Skip to content

LOCOMOTIVA DE LA PRIMĂRIE

5 December 2010

Scris de Mugur VASILIU

Din ce în ce mai evident ne tranformăm dintr-un popor, într-o adunătură de chibiţi. Şi asistăm larvar, risipindu-ne sufletele, la acest sfârşit al nostru! Live! Ca la un concurs de locomotive uzate, îmbătrânite şi fără nici o putere. Lozincile sunt tot acelea de mai demult. Despre viteză nici nu poate fi vorba: pur şi simplu sunt nişte epave care oferă un spectacol – acelaşi de când a început lumea modernă. Nu-i nici un drum – nu pentru noi. Spectatorii, care ar fi trebuit să fie călătorii – despre noi e vorba – privesc aiuriţi. Cei mai mulţi nici nu-şi pun problema că maşinăria ar fi trebuit să tragă după ea întreg trenul – unii nici nu ştiu de vreun tren. La urma urmei, nimeni n-ar putea să-i ceară să tragă – e evident că nu are cum. Conductorii sunt foarte mulţumiţi – au mai participat la un concurs. Întrebarea e: ce caută ei acolo?; şi, mai departe, de ce credem noi că lucrurile ar trebui să stea aşa? Sunt mult mai multe întrebări care decurg de aici. Sau poate mai curând putem spune că întreaga conducere a acestei ficţiuni numită statul român nu este altceva decât o primărie de târg. Astfel, noi nu avem preşedinte de stat – ci primar de sat. Tot aşa cum nu avem guvern, nici parlament. Nu se poate vorbi despre nici o doctrină politică; sau, mai precis, se poate vorbi despre o singură doctrină care este ea însăşi o politică: de subjugare a românilor şi de jefuire şi ruinare a ţării.

Acestea nu sunt doar cuvinte scrise pe foaia de hârtie din faţa Domniilor Voastre – aceasta este realitatea. O realitate particulară pentru românii de astăzi: realitatea fără Adevăr. Şi, ca într-un coşmar, românii nici nu observă că vagoanele în care unii dintre ei mai aşteaptă mişcarea sunt trase pe linie moartă. Locomotiva are alte probleme: concursul cu alte locomotive – s-a construit un imens depou regionalo-unionalo-european. Astfel că – mai departe coşmar – nu se mai înţelege ce aşteaptă românii – sigur că unii de familie îşi aşteaptă rândul să se joace cu locomotiva de-a concursul european. Dar ceilalţi români? Este absolut evident că nu mai este nimic de aşteptat, cum cred că nici n-a fost vreodată. Pasivitatea tâmpă – care este denumită contextual “democraţie” – nu are nici o legătură cu viaţa, cu fiirea. Chiar dacă “mari” oameni de cultură şi “mari” istorici – membri marcanţi ai lojelor iudeo francmasonice – sunt de părere şi afirmă cu seriozitate batraciană că Adevărul ne ţine “pe loc” pe noi, pe români – nu ştiu care anume loc şi nici care anume noi, sau români şcl. Situaţia este cu totul alta. Tocmai lipsa Adevărului ne ţine din drumul nostru spre mântuire ca neam şi pe fiecare dintre noi – ca urmare a eforturilor susţinute ale conductorilor din depoul european, precum şi multor preoţi inconştienţi de responsabilităţile lor. Iar faptul că n-am renunţat la Adevăr prin apostazie, da, într-adevăr acest fapt ne ţine pe loc, însă dintr-un anumit drum: drumul dispariţiei noastre din istorie şi pierderii mântuirii. Aici ar putea avea dreptate Neagu Djuvara atunci când afirmă că Ortodoxia ne ţine în loc, cu observaţia că drumul din care suntem ţinuţi şi la care face referire venerabilul, nu este drumul nostru. Fiindcă încă nu am apostaziat cu toţii pentru a deveni, aşa cum îşi visează iluminaţii iudeofrancmasoneriei, cetăţeni ai unui univers fără univers – la capătul căruia este zeul Euro, cel la care ei înşişi se închină. Mai este doar un pas – de aici cred că vine şi nerăbdarea lor; din faptul că realitatea românilor este una fără Adevăr, din ea lipseşte, tot mai mult, Hristos. Or, lipsa Adevărului paralizează sufletele. Cu alte cuvinte este momentul lor, sau se apropie momentul propriu pentru a lovi în ceea ce a mai rămas din poporul român. Ne întrebăm de ce ni se întâmplă toate câte ni se întâmplă? Tocmai din acest motiv: românii participă cu toţii, într-un fel de complicitate abdominală – a pântecelui – la alungarea Adevărului din viaţa lor ca neam. Printr-o mare varietate de acţiuni şi nonacţiuni “inocente”: li se pare că lumea a început acum şi aici – cu ei, ca urmare nu există nici un fel de responsabilitate care să vină din cunoaşterea, asumarea şi practicarea istoriei – pur şi simplu ei nu au nici o răspundere, în cel mai fericit caz, “fiindcă nu ştiu”: nu ştiu că înaintea lor au murit jertfindu-se tocmai pentru Adevăr şi pentru mântuirea neamului (din care ei fac absolut din întâmplare evoluţionistă parte), potop de martiri şi sfinţi; mai departe, sigur că nu ştiu că există Adevărul – poate doar dintr-o poveste ceva mai veche, cum ar fi tradiţia, pe care pentru a fi toată lumea liniştită “o respectă” mergând din când în când la Biserică; Românii, care suntem noi, se prefac că nu înţeleg ce vrea să însemne faptul că urmează să fie cu toţii înregistraţi şi mai apoi însemnaţi cu cipuri; în “naivitatea” lor, românii n-au cum să creadă că “dracu e aşa negru”.

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: