Skip to content

SCRISOARE DESCHISĂ

20 December 2010

Scris de AXA

Adresată

Preşedintelui României,

Ministrului Afacerilor Externe al României,

Parlamentului României

Subscrisele Asociaţii – Asociaţia Victimelor Mineriadelor 1990-1991 din România, Mişcarea pentru libertate şi Axa – vă solicităm ca, potrivit uzanţelor interne şi internaţionale privind personalul diplomatic, să retrageţi acreditările şi să dispuneţi declararea ca persoane non-grata, a tuturor funcţionarilor Ambasadei SUA din Bucureşti, în frunte cu Ambasadorul SUA Mark Gitenstein, cu acordarea unui termen limită pentru părăsirea teritoriului Statului Român.

Apreciem că această măsură trebuie luată de urgenţă, în raport cu activităţile de spionaj desfăşurate pe teritoriul României de către personalul Ambasadei SUA, activităţi ce încalcă legislaţia română – precum şi pe cea internaţională – privind activitatea diplomatică.

Cerem autorităţilor române să respecte legile în vigoare şi să ia atitudine faţă de încălcările flagrante ale uzanţelor diplomatice de către personalul Ambasadei SUA, care potrivit informărilor NEDEZMINŢITE de oficialităţile SUA, astfel cum au fost dezvăluite pe web-siteul Wikileaks, fac spionaj pe teritoriul României.

Astfel, prin Depeşa cu Nr. 15113 din 18 februarie 2009 semnată de Hillary Clinton şi transmisă „secret, nu pentru străini şi distribuţie în Internet”, făcută publică duminică, 5 decembrie 2010 pe siteul Wikileaks, se dădeau instrucţiuni personalului Ambasadei SUA din Bucureşti, de a se culege urgent informaţii despre sute de firme, companii industriale, energetice, tehnologice, de transport, comunicaţii, farmaceutice, conducte de gaz etc. de pe teritoriul României, precum şi al altor state. Nu sunt vizate prioritar obiective militare, ci obiective civile, iar emitenţilor de informaţii „nu li se cere să se consulte cu guvernele-gazdă în privinţa acestei solicitări”.

Mai grav este faptul că nu avem de-a face cu un act izolat, ci cu o politică agresivă de spionaj ce încalcă legislaţia română şi internaţională în vigoare, deoarece Directiva din 18 februarie 2009, cu termen de predare a informaţiilor până în 20 martie 2009, vine în completarea unei directive din 2008, emisă înainte de administraţia Obama. Însă actuala administraţie a SUA continuă şi dezvoltă iniţiativa din vremea administraţiei Bush şi a secretarului de stat Condoleezza Rice – deşi această „iniţiativă” ar putea fi ceva mai veche.

Mai mult, prin telegrama plecată pe 16 iunie 2009 de la Departamentul american de Stat şi semnată de Hillary Clinton se solicită personalului Ambasadei SUA din Bucureşti colectarea de date şi informaţii cu privire la vulnerabilităţile, averea, starea de sănătate a actualilor lideri din România, a celor în devenire, precum şi a consilierilor lor. În acelaşi timp, se cer informaţii biometrice despre toate persoanele cu funcţii importante în Statul Român, dar şi din orice alte domenii de interes general.

Faţă de aceste încălcări grave ale legislaţşiei în vigoare, vă solicităm expulzarea personalului Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

Chiar dacă în acest moment cel care a făcut publice aceste informaţii a fost arestat – pe un motiv fără legătură cu aceste informaţii şi cel mai probabil inventat, fapt tipic pentru serviciile secrete americane; chiar dacă în acest moment a fost blocat site-ul care populariza aceste informaţii – situaţia nu se schimbă. Fiindcă ceea ce prezintă interes şi demonstrează – că statul român este stat ocupat şi vasal – a fost demonstrat prin chiar aceste rapoarte informative incalificabile, prin aceste cereri şi note umilitoare pentru orice român. Mai mult, interesul SUA pentru aceste informaţii arată clar implicarea şi dirijarea vieţii politice şi sociale din România, fapt condamnat de numeroase documente internaţionale în vigoare, documente semnate şi de SUA.

Suntem sătui de aroganţa şi obrăznicia acestor „stăpâni învingători”, care şi-au construit un veritabil buncăr în inima Bucureştiului şi încalcă zilnic legislaţia Românească, uneori chiar ucigând (a se vedea cazul Teo Peter), fără a fi traşi la răspundere. La fel suntem sătui de nedreptăţile şi lipsa de demnitate ale celor care ne reprezintă pe noi, pe români – după cum se vede, care ne umilesc şi ne vând în fiecare clipă.

În situaţia în care nu veţi lua măsuri de asanare a vieţii socio-politice a României şi implicit a clădirii de pe str. Batişte din Bucureşti, infestate de spioni americani care atentează atât la siguranţa naţională, cât şi a noastră ca cetăţeni, ne vedem obligaţi să luăm măsurile legale care se impun.

Prin atitudinea vădit anti-românească pomovată de la nivel oficial, Statele Unite ale Americii se dovedesc – prin reprezentanţii lor – INAMICII ROMÂNIEI, implicând Armata Română în războaie de cucerire – unde interesele economice americane o cer, promovând şi susţinând politic şi mediatic aşa-zise „personalităţi”, precum odrasla comunistoidă Vladimir Tismăneanu, acţiuni ce au ca efect blocarea procesului democratizării reale a României.

Măcar acum, aflaţi în faţa unor dovezi de netăgăduit privind vinovăţia Statului Terorist SUA, vă somăm să respectaţi legile statului pe care îl conduceţi şi să acţionaţi, nu ca nişte umili servitori ai americanilor, ci ca nişte reprezentanţi ai poporului român – în faţa căruia trebuie să răspundeţi.

Preşedinte AVMR – Ene Viorel

Preşedinte Mişcarea pentru libertate – Dragoş Nicu

Director AXA – Mugur Vasiliu

Bucureşti, 08.12.2010

Read more: SCRISOARE DESCHISĂ | AXA – bilunar de oceanografie ortodoxă http://axa.info.ro/prima-pagina/item/675-scrisoare-deschisa#ixzz18ePuQuXD

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: