Skip to content

PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI III

11 October 2010

Scris de Ionel MOŢA

CAPITOLUL XVII

Baroul. Înrâurirea preoţilor creştini. Libertatea conştiinţei. Regele jidanilor patriarh şi papă. Mijloace de luptă împotriva Bisericii de astăzi. Problemele presei contemporane. Organiza­rea poliţiei. Poliţia voluntară. Spionajul după modelul aceluia al societăţii jidoveşti. Abuzurile de putere.

Baroul, cariera de avocat, dă naştere la oameni reci, cruzi, încăpăţînaţi, fără principii, care stau la orice prilej pe un teren impersonal, pur legal. Sunt obişnuiţi a suci toate lucrurile în folosul apărării, iar nu în acela al binelui social. De obicei ei nu refuză nici o apărare, se străduiesc să obţină „achitarea cu orice preţ, agăţându-se de subtili­tăţile jurisprudenţei: prin aceasta demoralizează tribuna­lul”. Iată de ce, nepermiţând această profesie decât în limite strâmte, vom face din membrii ei funcţionari executivi. Avocaţii, ca şi judecătorii, vor fi lipsiţi de dreptul de a comunica cu pricinaşii; ei vor primi cauzele de la tribunal, le vor cerceta după memoriile şi documentele rapoartelor judecătoreşti şi îşi vor apăra clienţii după interogarea lor în faţa tribunalului, odată ce faptele au fost limpezite. Vor primi onorarii independente de calitatea apărării. În acest chip vom avea o apărare cinstităşi impar­ţială, călăuzită nu de interes, ci de convingere. Aceasta va face să înceteze, între altele, corupţia actuală a asesorilor (judecători), care vor înceta de a mai scăpa de pedeapsă pe aceia care îi plătesc.

Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult. Înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conştiinţei e pretu­tindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de ruina desăvârşită a religiei creştine; celelalte religii le vom dărâma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericeascăşi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată.

Când va veni momentul de a distruge pe veşnicie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi, pentru a nu îngădui vărsarea de sânge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetăţii papale, din care nu vom mai ieşi până ce nu o vom fi nimicit în întregime.

Regele jidanilor va fi adevăratul papă al lumii, patriarhul Bisericii internaţionale.

Dar, atâta timp cât nu vom fi crescut tineretul în noile credinţe de tranziţie, şi-apoi în a noastră, nu ne vom atinge pe faţă de Bisericile existente, ci vom lupta împotriva lor prin critică, aţâţând neînţelegerile.

În genere, presa noastră contemporană va dezvălui afacerile de stat, religiile, neputinţa creştinilor, şi toate acestea în termenii cei mai necinstiţi, cu scopul de a le înjosi în toate felurile, cum numai rasa noastră de geniu o ştie a face.

Regimul nostru va fi apologia stăpânirii lui Vişnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mâini ale noastre, vor ţinea fiecare un resort al maşinii sociale. Noi vom vedea totul, fără ajutorul poliţiei oficiale, care, aşa cum am alcă­tuit-o noi pe scama creştinilor, împiedică vederea guverne­lor de astăzi. În programul nostru, o treime a supuşilor îi va supraveghea pe ceilalţi numai din simţământul datoriei, pentru a servi de bună voie statul. Atunci nu va fi ruşinos să fii spion şi denunţător; dimpotrivă, va fi demn de laudă, însă denunţările rău bazate vor fi pedepsite cu cruzime, pentru ca să nu se abuzeze de acest drept.

Agenţii noştri vor fi aleşi atât din înalta societate, cât şi din clasele de jos şi din mijlocul clasei administrative care petrece, apoi dintre editori, tipografi, librari, funcţionari comerciali, lucrători, birjari, lachei, etc…

Această poliţie lipsită de drepturi, neautorizată de a acţiona prin ea însăşi, şi prin urmare fără putere, nu va face altceva decât să dovedeascăşi să denunţe; verificarea mărturisirilor ei şi arestările, vor depinde de un grup responsabil de controlori ai afacerilor poliţiei; iar arestă­rile însăşi, vor fi făcute de către corpul jandarmilor şi al poliţiei municipale. Acela care nu-şi va fi făcut raportul asupra celor auzite şi văzute de el în legătură cu chestiunile de politică, va fi considerat tot atât de vinovat de tăinuire şi complicitate, ca şi cum ar fi săvârşit el însuşi aceste două crime.

După cum astăzi fraţii noştri sunt obligaţi, sub propria lor responsabilitate, să-şi denunţe comunităţii pe renegaţii lor, sau pe persoanele care întreprind ceva împotriva comunităţii, tot astfel, în regatul nostru universal, va fi obligator pentru toţi supuşii noştri să servească statul în acest fel.

O asemenea organizaţie va înlătura abuzurile puterii, ale corupţiei şi tot ceea ce sfaturile şi teoriile noastre asupra drepturilor supraomeneşti au introdus în obiceiu­rile creştinilor… Dar cum am fi putut ajunge pe altă cale la înmulţirea cauzelor de dezordine în administraţia lor? Prin ce alte măsuri?… Unul dintre cele mai importante mijloace de felul acesta, sunt agenţii însărcinaţi cu restabilirea ordinii. Acestora li se va lăsa putinţa de a-şi arăta şi desfăşura capriciile şi pornirile lor rele, de a abuza de putere şi mai ales de a primi mită.

CAPITOLUL XVIII

Măsuri de siguranţă. Supravegherea conspiratorilor. O pază pe faţă ruinează puterea. Paza regelui jidanilor. Prestigiul mistic al puterii. Arestarea la cea dintâi bănuială.

Când vom simţi trebuinţa de a întări măsurile de apă­rare poliţienească (care ruinează atât de repede prestigiul puterii), vom pune la cale dezordini fără nici un rost, manifestaţii de nemulţumire aţâţate de către buni oratori. Cei ce vor nutri aceleaşi simţăminte ca şi noi, se vor alătura la ei. Acestea ne vor servi de motiv pentru a pune la cale perchiziţii şi supravegheri, făcute de către agenţii pe care îi avem în poliţia creştină.

Cum cea mai mare parte dintre conspiratori lucrează din dragoste pentru artă, din dragoste pentru flecării, noi nu-i vom tulbura înainte de a fi înfăptuit ceva din planul lor; ne vom mulţumi de a introduce în mijlocul lor ele­mente de supraveghere… Nu trebuie să uităm că prestigiul puterii scade, dacă se descoperă adesea comploturi împo­triva sa: aceasta atrage după sine o mărturisire a neputinţei sale, sau, ceea ce e şi mai rău, a nedreptăţii propriei sale cauze. Voi ştiţi prea bine că noi am nimicit prestigiul, bunul nume al domnitorilor creştini, prin dese atentate puse la cale de către agenţii noştri, miei orbi din turma noastră; e foarte uşor, cu ajutorul câtorva fraze liberale, să­i împingi pe creştini la crimă, cu condiţia numai să-i dai o culoare politică, îi vom sili pe conducători să-şi recunoas­că neputinţa prin măsurile de siguranţă luate pe faţă, iar cu acest mijloc vom izbuti să ruinăm prestigiul puterii.

Guvernul nostru va fi apărat de către o gardă aproape nevăzută, deoarece noi nu îngăduim nici măcar gândul că ar putea exista împotriva lui vreo uneltire, contra căreia n­ar fi în stare să lupte şi care să-l silească să se ascundă.

Dacă am îngădui acest gând, cum au făcut-o şi o fac încă creştinii, am iscăli o sentinţă de moarte; dacă nu însăşi aceea a suveranului nostru, atunci cel puţin aceea a dinastiei sale dintr-un viitor apropiat.

După aparenţele strict observate, guvernământul nos­tru nu se va folosi de puterea sa decât în vederea binelui poporului, iar nicidecum pentru foloasele lui personale ori dinastice, iată de ce, observând această înscenare, puterea lui va fi respectatăşi păzită chiar de către supuşii săi; va fi adorat de către poporul care va avea credinţa că bunăstarea fiecărui cetăţean depinde de el, căci de el va depinde ordinea din economia socială…

A-l păzi pe rege pe faţă, însemnează a recunoaşte slă­biciunea organizaţiei guvernamentale.

Regele nostru, când va fi în mijlocul poporului, va fi totdeauna încunjurat de o ceată de bărbaţi şi femei care vor fi luaţi drept nişte simpli curioşi, ocupând, ca din întâm­plare, primele rânduri din jurul său şi care vor împiedica şi potoli rândurile celor din urmă, ca pentru a face să se respecte ordinea cuvenită. Prin aceasta vor da o pildă de stăpânire de sine. Dacă se va găsi în popor vreunul care se sileşte să aducă regelui o jalbă, deschizându-şi un drum prin mulţime, primele rânduri vor trebui să primească această plângere şi, sub ochii celui ce-a adus-o, s-o dea regelui, pentru ca toţi săştie că ceea ce i se adresează ajunge la destinaţie şi că există prin urmare un control făcut de însuşi regele. Aureola puterii pretinde ca poporul să-şi poată zice: „Dacă ar şti regele”, sau „Regele o va şti”.

Înfiinţând garda de pază oficială, dispare prestigiul mistic al puterii; fiecare om îndrăzneţ, va crede că e temut şi că e stăpân pe această putere, peste a cărei pază el se crede în stare de a trece; uneltitorul, cunoscându-şi forţa şi dibăcia, pândeşte prilejul de a săvârşi un atentat împotriva acestei puteri. Cu toate că noi nu propovăduim printre creştini asemenea fapte, totuşi vedem la ce rezultate au dus măsurile de apărare luate în văzul tuturor!…

Vom aresta pe criminali la cea dintâi bănuiala mai mult ori mai puţin fondată: teama de a ne înşela nu poate fi un motiv pentru a da putinţa de a fugi oamenilor bănuiţi de un delict sau o crimă politică, faţă de care vom fi cu adevărat nemiloşi. Dacă în crimele obişnuite s-ar mai putea, forţând puţin înţelesul lucrurilor, să se admită cercetarea motivelor care au împins la săvârşirea lor – nu poate fi în schimb nici un fel de îngăduinţă pentru persoa­nele care se ocupă de chestiuni pe care nimeni, afară de Guvern, nu le poate înţelege câtuşi de puţin. Chiar mai mult: adevărata politică nu sunt capabile de a o înţelege toate guvernele.

CAPITOLUL XIX

Dreptul de a prezenta cereri şi proiecte. Uneltirile revoluţionare. Crimele politice judecate de către tribunale. Reclama pentru crimele politice.

Dacă noi nu îngăduim ca fiecare să se ocupe direct de politică, vom încuraja în schimb orice raport, orice cerere care ar ruga guvernul să îmbunătăţească starea poporului: aceasta ne va permite să vedem lipsurile şi închipuirile supuşilor noştri, cărora le vom răspunde fie cu îndeplinirea cererilor făcute, fie cu o respingere bine cugetată, care va dovedi greşala de judecată a celor ce le-au alcătuit.

Uneltirile răzvrătitoare nu sunt altceva decât lătratul unui căţeluş împotriva unui elefant. Pentru un guvern bine organizat, nu din punct de vedere poliţienesc, ci social, lătratul acestui căţeluş n-are însemnătate şi se produce numai pentru că dobitocul nu-şi cunoaşte locul şi însemnă­tatea lui. Va fi deajuns să se dovedească, printr-un bun exemplu, importanţa unuia şi a celuilalt, pentru ca aceşti căţei să înceteze de a mai lătra şi să înceapă să dea din coadă de îndată ce zăresc elefantul.

Pentru a răpi crimei politice faima ei, de faptă vitejeas­că, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavăşi josnică. Atunci opinia publică va confunda în gândul ei această categorie de crime cu ruşinea tuturor celorlalte, şi le va privi cu acelaşi dispreţ. Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare.

În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publi­cate, în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru aşa-zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc. Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.

CAPITOLUL XX

Programul financiar. Impozitul progresiv. Percepţia progresivă în timbre. Casa de fonduri a hârtiilor de valoare şi stagnarea banilor. Curtea de Conturi. Desfiinţarea formalităţilor de reprezentare. Stagnarea capitalurilor. Emisiunea banilor. Schimbul aurului. Schimbul costului muncii. Bugetul, împrumuturile statului. Seria de hârtii cu interese de 1%. Hârtiile industriale. Conducăto­rii creştinilor, favoriţii, agenţii francmasonilor.

Astăzi vom vorbi despre programul financiar pe care l-am păstrat pentru sfârşitul raportului meu, ca fiind punctul cel mai greu, culminant şi hotărâtor al planurilor noastre. Începând să vă vorbesc despre el, vă voi aduce aminte ceea ce v-am mai spus odată, sub formă de aluzie, că suma actelor noastre se rezolvă printr-o chestiune de cifre.

Când vom pune mâna pe putere, guvernul nostru abso­lut se va feri, în interesul său propriu, de a încărca prea mult masele poporului cu dări; el nu-şi va uita de rolul său de părinte şi apărător. Dar, cum organizaţia guvernamen­tală costă scump, va trebui totuşi să găsim mijloacele trebuincioase, iată de ce trebuie pregătit echilibrul finan­ciar cu o deosebită îngrijire.

În guvernământul nostru, Regele va avea ficţiunea lega­lă a proprietăţii legale a tot ceea ce se găseşte în statul său (lucru uşor de înfăptuit): el va putea deci recurge la confiscarea legală a tuturor sumelor de bani pe care le va crede trebuincioase pentru a regla circulaţia bănească a statului. Se vede din acestea că impunerea va trebui să consiste în rândul întâi dintr-un impozit progresiv asupra proprietăţii. În acest fel, impozitele vor fi încasate fără greutate şi fără a ruina pe cetăţeni, într-o proporţie la sută relativă cu posesiunea. Cei bogaţi trebuie să înţeleagă că datoria lor este de a pune o parte din belşugul lor la dispo­ziţia statului, de vreme ce acesta le garantează siguranţa asupra restului şi dreptul unui câştig cinstit – zic al unui câştig cinstit, deoarece controlul asupra proprietăţii va înlătura orice jaf legal.

Această reformă socială trebuie să pornească de sus, deoarece i-a sosit vremea şi e trebuincioasă, ca o garanţie a păcii. Impozitul asupra omului sărac, e o sămânţă de revoluţie şi e dăunătoare statului, care pierde venituri mari pentru a alerga după câştiguri mici. Afară de aceea, impozitul asupra capitaliştilor va micşora creşterea bogăţiilor persoanelor particulare, în mâinile cărora le-am îngrămădit astăzi pentru a contrabalansa forţa guverna­mentală a creştinilor, adică finanţele statelor.

Un impozit progresiv va aduce un venit cu mult mai mare decât impozitul proporţional de astăzi, care nu ne foloseşte decât la provocarea de tulburări şi de nemulţu­miri printre creştini.

Puterea pe care se va sprijini Regele nostru, va consta în echilibrul şi garanţia păcii. Capitaliştii trebuie să jertfească o mică parte din veniturile lor, pentru a asigura funcţionarea maşinii guvernamentale. Lipsurile statului trebuiesc acoperite de către aceia cărora bogăţiile lor le îngăduie să facă aceasta fără greutate.

Această măsură va nimici ura celui sărac împotriva bogatului, în care el va vedea o putere financiară folosi­toare statului, un sprijinitor al păcii şi ai bunei stări, deoarece va vedea că el e acela care se îngrijeşte de cele trebuincioase pentru a obţine aceste comori. Pentru ca bogaţii care vor trebui să facă aceste plăţi noi, să nu fie prea nemulţumiţi, li se va da câte-o dare de seamă asupra destinaţiei acestor sume, afară, bineînţeles, de sumele care vor fi împărţite pentru trebuinţele tronului şi ale aşezămin­telor administrative.

Domnitorul nu va avea proprietăţi personale, de vreme ce toată averea din stat e a lui; dacă nu, una ar contrazice pe cealaltă: veniturile personale ar anula dreptul de proprietate asupra posesiunilor tuturor. Rudele persoanei domnitoare, în afară de moştenitorii săi, care sunt şi ei întreţinuţi pe cheltuiala statului, trebuie să se aşeze în rândurile simplilor servitori ai statului sau să lucreze pentru a câştiga dreptul de proprietate; privilegiul de a face parte din familia regală nu trebuie să servească de pretext pentru a jefui vistieria.

Cumpărarea unei proprietăţi, primirea unei moşteniri, vor fi impuse cu un drept de timbru progresiv. Transmi­terea unei proprietăţi în bani sau în alt fel, nedeclarată pentru acest drept de timbru, care trebuie să fie nominal, va fi îngreunată de o impunere de atâta la sută în socoteala vechiului proprietar, începând de la data transmiterii până în ziua descoperirii fraudei. Titlurile de transmitere vor trebui să fie prezentate în fiecare săptămână la vistieria din localitate, cu indicarea prenumelui, a numelui de familie şi a domiciliului vechiului şi noului proprietar. Această înre­gistrare nu va fi impusă decât cu începere de la o anumită sumă fixă, depăşind cheltuielile normale de cumpărare şi vânzare a lucrului, celelalte neavând a suporta decât un drept de timbru destul de mic pentru fiecare unitate.

Socotiţi cu cât vor întrece impozitele acestea veniturile de astăzi ale statelor creştine. Casa fondurilor statului va trebui să conţină un anumit capital de rezervă, iar tot ceea ce va depăşi acest capital, va trebui pus din nou în circulaţie. Se vor organiza cu aceste rezerve lucrări publice. Iniţiativa lucrărilor venind din partea statului, va lega puternic clasa muncitoare de interesele statului şi de persoanele domni­toare. O parte a acestor sume va fi întrebuinţată la acordarea de prime pentru invenţii şi producţiune.

În afară de sumele fixate şi larg socotite, nu trebuie să se reţină nici un singur ban în casele statului, deoarece banii sunt făcuţi pentru a circula şi orice stagnare a lor are repercusiuni primejdioase asupra funcţionării mecanismu­lui statului, ale cărui roţi sunt meniţi a le unge în continuu: lipsa unsorii poate opri mersul regulat al mecanismului.

Înlocuirea unei părţi a banilor cu hârtii de valoare, a produs tocmai o asemenea stagnare. Urmările, acestui lucru sunt deja îndeajuns simţite.

Vom avea de asemenea şi o Curte de Conturi, la care guvernatorul nostru va găsi totdeauna o dare de seamă completă despre veniturile şi cheltuielile statului, cu excep­ţia contului încă neîncheiat al lunii curente şi a contului încă nepredat al lunii precedente.

Singura persoană care nu are interes de a jefui banii statului e proprietarul lor, stăpânitorul nostru. Iată de ce, controlul său va face cu neputinţă pierderile şi risipa. Reprezentarea, care ia guvernatorului timpul scump pentru ca să-l folosească la recepţiile pe care le cere eticheta, va fi desfiinţată, pentru ca în schimb să aibă timpul trebuincios de a controla şi a se gândi. Puterea lui nu va mai sta la bunul plac al favoriţilor care înconjoară tronul pentru a-i da strălucire şi pompă, şi pentru a-şi satisface interesele lor iar nu acelea ale statului.

Crizele economice ale creştinilor au fost produse de către noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulaţie. Uriaşe capitaluri stăteau pe loc, sustrăgând banii statelor care erau silite apoi să se adreseze tot la aceste capitaluri pentru a dispune iarăşi de bani. Aceste împrumuturi îngreu­nau finanţele statelor prin plata intereselor; ele le robeau capitalului. Concentrarea industriei în mâinile capitalişti­lor, care au ucis mica industrie, a supt toate puterile poporului şi, în aceeaşi vreme, pe acelea ale statului…

Emisiunea actuală a banilor, nu corespunde în general cifrei pe care o reprezintă consumaţia tuturor locuitorilor şi prin urmare nu poate îndestula toate trebuinţele munci­torilor. Emisiunea banilor trebuie să fie în raport cu creşterea populaţiei, şi trebuie trecuţi în această socotealăşi copiii, deoarece aceştia consumăşi costă de îndată ce se nasc.

Revizuirea baterii de monede e o chestiune de căpete­nie pentru toată lumea. Ştiţi prea bine că schimbul aurului a fost primejdios pentru statele care l-au primit, deoarece el nu poate îndestula consumaţia de bani, cu deosebire de când am început noi să retragem din circulaţie cât am putut mai mult aur.

Trebuie să introducem o monedă creată asupra muncii, indiferent că va fi de hârtie ori de lemn. Vom face o emisiune de bani după trebuinţele obişnuite ale fiecărui supus, mărind această cantitate la fiecare naştere şi micşorând-o la fiecare caz de moarte.

Fiecare judeţ, fiecare plasă îşi va face socoteli în acest scop. Pentru ca să nu se întâmple întârzieri la înmânarea banilor pentru trebuinţele statului, sumele şi data plăţii lor vor fi stabilite printr-un decret al guvernului; cu acest mijloc se va înlătura protectoratul ministerului de finanţe, care nu va putea favoriza o regiune în dauna alteia.

Aceste reforme plănuite de noi, le vom scoate la iveală în aşa fel încât să nu alarmeze pe nimeni. Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinilor financiare de pe vremea lor. Cea dintâi dezordine, vom zice noi, constă în aceea că ei încep a stabili un simplu buget care însă creşte din an în an din motivul următor: se cheltuieşte acest buget până la jumătatea anului; se cere apoi un buget rectificat, care e risipit în trei luni, şi pe urmă trebuie să se mai ceară un buget suplimentar, iar toate acestea se sfârşesc cu un buget de lichidare. Iar cum bugetul anului viitor e stabilit după totalul bugetului general, deosebirea anuală normală e tocmai de 50%, adică bugetul se triplează la fiecare zece ani. Mulţumită unor asemenea procedee, tolerate de către nepăsarea statelor creştine, casele acestora sunt totdeauna goale, împrumuturile care au urmat, au înghiţit resturile şi au împins toate statele la bancrută.

Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocle, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care, în loc să ia ceea ce le trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri. Împrumuturile externe sunt nişte lipitori care nu pot fi dezlipite în nici un caz de pe trupul statului, dacă nu cad ele de la sine sau dacă statul nu le leapădă în mod radical. Dar statele creştine nu numai că nu şi le smulg, ci continuă să-şi pună altele, tot mai multe, aşa încât vor trebui să moară în urma acestor sângerări, de bună voie.

Într-adevăr, ce alt înţeles să aibă oare împrumutul, şi mai ales împrumutul extern?… Împrumutul e o emitere de poliţe din partea guvernului, conţinând o obligaţie cu un anumit procent, proporţional cu suma capitalului împru­mutat. Dacă împrumutul e taxat cu 5%. În douăzeci de ani statul va plăti fără nici un folos interese egale cu împrumu­tul, în patruzeci de ani o sumă dublă, în şaizeci de ani una triplă, iar datoria rămâne tot o datorie neplătită.

Din acestea se poate vedea că sub forma unui impozit individual statul ia ultimii bani ai cetăţenilor săraci, pentru a-i plăti unor bogătaşi străini, de la care a împrumutat banii, în loc de a-şi strânge bogăţiile pentru trebuinţele sale, fără a plăti interese.

Atâta vreme cât împrumuturile au rămas interne, creş­tinii nu făceau altceva decât să treacă banii din punga săracului în aceea a bogatului (toţi din aceeaşi ţară). Dar de când i-am cumpărat pe oamenii care ne trebuiau, pentru a transpune împrumuturile pe un teren străin, de atunci toate bogăţiile statelor trecură în pungile noastre şi toţi creştinii începură să ne plătească un tribut de supunere.

Dacă nechibzuinţa conducătorilor creştini în ceea ce priveşte afacerile statului, dacă corupţia miniştrilor sau nepriceperea financiară a celorlalţi conducători, au încăr­cat ţările lor cu datorii pe care nu le mai pot plăti caselor noastre de unde le-au împrumutat, trebuie să înţelegeţi câţi bani şi câte oboseli ne-au costat toate acestea!…

Noi nu vom lăsa ca banii să stagneze; de aceea nu vor exista obligaţii asupra statului, afară de o serie de obliga­ţiuni de 1%, pentru ca plata intereselor să nu dea putinţă lipitorilor să stoarcă vlaga statului. Dreptul de a emite valori va fi rezervat în mod exclusiv însoţirilor industriale, care vor putea plăti uşor interesele din beneficiile lor, căci statul nu scoate din banii împrumutaţi nici un câştig, de vreme ce el împrumută pentru a cheltui iar nu pentru a face operaţii productive.

Hârtiile industriale vor fi cumpărate chiar de către stat, care, din tributar al impozitelor ce este astăzi, va deveni un împrumutător pentru a câştigă. O asemenea măsură va face să înceteze stagnarea banilor, parazitismul şi presa, care ne erau folositoare atâta timp cât creştinii erau independenţi, dar care nu sunt de dorit sub domnia noastră.

Cât de bine se vede de aci lipsa de judecată a creierelor pur animalice al creştinilor! Ei împrumutau de la noi cu interese, fără a se gândi că vor trebui să scoată chiar aceşti bani, cu interesele pe deasupra, tot din buzunarele statului, pentru a se achita faţă de noi! Ce ar fi fost mai simplu decât să ia banii trebuincioşi de la contribuabilii lor?…

Din faptul că am ştiut să le prezentăm creştinilor aface­rea împrumuturilor într-o astfel de lumină, încât au văzut în ele chiar foloase pentru ei înşişi, putem să ne încredin­ţăm odată mai mult despre superioritatea generală a spiritului nostru.

Socotelile pe care le vom prezenta noi (luminate, la vremea lor, de lumina experienţelor seculare pe care le-au făcut statele creştine), se vor deosebi prin limpezimea şi siguranţa lor şi vor arăta tuturor îndeajuns folosul schimbă­rilor făcute de noi. Ele vor pune capăt abuzurilor, mulţumită cărora îi ţineam noi pe creştini în mâini, dar care nu pot fi îngăduite în regatul nostru.

Vom pune baze atât de sănătoase sistemului nostru de conturi, încât nici guvernatorul, nici cel mai mic funcţio­nar, nu vor putea abate vreo sumă oricât de mică de la destinaţia ei, fără ca să se bage în seamă, nici s-o îndrepte spre o altă destinaţie decât aceea care a fost indicată odată pentru totdeauna în planul nostru de acţiune.

Nu se poate guverna fără un plan stabilit. Înşişi eroii care urmează o cale sigură, însă fără rezerve bine socotite, pier pe drum. Conducătorii creştinilor, cărora le dădeam noi sfatul de a se mai odihni de grijile ce le dădea conduce­rea statului, prin participarea la recepţiile reprezentative, de etichetă, şi prin alte petreceri, nu erau decât nişte paveze în dosul cărora se ascundea stăpânirea noastră. Dările de seamă ale favoriţilor, care îi înlocuiau pe condu­cători, erau făcute pentru aceştia de către agenţii noştri, şi mulţumeau totdeauna spiritele puţin clarvăzătoare, prin promisiuni că viitorul va aduce cu sine economii şi îmbu­nătăţiri… Economii, de unde?… Din noi împrumuturi?… Ar fi putut întreba, dar nu întrebau niciodată aceia care citeau dările de seamăşi proiectele noastre… Ştiţi la ce rezultate i-a dus o asemenea nepăsare, la ce dezordine financiară au ajuns, cu toată activitatea admirabilă a popoarelor lor.

Read more: PROTOCOALELE ÎNŢELEPŢILOR SIONULUI III http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-44/item/573-protocoalele-inteleptilor-sionului-iii/573-protocoalele-inteleptilor-sionului-iii?showall=1#ixzz124SRUEmi

 

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: