Skip to content

MIHAIL EMINESCU – STAREŢ SUFLETESC ŞI CULTURAL UNIVERSAL

5 December 2010

Scris de Ioan GÂNDU

O teologie poetică unică în cultura universală

Cercetând opera sfântă a mărturisitorului de geniu creştin, a Poetului nemuririi noastre, sub aripa Împărătesei şi Maicii Cuvântului, punând sub picioare balaurul, aspida şi vasiliscul urii neputincioase a detractorilor săi, nimicofoni specializaţi ai întunericului lor lăuntric, descoperim pagini de teologie poetică de-o frumuseţe comparabilă doar cu textele marilor mistici răsăriteni, în care lumina necreată pulsează euritmic şi eufonic, în versuri inspirate şi revelatorii, arătându-ne nouă celor care purtăm, cu negrăită umilinţă, Adevărul cel veşnic Viu şi în Treime slăvit, în camerele moi ale inimilor noastre, că Mărturisitorul Eminescu dobândise o credinţă puternică, neclintită şi dreptslăvitoare, ajungând la treapta contemplării şi a ve­derii lui Dumnezeu prin energiile Sale necreate (abia unul-doi, dintr-un întreg neam, ajung într-un secol la această contemplaţie dumnezeiască, aşa precum sublinia avva Cleopa, alt mare stareţ al neamului nostru, cu sme­rită cugetare):

„Credinţa zugrăveşte icoanele-n Biserici/Şi-n sufletu-mi pusese poveştile feerici…” (Melancolie)

Credea în existenţa îngerilor pe care o afirma fără echivoc, postind, rugându-se şi priveghind cum puţini dintre noi ştiu să trăiască, simţindu-le şi recunoscându-le prezenţa, aşa cum numai cei înduhovniciţi sau vizitaţi de Har o pot face:

„Când sufletu-mi noaptea veghea în extaze,/Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,/Încins cu o haină de umbră şi raze/C-asupră-mi cu-n zâmbet aripile-a-ntins;”

Mai mult, ne previne, dându-ne învăţătură duhovnicească adevărată, experiată personal, că păcatul îl face pe îngerul nostru de pază, pe care toţi creştinii îl avem de la Sfântul Botez ortodox, să se depărteze de noi, plângând amar căderea noastră:

„Dar cum te văzui într-o palidă haină,/Copilă cuprinsă de dor şi de taină,/Fugi acel înger de ochiu-ţi învins. // Eşti demon, copilă, că numai c-o zare/Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare/Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,/El, veghea mea sfântă, amicul fidel?/Ori poate!… O,-nchide lungi genele tale,/Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,/Căci tu – tu eşti el.” (Înger de pază)

Există aici o mistică ortodoxă şi o învăţătură duhovnicească ca în Pateric, puţin, în treacăt or chiar deloc remarcate de exegeţii operei eminesciene, prin care Poetul ne previne asupra treptelor păcatului, prin învoirea cu cel rău, până la desfigurarea chipului dumnezeiesc (niciodată distrus în întregime la om până la Judecata Mântuitorului!) şi chiar demonizarea fiinţei umane, oricât de frumoasă ar fi înfăţişarea ei, după criteriile estetice obişnuite ale acestei lumi! Se ştie şi se vorbeşte în Pateric de frumuseţea diavolului, care cutează să împrumute şi chip de „înger luminat”, dar este o simplă înşelătorie, lumina sa fiind roşiatică, răspândind teroare, răceală şi respingere, celor cărora li se arată, dacă nu sunt adormiţi sau deja morţi spiritual… ca s-o remarce!

CITEŞTE RESTUL ARTICOLULUI AICI

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: