Skip to content

PĂGÎNISMUL ROMANO-CATOLIC

11 October 2010

Scris de Florin STUPARU

„…[norodul ales] se va duce, şi se va apuca să slujească altor dumnezei şi se va închina acelora – sau soarelui, sau lunii sau la toată oştirea cerească – ceea ce Eu n-am poruncit” (Deuteronomul 17:3). „Şi au schimbat adevărul lui Dumnezeu întru minciună, şi au cinstit şi au slujit făpturii mai mult decît Făcătorului, Care este binecuvîntat în veci. Amin!” (Romani 1:25).

Fiind atît de înfricoşat eretic, Romano-Catolicismul este neapărat şi păgîn. Căci – călcînd una sau mai multe dogme ale dreptei credinţe, lepădîndu-te de Dumnezeu-Adevărul – ajungi numaidecît la vechiul păgînism, adică la înşelările dintotdeauna ale Satanei. Fiindcă el (Satana) nu mai are nevoie să născocească ceva nou, de vreme ce acelea au fost de ajuns să smintească desăvîrşit omenirea. Nimic de mirare aşadar că Romano-Catolicismul este un eres cu totul păgîn, precum se va arăta prin cîteva pilde, căci pentru mai multe nu avem loc aici.

Trebuie să fim cu luare aminte şi să despărţim această temă în două: o parte care priveşte legăturile Romano-Catolicismului cu vechiul păgînism a toată lumea (adică acela al împărăţiilor trecute ce au stăpînit lumea: Babilonul, Asiria, Egiptul, Helada şi Roma) şi o a doua privitoare la acelea cu păgînismul contemporan (ale cărui cele mai înfricoşate eresuri sînt hinduism-ul, buddh-ismul, vrăjitoria africană Voo-doo şi vrăjitoria druidă). Despărţirea aceasta are doar pricini istorice, căci păgînismul este unul singur, fiind insuflat de acelaşi duh al Satanei care nici nu piere, nici nu se schimbă, decît în mai rău.

A. ROMANO-PAPISMUL ŞI PĂGÎNISMUL CEL VECHI A TOATĂ LUMEA

Cinstirea cerului şi a luminătorilor cereşti

„Şi Dumnezeu S-a întors, şi i-a dat pe ei să slujească oştirii cerului, precum este scris în cartea Proorocilor: «Şi aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului vostru Remfan, chipurile pe care le-aţi făcut, ca să vă închinaţi la ele!» (Amos 5:25-27)” (Faptele Apostolilor 8:42, 43).

Simplu spus, orice păgînism înseamnă întîi de toate cinstirea stihiilor, între care cele mai văzute şi mai simţite sînt cerul şi luminătorii cereşti mari şi mici: soarele, luna şi stelele. Căci înrîurirea lor asupra vieţii pămînteşti este atît de mare, încît omenirea despărţită de Dumnezeu le-a cinstit dintotdeuna şi le cinsteşte şi acum ca pe nişte ziditori ai lumii şi proniatori. Adică necredincioşii fac întocmai ceea ce nu a vrut Dumnezeu să se întîmple, căci de aceea a zidit El mai întîi cerul şi firea luminii în ziua întîi şi luminătorii abia în ziua a patra.

În cele ce urmează, să cercetăm urmele acestei idolatrii aşa cum le păstrează eresul Romano-Catolic.
Ochiul în triunghi, semn al adevăratului dumnezeu Romano-Catolic

Mai jos, avem simbolul ochiului strălucind încadrat în triungi:

Catolicii şi unii Protestanţi (ca şi mulţi Ortodocşi de-ai noştri) cred că acest simbol ar fi acela al Atotputernicului Dumnezeu şi că triunghiul e simbolul Sfintei Treimi. Nu este deloc aşa! De fapt, e vorba de ochiul lui Horus, zeul Egiptean cu cap de şoim, crezut a fi zeul-cer/soare. Să luăm aminte (între altele) că ochiul atotvăzător încadrat în triunghi este cel stîng! Este ochiul stîng pentru că mitologia ne spune că Horus şi l-a pierdut în lupta lui cu un alt zeu Egiptean, Seth, iar apoi i-a fost pus la loc de mama sa, Isis. Ochiul era de asemenea un simbol al puterii nimicitoare a soarelui (sîntem în Egipt!). Într-un text funerar, ochiul spune despre sine aşa: „Eu sînt ochiul atotvăzător al lui Horus, a cărui vedere pricinuieşte groază.”

Ochiul acesta este şi unul din simbolurile lui Satan. De aceea şi este atît de răspîndit la Masoni, precum vedem şi în poza de mai sus.
Roata solară şi „Jesus”-Helios

„[Împăratul Iosia] a nimicit caii pe care regii lui Israel îi aşezaseră în cinstea soarelui înaintea intrării templului Domnului, aproape de locuinţa eunucului Netan-Melec cea din Parvarim, iar carul soarelui l-a ars” (4 Împăraţi 23:11).

Iată o monedă romană din veacul al treilea după Hristos, pe al cărei revers se vede Helios-Apollo (zeul Greco-Roman al soarelui), într-un car de luptă tras de patru cai. Este aşa numitul „Sol in Quadriga”, iar inscripţia îl numeşte  SOLI INVICTO. Poartă o coroană de foc, la fel ca a împăratului de pe faţa monedei, căci coroana e şi ea un simbol solar.

Mai jos, avem un mozaic foarte asemănător, păstrat la Vatican. Îl înfăţişează pe „Christ” ca zeul-soare Helios, înălţîndu-se în carul său de luptă tras de patru cai (din care se mai păstrează doar doi).  Mozaicul e tot din din veacul al treilea.

Aici, vedem o roată (cu 16 spiţe) a soarelui, din templul din Korarak (India), care este asociată cu ocultismul şi astrologia. Seamănă bine cu roata unui car de luptă.

Aici, avem o fotografie a cupolei Domului Sfîntului Petru. Băgaţi de seamă discul solar cu 16 raze! Şi într-adevăr, lumina pătrunde prin deschizătura cupolei şi se vede ca un răsărit de soare în mijlocul roţii.

Luaţi seama la detaliul capiştii poloneze de mai jos: triunghiul faţadei e piramida masonică desăvîrşită, ochiul cu raze despărţindu-i vîrful. Triunghiul închipuie de asemenea şi compasul zidarilor (masonilor) de piramide şi piramida însăşi.

Coroana de raze a soarelui: aureola „sfinţeniei” papistaşe

Pe revers, citim inscripţia SOLI INVICTO COMITI – [ÎN CINSTEA DUMNEZEULUI] SOARE, TOVARĂŞUL NEBIRUIT [AL ÎMPĂRATULUI CONSTANTIN], cu zeul-soare purtînd coroana de raze, cu o mînă ridicată spre binecuvîntare şi cu cealaltă ţinînd un glob. Dedesubt, avem o monedă a papei Innocent XII, datată 1698, cu o gravură foarte asemănătoare, reprezentîndu-l pe „Christ” şi inscripţionată IPSE EST PAX NOSTRA – EL ESTE PACEA NOASTRĂ.

Coroana de raze poate fi văzută în întreaga iconografie Romano-Catolică, în forma aureolei/nimbului/haloului. Catolicii înşişi mărturisesc obîrşia păgînă a acestora: „Haloul sau cercul care se crede a reprezenta un inel de lumină, simbolizează lumina «graţiei» [?] lui Dumnezeu. Poate fi recunoscută în artă ca fiind acelaşi lucru cu aureola, nimbul şi «gloria» [?]. Aureola este un nor de lumină de formă ovală înconjurînd întreaga figură. Nimbul este un fel de nor de lumină în jurul capului. «Gloria» este o lumină pe care o răspîndeşte trupul personajului. Păgînii înfăţişeau acestea înainte de Era Creştină pentru a arăta puterea [personajului]” (The Catholic Universe Bulletin, Official Newspaper of the Cleveland Diocese, august 1942).

Ce e «graţia», ce e «gloria»? Nimic altceva decît puterea trufaşă, păgînă şi trupească. Aureola zugrăvită pe icoanele ortodoxe închipuie lumina trupului de slavă al lui Hristos-Dumnezeu (vezi icoana Schimbării la Faţă, sau pe aceea a Învierii). La fel, nimbul închipuie la noi fie slava lui Dumnezeu (în icoanele Mîntuitorului Hristos ca om), fie lumina netrupească a sfinţeniei bine-plăcuţilor Lui. în ce priveşte aşa-zisul „halou”, acesta nu se află în iconografia creştină, fiindcă nu are nici o noimă. […]

Simbolurile păgîne pe care le găsim în amănunte, le putem vedea însă şi în mare, în însăşi arhitectura Vaticanului. […]

Aici, avem o vedere a pieţei Sfîntului Petru. Palatul papal se află în partea stîn­gă. Se vede numaidecît că cercul pieţei cuprinde desenul roţii şi al stelei cu opt raze a zeiţei Ishtar. Iar în mijlocul cercului se află osia roţii: un obelisc egiptean, adus de la Heliopolis la Roma de împăratul Caligula. Obeliscul este un simbol falic, dar şi solar. Unii zic că „obelisc” înseamnă chiar „falusul lui Baal” (Despre obelisc va fi vorba şi mai jos.)

Iată încă o fotografie a centrului pieţei Sfîntului Petru. Se poate vedea că în jurul obeliscului, în mijlocul marii roţi solare cu opt spiţe, mai este o mică roată solară cu patru spiţe, acelaşi simbol găsit pe piatra de altar din templul lui Baal de la Hatzor!

Aceleaşi lucruri le regăsim şi pe reversul unei monede aniversare a pontificatului lui Ioan Paul II (imaginea din dreapta): obeliscul, roata solară din piaţa Sfîntului Petru şi o izbucnire de lumină solară ieşind din însăşi bazilica. Legătura dintre simboluri este vădită.

Obeliscul şi piramida: Vaticanul egiptean

„Să nu-ţi ridici stîlpi idoleşti [matstsebah], care sînt urîţi de Domnul Dumnezeul tău!” (Deuteronomul 16:22)

Obeliscul a fost un obiect al credinţei păgîne din vechime. Istoricul Diodorus povesteşte de un obelisc de vreo 40 de metri înălţime, înălţat de împărăteasa Semiramis în Babilon. Obeliscurile au avut o mare răspîndire în credinţa egipteană. Multe au rămas în Egipt, dar unele au fost mutate în marile capitale masonice: cele mai mari în Central Park (la New York), în Londra, în Place de la Concorde din Paris şi în Piaţa Sfîntului Petru din Roma.

Dintru început, obeliscul a fost legat de cinstirea soarelui. Păgînii credeau că obeliscul avea de asemenea o însemnătate sexuală. Judecînd ei că prin împreunarea trupească se năştea viaţă, mădularul bărbătesc era socotit, alături de soare, un simbol al vieţii. Asta însemna obeliscul. (Cuvîntul „chipuri” din Biblie este tălmăcit din cîteva cuvinte ebraice. Unul dintre ele, „matzebah”, înseamnă „chipuri în picioare” (înălţate), adică obeliscuri. Altul este „hammanim”, care înseamnă „chipuri ale soarelui”, adică tot obeliscuri.) Simbolul obeliscului era să fie aşezat în sus, adică spre a ţinti şi a arăta către soarele ce se înalţă. De aceea obeliscul era aşezat în faţa templului păgîn. Un obelisc era aşezat la intrarea templului lui Tum şi altul înaintea templului lui Hathor, zeul cu cap de şoim al Egiptului.

După ce au cucerit Egiptul, Romanii au îmbrăţişat şi credinţa egipteană a „misterelor” şi au adus de acolo multe obeliscuri. Astfel, acel diavol îmbrăcat în piele numit „Caligula”, împărat între 37-41 după Hristos, are un obelisc la Vatican, adus din cetatea Heliopolisului în piaţa de azi a catedralei Sfîntului Petru. Iar „Heliopolis” („Oraşul soarelui”) este numele grecesc al lui „Bethshemesh”, care a fost centrul egiptean al credinţei în zeul Soare din vechime. În Vechiul Testament, aceste obeliscuri ale templelor soarelui din Egipt sînt pomenite ca „chipuri ale iui Bethshemesh” (Ieremia 43:13).

Obeliscul de granit roşu are aproape 30 de metri înălţime şi cîntăreşte 320 de tone (cîtă osteneală să-l muţi şi să-l ridici la loc!). A fost mutat pe locul actual în 1586, de papa Sixtus V, care a osîndit la moarte pe oricine ar dărîma obeliscul.

Dar obeliscul cel mai mare se află în piaţa Sfîntului Ioan din Lateran. A fost făcut în vremea Faraonului Thutmoses al III-lea şi a stat în templul lui Amon din Theba (Karnak). Apoi, a fost adus la Roma de împăratul Constantin (317-361) şi aşezat în Circus Maximus. În 1587, papa Sixtus al V-lea a dezgropat obeliscul – care căzuse, se rupsese şi fusese uitat de mult – l-a reparat şi l-a aşezat în piaţa Sfîntului Ioan din Lateran. E destul de însemnat să zicem ca acest obelisc poate să fi fost văzut de către Moisi în Egipt. Acum, acest obelisc, gîndit pentru a-l cinsti pe zeul-soare, stă lîngă ceea ce Catolicii numesc a fi „mama tuturor bisericilor”, catedrala oficială a episcopului Romei, papa, ceea ce ne aduce în minte locul de la Apocalipsa 17:5, despre Biserica cea apostată.

Deci în Piaţa Sfîntului Petru, găsim simbolul lui Baal înconjurat de simbolul lui Ishtar, iar în mijloc obeliscul egiptean, toate însemne ale păgînei cinstiri a soarelui.

De ce a fost primit acest simbol păgîn în viaţa Bisericii Romano-Catolice? Pentru nici o altă pricină decît aceea că Romano-Catolicii sînt nu mai puţin păgîni şi antihrişti decît blestemaţii de Dumnezeu Egipteni.

În cetatea („creştină” a) Romei, găsim multe obeliscuri, dar şi piramide.

Read more: PĂGÎNISMUL ROMANO-CATOLIC http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-28/item/327-p%C4%83g%C3%AEnismul-romano-catolic#ixzz122udMDEa

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: