. Acestea vor fi hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pămîntului, şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor ce se mişcă pe pămînt care au în ele suflare de viaţă, le dau toată iarba verde spre hrană.» Şi a fost aşa” (Facerea 1:29, 30).

Fiindcă, fiziologic vorbind, cele două sînt legate între ele: nu poţi bea vin dacă nu consumi proteine şi grăsimi (de origine animală întîi de toate), căci vinul este acid; la rîndul lor, cărnurile şi grăsimile animale nu se mistuie decît cu mare greutate în lipsa acizilor şi fermenţilor din vin.

Pentru ce a fost dat vinul de la Dumnezeu?

De ce i-a dat Dumnezeu omului să pună vie şi să fermenteze strugurii zdrobiţi, pentru a se îndulci apoi cu tăria mustului ales, limpezit şi păstrat în butii? Fiindcă după potop oamenii nu au mai fost ca înainte, ci s-au slăbănogit şi cu trupul, şi cu sufletul. De aceea li s-a şi îngăduit să ucidă animale şi să le mănînce carnea. Iată ce îi spune Dumnezeu lui Noe, care este un al doilea Adam, din el trăgîndu-se noul neam de oameni din care facem parte şi noi:

„Şi i-a binecuvîntat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis: «Naşteţi, şi vă înmulţiţi, şi umpleţi pămîntul şi-l stăpîniţi! Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele pămîntului, toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pămînt şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi le-am dat la îndemînă. Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mîncare; toate vi le-am dat ca şi iarba verde.»” (Facerea 9:1-3).

Vinul este o hrană a trupului, căci din arderea lui în lăuntrul nostru capătăm multă putere, după cum arată Sfîntul Grigorie de Nyssa, lămurind fiziologia hrănirii noastre după cum urmează: „Firea trupului nostru nu are viaţă în sine însăşi, ci se ţine şi rămîne în fiinţă printr-o putere care-i vine din afară, trăgînd la sine printr-o mişcare neîncetată ceea ce-i lipseşte şi îndepărtînd ceea ce-i prisoseşte. Şi – aşa cum un burduf ce pierde apa prin partea de jos n-ar putea să-şi păstreze forma dacă n-ar intra pe deasupra altă apă în locul celei care se pierde, astfel ca acela ce vede forma burdufului să ştie că aceasta nu este însuşire a vasului, ci că apa din el îi dă formă – tot astfel şi alcătuirea trupului nostru nu are nimic cunoscut de noi care să-l ţină în viaţă, ci rămîne în fiinţă prin puterea care i se dă din afara lui. Iar această putere este şi se numeşte «hrană». Şi nu e un singur fel de hrană pentru toate trupurile care se hrănesc, ci Acela care chiverniseşte firea a hărăzit un alt fel de hrană pentru fiecare trup în parte. Într-adevăr, unele jivine se hrănesc dezgropînd rădăcini, altele se hrănesc cu iarbă, iar hrana altora e carnea de orice fel. Omul se hrăneşte mai ales cu pîine, iar pentru ca să-şi ţină umezeala din trup, el bea nu numai apă, ci adeseori apă întărită cu vin, pentru păstrarea căldurii trupului omenesc.”

Dar, mai mult decît atît, vinul e şi o hrană a sufletului, al cărui tron se află în inima omului, pe care băutura vinului o încălzeşte, dezmorţind-o şi liberînd-o din strînsoarea grijilor şi a necazurilor. Aceasta ne e dezvăluită luminat de către Sfîntul Împărat şi Prooroc David: „Şi vinul veseleşte inima omului, ca să-şi veselească faţa cu unt-de-lemn; şi pîinea inima omului o întăreşte” (Psalm 103:15). Stih pe care fericitul Teodorit îl tîlcuieşte aşa: „Căci – zice Psalmistul – spre aceasta îi dă Dumnezeul tuturor pămîntului ploi totdeauna, ca să odrăslească roduri de tot felul, şi cu pîine să întărească şi să hrănească firea oamenilor, cu vin să-i veselească şi mai dulce să le facă viaţa, iar cu unt-de-lemn să-i hrănească nu numai din lăuntru, ci să le strălucească trupurile şi pe dinafară” (în tîlcuirea la Psalmi).

Deci acestea sînt „cele trei feluri [de hrană] de folos firii omeneşti” (Teodorit) pe care le-a rînduit Dumnezeu omului, blagoslovindu-le: pîinea, pentru a întări trupul; tot pentru asta e şi grăsimea untului-de-lemn, dar şi pentru a-i unge pielea şi părul pe dinafară, dîndu-i sănătate şi strălucire; şi vinul, pentru a da trupului din puterea căldurii lui şi sufletului o veselie întăritoare, cuviincioasă.

Restul articolului aici

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: