Skip to content

SCRISORI STUDENŢEŞTI DIN ÎNCHISOARE

5 December 2010

Scris de Corneliu Zelea Codreanu

ROMÂNIA VISURILOR NOASTRE…

(Domnişoarei F…)

Văcăreşti, 2 ianuarie 1924

Preaonorată domnişoară F…,

Am primit acele rânduri cu atâta adevăr şi cu atâta suflet românesc în ele, le-am citit la gura sobei într-o noapte de închisoare şi am înţeles atunci mai bine ceea ce de mult simţeam, …nevoia unei Românii noi.

Strălucirea civilizaţiei României de azi, nouă nu ne-a luat ochii. …Palate orbitor luminate, muzici intonând imnuri de slavă, tineri plimbându-şi prin faţa vitrinelor boiaua de pe buze şi pieptănătura savantă, milioane rulând în fiecare noapte pe la cluburi… toate la suprafaţă.

Cine însă se trudeşte să pătrundă mai adânc, în fiecare bordei sărăcăcios al românului va vedea copii flămânzi aşteptând o rază de lumină şi o coajă de pâine, va vedea o armată în zdrenţe, purtând în ochi cea mai cumplită umilinţă, va constata cea mai putredă corupţie plecând de la vatmanul tramvaiului, atingând pe miniştrii ţării şi chiar justiţia.

Desfrâu, destrăbălare, decadenţă morală, cu aparenţa chiar de strălucire… în marş triumfal.

Strălucirea aceasta nu ne-a putut orbi. Căci noi ştiam că „şi putregaiul străluceşte! Şi soarele înainte de asfinţit încă străluceşte! …”.

Dar totodată am înţeles că toate cele de mai sus n-au fost nicicând şi nu sunt în firea românului; că este un microb al străinilor, care după ce ne-au furat oraşele, ne-au furat bogăţiile, ne-au înlocuit în şcoli, vor să omoare acum şi sufletul românesc… Iată pentru ce în problema jidovească noi nu vedem numai o simplă cucerire a comerţului nostru, ci şi un atentat împotriva sufletului românesc care trăieşte de veacuri cinstit pe aceste meleaguri. Şi iată pentru ce am dat semnalul şi am strigat alarma disperaţi.

Împotriva acestui marş al neamului nostru pe drumul morţii, noi, „complotiştii de la Văcăreşti”, am complotat.

Înapoi, către strămoşeasca vitejie şi către strămoşeasca cinste românească!

Pentru noi care am plecat de la păscutul oilor din creştetul munţilor, ca să ajungem aici unde suntem, nădejde de mântuire a neamului nostru nu poate să ne vie nici de la buzele cele roşii şi nici de la marii vinovaţi ai nenorocirilor noastre.

…De aceea, în tăcerea nopţilor de închisoare, visând la România pe care ne-au cântat-o mamele la căpătâi şi de care ne-am legat atâtea nădejdi şi atâtea doruri sfinte, adesea ne întoarcem cu faţa îndărăt spre codrii pe care i-am părăsit, spre ţara strămoşilor. Acolo dorm toate amintirile noastre, acolo doarme toată slava noastră, de acolo aşteptăm să ne vină şi mântuirea.

Şi acum, mulţumindu-vă pentru grija părintească pe care ne-o păstraţi, ne ridicăm ochii şi gândul către Dumnezeu, rugându-L să vă dea sănătate şi viaţă, pentru a trăi în acea Românie nouă… România visurilor noastre!…

AXA - bilunar de oceanografie ortodoxăMOLDOVENII…

(studenţilor din Piatra-Neamţ)

Văcăreşti, 17 ianuarie 1924

Dragi prieteni,

Am primit astăzi cele 2.000 de lei pe care ni i-aţi trimis. Vă mulţumim din suflet! Noi ştim că ei înseamnă muncă, trudă şi frunte plină de sudoare… Şi mai ales când vin de la moldoveni, noi ştim ce înseamnă o coajă de pâine ruptă de la gură. Pentru că noi, moldovenii am rămas cei mai săraci şi mai bătuţi de soartă dintre toţi românii… Şi munţii noştrii poartă aur! Şi codrii noştri-s mai frumoşi ca nicăierea, şi noi avem holde mândre de grâu… dar ce folos?

Săraci, flămânzi şi goi. Căci „munţii noştri” nu mai sunt ai noştri, „codrii noştri” păstraţi de veacuri îşi pleacă fruntea în faţa securii jidoveşti, iar „holdele noastre” de aur nu mai sunt ale noastre.

La noi au dispărut cântecele de veselie; şi mândrul, albul nostru port a dispărut. Bătută voinicească flăcăii noştri nu mai ştiu să joace, doar cântec prelung de doină răsună de pe dealuri în nopţile cu lună. Atât ne-a mai rămas nouă, moldovenilor…

Ţăranii noştri îmbătrâniţi înainte de vreme, hrăniţi cu mămăligă mucedă, arşi de băutură otrăvită, uscaţi şi storşi de vlagă, îngenunchează încet, încet şi se vor stinge.

(revista „Zorile”; Gheorghe Toma: „De la noi”)

Aşa s-au stins din lume în concurenţa nedreaptă şi inegală cu străinii, acele superioare suflete bune şi blânde ale pieilor roşii, aşa se sting în munţii lor din sudul Africii burii, în faţa năvălirii străinilor.

Cine a văzut o căprioară rănită cum plânge, curgându-i lacrimile din ochii rugători, şi cine a putut înţelege de aici sentimentul de ireparabilă durere al rasei care piere, fără speranţă, acela va putea citi, în ochii calzi şi umezi ai moldovenilor de astăzi, melancolia şi durerea nemărginită a unui neam care se stinge pe propriul lui pământ.

…Şi poate vom fi însemnat şi noi ceva în istoria, dacă nu a lumii, cel puţin a românilor!

Dar cine să se gândească la acestea. Inconştienţa, nepăsarea, corupţia, destrăbălarea fără margini, ne învăluie tot mai mult în vălul cernit, de nu ne mai simţim amarul şi moartea şi nici speranţa unor zile cu soare.

Iubiţi camarazi,

Generaţia noastră a ajuns la o grea răspântie. Ori o apucăm la deal, ori o apucăm la vale. La deal, pe calea energiei, a bărbăţiei, a cinstei şi a credinţei neţărmurite într-un ideal şi într-un Dumnezeu, către un soare de aur al românilor; la vale, pe calea moliciunii, a decăderii morale şi a pierzării noastre ca neam. Ori clădim o Românie nouă, ori ne prăbuşim.

Moldoveni, de oriunde trăiţi pe glia românească, uniţi-vă! Veniţi să ne înfrăţim laolaltă toţi iubitorii ţărânii noastre sfinte! Veniţi să învăţăm a strânge spada-n mână. Veniţi să pornim încrezători înainte, către acel soare care a mai lucit odată pe cerul nostru!

CITEŞTE RESTUL ARTICOLULUI AICI

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: