Skip to content

XV. STRUCTURA DETERMINĂRILOR SECUNDARE ALE DIVINULUI

11 October 2010

Scris de Nae IONESCU

Care sunt calităţile esenţiale sau atributele fundamentale ale divinităţii, am văzut în explicaţiile de până acum şi ne mărgineam la existenţa absolută, adică divinitatea, şi la caracterul de sanctitate, din care aproape deducem, ca consecinţă imediată, caracterul sau proprietatea de acţiune continuă şi prin sine.

Toate aceste atribute, aceste calităţi fundamentale ale divinităţii constituie un anumit plan de realităţi, aş zice, adică sunt oarecum de sine stătătoare şi caracteristice, în sensul că ele nu pot să fie deduse din altele, nu pot să fie deduse din experienţa noastră sensibilă şi nici pe calea unor raţionamente logice. Problema divinităţii este – cum am accentuat de atâtea ori – de o structură specială, raportându-se la realităţi de altă natură, atât sub raportul cunoştinţei, cât şi sub raportul existenţei, decât obiectele din realitatea sensibilă. Aceasta însemnează că actele religioase în generalitatea lor sunt fundamentale, cum aţi văzut, nu numai pentru trăirea, dar si pentru existenţa – aş zice mai ales după lecţia trecută – acestor realităţi deosebite; actele religioase constituie o lume a lor, aparte, o anumită ierarhie proprie de valori, ireductibilă la toate celelalte ierarhii de valori şi valorificări posibile. Vasăzică, actele religioase constituie un univers de sine stătător, alături de universul sensibil. Aceasta este oarecum gruparea mare a faptelor în domeniul general al existenţei sau al metafizicei: faptele religioase constituie un domeniu de sine stătător, ireductibil la alte fapte secundare şi nedeductibile  din altă experienţă a noastră.

Adevăr şi fals în religie. Adevăr religios şi adevăr ştiinţific

În cadrul consideraţiilor acestora se vede cât de bine apare problema adevărului şi falşului în religie. Piatra de încercare a tuturor istoricilor pozitivişti ai religiei, atunci când este să vorbească de realitatea vieţii religioase şi de realitatea afirmaţiilor religiei, deci de realităţile rezultând din actele religioase în genere, piatra de încercare este tocmai multiplicitatea şi varietatea precipitatelor actului religios; adică, acest act religios presupune anumite calităţi de structură, pe care le-aţi auzit expuse mai înainte; dar actul acesta religios are întotdeauna ceva în care se obiectivează; adică, există, pentru fiecare act religios, un obiect în afară de conştiinţa religioasă subiectivă, individuală, şi care este însăşi divinitatea.

Acum, există o istorie a religiei. Aceasta însemnează: divinitatea ia diferite forme. Din existenţa unei istorii a religiei unii cercetători au crezut că pot să deducă lipsa de valabilitate sub raportul adevărului a rezultatelor vieţii religioase, şi au zis: ei bine, există creştinism, dar a existat înainte de creştinism elenism, a existat hinduism tot ca formă religioasă, a existat religia egipteană, mahomedanismul etc… Cum coexistă aceste forme şi ce înseamnă, în cazul acesta, adevărul sau conţinutul de adevăr al vieţii religioase?

În adevăr că întrebarea poate să fie neliniştitoare, dar numai la prima impresie; pentru că, exact în acelaşi fel întrebăm noi: există o fizică, şi ce însemnează adevărul fizic de acum trei mii de ani faţă cu adevărul fizic de azi? Există o astronomie, şi ce însemnează, de pildă, viziunea ptolemeică a universului faţă de viziunea copernicană?

Există, vasăzică, şi în domeniul vieţii religioase, un fel de aproximaţie a adevărului, după cum există o aproximaţie a adevărului şi în domeniul gândirii logice; dar aproximaţia aceasta a adevărului poartă nu asupra esenţei înseşi a vieţii religioase, spre deosebire de conştiinţa ştiinţifică. Esenţa vieţii religioase se mărgineşte, în determinările formale ale divinităţii ca ens a se, sanctitate şi continuă acţiune. Aceste caractere sunt fundamentale oricărei atitudini religioase, se găsesc în orice religie existând ca atare şi, prin urmare, formează – cum am spune cu un termen impropriu – elementul aprioric al oricărei religii. Aproximităţi ale adevărului pot să existe şi în cadrul vieţii religioase, spuneam, dar aceste aproximităţi ale adevărului în ordinea religioasă intervin numai într-un moment secundar, adică în momentul în care conştiinţa religioasă trece de la aceste determinări formale la alte determinări, mai apropiate, pe care le vom vedea imediat.

Vasăzică, adevărul în ordinea religioasă se aseamănă, într-un fel, cu adevărul în ordinea logică, în ordinea ştiinţifică, dar se deosebeşte în alt fel. Se aseamănă în măsura în care însăşi operaţia de determinare în viaţa religioasă este supusă contingenţei, în măsura în care [în] aceste determinări intră elemente istorice; nu se aseamănă întru cât, în măsura în care adevărul acesta religios nu mai este operaţie logică sau asemănătoare cu operaţia logică, ci se sprijină pur şi simplu pe operaţiunea revelaţiei; ele sunt deasupra oricărei îndoieli, ele sunt adevăruri în chip absolut, şi sunt adevăruri în chip absolut pentru motivele pe care le aminteam, că, anume, existenţa şi cunoaşterea sunt unul şi acelaşi lucru în acest act al revelaţiei şi al cunoştinţei simbolice.

Read more: XV. STRUCTURA DETERMINĂRILOR SECUNDARE ALE DIVINULUI http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-43/item/545-xv-structura-determinarilor-secundare-ale-divinului#ixzz124JYBDkU

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: