Skip to content

UN MODEL DE EVLAVIE INCULTĂ DIN SECOLUL II

11 October 2010

Scris de Sorin DUMITRESCU

Într-un text suprinzător de actual, Sfântul Ioan Casian descrie tânguirea unui monah oprit de stareţul mânăstirii şi cinul călugăresc să se roage ardent unei icoane derapate canonic – probabil o imagine antropomorfistă a lui Hristos. În cele din urmă avva Serapion se supune, plângându-şi amarnic neputinţa de a comunia cu icoana canonică a Domnului. Christos Yannaras şi-a ridicat împotrivă destui „creştini sadea”, numind pietismul marea erezie a timpurilor moderne. Să reţinem că vreme de 200 de ani, mânăstirea Probota n-a fost victima pietismului mirean ci a celui monastic! Astfel, cutia-album a restaurării Probotei se constituie ca o periculoasă „cutie a Pandorei”. Astăzi duşmanul de moarte al Bisericii este evlavia rea, neluminată.

 

Punem cititorilor la dispoziţie întregul text al sfântului:

„În părţile Egiptului se păstrează acest obicei de veche tradiţie ca, după ce a trecut ziua Epifaniei – pe care preoţii acelui ţinut o numesc zi a Botezului Domnului şi a Naşterii Lui în trup, şi de aceea ei sărbătoresc cele două evenimente nu în zile deosebite, ca în Apus, ci în aceeaşi zi –, să se trimită epistolele pastorale ale episcopului de Alexandria în toate bisericiile Egiptului, în care să se arate începutul Păresimilor şi ziua Paştelui, nu numai prin toate localităţile, dar chiar şi prin toate mănăstirile. Potrivit acestui obicei, la câteva zile după cuvântul lui Isaac, au sosit epistolele oficiale ale episcopului Teofil din oraşul amintit mai sus, în care, odată cu arătarea datei Paştelui, într-o lungă expunere şi cu argumente puternice, el a combătut neroada erezie a antropomorfiţilor. Dar aceasta a fost primită cu atâta amărăciune de către aproape toate comunităţile de monahi care locuiau în Egipt, încât, din cauza rătăcirii şi simplităţii lor, cei mai mulţi au luat atitudine împotriva episcopului mai sus numit, dar socotindu-l pe el vinovat de cea mai mare erezie, fiindcă se părea că nu ei, ci el nesocoteşte Sfânta Scriptură, negând chipul omenesc al Atotputernicului Dumnezeu, de vreme ce Scriptura spune limpede că Adam a fost creat după chipul Lui. Astfel că până şi cei care locuiau în Pustia Sketică, şi care-i întreceau în ştiinţă şi desăvârşire pe toţi cei din mănăstirile Egiptului, şi ei s-au împotrivit cu atâta înverşunare epistolei lui Teofil, încât, în afară de Părintele Pafnutie – preot al comunităţii noastre –, niciunul dintre ceilalţi preoţi, conducători ai celor trei bisericii din acelaşi pustiu, n-au primit să fie citită sau răspândită epistola în adunăriile lor.

Între cei căzuţi în această rătăcire a fost şi Serapion, respectat şi prin vechimea austerităţii, şi prin actualitatea cunoştinţelor, dar a cărui nepricepere în dogma mai sus amintită era cu atât mai dăunătoare pentru toţi păstrătorii adevăratei credinţe, cu cât el întrecea aproape pe toţi monahii timpului prin meritele vieţii sale. Acesta, în pofida tuturor încercărilor cuviosului preot Pafnutie, nu putea fi adus în niciun chip pe calea dreptei credinţe, deşi erezia era o noutate nesprijinită nici pe învăţăturile mai vechi, nici pe tradiţie. Dar s-a întâmplat să vină din părţile Capadociei, ca să-şi vadă fraţii din pustiu, un diacon pe nume Fotie, care era mare învăţat. Fericitul Pafnutie l-a primit cu cea mai mare bucurie şi l-a rugat să întărească învăţatura cuprinsă în epistolele episcopale. L-a dus în mijlocul fraţilor şi l-a întrebat cum tălmăcesc bisericiile întregului Orient aceste cuvinte din cartea Facerii : «Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.» Diaconul a răspuns că fruntaşii tuturor bisericilor explică nu în sens literal, ci în cel spiritual chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Într-o expunere foarte bogată şi cu foarte multe mărturii ale Scripturilor, el a arătat că nu se poate ca măreţia dumnezeiască, imensă, necuprinsă şi nevăzută, să aibă alcătuire şi asemănare omenească. Natura divină, a spus el, este simplă, netrupească şi fără alcătuire. Ea nu poate fi nici cuprinsă cu ochii, nici înţeleasă cu mintea. Până la urmă, bătrânul Serapion, înduplecat de multele şi puternicele argumente ale învăţatului, a revenit la credinţa tradiţională. Acest fapt ne-a adus o nesfârşită bucurie şi nouă, şi Părintelui Pafnutie, văzând că Domnul nu a îngăduit ca un bărbat atât de cunoscut prin virtuţile sale să se abată mult timp de la firul dreptei credinţe. Dar pe când noi toţi, ridicaţi în picioare, adresam rugăciuni de mulţumire Domnului pentru ajutorul Său, bătrânul, tulburat că îi dispare din inimă acel chip antropomorfic al dumnezeirii, pe care obişnuia să şi-L reprezinte în timpul rugăciunii, a izbucnit pe neaşteptate într-un plâns amar şi cu sughiţuri dese şi, aşternându-se la pământ, a strigat puternic: «Vai mie, nenorocitul! Mi-au răpit pe Dumnezeul meu, iar pe cel pe care-L am acum nu-L văd şi nu ştiu nici pe cine rog, nici pe cine chem!» Impresionaţi foarte mult de această situaţie şi având încă în inimile noastre puternica impresie pe care ne-a produs-o convorbirea de mai înainte, ne-am întors la Părintele Isaac pe care, văzându-l de departe, l-am întâmpinat cu aceste cuvinte: «Noutatea celor auzite de noi în expunerea trecută despre rugăciune ne-a insuflat dorinţa, mai presus de orice, de a veni din nou la Fericirea voastră. Acum i s-a adăugat acestei dorinţe şi marea greşeală a Părintelui Serapion, zămislită, pe cât credem, de viclenia celor mai rele duhuri. Nu mică ne este deznădejdea gândindu-ne că un om care a trecut cu succes prin atâtea încercări timp de cinzeci de ani în acest pustiu, nu numai că şi-a pierdut cu totul aceste merite din vina neştiinţei, dar a ajuns şi în primejdia de moarte veşnică. Aşadar, mai întâi dorim să cunoaştem de unde şi de ce a pătruns în el o rătăcire asa de mare. Apoi, te rugăm să ne înveţi cum am putea ajunge la aceea calitate a rugăciunii, despre care ne-ai vorbit deunăzi, nu numai din belşug, dar şi cu strălucire. Acel minunat cuvânt, care ne-a răscolit în adâncul inimii, nu ne-a arătat şi cum am putea îndeplini cea ce ne-ai învăţat.»

Read more: UN MODEL DE EVLAVIE INCULTĂ DIN SECOLUL II http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-27/item/311-un-model-de-evlavie-inculta-din-secolul-ii#ixzz122sZug8M

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: