Skip to content

POATE VIZIONAREA TV AFECTA STRUCTURAL DEZVOLTAREA CREIERULUI?

11 October 2010

Scris de Virgiliu GHEORGHE

În cadrul unei conferinţe naţionale desfăşurate în SUA, la care au participat peste 300 de profesori experimentaţi, majoritatea celor prezenţi au afirmat că „durata pe care elevii sunt capabili să–şi concentreze atenţia este notabil mai mică; cititul, scrisul şi capacitatea de comunicare orală se arată a fi în declin – chiar şi în mediile cele mai bune”. (Healy, 1990) „Recentele rezultate ale Institutului Naţional de Evaluare a Progresului Educaţional din America (NAEP) au indicat apariţia unor importante deficienţe în ceea ce priveşte capacităţile cognitive de un nivel superior, mai cu seamă cele necesare pentru o înţelegere profundă a textului scris, în matematică şi în ştiinţe. (…) Rezultatele la matematică, în conformitate cu cercetările NAEP, sunt foarte deprimante când studenţilor li se cere să–şi concentreze atenţia la probleme care necesită mai mult de o etapă. De exemplu, doar 44% dintre absolvenţii de liceu pot calcula restul ce ar trebui să le revină de la 3$ care au fost plătiţi pentru 2 articole comandate la o masă de prânz. (…) După Albert Shanker, preşedinte al Federaţiei Americane a Profesorilor, doar 20% dintre tinerii de 20 de ani pot scrie în mod corect o cerere de angajare, doar 4% înţeleg o mostră de program de autobuze şi doar 12% pot aranja 6 fracţii comune în ordinea mărimii. Doar 20–25% dintre actualii elevi, arată dr. Shanker, pot învăţa efectiv prin metodele tradiţionale de predare. (…) Efectele acestor tendinţe, universal observate, au început să devină evidente chiar şi în cele mai bune colegii. Astfel că profesorii au găsit de cuviinţă să coboare nivelul sarcinilor pentru scris şi citit, precum şi aşteptările în ceea ce priveşte gândirea analitică. Însă, în ciuda efortului depus de profesorii şcolilor elementare şi ai liceelor pentru îmbunătăţirea programei, elevii nu arată vreun câştig vizibil în deprinderile de ordin superior.” (Healy, 1990)

„Ce se întâmplă, oare, cu noile generaţii?” se întreabă profesorii, părinţii şi cercetătorii fenomenului. Cum putem explica scăderea capacităţii de a asculta, de a vorbi, de a citi, de a scrie, de a raţiona în mod logic şi de a gândi analitic, de a rezolva probleme, de a gândi, în general? Cum poate fi explicată prăbuşirea tuturor indicilor ce privesc succesul şcolar, învăţarea etc.?

„Este de neconceput să credem că majoritatea profesorilor au devenit brusc atât de slabi”, spune Jane Healy. Mulţi dintre aceştia, educatori buni şi devotaţi, prin mâinile cărora au trecut zeci de generaţii, declară astăzi cu certitudine că „metodele verificate şi valabile nu–şi mai au efectul scontat”. (Healy, 1990)

Ceva se întâmplă cu copiii zilelor noastre. Nu numai că metodele vechi nu mai dau rezultate, dar nici cele mai noi inovaţii în domeniul metodologiilor de predare nu asigură rezultatele aştep­tate. Nu se poate susţine faptul că majoritatea copiilor nu mai vor să înveţe, deoarece mulţi dintre ei urmează chiar tratamente medicamentoase pentru creşterea succesului şcolar, urmează cursuri speciale pentru recuperarea deficienţelor. Mai curând, ei nu mai pot învăţa şi avea aceleaşi rezultate şcolare ca ale tinerilor de acum câteva generaţii, pentru că nu–i mai ajută mintea. Devin copiii mai puţin inteligenţi? „Pot, oare, schimbările survenite în abilităţile intelectuale să reflecte modificări în însăşi dezvoltarea creierului?” se întreabă din nou cercetătorii fenomenului. Ce se întâmplă, practic, cu creierul copiilor şi al tinerilor societăţii mediatizate? Ce rol au vizionarea TV şi calculatorul în apariţia acestui fenomen?

Prin televiziune, informaţia este furnizată direct în subconştientul maselor

Deşi televiziunea poate modela comportamentele şi mentalităţile, nu se poate spune că ea favorizează învăţarea. Iată care sunt rezultatele la care ajung soţii Emery, cercetători în neu­ropsihologie la Universitatea de Stat din Canberra: „În timp ce televiziunea pare să aibă capacitatea de a furniza o informaţie utilă privitorilor – şi este ridicată în slăvi pentru funcţia sa educaţională – tehnologia televiziunii şi natura experienţei vizionării inhibă, de fapt, învăţarea, aşa cum este ea concepută de regulă. În timp ce ne uităm la televizor, învăţarea care are loc este foarte puţin cognitivă, greu de reprodus, foarte puţin analizabilă, puţin bazată pe gândire”. (Man­der, 1978)

Învăţarea trebuie să fie un proces raţional şi conştient, ce presupune un efort de înţelegere, de organizare a cunoştinţelor şi de integrare a lor în orizontul mai larg de cunoaştere a individului. Noile cunoştinţe sunt depozitate în memorie, de unde pot fi scoase pentru a fi întrebuinţate în procesul gândirii. În cazul vizionării TV, cunoştinţele nu sunt nici percepute sau structurate logic şi nici mintea nu este deplin conştientă de ele. De fapt, dacă se poate vorbi de o învăţare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un caracter logic, deductiv, sintetic, fiindcă aceste procese sunt guvernate de emisfera stângă care, pe timpul vizionării, se află în „amorţire”.

Dacă despre o învăţare conştientă în faţa televizorului nici nu poate fi vorba, altceva poate fi însă remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare că are capacitatea de a–şi trimite mesajele direct în subconştient, fără ca telespectatorul să apuce să controleze acea informaţie, să conştientizeze cu adevărat ce şi cum au pătruns acele mesaje în memorie.

Prin televizor, telespectatorii percep şi îşi însuşesc în mod inconştient, mai bine decât prin oricare alt mijloc de comunicare, spiritul general al unei realităţi sau al unei persoane (personaj de pe micul ecran). Practic, această capacitate de modelare a subconştientului uman defineşte şi îi conferă televizorului forţa de a influenţa cu putere gândirea şi modul de viaţă al oamenilor, fără ca ei să–şi dea seama de acest lucru.

Chiar dacă nu suntem perfect de acord cu comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a gândi, totuşi acestea ni se vor transmite şi, în timp, ni se vor fixa prin vizionare repetată. Omul în faţa televizorului este precum copilul care observă, fără să fie conştient, lumea care îl înconjoară, pe care o interiorizează, ascunzând–o în memorie, pentru ca mai târziu în mod automat să adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care îl poartă deja înlăuntrul subconştientului său. Să nu ne mirăm văzând comportamente anormale la copiii noştri; ei nu fac decât să reproducă fidel modelele fizionomice vestimentare şi comportamentale ale eroilor de desene animate sau, în general, ale micului ecran.

Ecranul tv dăunează dezvoltării cortexului prefrontal

Există mai multe mecanisme prin care vizionarea TV vatămă centrele executive ale creierului uman.

1. Rapiditatea succesiunii secvenţelor pe micul ecran inhibă funcţionarea cortexului prefrontal, deoarece pentru ca informaţia să poată fi prelucrată reflexiv în ariile acestuia este nevoie de circa 5–10 secunde (Scheidler, 1995), însă viteza schimbărilor de plan sau a tot ceea ce însemnă efect tehnic este în medie de 12/minut adică unul la 5 secunde, ajungând în cazul programelor comerciale la 30/minut adică unul la 2 secunde. Prin urmare, cortexul prefrontal neavând timpul necesar ca să proceseze reflexiv informaţia primită de la televizor, este scos din circuit.

2. Factorul emoţional sau afectiv ocupă locul al treilea în ierarhia cauzelor ce determină procesarea mesajelor TV, îndeosebi în ariile sistemului limbic. Prin dozarea tensiunii emoţionale, a vitezei de desfăşurare a acţiunii şi, în general, prin conţinutul programelor TV există posibilitatea controlării gradului de implicare a prefrontalului, a activităţii creierului uman pe parcursul vizionării TV.

Rezultatele cercetărilor efectuate în domeniul neuropsihologiei îi fac pe doctorii Emery să afirme în mod categoric că mărirea timpului de vizionare înseamnă „prelungirea stării maladive în care se află cortexul prefrontal, ceea ce va avea grave consecinţe asupra dezvoltării acestuia”. (Emery, 1980)

Televizorul nu favorizează conversaţia sau implicarea copilului în rezolvarea unor probleme, nici vorbirea internă (reflecţia, în general, în faţa televizorului este inexistentă) şi, în fapt, nici una dintre modalităţile, prin care s–ar cultiva configurarea şi lărgirea ariilor corticale ale cortexului prefrontal. Iată care sunt problemele pe care le întâmpină persoanele cu vătămări ale ariilor prefrontale, dificultăţi întâlnite, din păcate, astăzi la tot mai mulţi dintre tinerii noii generaţii (Noava, Ardilla, 1987):

1. Incapacitatea de concentrare a atenţiei, tendinţa de a fi legat de stimul, de a fi foarte uşor distras de oricare stimul exterior;

2. Incapacitatea de a–şi controla comportamentul. Orice impuls interior se manifestă rapid în comportament, fără ca persoana să fie capabilă să inhibe manifestarea acelui act;

3. Dificultatea de a amâna răsplata, muncind în vederea unui scop viitor;

4. Lipsa organizării, a programării comportamentului şi a planificării: în planul vieţii cotidiene, se manifestă prin neglijenţă şi delăsare;

5. O defazare între vorbire şi urmărirea gândului;

6. Probleme în exprimare, în organizarea ideilor şi în conceptualizare, sărăcie verbală, dificultăţi în evocarea cuvintelor şi stereotipii verbale;

7. Incapacitatea de a se motiva în realizarea unei activităţi, de a‑şi susţine motivaţia până la definitivarea acesteia, de a–şi adapta rapid motivaţia în funcţie de împrejurări şi cerinţe;

8. Probleme în controlul răspunsului emoţional. Ori se emoţionează foarte uşor, ori rămân impasibili. Mânia, depresia şi exaltarea pot alterna cu uşurinţă sau, dimpotrivă, se poate produce un blocaj emoţional;

9. Dificultăţi în selectarea atenţiei.

10. Alterarea flexibilităţii mentale, a judecăţii, a discernământului şi a prevederii, o pierdere a iniţiativei, o slăbire a creativităţii şi a curiozităţii, şi o afectare a capacităţii decizionale (Harrison, 2003).

11. „Exacerbarea comportamentului instinctiv – bulimie şi pulsiuni sexuale.” (Stamatoiu, 1992)

Prin urmare, atâta timp cât vizionarea contribuie semnificativ la vătămarea cortexului prefrontal, creşterea timpului dedicat realităţii virtuale – televizor, jocuri pe calculator şi internet – va genera nu o imbecilizare a tinerilor noii generaţii, precum afirmă prof. Sartori, ci un anumit gen de dezumanizare, prin diminuarea până la anulare a controlului actelor instinctive precum agresivitatea, erotismul şi bulimia.

Concluzii finale

Televizionarea este o activitate total improprie funcţionării şi dezvoltării creierului. Se pare că mintea umană se adaptează doar parţial acestui tip de comunicare, şi aceasta cu riscuri mari pentru sănătatea cortexului. Creierul uman nu a fost dotat cu un sistem care să facă posibilă percepţia şi prelucrarea suficient de rapidă a imaginilor în mişcare precum o face, de exemplu, computerul, o maşină perfect adaptată acestei funcţii. Depăşit în capacităţile sale, cortexul renunţă parţial sau total la o seamă de funcţii şi procese dintre cele care caracterizează în mod obişnuit activitatea sa. Astfel, neuropsihologii constată că, pe parcursul vizionării TV, activitatea emisferei stângi se diminuează extrem de mult, comunicarea interemisferică slăbeşte semnificativ, iar procesele mentale superioare sunt inhibate cu putere, creierul trecând într–un ritm predominant alfa – activitate electrică ce indică intrarea într–o stare de semi–adormire de tip hipnotic.

Activităţile pe care mintea le va procesa în continuare rămân cele mediate de emisfera dreaptă – mai cu seamă sistemul limbic – şi ţin, în general, de recunoaşterea imaginilor, depozitarea lor în subconştient şi activarea intensă a emoţiilor sau a afectelor. Dacă vizionarea se desfăşoară intensiv încă din primii ani de viaţă, în perioada 2–5 ani şi, mai târziu, la 5–14 ani când, practic, se dezvoltă creierul, atunci această activitate poate cauza o anumită atrofiere corticală, o dezvoltare insuficientă a unor arii neuronale şi aceasta atât prin privarea de stimulii necesari vârstei, cât şi prin presiunea inhibitoare pe care vizionatul o exercită, spre exemplu, asupra func­ţionării emisferei stângi. Copiii, tinerii sau adulţii la care s–a manifestat acest fenomen riscă să nu–şi mai poată dezvolta niciodată (poate doar în cazuri speciale şi cu eforturi extrem de mari) cores­punzător cortexul, adică vor fi lipsiţi de anumite abilităţi mentale dintre cele de care un creier sănătos dispune în mod normal.

Dacă vizionarea se desfăşoară începând cu o vârstă la care nu se mai pune în pericol însăşi configurarea structurală a reţelelor neuronale, atunci vizionarea exagerată va crea „doar” probleme de natură funcţională, probleme care vizează aceleaşi abilităţi ca şi în cazul anterior, dar care pot fi remediate prin revenirea la o viaţă normală, prin micşorarea timpului vizionării sau renunţarea la ea.

În mod rezumativ, problemele apărute în urma vizionării TV se regăsesc în tabloul simptomatologic al sindroamelor LD (probleme de învăţare) şi ADHD (probleme de atenţie şi hiperactivitate):

1. La mulţi dintre copiii de astăzi poate fi constatată cu uşurinţă neputinţa de a asculta sau urmări cu atenţie o expunere oarecare, chiar şi o simplă discuţie. Aceasta, deoarece la aceşti copii nu s–au dezvoltat suficient abilităţile auditive ce vizează distingerea sunetelor şi analizarea mesajelor verbale. Prin vizionarea TV, micii telespectatori, concentrându–şi atenţia, în special, asupra efectelor vizuale, nu şi–au antrenat suficient mintea ca să înţeleagă şi să reţină în mod discursiv, s–au deprins să ignore mesajele vorbite.

2. Deficienţele privind memoria de scurtă durată alcătuiesc unul dintre principalele motive ale diminuării atenţiei. Tinerii la care apare sindromul LD nu pot reţine în minte un interval de timp suficient de lung cuvinte sau fraze abia auzite, astfel încât să poată construi înţelesul mesajului care li se comunică. Ei nu pot urmări ideea care li se transmite dacă frazele sunt prea lungi, căci au uitat ceea ce li s–a spus cu câteva momente mai înainte.

3. Tinerii generaţiei TV nu pot înţelege, nu–şi pot aminti şi nu pot aplica ceea ce au citit. Televiziunea scade semnificativ dispoziţia şi capacitatea de a mai citi, deoarece activitatea corticală solicitată de vizionarea TV este mediată de alţi centri neuronali decât cititul şi, în acelaşi timp, inhibă configurarea reţelelor neuronale ce ar trebui să medieze lectura. Structura corticală a celor care au crescut cu televizorul defavorizează în mod decisiv capacitatea de a citi. Prin lectură însă, tânărul societăţii urbanizate pierde unul din cele mai importante mijloace pe care le avea pentru dezvoltarea structurală a creierului.

4. Imaginaţia tinerilor care se uită mult la televizor este foarte puţin creativă, foarte săracă, în ciuda faptului că mintea lor este prinsă în diferite scenarii mentale sau reverii mai mult decât în cazul unui om normal. Aceste reverii însă nu stimulează imaginaţia, ci o epuizează. Scenariile se produc aproape de la sine în minte datorită unei imaginaţii puternic excitate, prin intermediul vizionării, şi datorită mulţimii imaginilor care au fost aruncate în cutia neagră a subconştientului, de unde se întorc pentru a ocupa mintea persoanei respective.

5. Inhibarea activităţii emisferei stângi pe perioada vizionării sau nedezvoltarea normală a reţelelor neuronale ale acesteia, în urma miilor de ore petrecute în faţa televizorului, are repercusiuni puternice asupra gândirii logice şi analitice, asupra raţionamentului matematic sau ştiinţific în general.

6. De asemenea, afectarea dezvoltării emisferei stângi se răsfrânge distructiv asupra limbajului, a construcţiilor sintactice, a gramaticii, a folosirii limbii în procesul de gândire şi, mai ales, a folosirii limbii ca mijloc fundamental pentru dezvoltarea cortexului. La noua generaţie, poate fi remarcată o slăbire a capacităţii de a asculta, de a înţelege şi de a–şi aminti un material prezentat oral, abilitate scăzută în reflectarea într–o formă coerentă, în vorbire şi în scris, a faptelor şi ideilor, tendinţa de a comunica prin gesturi odată cu cuvintele sau în locul acestora, scăderea cunoştinţelor de vocabular sub nivelul clasei a IV–a, proliferarea ticurilor verbale, dificultatea de a înţelege frazele mai lungi, propoziţiile intercalate şi structurile gramaticale mai complexe. Dificultăţile devin mult mai evidente după clasa a treia când sunt necesare abilităţi lingvistice de un nivel superior şi care nu au fost dezvoltate din cauza vizionării excesive. În liceu, dificultăţile de limbă continuă să se manifeste în chestiunile subtile precum: planificarea, succesiunea şi organizarea ideilor, clasificarea, diferenţierea nuanţată a conceptelor, înţelegerea raporturilor dintre cauză şi efect, a relaţiilor dintre idei în timpul citirii etc. Sărăcia limbajului este subliniată de folosirea în exces a stereotipiilor verbale şi a cuvintelor de jargon. Aceşti tineri nu pot să‑şi exprime cu claritate gândurile, să–şi formuleze şi să lege ideile, să urmărească sensul logic al acestora.

7. Cercetătorii arată în mod clar că elevii cei mai buni sunt aceia care tind să se uite mai puţin la televizor. Mai mult decât atât, cu cât creşte timpul dedicat vizionării, cu atât rezultatele şi performanţele şcolare sunt mai slabe. Deşi tinerii de astăzi deţin mai multe informaţii ca în trecut, ei se dovedesc totuşi incapabili de a face conexiuni, de a organiza cunoştinţele pe care le posedă şi de a trage concluziile. Copiii obişnuiţi cu televizorul ajung să se mulţumească doar cu percepţia vizuală, emoţională sau simţuală a lucrurilor fără a mai face efortul înţelegerii lor.

Televiziunea, în loc să–i provoace, să–i obişnuiască pe copii să gândească, să persevereze, să lupte pentru a dobândi ceva, îi învaţă să aştepte ca înţelesurile şi lumea să li se descopere singure, să se desfăşoare în faţa ochilor lor sub formă de imagini. Învăţarea, departe de a fi facilitată de televizor, este chiar defavorizată de acesta. Odată cu inhibarea activităţii emisferei stângi, adică a gândirii analitice, sintetice, logice, a proceselor de conştientizare şi analiză a informaţiei, întregul proces de învăţare este pus în pericol. Din cauza bombardamentului cu imagini şi informaţii, copiii renunţă să mai înţeleagă ceea ce văd, deprindere care se transferă în viaţa de zi cu zi. Înţelegerea, gândirea ajung să fie lucruri prea dificile, enervante şi plictisitoare, mai simplu fiind să te mulţumeşti cu imaginile şi cu senzaţiile pe care acestea le provoacă sau cu distracţia pe care o presupune vizionarea.

8. Cu toate că televizorul nu sprijină învăţarea conştientă, el se dovedeşte a fi un instrument ideal pentru doparea (intoxicarea) subconştientului. Prin modelarea acestuia, televizorul reuşeşte să condiţioneze anumite dorinţe sau comportamente, să influenţeze, de fapt, din umbră minţile oamenilor.

9. Creşterea timpului de procesare a informaţiei în urma întreruperii parţiale a comunicării prin corpul calos, pe parcursul vizionării – în fond afectarea dezvoltării acestei punţi intercerebrale – se vădeşte a avea drept consecinţe slăbirea capacităţilor intelectuale şi scăderea inteligenţei. Tinerii generaţiei TV nu au capacitatea de a rezolva probleme sau dispoziţia de a o face, deoarece întâmpină dificultăţi în a procesa suficient de repede informaţia din cauza unei comunicări intercorticale insuficient de bine dezvoltate. Reacţiile mentale sunt prea lente, răspund cu greutate la întrebări care le solicită gândirea şi renunţă repede la a se concentra asupra rezolvării unor situaţii date, nefiind capabili să–şi ţină mintea suficient de mult timp sub o sarcină anume. Pentru a avea acelaşi randament, efortul de concentrare trebuie să fie cu mult mai mare decât la un copil normal (care nu s–a uitat excesiv la televizor). Astfel, ei vor avea tendinţa de a evita activităţile ce presupun un demers intelectual şi se vor refugia într–o măsură tot mai mare în activităţile distractive care nu necesită prea multă minte şi concentrare, şi care nu–i pun în criză.

10. Cele mai importante probleme produse de vizionare vizează activitatea ariilor prefrontale – centrul executiv al cortexului uman –, cele care mediază procesele mentale superioare. Studierea sindromului ADHD i–a făcut pe cercetători să constate apariţia unor disfuncţii la nivelul prefrontalului. Copiilor sau tinerilor crescuţi cu televizorul le vine foarte greu, chiar imposibil celor mai grav afectaţi, să se concentreze cu atenţie un timp mai îndelungat asupra unei anumite activităţi. Ei nu pot asculta sau urmări explicaţiile, nu pot duce la bun sfârşit lucrurile începute, alternând rapid o activitate cu alta; întâmpină dificultăţi în a–şi organiza şi planifica acţiunile. Acţionează înainte de a gândi, nu au răbdare, sunt hiperactivi şi extrem de irascibili.

Permanent agitaţi, copiii hiperactivi întâmpină mari probleme în procesul de învăţare, deoarece ei nu pot sta liniştiţi, pentru a se concentra asupra studiului sau pentru a–l putea asculta pe profesor în clasă. La şcoală, au tendinţa de a se ridica, a ieşi din bancă şi a umbla prin clasă, a–i deranja pe colegi.

Copiii crescuţi în faţa televizorului nu se pot motiva cu uşurinţă pentru desfăşurarea unei lucrări anume dacă nu sunt răsplătiţi imediat şi în mod semnificativ. Munca, efortul, activitatea în general devin pentru aceşti tineri împovărătoare, stresante sau respingătoare. Copilul sau tânărul tinde permanent să se refugieze în distracţie sau visare, renunţând cu uşurinţă la orice activitate care necesită concentrare şi efort motivat. Nici un ţel sau obiectiv nu poate mobiliza sistemul lor motivaţional. Nu mai găsesc sens în nimic şi parcă nu ştiu ce să facă cu timpul. Principala lor ocupaţie devine cheltuirea timpului în distracţie sau visare. Nu vor nimic de la viaţă, exceptând, evident, banii şi cheltuirea lor pe lucruri sau în divertisment.

Read more: POATE VIZIONAREA TV AFECTA STRUCTURAL DEZVOLTAREA CREIERULUI? http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-31/item/353-poate-vizionarea-tv-afecta-structural-dezvoltarea-creierului?#ixzz1234eEYXE

Advertisements
2 Comments leave one →
  1. 11 October 2010 2:31 pm

    Cioca daca te uiti la Antene, B1, OTV, Realitati.. DA. E grav

Trackbacks

  1. BLOG DE CALCULATOARE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: