Skip to content

SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII

5 January 2011

Scris de Paul GOMA

Evreii – iertare: „unii evrei” – nu acceptă mărturiile care îi pun pe (unii) dintre ei în cauză, vezi interminabila polemică în jurul Cărţii negre a comunismului apărută sub direcţia lui Stéphane Courtois la Robert Laffont, Paris, 1997.

Lucrare cu mari merite dar şi cu nu mai puţin foarte-mari goluri de informaţie privind România…

…imputabile înainte de toate ignoranţei coordonatorului: înainte de a studia istoriei rezistenţei anticomuniste în Europa de Est, Courtois fusese director al revistei binenumite: Communisme… De aceea va fi încredinţat redactarea capitolului „Europa Centrală şi de Sud-Est” tovarăşului – (său) – frăţesc Karel Bartosek. Aparatcikul praghez, aterizat la Paris în 1983, a făcut culoarul revistei L’Alternative – cu folos: după un an a fost introdus prin efracţie de Mihnea Berindei şi de Alain Paruit (pe ei îi… introdusesem eu – prin faţă). Eternul tovarăş Bartosek a profitat de retragerea (temporară) a lui François Maspero, fondatorul, a pus mâna pe revistă, a rebotezat-o La Nouvelle Alternative şi, dimpreună cu Berindei şi cu Lavastine a prefăcut-o într-o publicaţie eurobolşevică. Din extemporalele cehului „despre istorie”, Courtois a înţeles că şi-a găsit un tovarăş de idei, iar Bartosek terenul pe care să cultive materialismul-istoric, recolta de după 1989. Că Stéphane Courtois nu s-a despărţit de litera-şi-spiritul revistei conduse o dovedeşte încuviinţarea prin ne-amendare a „tezei” bartosekiste: pentru scrierea istoriei contemporane martori credibili/ citabili nu sunt scriitorii – care au trăit şi ei evenimentele (arestările, închisorile, exilul), pe care le-au aşternut pe hârtie, ci… doar nescriitorii – cu excepţia ruşilor Soljeniţîn, Şalamov, Bukovski, Nadejda Mandelstam… – citez din ediţia originală, pag. 289:

„Ar fi greşit să punem prea în faţă destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului maghiar Istvan Bibo, al scriitorului român Paul Goma şi pe al altora provenind din intelighenţie şi să-i lăsăm în umbră pe ‘oamenii de rând’”

De ce „ar fi greşit”? Tovarăşul Bartosek de pe Vltava arată a fi dublul tovarăşului Ştefan Borbély de pe Someş: despre martor, mărturie gândesc la fel: cubic?

„Program” nu doar idiot, dar vădit diversionist: într-o Istorie ca cea numită, dacă a fost operată o „ne-punere în faţă” a unor persoane-personalităţi (numai dintre ne-ruşi!), care ar fi făcut umbră… istoricilor comunişti de la Paris, deci s-a materializat operaţia de decredibilizare a martorilor (păcătuiau grav în ochii borbélylor transnaţionali: erau şi scriitori!), nu a fost compensată (sic) de vreo „punere-în-faţă”, la capitolul România, a, de pildă, muncitorului Vasile Paraschiv (ştiu de ce: pe când Paraschiv îşi risca viaţa pentru a depune mărturie – şi la Paris -, Courtois era ocupat de Communisme, iar Bartosek nu terminase, la Praga, de stricat tot ceea ce îi încredinţase Husák); nu apar nici poetul Dorin Tudoran, nici profesoara Doina Cornea… Să nu ne mirăm: cunoştinţele bartosekiste se limitează la propriile note de lectură din La Nouvelle (sic) Alternative, iar „bibliografia” la o chestie semnată de reputata, inconturnabila, celebrissima cercetătoare Cristina Boico, mătuşa lui V. Tismăneanu, fostă eroină a Rezistenţei franceze şi feroce „îndrumătoare ideologică” stalinistă (dimpreună cu soţul, „Boico”, general de grăniceri=securitate), în România sovietizată.

O astfel de concepţie-despre-lume-şi-istorie l-a determinat pe Stéphane Courtois ca ocupîndu-se de „materia” indicată de subtitlul lucrării: „Crime, teroare, represiune”- la capitolul României să omită cu seninătate „materialul bibliografic” aflat sub nas, gata-tradus în franceză şi publicat de multă vreme: volumul de excepţională valoare (şi documentară!) O ultimă privire, de Silviu Crăciunaş, apărut întâi în engleză, apoi, în 1961 echivalat în franceză (Le dernier regard); La Cité Totale de C. Dumitrescu (Seuil, 1980, postfaţată de mine); deasemeni a tăcut răsunător toate cărţile mele editate şi în franceză, începînd din 1971: La cellule des libérables, Elles étaient quatre, Gherla, Garde inverse, Dans le Cercle, volume de mărturii ca Le tremblement des hommes (despre 1977), Chassé croisé (despre terorismul exercitat de „organe” şi asupra românilor exilaţi la Paris, V. Tănase şi P. Goma, nu doar asupra pomenitului în foarte-treacăt bulgar Markov), Bonifacia, Le Calidor, L’Art de la Fugue – şi cel despre Piteşti: Les Chiens de mort – primul text apărut în limba franceză (în 1981) care vorbeşte despre fenomenul reeducării – în schimb a citat din Piteşti al lui Virgil Ierunca tradus în franceză cincisprezece ani mai târziu, în 1996… Cu atât mai ciudat-inadmisibilă ne-menţionarea – cu program, s-a văzut – a titlurilor de mai sus, cu cât ele apăruseră mult înainte de 1997, data editării Cărţii negre a comunismului. Tot anterior – în 1994 – existau şi lucrările de referinţă (nu şi pentru Courtois-Bartosek!): La vie en rouge de Christian Duplan şi Vincent Giret şi KGB en France de Thierry Wolton, din 1986, devenite clasice, acestea din urmă nici măcar pomenite de Courtois.

CITEŞTE MAI DEPARTE: SĂPTĂMÂNA ROŞIE 28 iunie – 3 iulie 1940 sau BASARABIA ŞI EVREII | AXA – bilunar de oceanografie ortodoxă http://axa.info.ro/prima-pagina/item/688-s%C4%83ptamana-rosie-28-iunie-3-iulie-1940-sau-basarabia-si-evreii#ixzz1AA8o9Obe

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: