Skip to content

URÂCIUNEA ÎN LOCUL PUSTIIRII

11 October 2010

Scris de Maica Ecaterina

Cu multă timiditate folosindu-mă mai mult de cuvintele „cu duh” ale unor mari personalităţi ale creştinismului ortodox, am încercat să compun „o axă” din fapte bune şi rele ale istoriei pământului, care să ne arate exact, cine şi unde, a intervenit vreodată cu făţărnicie pentru a devia Ortodoxia de la menirea ei pe pământ… aceea de a conduce OMUL PE SINGURA CALE A ADEVĂRULUI.

„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” spune Mesia, Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu din Sfânta Treime. Acest Adevăr circulă în lume de 2000 de ani. Dovezi în acest sens sunt multe şi puţine… voi explica…

Toţi care încearcă să descopere în timp, măcar o fărâmă de Adevăr trebuie să privească cu suspiciune şi multă neîncredere, orice document istoric. Mai ales, noi cei din spaţiul aşa-zis „ex-comunist”, unde se ştie că realitatea este dincolo de cuvinte, acte, partide politice.

Mistificările, cosmetizările, minciunile bine „asezonate” şi „parfumate” sunt mecanismele din miezul gândirii şi expunerii istoricilor secolului XX- XXI.

Iată…au trecut cei „20 de ani” proorociţi de „prooroci mincinoşi” şi în România istoria a fost şi este încă scrisă, dictată de comunişti. Generaţii după generaţii au fost alimentate cu aceste „minciuni cosmetizate”, încăt acum cad în sevraj dacă nu li se mai furnizează drogul obişnuit. Că lucrurile stau aşa în politică, cât şi în economie, este deja un fapt ireversibil. Securitatea a avut grijă ca nimeni să nu spună ADEVĂRUL. Dar că Biserica Lui Hristos a suferit aceeaşi „cosmetizare”, transformându-se într-o instituţie de „funcţionar-slabonarzi” , slujitori mincinoşi şi o mulţime naivă, dornică să li se alăture în această APOSTAZIE, iar cei care „văd” şi „aud” şi care ar putea să vorbească sunt ţinuţi în continuare cu pumnul în gură, constatăm deci, că toată această cădere („ÎNGĂDUITĂ DE DUMNEZEU”) este cât se poate de limpede ireversibilă.

Nici ateii, nici comuniştii, nici capitaliştii, nici idolatrii nu au reuşit să înlăture definitiv forţa explozivă a ADEVĂRULUI ORTODOX. Ei au încercat să controleze ortodoxia, au pervertit-o, au răstălmăcit-o cu deviaţii, pentru a o subordona propriilor lor interese. Dar ei ştiau că lovitura principală trebuie dată acolo unde este rezistenţa cea mai puternică şi împotrivirea cea mai mare, adicş în cultură şi Biserică.

„Tortura a dat naştere la cele mai ingenioase inovaţii, creându-se astfel, pentru mulţi meseriaşi cinstiţi, numeroase locuri de muncă în producţia instrumentelor necesare torturii”, spune Karl Marx în lucrarea sa, „Theories of surplus value”, pag. 375. Cât cinism!

Deşi este important de studiat, de înţeles în toată plinătatea ei istorică, căderea spirituală a ţării noastre în perioada dinaintea primului război mondial, totuşi am să insist acum asupra perioadei interbelice şi a instalării „fiarei roşii” de după cel de-al doilea război mondial. Redăm în continuare o parte din dialogul dintre regretatul părinte Gheorghe Calciu şi domnul Nicolae Stroescu Stinişoara, dialog purtat despre cumplitul episod al „reeducării” de la Piteşti, coşmar prin care au trecut amândoi:

„Nicolae Stroescu Stînişoară: Deci, în loc să fie pedepsiţi cei care au introdus la Piteşti această operaţie criminală, trebuiau să fie pedepsiţi cei care au fost supuşi acestei acţiuni.

Părintele Calciu: Asta făcea parte din sistemul lor. Victima trebuia să se autoacuze şi să devină criminalul pentru salvarea scenariului lor mincinos.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Pînă la urmă ai ajuns şi dumneata pe banca acuzaţilor.

Şi dumneata ce ai făcut la proces?

Părintele Calciu: Da, am ajuns pe banca acuzaţilor şi în toată perioada procesului, prin diverse torturi, mai puţine, cum să spun, mai puţină bătaie şi mai multă izolare, presiune, singurătate, foame, încercau să ne smulgă declaraţii care să le confirme scenariul, că am fost un agent şi că „reeducarea” a fost o acţiune legionară. Fapt pe care l-am negat tot timpul. Încît, la un moment dat, ajunsesem ca după fiecare întrebare şi răspuns să semnez sub răspuns ca nu cumva să se adauge ceva, să se pună ceva ce nu declarasem. Pentru că ei uzau de asemenea metode. Îţi luau declaraţiile, te băteau, te supuneau unor presiuni psihice, te înnebuneau şi la urmă semnai tot ce îţi puneau în faţă. În instanţă am făcut acelaşi lucru, am spus că aceasta este o minciună, că „reeducarea” a fost o acţiune care revine integral autorităţilor şi nu are nimic de a face cu substrate politice, constînd într-o tentativă de discreditare a comunismului dirijată din afară, aşa cum încercau ei să prezinte lucrurile.

Nicolae Stroescu Stînişoară: La ora aceea dumitale îţi era cunoscut numele lui Nikolski?

Părintele Calciu: Sigur că da.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Te gîndeai pe atunci că Nikolski ar putea să fie undeva la capătul firului?

Părintele Calciu: Da, ştiam. Să vă spun o întîmplare. Prin 1950, prin primăvară, cînd începuseră acţiunile de plecare la Canal, am fost scos şi dus într-o celulă specială, unde doi deţinuţi, foşti prieteni de-ai mei, au venit şi m-au bătut. Mă scoteau în fiecare zi, mă ţineau acolo în celula specială, iar seara mă duceau înapoi în celula obişnuită. Mi-a fost destul de uşor aşa, pentru că mă întorceam între ai mei. Era o mare derută în celula noastră în care eram patru inşi. La început i-am acuzat pe cei doi, după aceea am avut senzaţia şi în final cred chiar şi azi că oamenii aceia în fond m-au prevenit. Foştii mei prieteni mă acuzau de nişte lucruri pe care le făcusem în celulă. Şi erau adevărate. Noi fusesem împreună, ei ştiau lucrurile şi mi le reproşau acum într-un mod prin care cred că vroiau să mă prevină de groaznica schimbare care s-a produs de încercarea care mă aştepta.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Chiar dacă însoţeau aceasta cu nişte lovituri?

Părintele Calciu: Da, bineînţeles.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Deci, putem spune, că se salvau totuşi pe un alt plan, cel puţin în oarecare măsură, prin aceea că, lovindu-te, totuşi vroiau să te ajute.

Părintele Calciu: Exact, pentru că ei îmi subliniau anumite lucruri, ceea ce devenea un fel de prevenire. Pentru că mulţi dintre cei care trecuseră prin Piteşti îmi spuneau „cînd ajungi în faţa lui Ţurcanu nu nega nimic”. Iar cei doi, chiar dacă mă băteau îmi aduceau în acelaşi timp la cunoştinţă faptele pe care Ţurcanu le şi deţinea despre mine. Eram foarte umflat în urma bătăii şi în timpul acesta am fost dus în faţa comisiei, unde era şi Nikolski. O comisie care ne trimitea la Canal pe unii. Şi am văzut acolo o mulţime dintre colegii mei, dintre prietenii mei bătuţi, umflaţi şi care intrau în faţa comisiei şi, în momentul în care erau întrebaţi despre ce s-a întîmplat, spuneau: m-am lepădat de mişcarea legionară, m-am lepădat de ţărănişti, m-am lepădat de reacţionari, de acuma am devenit un om nou. Nu pricepeam nimic. Cînd am ajuns eu în faţa lui Nikolski, m-a întrebat „de ce eşti umflat?”. Se aştepta ca eu să spun la fel, că m-am rupt de trecut şi aşa mai departe. I-am spus, domnule, nu înţeleg, am fost dus într-o celulă şi am fost bătut de doi deţinuţi. Eu înţeleg să mă bată gardianul, dar de ce să mă bată deţinuţii? Nikolski a rîs şi a spus: „Încă ai colţi tari, dar o să ţi-i rupem noi.”

Nicolae Stroescu Stînişoară: Este pentru prima oară cînd am un citat aşa de preţios, după Nikolski.

Părintele Calciu: Pe urmă m-am întors în celulă. Bineînţeles că n-am plecat la Canal, deşi aveam o pedeapsă mică, pentru că noi trebuia să trecem prin demascări, în care am şi intrat de Sfîntul Nicolae, anul acela.

Nicolae Stroescu Stînişoară: În această perioadă dominată de operaţiunea Piteşti, ai avut experienţa – pe care mai tîrziu, în a doua perioadă a închisorii dumitale, ai avut-o – unui gest uman din partea unui gardian sau a unuia dintre slujbaşii închisorii?

Părintele Calciu: Da, am avut-o. Îmi aduc aminte de Georgescu care era un gardian şi rău, şi bun. Nu ştiu prea bine de ce era un om puţin dezechilibrat, care i-a favorizat pe unii deţinuţi. Pe urmă a fost arestat şi m-a pus la curent cu unele lucruri ce se petreceau sus sau jos, sau la camera patru. Ne spunea „vedeţi, măi băieţi, că veţi ajunge şi voi la camera patru spital”. El ne informa într-un fel, foarte discret şi la nivelul inteligenţei lui. Noi însă în clipa aceea eram aşa de încrîncenaţi, încît nu vroiam să ascultăm nimic. Am să vă spun o întîmplare: eram în celulă şi cu noi era Mircea Şoltuz, un băiat care fusese în anul întîi sau doi la filozofie în Cluj. Mircea Şoltuz ne spunea (deja ştiam de acţiunea de la Piteşti şi aşteptam, din clipă în clipă, să intrăm în focul acesta): „Ceea ce mă tulbură pe mine nu este faptul că mă duce şi mă bate şi le place ce s-a întîmplat cu mine, mai denunţ poate nişte oameni cu care am avut relaţii. Mă tulbură ceea ce se va petrece după aceea”. A fost un om cu intuiţie extraordinară. Trebuie să spun că noi, din clipa în care el a făcut această declaraţie, l-am izolat puţin. Am zis, iată un om slab, care e gata să spună probabil ce a discutat cu noi, că multe se spuneau în celulă, sau ce a fost afară. Nu înţelesesem atunci substratul adînc diabolic al acţiunii de la Piteşti. Mai apoi, după ce am trecut prin ea, mi-am adus aminte de ce a spus Mircea Şoltuz.

Nicolae Stroescu Stînişoră: În continuarea profeţiei lui, ce s-a întîmplat după aceea cu oamenii? Ştim că unii dintre gardieni şi dintre oamenii din conducerea închisorii au fost condamnaţi, cel puţin de formă.

Părintele Calciu: Da.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Ai rămas în închisoare. O parte din cei de la Piteşti au continuat să acţioneze ca nişte roboţi, perpetuund mişcarea care le-a fost imprimată, de a fi intrumente ale Securităţii, ale conducerii închisorilor. Cum vezi valurile acestea iscate de furtuna neagră de la Piteşti? Au slăbit încet, încet? Care au fost urmările?

Părintele Calciu: Acolo unde grupurile de studenţi care au trecut prin „reeducare” au fost aruncaţi compact în mijlocul celorlalţi deţinuţi şi menţinuţi sub supraveghere continuuă a fost mai greu. Căci ei rămîneau legaţi între dînşii prin spaimă, prin teroare şi prin spionajul reciproc. Acolo unde ei au fost mai puţini şi risipiţi în masa celorlalţi a fost mult mai greu. Ce s-a întîmplat după aceea în 1954, 1955, 1956, nu mai ştiu, pentru că eu am fost, după proces, împreună cu Lică Negulescu, cu Marcel Petrişor, cu un grup din procesul nostru şi un alt grup care nu avea nimic de a face cu noi, am fost puşi în aceeaşi „corabie a morţii” (despre care am vorbit în prefaţa cărţii lui Bacu), la Jilava, unde am stat pînă în 1956 cu Costache Oprişan, cînd am fost dus înapoi la Aiud, la Zarca, unde am stat tot timpul izolat.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Părinte Calciu, cred că acesta este un capitol cu care putem să considerăm că am parcurs etapa care ne preocupă. Poate ar mai fi o întrebare, totuşi. Din relatarea dumitale rezultă că acolo erau tineri studenţi, proveniţi din mai multe direcţii, preponderent cu idei naţionale şi creştine. Din punct de vedere politic existau de asemenea mai multe coloraturi, inclusiv naţional-ţărănişti, monarhişti şi alte curente. Acest infern, mai întîi viaţa dinainte de infern, pe urmă infernul şi ce a urmat, nu a reuşit să facă să se creeze cu cei care au supravieţuit spiritual o solidaritate mai presus de orientările politice?

Părintele Calciu: Ba da, sigur că da. De altfel, trebuie să înţelegeţi că noi fiind toţi tineri şi afiliaţi fie la legionari, fie la ţărănişti, fie în altă parte, nu eram de fapt politicieni. Noi eram uniţi prin aceeaşi dragoste de ţară, prin credinţă şi prin lupta comună, încît între noi nu existau dispute de ordin politic aşa cum am constatat că existau între bătrîni. Noi eram uniţi în acelaşi ideal de rugăciune, de credinţă şi de dragoste de neam.

Nicolae Stroescu Stînişoară: Din cîte îmi amintesc, din cele care le-am trăit şi eu, era vorba în primul rînd de împotrivirea la comunizarea ţării, împotrivirea la distrugerea identităţii spirituale şi naţionale a României. Aşa că tinerii se simţeau atraşi de orice mişcare şi de orice posibilitate pentru ei de a acţiona împotriva acestui totalitarism impus de tancurile sovietice. În aşa fel încît era într-adevăr o solidaritate spirituală, o dăruire şi o disponibilitate la jertfă în rezistenţa împotriva tiraniei.

Părintele Calciu: Da, sigur că da. Noi nu aveam nici un fel de prejudecăţi politice, noi ne simţeam uniţi, ne iubeam unii pe alţii, ne ajutam, eram, ca să spun aşa, o comunitate armonioasă în care făceam o opoziţie comună.”

Dar monstruozităţile din perioada comunistă atât în România cât şi în tot perimetrul Europei de Est în care comunismul a invadat prin regimurile politice, şi unde creştinii au fost transformaţi de multe ori în asasini şi victime în acelaşi timp, a avut ca scop nu numai subordonarea poporului de către puterea politică dar principalul scop a fost urâţirea şi distrugerea Lui Dumnezeu şi a Bisericii Lui.

Cu riscul de a şoca anumite suflete, iată în ce versuri hulitoare au fost publicate în 1976 în ziarul sovietic „Sovietskaia Molodioj”:

„Tatăl nostru care este în Petersburg, Blestemat fie numele tău, Sfărâma-se împărăţia ta De nu s-ar mai face voia ta, Nici măcar în iad Dă-ne pâinea pe care ne-ai furat-o Şi plăteşte-ne datoriile, după cum şi noi ţi le-am plătit până acum. Şi nu ne mai duce în ispită, Ci ne izbăveşte de cel rău – poliţia lui Plerhve (primul ministru ţarist), Şi pune guvernării lui blestemate Dar întrucât eşti incapabil şi sărac în duh Jos cu tine în vecii vecilor. Amin.” (MARX ŞI SATAN-Richard Wrumbrand)

După cum observăm, scopul final al comunismului nu este de a cuceri ţări, pământuri sau de a întemeia un alt sistem social şi economic. Ci scopul lui este cât se poate de clar, de a-L batjocori pe Dumnezeu, de a-L îndepărta din inimile oamenilor pentru slava lui Satan.

Atât de mult s-au infiltrat puterile malefice, sataniste ale comunismului în sufletele oamenilor prin metode diverse, chiar oculte (magie, vrăjitorie), prin spălarea creierului încât slujitorii bisericii actuale care sunt desigur copiii şi nepoţii torţionarilor din începutul comunismului, gândesc şi acţionează astăzi mult mai pervers, periculos şi satanicesc decât o făceau predecesorii lor. Pentru că aceia o făceau cel puţin pe faţă, în toată plinătatea urii faţă de tot ceea ce e Creaţie, divin şi sfânt pe pământ.

„Când moartea spune: NU! Atunci şi numai atunci trăieşti pe culmea deznădejdii” (Nicolae Călinescu, martir în închisoarea de la Piteşti)

Cuvintele ar fi de prisos pentru a explica, a justifica, a înţelege fenomenul cel mai odios petrecut pe teritoriul României, acela care se cheamă fenomenul Piteşti. Voi lăsa să vorbească cuvintele celui care a supravieţuit acestui experiment satanic şi care vorbesc mai mult decât ar putea oricine să o facă cu explicaţii şi justificări chiar şi filosofice. Este vorba de Nicolae Călinescu, unul din sutele de martiri, al cărui sânge a curs pe pietrele închisorii Piteşti. Cuvintele lui fac să se zdruncine şi cea mai încremenită inimă:

„Piteştiul începe în momentul în care toate legăturile sufleteşti se rup, când oamenii nu mai au încredere unul în altul, când se suspectează şi când descoperă că fiecare îi este duşman celui de alături (…) Piteştiul înainte de a fi un muzeu de orori este lupta disperată împotriva unui sistem de inginerie psihică impecabil organizat, cu funcţionalitate asigurată prin cunoaşterea manifestărilor umane şi stadii speciale de anulare a lucidităţii(…) Piteştiul a încercat să ne despartă definitiv, să sfărâme prietenii, să ne urâm, să ne dispreţuim. Fiecare să rămână singur, să nu mai fie posibilă o întâlnire sau o colaborare (…) De un singur lucru am fost sigur când am părăsit închisoarea Piteşti: că nu sunt la un capăt de drum. Ce va fi? Ce mă aşteaptă? Voi avea putere să închei onorabil marea aventură a vieţii? Eram iaraşi sigur că dacă nu va surveni un miracol, prin mine însumi nu mă voi salva.

Singurul lucru de care mă agăţam era acela că atunci când voi fi cu apa la gură se va produce un deznodământ salvator, neprevăzut, pe care nimeni nu-l poate calcula.

Până atunci nu mai calculez nimic, nu mă mai gândesc la nimic. Inutil să fac vreun plan.

N-am fost niciodată o fire atât de religioasă, dar acum Cineva mă îndeamnă să rostesc:

– Facă-se Voia Ta! Şi nimic mai mult.”

În cartea sa, „Marti şi Satan”, Richard Wrumbardt povesteşte câteva episoade din ororile comuniste petrecute la Piteşti unde a stat închis cu mari personalităţi ale culturii şi bisericii române. Iată ce spune în începutul capitolului „Batjocorirea obscenă a religiei”:

„Dar de ce preoţii de la închisoarea din Piteşti au fost siliţi de către marxiştii din România să rostească Liturghia asupra excrementelor şi urinei? De ce creştinii au fost torturaţi pentru a se împărtaşi cu aceste excremente în locul elementelor necesare Sfintei Comuniuni? De ce această obscenă batjocorire a religiei?

De ce preotului ortodox român, Roman Braga – pe care l-am cunoscut personal în timp ce se afla în închisoare din ordinul comuniştilor şi care acum locuieşte în America – i-au fost smulşi dinţii, unul câte unul cu o bară de fier pentru a-l face să hulească?

Comuniştii au explicat nu numai lui: „Dacă noi vă omorâm pe voi, creştinii, voi vă veţi duce în cer, dar nu vrem să deveniţi martiri, mai întâi vrem să vă facem să îl blestemaţi pe Dumnezeu pentru ca apoi să vă duceţi în iad”. În închisoarea de la Piteşti, comuniştii obişnuiau să îl boteze, zilnic, pe un deţinut foarte evlavios, băgându-l cu capul în butoiul în care tovaraşii săi de suferinţă îşi făcuseră nevoile şi obligându-i în acest timp pe ceilalţi detinuţi să intoneze cântările specifice botezului.”

Ororile descrise mai departe sunt atât de blasfemiatoare şi dezgustătoare încât nu îmi mai permit să le expun eu aici. În România s-a făcut întotdeauna caz de alianţa aşa-zisă „nefericită” între biserică-religie şi istorie-politică. Este o pistă cât se poate de falsă. În istoria poporului român, în trecutul ADEVĂRAT al românilor, voievozii, conducătorii marilor oşti au avut o legătură cât se poate de strânsă între „politica lor” şi Biserica activă. Niciuna din faptele lor măreţe, fie de apărare a graniţelor ţării, fie de organizare internă, fie de unitate spirituală sau teritorială NU S-A FACUT DECÂT CU AJUTORUL BISERICII şi cu aportul rugăciunilor întregului popor. Aceasta s-a întâmplat de-a lungul istoriei fie că era în timpul lui Mihai-Viteazul, al lui Ştefan cel Mare sau Mircea cel Bătrân şi a altora ca ei. Dar încet- încet, aproape „în vârful picioarelor” şi conform unui plan bine prestabilit… diavolul s-a infiltrat şi a început să urzească planul lui de DESACRALIZARE, aşa de sistematic şi de complet, încât societatea noastră este APOSTAZIA însăşi. Să nu ne imaginăm că acestea s-au petrecut în câţiva ani… nicidecum! Diavolul are TOT TIMPUL DIN LUME!

Tot acest proces s-a desfăşurat în câteva sute de ani.

Este drept că procesul s-a accentuat în ultima sută de ani ba chiar a căpătat un ritm alert în ultimii 50 de ani. Şi după cum am observat, comunismul cu „dogmele” lui, precum şi promotorii acestei gândiri satanice au fost instrumentele principale ale diavolului pentru a defrişa terenuri şi a pregăti instalarea „URĂCIUNII LA LOCUL PUSTIIRII”.

Dar dacă istoria voievozilor români s-a remarcat prin credinţă, eroism şi gândire plină de Duh Sfânt, istoria conducătorilor moderni precum şi a celor comunişti şi până în zilele noastre se remarcă prin fapele lor abominabile şi desigur prin tragismul şi martiriul oamenilor adevăraţi despre care de abia acum, în ultimii 10 ani, aflăm „câte ceva”. Desigur, numărul mic de informaţii, cât şi „discreţia forţată” cu care se publică astfel de subiecte cu detalii despre ororile comuniste chiar şi în zilele noastre de „plină democraţie”, ne îndreptăţesc să spunem că nimic nu s-a schimbat… ci totul „s-a cosmetizat” …adică vorba omului din popor, „Aceeaşi Mărie cu altă pălărie”.

Aiud, Gherla, Piteşti, Jilava sunt locuri sfinte, unde tăcerea strigă, unde umbrele plâng, şi unde timpul a fost înghiţit de durere. Mulţumim Domnului că măcar acum au existat câţiva creştini adevarăţi, care au făcut publice aceste monstruozităţi ale anilor postbelici cu scopul clar al trezviei spirituale.

Am lăsat spre final demascarea procedeului prin care de zeci, chiar de sute, de ani se acţionează internaţional asupra sufletelor şi minţilor oamenilor adevăraţi. El poartă denumirea de „brain-washing” sau în româneşte „spălarea creierelor”. Nu este o licenţă poetică, nu este o invenţie ci este ŞTIINŢA DIAVOLULUI, care în omenire s-a metamorfozat în „ŞTIINŢA RELAŢIILOR UMANE ŞI SOCIALE”. Mai mult decât atât, acestei aşa-zise „ştiinţe”, i s-a dăruit şi un sediu, care se află în Londra şi care a căpătat oficial titlul „Tavistock- Wash Brain Institute”.

Fondat în anul 1947, Institutul Tavistock este o organizaţie independentă non-profit, care îmbină cercetările din domeniul ştiinţelor sociale cu practica în sfera socială. Sub pretextul dezvoltării unor noi programe experimentale, în cadrul acestui institut s-au realizat o gamă largă de studii în domeniul sănătăţii, educaţiei şi dezvoltării comunităţii. Institutul Tavistock deţine şi editează lunar jurnalul Human Relations publicat de Plenum Press, care a ajuns azi la cel de-al 48-lea an de existenţă. Recent, a lansat împreună cu Sage Publications încă un jurnal, Evaluation.

Mentorul acestui institut, Sigmund Freud, s-a mutat în Anglia stabilindu-se în Maresfield Gardens, într-un castel pe care i l-a dăruit prinţesa Bonaparte. Munca de pionierat a Institutului Tavistock în ştiinţele comportamentale, având drept linii directoare teoriile freudiene şi controlul oamenilor, a consacrat acest institut ca centru mondial al ideologiei fundaţiilor. Reţeaua sa cuprinde acum: Universitatea Sussex din SUA, Institutul de Cercetări Stanford, Esalen, Institutul Tehnologic Massachusetts (MIT), Institutul Hudson, Fundaţia Heritage, Centrul pentru Studii Internaţionale şi Strategice din Georgetown, unde sunt instruiţi angajaţii departamentelor de stat, US Air Force Intelligence şi corporaţiile RAND şi Mitre. Personalul angajat al acestor corporaţii are obligaţia să treacă printr-un proces de îndoctrinare care se realizează într-una sau în mai multe instituţii controlate de Tavistock. O reţea de grupări secrete, Societatea Mont Pelerin, Comisia Trilaterală, Fundaţia Ditchley şi Clubul de la Roma sunt organizaţii care execută instrucţiunile primite de la institutul Tavistock.

Tehnici de spălare a creierului de origine nazistă

Institutul Tavistock a dezvoltat tehnici de spălare a creierului, în masă, care au fost experimentate pentru prima dată pe prizonierii americani de război, în timpul războiului din Coreea. Experimentele realizate de acest institut în ceea ce priveşte metodele de control al mulţimilor au fost folosite în mare măsură asupra publicul american. S-a realizat astfel un asalt ascuns, imoral şi inuman asupra libertăţii umane, prin modificarea comportamentului individual cu ajutorul tehnicilor psihologice.

Germanul Kurt Lewin, cunoscut şi drept fondatorul psihologiei sociale, a devenit directorul Institutului Tavistock în anul 1932. El a ajuns apoi în SUA în 1933, fiind unul dintre numeroşii nazişti care au fost „infiltraţi” acolo cu statutul de refugiaţi. Lewin a fost cel care a înfiinţat Clinica Psihologică Harvard, care, printre altele, a iniţiat campania de propagandă şi manipulare a publicului american împotriva germanilor şi de implicare a SUA în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 1938, Roosevelt a realizat o înţelegere secretă cu Churchill, care a permis ca în timpul războiului, SUA să fie subordonată Comitetului Executiv al Operaţiunilor Speciale (Special Operations Executive – SOE) englez. Înainte de a plasa Biroul de Servicii Strategice american (Office of Strategic Services – OSS), precursorul CIA-ului de astăzi, sub protecţia Comitetului Executiv al Operaţiunilor Speciale britanic, Roosevelt l-a trimis pe generalul Donovan, directorul OSS la Londra, pentru a fi supus procesului de îndoctrinare de la Institutul Tavistock. Aceasta a făcut ca întregul program al OSS şi apoi al CIA să funcţioneze sub ghidarea Institutului Tavistock.

Institutul Tavistock este cel care a comandat criminalele raiduri de bombardare în masă a civililor, iniţiate de Roosevelt şi Churchill, pentru experimentarea clinică a terorii în masă.

Tavistock şi tehnicile fundaţiilor americane au un singur ţel: să „spargă” limita puterii psihologice a individului şi să îl predea astfel, neajutorat, fără capacitatea de a se opune în vreun fel, dictaturii Noii Ordini Mondiale. Orice tehnică care duce la dezmembrarea unităţii familiei sau la implementarea din familie a unor principii religioase rigide sau legate de o aşa-zisă onoare, ori de un comportament sexual deviat, este folosită de către oamenii de ştiinţă ai Institutului Tavistock ca armă de control a mulţimilor.

Henry Kissinger, a cărui ascensiune extraordinară la putere este inexplicabilă în alt mod, a fost, la rândul său, refugiat german şi elev al lui Sir John Rawlings-Reese. Dr. Peter Boure, psiholog al institutului Tavistock, l-a selectat pe Jimmy Carter pentru a fi candidat la Preşedinţia Statelor Unite, numai datorită faptului că acesta fusese supus unui program intensiv de spălare a creierului, administrat de Amiralul Hyman Rickover la Annapolis. Experimentul realizat în domeniul integrării rasiale obligatorii în Statele Unite a fost organizat de Ronald Lippert, membru al OSS şi director al programului de instruire a copiilor la Comisia de Relaţii Comunitare. Acest program avea scopul de a distruge sentimentul identităţii personale, precum şi cel al moştenirii rasiale a individului.

Prin intermediul Institutului de Cercetări Sociale, Tavistock controlează, printre altele, Asociaţia Naţională a Educaţiei. Institutul de Cercetări Sociale din cadrul Laboratorului Naţional de Instruire are rolul de a programa, prin spălarea creierului, personalităţile marcante din domeniul afacerilor şi din guvern. Puterea Institutului Tavistock este atât de mare încât, la comanda acestuia, întregul program de cercetare spaţială al SUA a fost anulat timp de nouă ani, pentru a permite sovieticilor să îi ajungă din urmă. Stoparea cercetărilor în domeniul spaţial a fost cerută într-un document semnat de dr. Anatol Rapport, fiind prompt aprobată de către guvern. O altă operaţiune proeminentă a institutului Tavistock este Şcoala de Finanţe Wharton a Universităţii Pennsylvania.

Una din strategiile criminale folosite de institutul Tavistock este folosirea drogurilor. În cadrul sinistrului program MKULTRA realizat de CIA, unor oficiali CIA, care nu aveau cunoştinţă despre acest program, li s-a administrat fără ca ei să ştie, LSD, iar reacţia pe care ei au avut-o în urma administrării acestui drog – care a fost studiată exact ca în cazul cobailor de laborator – a însemnat, pentru unii dintre ei, moartea. Guvernul SUA a trebuit să plătească daune de milioane de dolari familiilor victimelor, dar vinovaţii nu au fost niciodată puşi sub acuzare. Programul a demarat atunci când Sandoz AG, o firmă suedeză de medicamente, al cărei proprietar era S.G. Warburg Co. din Londra, a descoperit Acidul Lisergic (LSD). Consilierul lui Roosevelt, James Paul Warburg, fiul lui Paul Warburg – autorul Federal Reserve Act – şi nepot al lui Max Warburg – finanţatorul lui Hitler – a înfiinţat Institutul pentru Studii Tactice (Institute for Policy Studies) în vederea promovării acestei substanţe. Rezultatele nu s-au lăsat aşteptate: „contra-cultura” LSD din anul 1960 şi „revoluţia” studenţilor, care a fost finanţată de către CIA cu 25 de milioane de dolari.

Una din agenţiile cheie în transmiterea instrucţiunilor secrete primite de la Tavistock este Fundaţia Ditchley, fondată în 1957. Filiala americană a Fundaţiei Ditchley este condusă de Cyrus Vance, fost secretar de stat şi director al Fundaţiei Rockefeller şi Winston Lord, preşedinte al Consiliului de Relaţii Externe (Council on Foreign Relations), membru Bilderberg şi Skull & Bones. Soţia lui Winston Lord, Bette Bao Lord, la rândul ei membru al Consiliului de Relaţii Externe şi al Bilderberg, este preşedinte al Consiliului Freedom House. Acest consiliu este răspunzător de manipularea drepturilor creştinilor prin ridicarea problemei persecuţiei religioase.

Una dintre principalele, dar mai puţin cunoscutele, operaţiuni realizate de Fundaţia Rockefeller sunt tehnicile de control a mediului rural-agricol. Directorul acestei fundaţii, Kenneth Wernimont, a implementat programele Rockefeller de control al agriculturii în Mexic şi America Latină. Fermierii independenţi sunt o mare ameninţare la adresa Ordinii Mondiale, pentru că ei produc alimente pentru ei înşişi şi astfel producţia lor poate fi transformată în capital, ceea ce le conferă independenţă financiară. În Rusia sovietică, bolşevicii credeau că au obţinut controlul total asupra poporului, însă planurile lor au fost puse în pericol de independenţa încăpăţânată a unor mici fermieri, numiţi apoi chiaburi. Stalin a ordonat OGPU (Serviciile secrete şi poliţia politică a URSS, premergătoare KGB-ului) să confişte toate alimentele şi animalele chiaburilor şi să îi lase să moară de foame. The Chicago American scria, pe 25 februarie 1935, pe prima pagină: „Şase milioane de morţi ai foametei sovietice. Recolta ţăranilor porţionată. Oamenii şi animalele mor de foame.” Pentru a distrage atenţia de la această atrocitate, s-a spus mai târziu că germanii, şi nu sovieticii au omorât 6 milioane de persoane în acest fel.

National Training Laboratories (NTL) a fost fondat în 1947 de către membri ai reţelei Tavistock din Statele Unite. NTL a avut ca scop precis folosirea tehnicilor de spălare a creierului pe lideri ai guvernului, ai instituţiilor educaţionale şi ai birocraţiei corporatiste, prin metoda Tavistock, iar apoi de a-i folosi pe aceşti „lideri” fie pentru a prezida întâlniri de grup gen Tavistock în organizaţiile lor, fie pentru a angaja numai persoane antrenate în acest mod. Mecanismele interne ale operaţiunii NTL se axează în jurul unei forme degenerate de psihologie Tavistock, numită „dinamica grupului”, dezvoltată de agentul nazist al institutului Tavistock, Kurt Lewin, care s-a refugiat în Statele Unite în anii ’30 şi ai cărui studenţi au fondat NTL. Într-un astfel de grup lewinist de spălare a creierelor (lewinite brainwashing group), anumiţi indivizi provenind din medii sociale diferite şi având personalităţi diferite, sunt manipulaţi de un „lider de grup” în direcţia formării unui „consens” de opinii, obţinându-se astfel o nouă „identitate de grup”. Cheia acestui proces este crearea unui „mediu controlat”, în care se introduce factorul de stres (uneori numit disonanţă), pentru a da peste cap sistemul de valori al unui individ. Sub presiunea celorlalţi membrii ai grupului, individul „cedează” şi o nouă personalitate a acestuia iese la lumină, având un set de valori complet nou. Această experienţă ce degradează individul implică negarea faptului că ar fi avut loc vreo schimbare. În acest mod, individul este spălat pe creier fără ca el să ştie aceasta.

Cunoscut de asemenea ca Institutul Internaţional pentru Aplicarea Ştiinţelor Comportamentale, acest institut este un centru de spălare a creierului prin crearea stresului artificial. În cadrul unor astfel de şedinţe de instruire, participanţii se „trezesc” la un moment dat că trebuie să se apere vehement împotriva unor acuzaţii grave care li se aduc de către conducătorii acestor şedinţe, fiind supuşi astfel unor factori de stres amplificat.

Institutul pentru Studii Tactice (Institute For Policy Studies – IPS) este unul dintre „marii arbori” ai Institutului Tavistock. IPS i-a creat şi i-a recreat pe politicienii Statelor Unite, încă de când a fost fondat de James P. Warburg şi familia Rothschild. Reţeaua sa din America include Liga pentru Democraţie Industrială (League for Industrial Democracy). Printre jucătorii de frunte ai acesteia se află Jeane Kirkpatrick, fost ambasador SUA la Naţiunile Unite, Irwin Suall de la ADL, Eugene Rostow, negociator al controlului armelor, Lane Kirkland, Labor Leader şi Albert Shanker. IPS a fost cooptat de către Marcus Raskin şi Richard Barnett, în 1963, amândoi foarte bine instruiţi la Institutul Tavistock. Obiectivele IPS sunt cele stabilite de Institutul Tavistock. IPS are o reţea de susţinători, consideraţi de public ca fiind independenţi, dar care de fapt acţionează împreună, în aşa fel încât congresmanii ajung să fie înconjuraţi din toate părţile de susţinători ai aceloraşi idei. În acest mod, IPS a fost şi încă este capabil să mânuiască cu succes, atât pe reprezentanţii independenţi, cât şi pe senatorii din Congresul american, determinându-i să voteze legile „în direcţia în care merg lucrurile”. Folosindu-se de oameni cheie din Congres, IPS s-a strecurat în infrastructura sistemului legislativ şi manipulează modul de funcţionare al acestuia. IPS a devenit şi este şi în zilele noastre una dintre cele mai prestigioase organizaţii care controlează deciziile politicii externe, despre care oamenii de rând cred în mod prostesc că sunt luate de cei pe care i-au ales. Prin sponsorizarea activismului militar şi a abordărilor revoluţionare, prin manipulare, prin asedierea structurilor corporaţiilor, prin diminuarea credibilităţii unor organizaţii concurente, prin penetrarea organizaţiilor religioase şi semănarea discordiei prin intermediul unor politicieni radicali şi rasiali, prin folosirea mass-media-ei pentru a promova ideile IPS, acesta îşi joacă rolul pentru care a fost creat, chiar sub nasul publicului prostit. Philip Stern, unul din administratorii IPS, a fost preşedintele Fundaţiei Stern, iar directorul acesteia, David R. Hunter, a fost anterior oficial al Consiliului Naţional şi al Consiliului Mondial al Bisericilor.

Câţiva dintre cei mai importanţi clienţi ai MIT:

American Management Association (Asociaţia Americană pentru Management);

Committee for Economic Development (Comitetul pentru Dezvoltare Economică);

GTE – General Telephone and Electronics;

Institute for Defense Analysis – IDA (Institutul pentru Analiza Apărării);

NASA;

National Academy of Sciences (Academia Naţională de Ştiinţe);

National Council of Churches (Consiliul Naţional al Bisericilor);

Sylvania;

TRW;

U.S. Army (Armata SUA);

U.S. Department of State (Departamentul de Stat al SUA);

U.S. Navy (Marina SUA);

U.S. Treasury (Trezoneria SUA);

Compania Volkswagen.

Câţiva dintre clienţii RAND:

American Telephone and Telegraph Company – AT&T (Compania Americană de Telegraf şi Telefon);

Chase Manhattan Bank;

International Business Machines – IBM;

National Science Foundation (Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă);

Republican Party (Partidul Republican);

TRW – Thompson Ramo Wooldridge Inc.;

U.S. Air Force (Forţele Aeriene SUA);

U.S. Department of Health (Departamentul Sănătăţii SUA);

U.S. Department of Energy (Departamentul Energiei SUA).

Există literalmente mii de companii importante, instituţii guvernamentale şi organizaţii care folosesc serviciile RAND. Lista lor completă ar fi imposibil de redat. Printre specialiştii RAND există un grup de studiu care dictează când şi în ce direcţie se îndreaptă războiul termonuclear şi care realizează, în funcţie de concluziile sale, scenarii politice şi sociale care vor fi apoi implementate în societatea americană. La un moment dat, RAND a fost acuzată că ar fi fost însărcinată de către URSS să elaboreze planurile de capitulare a guvernului Statelor Unite. Această acuzaţie a ajuns până în Senatul SUA şi a fost pusă în discuţie de senatorul Symington, care a devenit apoi, la comandă politică, ţinta bătăilor de joc a presei, în vederea discreditării acestuia.

Toate aceste instituţii sunt printre cele care au instaurat Fundaţia Legii Uniforme (Uniform Law Foundation), al cărei rol este acela de a menţine instrumentul de conducere al afacerilor în interiorul Statele Unite, în limitele Codului Comercial Uniform (Uniform Commercial Code) stabilit de liderii Noii Ordini Mondiale.

În cartea sa, „Protocoalele de la Toronto”, jurnalistul canadian Serge Monaste, care a fost asasinat în urma publicării acestei cărţi, spune următoarele lucruri despre procedeul de spălare a creierului:

„Se ştie din întreaga istorie a omenirii că niciun om care a suferit vreodată vreo spălare de creier, nu va rămâne cu convingerea că a fost maltratat. De obicei persoanele spălate pe creier îşi vor apăra cu pasiune manipulatorul convinse că li s-a propovăduit o nouă cale şi chiar că au fost alese pentru a-i învăţa pe alţii. Iată de ce, în trecut a fost atât de dificil, dacă nu chiar imposibil, să se pună pe picioare legislaţii mai ales atunci când legislatorii utilizau aceleaşi tehnici faţă de populaţie în scopul de a fi aleşi şi de a-şi menţine scopul de a spăla pe creier o întreagă populaţie, de a o determina să acţioneze energic, contra tuturor celor care îşi revendică o credinţă într-un singur Dumnezeu, a fost necesar ca Naţiunile Unite să înfiinţeze un „Program Special Antireligios” în anii 1960 prin intermediul mai multor Agentii Guvernamentale Americane. In acea perioada se stabilise clar in interiorul acestor Agenţii guvernamentale, precum şi prin bancherii pe care le frecventau, ca pentru a reuşi să se pună pe picioare o nouă ordine mondială trebuia înainte de toate să se ajungă la un control absolut al politicului şi socialului, atacându-se prin toate mijloacele problema religiilor. Acest „Program Antireligios” ar putea fi rezumat în felul următor: Dacă înfricoşaţi ansambul populaţiei mijlocii şi să îi faci să se teamă pentru securitatea lor, şi a aceea a apropiaţilor lor, cum ar fi copiii, acest lucru vă va permite în continuare să instauraţi măsuri draconice pentru a le impune respectarea religiilor, pentru a-i dezarma, şi a obţine despre ei date de identitate. Apoi dacă identificaţi această teamă – frica lor – cu credinţe religioase precise şi răspândiţi această „frică” prin mijloace de informare oficiale, alese pe perioade între 20 şi 30 de ani, chiar membri acestei populaţii vă vor implora în genunchi, prin intermediul reprezentanţilor lor politici, să instituiţi noi alternative, de bază, pentru politica noastră internaţională, prin mijlocirea naţiunilor unite, cu scopul de a stabili o Nouă Ordine Mondială şi anume „The Menthal Cooperation in Take-over Plans” cu ajutorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.”

În continuare autorul ne explică care a fost strategia politică comunistă prin intermediul „îngrijirii sănătăţii mentale”:

„Psihopolitica este arta şi ştiinţa de a stabili şi de a menţine un control asupra gândurilor şi loialităţilor indivizilor, a ofiţerilor, a birourilor şi maselor populare; de asemenea a avea un mijloc asigurat pentru a cuceri naţiunile inamice prin intermediul „îngrijirilor pentru sănătate mintală” (…) Acest gen de „război politic antireligios” a făcut parte de-a lungul anilor din Agenda Comunistă, înainte de a fi exportat în America, prin mijlocirea Naţiunilor Unite. Cu ajutorul acoperirii mijloacelor oficiale de informare, acest fapt a sfârşit prin a face publicul mediu să creadă că vechea lume a violenţei asociată cu credinţele religioase trebuie să ia sfârşit şi să fie înlocuită de o nouă Credinţă Internaţională ataşată unei Noi Ordini. (…) Pentru a înţelege mai bine acest „program de control şi de informare” instituit de clasa politică a fiecărei epoci şi cu ajutorul specialiştilor guvernamentali în „spălarea pe creier”, este bine să abordăm principalele linii directoare de fond. Veţi constata că acest „program” este exact acelaşi care de zeci şi sute de ani se întrebuinţează şi în zilele noastre: a crea o problemă acolo unde nu există, cu ajutorul mijloacelor oficiale de informare favorabile guvernelor şi finanţelor obţinute de la băncile asociate cu Noua Ordine Mondială;

a da problemei o dimensiune religioasă indiferent din ce sursă;

a amplifica disproporţionat aceeaşi problemă, făcându-i pe oameni să creadă că universul cotidian a ajuns dintr-o dată în pericol;

a convinge populaţia, cu ajutorul psihiatrilor, a sociologilor, a politologilor recunoscuţi, că religia înseamnă fanatism;

a da mare măsură publicităţii presupusele incidente religioase, astfel încât să se demonstreze că vieţile oamenilor sunt în pericol, fiind necesară intervenţia autorităţilor guvernamentale;

a aduce la locul incidentelor forţe masive de poliţişti şi militari „forţe speciale” pentru a crea iluzia că gruparea religioasă vizată este în realitate foarte periculoasă;

în continuare prin intermediul unor politicieni aleşi cu mare atenţie a determinat populaţia să îşi hărţuiască aleşii parlamentari spre a obţine „noi legi” pentru protejarea familiei şi bunurilor împotriva oricărei grupări sau oricărei credinţe religioase nerecunoscută de către Guvern. Toate acestea se numesc wash brain – spălarea creierului – şi au fost implementate din America începand din 1960.’’

Din păcate suntem deja prinşi în ţarcul Babilonului păcătos al U.E şi vânduţi chiar de către cei care ar trebui să ne apere, adică conducătorii de ţară, şi păstorii de suflete. Ar trebui să chemăm mereu numele Domnului şi să luptăm pentru Adevăr, să ne jertfim până la sânge dacă e nevoie, aşa cum fraţii noştri din închisorile comuniste s-au jertfit ca noi cei de-acum să trăim datorită jertfei lor. A venit ceasul să dăm şi noi jertfa noastră şi să dovedim că suntem fii ai Lui Dumnezeu, să îi urmăm pe Prietenii Lui, pe cei care au dovedit cu viaţa lor dragoste, spirit de sacrificiu şi jertfa până la moarte. Să luăm drept pildă cuvintele Sfinţilor. Iată cum îi mustra Patriarhul Tihon pe comuniştii ruşi pentru atrocităţile din Primul Război Mondial:

„Ne întoarcem cu profundă durere spre aceşti monştri şi le adresăm un avertisment de care să se teamă: Smintilor, reveniţi-vă! Încetaţi masacrele! Purtarea voastră nu e numai crudă, ci cu adevarat satanic, vrednică de focul cel veşnic şi de un blestem înfricoşător asupra urmaşilor voştri aici pe pământ. În numele puterii pe care mi-a dat-o Dumnezeu, vă excomunicăm aruncând asupra voastră Anatema, căci prin naştere aţi aparţinut Bisericii Ortodoxe.

Iar creştinilor ortodocşii din vremea lui le-a zis:

Şi voi credincioşi copii ai Bisericii Lui Hristos, depărtaţi-vă de acest neam ucigaş, ei smulg Bisericii puterea şi bunurile, dar voi să rezistaţi prin puterea credinţei îndreptând către Domnul rugăciunile voastre.”

Glasuri mai puternice decât al Patriarhului Tihon ar trebui să înalţe ierarhii şi clericii în aceste zile de apostazie, deoarece duşmanii omenirii, duşmanii adevărului, prin descoperirile ciberneticii actuale au ajuns la tehnologii de distrugere în masă, pe care nu le dezvăluie maselor de oameni căci fărădelegile se lucrează în taină.

Să nu uităm niciodată cuvintele Sfântului Apostol Pavel care ne avertizează că

„lupta nu e împotriva cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domnitorilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii” (Efeseni 6-12)

Read more: URÂCIUNEA ÎN LOCUL PUSTIIRII http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-43/item/543-uraciunea-in-locul-pustiirii#ixzz124Iq2i00

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: