Skip to content

MIŞCAREA NEW AGE – O NOUĂ ABORDARE A ŞTIINŢEI?

11 October 2010

Scris de Dan BĂDULESCU

1. De la concepţia materialist-atee la „ştiinţa” new age.

În cadrul de referinţă al mişcării new age fizica şi cosmologia joacă un rol deosebit de important. Aceasta se datorează faptului că fundamentul „teologic” atât de fragil al mişcării are nevoie în lumea în care a apărut – spaţiul euro-atlantic – de o acoperire şi susţinere de tip scientist, cea în care crede cu cea mai mare tărie omul secularizat al acestui spaţiu şi acestei epoci. Astfel, fizica modernă a apărut în secolul XIX ca o sinteză a mai multor ştiinţe ale naturii ce studiau mai multe aspecte ale formelor de energie. Dar înainte de a cerceta impactul a ceea ce se cheamă „noua fizică” asupra concepţiilor new age să vedem pe scurt istoricul fizicii în context filosofico-religios.

La sfârşitul evului mediu, în secolul al XIII-lea teologii universităţii din Paris au sesizat ca inacceptabilă ideea veşniciei materiei, aceasta neputând, din punct de vedere al dogmelor, să fie coeternă cu Dumnezeul creştin, un Dumnezeu Creator şi nu demiurg de tip platonic-gnosticist. Se ştie că în această perioadă autoritatea lui Aristotel în biserica romano-catolică era aproape egală cu cea a Sfintei Scripturi, ambele fiind prezente pe sfânta masă. În anul 1227, în apogeul scolasticii, papa Ioan al XXI-lea a promulgat un număr de 219 propoziţii, în majoritatea lor emise de Aristotel şi urmaşul acestuia, doctor ecclesiae, Toma d’Aquino. Printre aceste propoziţii se afla şi aceea precum că „prima cauză (Dumnezeu) n-a putut face mai multe lumi”. Primul articol al Crezului afirmă: „…Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”. La ce se referă propoziţia incriminată? Dacă se are în vedere lumea fizică (cele văzute), ne raliem poziţiei ce susţine unicitatea. Astăzi se vorbeşte despre universuri paralele, anti-materie şi găuri negre prin care s-ar putea trece dintr-un univers într-altul, universuri multidimensionale, simple speculaţii nefundamentate suficient nici măcar ştiinţific, ca să nu mai vorbim teologic.

Extrapolând, bineînţeles că nimic nu ne îndreptăţeşte scripturistic să presupunem existenţa altor lumi fizice, eventual locuite de alte fiinţe cu inteligenţă superioară nouă. De aici şi până la noua mitologie OZN nu e decât un pas, pe care teologic nu-l putem accepta în nici un caz, nici măcar ca ipoteză de lucru (vom vedea mai târziu cum a fost tratată această problemă în cadrul new age). Această metodă de investigaţie ştiinţifică este foarte periculoasă în teologie, putând duce la grave erezii, aşa cum a fost cazul eruditului Origen, condamnat definitiv la două sinoade ecumenice, în ciuda unor încercări recente de „reabilitare” a sa, unele venite, surprinzător, chiar din spaţiul teologic ortodox.

Energia în concepţia new age-ului

Socotim necesar a ne opri asupra conceptului de „energie”, deoarece el va juca un rol preponderent atât în noua fizică relativistă, cât şi în cadrul mai larg al new age-ului. Termenul vine din grecescul εργον ce a dat ενεργια însemnând lucrare, activitate, acţiune. În fizică energie înseamnă capacitatea unui sistem fizic de a presta o lucrare sau acţiune. Materia produce energie ca rezultat al mişcării sau poziţiei în relaţie cu forţele active ce constituie energia mecanică. Pe lângă aceasta mai există multe alte forme de energie dintre care bioenergia constituie un domeniu pe care se pune mare accent în new age. Din punct de vedere ştiinţific bioenergetica este studiul proceselor prin care celulele vii folosesc, stochează şi eliberează energie. Aici se încadrează şi procesul fotosintezei. Dar în cadrul noii mitologii scientiste new age bioenergia are un conţinut oarecum diferit, definit în cadrul filosofic asiatic ca fiind acea qi a chinezilor, sau prana hindusă.

Întrucât s-a observat în secolul XIX că diferitele forme de energie se pot transforma unele într-altele, savanţii Sadi Carnot, Rudolf Julius Emanuel Clausius şi Lordul Kelvin au formulat legea conservării şi transformării energiei, în care mai importantă este a doua lege a termodinamicii (1850) potrivit căreia într-un sistem izolat componentele interne de temperaturi diferite vor tinde întotdeauna către o unică temperatură uniformă de echilibru. Aplicarea consecvent logică la scara universului (privit ca un sistem închis şi izolat) a principiului numit de Clausius entropie, ce ne arată stadiul de echilibru termic, a dus la aşa numita teorie a „morţii termice”, sistarea tuturor proceselor termice posibile. S-a observat că această lege s-ar aplica numai în domeniul macroscopic, ea nefiind validă în microscopic, întrezărindu-se astfel viitoarele descoperiri ale mecanicii cuantice şi ale teoriei relativităţii.

Savanţii secolului XIX se bazau desigur pe observaţii empirice, lipsite de lumina revelaţiei divine. Ei sesizau necesitatea permanenţei energiei solare pentru întreţinerea vieţii pământeşti, dar această energie era şi ea la rândul ei creată şi prin aceasta în mod necesar finită. Ceea ce le-a lipsit teologilor romano-catolici medievali, energiile necreate prin care lucrează pronia lui Dumnezeu, le lipsea cu atât mai mult savanţilor secularizaţi şi cvasi atei ai secolului trecut. Aşadar părerea acestora era că energia se transformă, dar nu poate fi creată sau distrusă lucru care în mod necesar ne duce direct la caracteristicile energiilor divine.

„Adevărurile” oamenilor de ştiinţă ai new age

O personalitate de prim rang din lumea ştiinţei ce este revendicată de către mişcarea new age a fost părintele iezuit şi antropologul francez Pierre Teilhard de Chardin (1881-1955). Din opera sa a fost reţinută ideea potrivit căreia lumea este un întreg în care totul se leagă împreună şi este interdependent, adică totul se ţine împreună. Fiind ca formaţie ştiinţifică biolog, Teilhard vedea toate fiinţele ca pe o urzeală fără fir ţesută într-un proces universal. Încercând să împace biologia cu teologia savantul iezuit a ajuns la o formă originală de evoluţionism, de la primele forme simple şi aparent neînsufleţite către forme din ce în ce mai complicate cu o conştiinţă din ce în ce mai înaltă. În acest fel el a strecurat erezia scientistă evoluţionistă deghizată într-un limbaj creştin. T. d Chardin deschide perspectiva evoluţiei omului spre o formă superioară de viaţă, în loc de îndumnezeire şi urcuş duhovnicesc, dovedind în fond o viziune materialistă. Elementul ce evoluează necontenit în cosmos căpătând grade de complexitate tot mai mari este conştiinţa. În acest fel, universul evoluează tot timpul prin propria sa putere şi voinţă. Nu este de mirare că prin concepţiile sale naturalist panteiste Teilhard a intrat în conflict cu învăţătura bisericii. Mărturisirea sa de credinţă ia forme tot mai subiective, văzându-L pe Hristos ca pe coroana lumii şi ca pe o expresie a „sufletului lumii”.

Savantul de renume mondial Erwin Schrödinger, cel care alături de Broglie, Bohr şi Heisenberg a fost unul din întemeietorii teoriei cuantice a scris în lucrarea sa Ma conception du monde următoarele: „Oricât de neconceput ar putea să pară gândirii obişnuite, voi şi toate fiinţele conştiente ca atare, sunteţi totul în totul. Din cauza aceasta viaţa pe care o trăiţi nu e numai un fragment al existenţei întregi, ea este într-un anumit sens, totul”. Am ales acest nume, deoarece în concepţiile sale Schrödinger ne apare ca un precursor al savanţilor fizicieni new age D. Bohm şi F. Capra (n. 1939). Ca şi aceia mai târziu, acest new ager avant la lettre, a avut revelaţia corespondenţei observaţiilor sale ştiinţifice cu tradiţia indiană, „Sfântul” Toma d’Aquino, Meister Eckhart, şi alţi mistici occidentali.

În lucrarea sa Hristos şi karma teologul francez François Brune face o mică antologie a noii metafizici începând cu citate din Michael Talbot, Mysticisme et physique moderne, (Mercure de France, Le Mail, 1984) anume că fiecare particulă afectează pe toate celelalte, că structura materiei nu poate fi independentă de conştiinţă, că psihicul uman este în interferenţă cu toate punctele din univers, că nu mai este prezentă deosebirea dintre subiect şi obiect, iar realitatea este una şi omnijectivă.

În acest fel, pe nesimţite aproape, autorul ne introduce în lumea concepţiilor noii lumi: paradigma hologramei. Dându-şi seama ca teolog de acest lucru F. Brune ne previne că acestea nu sunt intuiţii new age, ci lucrări ştiinţifice. Ajungând la unul din autorii mai sus citaţi, fizicianul englez D. Bohm, se afirmă că lumea toată e o hologramă, fiecare dintre noi este un punct hologramic ce reflectă întregul univers într-un raport static şi dinamic. Potrivit lui Bohm: „…marea hologramă numită Creaţie, care este EUL fiecăruia dintre noi”. Fizicianul britanic David Bohm (1917-1992) este unul din cercetătorii cei mai avizaţi citaţi de obicei de către scientismul de tip new age. El şi-a expus ideile sale în lucrarea Wholeness and the Implicate Order, apărută în 1980. Bohm susţine că toate lucrurile par a fi părţi ale unui întreg mare, nedespărţit, în care totul pluteşte şi se amestecă organic împreună cu toate celelalte, precum mişcările dintr-un curent de apă. În tot acest timp hazardul este desigur exclus. Bohm introduce noţiunea de implicate order, ce înseamnă aproximativ ordine construită apriori, ordine raţională şi nevăzută ce se manifestă în lumea experienţelor noastre pe care Bohm o numeşte explicit order, sau ordinea aparentă.

Capra şi „varza” lui

În cadrul fizicii noii ere un loc de frunte îl ocupă fizicianul teoretic american Fritjof Capra (n. 1939). Cartea sa de căpătâi se intitulează The Tao of Physics şi a apărut ca ştiinţă popularizată în anul1975. Numele de Taofizica se datorează paralelelor găsite de autor între fizica modernă şi mistica orientală chineză. Ceea ce l-a frapat pe Capra este faptul că atât fizica ştiinţifică raţională cât şi mistica intuitivă au ajuns la concepţii similare asupra realităţii, potrivit cărora materia nu există propriu-zis. Lumea materială este o iluzie (maya), realitatea fiind de natură spirituală, ne-materială. Capra se încadrează în curentul ştiinţific şi filosofic contemporan ce încearcă să depăşească fragmentarea imaginii ştiinţei clasice şi unificarea concepţiilor pentru a da naşt ere unei imagini holistice asupra realităţii. Din păcate, urmărind exclusiv linia misticei orientale, el ajunge ca şi aceia să nu mai conceapă divinul ca pe o putere care a creat şi conduce din afară lumea, ci ca pe o putere care conduce dinăuntru. Astfel Dumnezeu Se află în toate şi lucrează dinăuntru devenind de fapt sufletul nostru nemuritor ceea ce constituie o gravă erezie panteistă. În demersul său, Capra subliniază pe bună dreptate superioritatea gândirii intuitive şi religioasă asupra gândirii raţionale scientiste de tip iluminist. Această valoare a intuiţiei a fost sesizată în chip magistral de către Pr. Stăniloae, iar în acest caz, faptul că ea s-ar aplica şi în ştiinţă nu poate decât să fie un lucru binevenit şi necesar. Totodată, fizicianul american a constatat cu justeţe şi existenţa unui element raţional în mistică.

Potrivit ultimelor descoperiri ale fizicii moderne, la nivelul subatomic nu se găseşte nici un fel de materie solidă, ci numai spaţiu vid şi câmpuri energetice, posibilităţi, tendinţe şi probabilităţi statistice. Realitatea apare ca o ţesătură complicată de relaţii între diferitele părţi ale unui întreg, o parte importantă a realităţii fiind chiar observatorul care influenţează ceea ce observă. Capra afirmă că: „În fizica atomică nu putem niciodată să vorbim despre natură fără ca să vorbim în acelaşi timp despre noi înşine”.

Dar Fritjof Capra nu s-a rezumat la abordarea concepţiilor taoiste, ci a continuat paralelele sale şi cu filosofia hindusă, ajungând la conceptul realităţii supreme numită Brahman, ce se socoteşte a fi sâmburele tuturor lucrurilor, sufletul lumii, infinitul, veşnicul şi imposibil de cuprins cu mintea omenească. Corespondentul lui în sufletul omenesc este, conform filosofiei vedanta, Atman. Şi budismul susţine faptul că lumea este o unitate. Capra însuşi aderă la noţiunea lui T. Kuhn, acea viziune holistică asupra lumii ce duce la schimbarea vechii paradigme. Suportul teoretic pentru această nouă viziune vine din partea fizicii şi a misticii, deci a acestei taofizici. În sprijinul afirmaţiilor sale, Fritjof Capra aduce teoria laureatului premiului Nobel, Ilya Prigogine, potrivit căruia că organismele vii sunt un sistem autoorganizat, o deviaţie aberantă de la acele raţiuni plasticizante reluate în teologia ortodoxă contemporană de către Pr. Stăniloae după Sf. Maxim Mărturisitorul. Cu această teorie este răsturnat eşafodajul teoriei evoluţioniste a lui Darwin. Combătând distincţia operată de Descartes în materie şi conştiinţă ca două categorii diferite, Capra vede conştiinţa ca pe însăşi dinamica, forţa creatoare din spatele autoorganizării organismelor vii. Pentru a descrie forţele mentale ale unor organisme vii inferioare el foloseşte noţiunea mentaţie. Mai multe conştiinţe omeneşti conectate formează macroconştiinţa, adică sistemul social şi ecologic, iar acesta la rândul lui e inclus în sistemul mental al planetei, care la rândul său trebuie să fie inclus într-o conştiinţă universal cosmică. Toate aceste elemente laolaltă conduc inevitabil către acea viziune holistică de care aminteam mai devreme.

Întrucât mişcarea new age a apărut şi s-a dezvoltat într-un mediu impregnat de scientism în care aşa cum am arătat oamenii de ştiinţă reprezentau până la cel de-al doilea război autoritatea supremă, era de la sine înţeles că printre preocupările noii spiritualităţi se vor număra şi cele legate de ştiinţă. Potrivit viziunii astrologice era Peştilor s-a caracterizat printre altele printr-o separaţie a religiei de ştiinţă, ajungându-se după evul mediu chiar la un conflict deschis. Prin urmare noua eră conciliantă a Vărsătorului va realiza şi această împăcare a celor două domenii divergente. Acest lucru a fost descris printre alţii de către Marilyn Fergusson în lucrarea sa The Aquarian Conspiracy apărută în anul 1980 la capitolul „Psi: necunoscutul în fizică şi parapsihologie” Prin termenul grecesc „psi” (ψ) se înţelege aici necunoscutul în fizică teoretică şi parapsihologie. Potrivit ultimelor cercetări din domeniul fizicii materia are doar „tendinţa de a exista”, particulele fac „quantum leaps”, iar universul este o „scattering matrix”. Aceste afirmaţii au la bază lucrările unor savanţi ca elveţianul J. S. Bell, autorul teoremei ce-i poartă numele (1964), precum şi a efectului Einstein-Podolsky-Rosen. O altă lucrare de referinţă din domeniul new age legată de noua fizică este The Dancing Wu-Li Masters de Gary Zukav. El aduce în discuţie printre altele teoria complementarităţii enunţată de către danezul Niels Bohr, şi afirmaţia francezului Paul Dirac ce susţine că „materia este creată din nimic” Ca şi Fritjof Capra, G. Zukav găseşte la tot pasul analogii evidente între noile descoperiri ale fizicii şi mistica orientală taoistă. Îmbinarea ştiinţei cu psihologia a dus la afirmarea aşa numitului domeniu al „paranormalului” în care fenomene cum ar fi sincronicitatea propusă de Wolfgang Pauli şi C. G. Jung nu poate fi supusă experimentului. Printre cercetătorii celebri preocupaţi de „psi” sunt citaţi J. J. Thomson, William James, Alexis Carrel, Max Planck, cei doi Curie, Schrödinger, Einstein, C. G. Jung, Wolfgang Pauli, Pierre Janet, şi Thomas Edison.

2. Noul mit scientist: Extratereştrii

Fenomenul OZN a devenit în deceniile actuale cea mei populară religie din America. Această afirmaţie a fost făcută printre alţii de către cercetătorul John Whitmore în studiul Religious Dimensions of the UFO Abductee Experience. Suntem de aceeaşi părere cu autorul american, după care descrierile cazurilor de răpire (abductee) au puternice conotaţii religioase.

O cercetare serioasă a cazurilor de răpire OZN a demonstrat faptul că etapele importante ale descrierilor şi contactelor cu inteligenţele extraterestre au o încărcătură religioasă. Aici sunt descrise aceste trăiri treptate şi fiecărui moment i se găsesc paralele religioase.

Cele mai multe revelaţii religioase au acelaşi simbolism al luminii, pentru a desemna fiinţa divină. Omul religios se simte neputincios şi mic în faţa slavei dumnezeieşti. S-a putut face şi o paralelă cu Dumnezeul Jahve al Vechiului Testament, Ce este descris ca tufişul arzător.

Ceea ce e esenţial în concepţiile cosmologice şamanistice şi ale tehnologiei OZN contemporane este un proces de iniţiere ce transformă ignorantul sau acea persoană ce năzuieşte după cunoaştere spirituală, şi care treptat duce la o transformare calitativă a vechiului eu într-o conştienţă modificată. Iniţierea în lumea supranaturală este dureroasă şi incomprehensibilă la început, dar odată ce este integrată de subiect în contextul său cultural devine inteligibilă şi operantă.

Întrucât conţinutul religios al fenomenelor OZN (UFO) este o realitate incontestabilă, au apărut în consecinţă o serie de grupări sectare ufolatre, dintre care poate cea mai reprezentativă este cea a „raelienilor”. Numele lor vine de la întemeietorul sectei, Rael, pseudonimul francezului Claude Vorilhon (n. 1946). „Revelaţiile” acestuia afirmă întemeierea unei generaţii a viitorului condusă de o „geniocraţie”, atent supravegheată de către extratereştrii avansaţi. Ecouri ale acestor idei de SF elitist au fost preluate la noi de către Alexandru Mironov.

În paralel cu aceste aspecte ce ţin de domeniul fenomenului sectant, domeniul OZN a fost abordat şi de către cercetători ai organizaţiilor secrete de tip francmasonic, aşa cum a fost cel ce semnează sub pseudonimul Jan van Helsing. După un expozeu documentat şi pertinent asupra conspiraţiilor pe scară mondială orchestrate de diferite organizaţii secrete, autorul (autorii?) abordează tema OZN-urilor de pe poziţia acreditării vieţii extraterestre. Potrivit lucrării, recunoaşterea oficială a fenomenului ar putea duce printre altele la faptul că: „Toate religiile ar fi nevoite să-şi schimbe dogmele. Nimeni nu doreşte acest lucru”. În continuare se enunţă teoriile organizaţiei ordinului Templier VRIL înfiinţat în Germania în anul 1919, potrivit căruia extratereştrii vin din sistemul solar Aldebaran.

O apologetică anti OZN este prezentată şi de autorul francez Marc Dem în lucrarea sa Anticrist 666, sa Cap. 20 intitulat „Timpul blasfemiei şi misionarii extratereştrilor”. La întrebarea dacă fenomenul OZN are vre-o legătură cu satanismul, cercetătorul J. M. Lesage răspunde afirmativ în studiul său intitulat Secretul diabolic al OZN-urilor, în care afirmă printre altele că martorul acestor evenimente: „pierde brusc legătura cu realitatea prezentă pentru a se pomeni instantaneu în altă «realitate» care nu există, ţinând de domeniul iluziei magice”.

O analiză ortodoxă pertinentă a fenomenului a fost făcută de către Ieromonahul Serafim Rose. Astfel, potrivit Părintelui Serafim, filosofia SF ar putea fi rezumată astfel:

1. „Religia în sens tradiţional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial… «Dumnezeu», atunci când este menţionat, este prezentat ca o putere vagă şi lipsită de contur, iar nu ca o fiinţă personală (de ex. «Forţa» din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv, cât şi unul negativ).

2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul aşa cum îl cunoaştem noi astăzi, ci aşa cum va «deveni» el în viitor, conform mitologiei evoluţioniste moderne. Cercetători ca Erich von Dänniken, au căutat să explice o serie de pasaje biblice prin ipotezele farfuriilor zburătoare, ajungând la interpretări de-a dreptul aberante.

3. Capacităţile şi performanţele excepţionale ale fiinţelor extraterestre şi propovăduirea unei filosofii «spirituale» care se plasează «dincolo de orice religie».

4. «Fiinţele avansate» din spaţiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităţi «mântuitoare», iar aterizările navelor spaţiale sunt semnul unor evenimente «apocaliptice» – de obicei sosirea unor fiinţe binevoitoare care să conducă «oamenii în progresul lor evolutiv»”.

Concluziile trase de Ieromonahul Serafim Rose plasează tot spectrul OZN şi SF sub semnul rătăcirilor duhovniceşti accelerate în vremea noastră. Apariţiile şi întâlnirile de gradul III se pot datora acţiunilor directe ale diavolilor, ce îşi iau înfăţişarea potrivită aşteptărilor culturale ale epocii şi locului respectiv.

3. Elemente fizice în învăţătura Sfinţilor Părinţi şi în teologia ortodoxă contemporană.

În faţa acestor încercări stau operele Sfinţilor Părinţi Bisericeşti ce sunt păstrate şi continuate de către marii teologi ortodocşi contemporani între care la loc de cinste stă Părintele Stăniloae, care în lucrarea sa Teologia dogmatică ortodoxă la paragraful intitulat: „5. Lumea, operă raţională a lui Dumnezeu, pe măsura raţiunii umane în progres continuu spre sensuri tot mai înalte ale ei” îl reia pe Sf. Maxim Mărturisitorul, arătând că toate lucrurile îşi au raţiunile lor în Logosul dumnezeiesc sau în Raţiunea supremă. Această raţionalitate a naturii îşi are scopul şi sensul tocmai în slujirea omului. Raţiunile lucrurilor (logos) sunt stricte şi eterne şi îşi au sensurile lor (noema), fiind cuprinse în Raţiunea divină, în Logos, Cuvântul lui Dumnezeu. Omului îi este dată această înţelegere a sensului lucrurilor (noesis) prin actul cunoscător sintetic şi direct numit intuiţie. Iată aici o punere în lumina justă a acestei calităţi cognitive invocată atât de des de new ageri. Pentru teologia ortodoxă a Părintelui Stăniloae lumea („lume” din lat. „lumen”) reprezintă o „lumină” inepuizabilă. Spre deosebire de intuiţie, raţiunea analitică reprezintă numai o raţiunea parţială, punct de vedere ce nu poate fi decât îmbrăţişat de către new ageri. Deşi omul este alcătuit din trup şi suflet, există în alcătuirea sa şi ceva mai înalt ce scapă analizei, şi anume harul necreat, element constitutiv, şi nu acea graţie creată a teologiei scolastice apusene şi nici harul dobândit la Sf. Botez. Deşi lumea e deosebită de Dumnezeu, (contrar afirmaţiilor panteist-monist new age), ea nu e despărţită de El nici în existenţa ei, nici în sensul ei. În final când Dumnezeu va fi totul în toate, se va uni cu creaţia după formularea Calcedonului: fără amestecare (asinkitos), fără schimbare (atreptos), fără împărţire în două categorii (adiairetos), fără separare (achoristos) în felul acesta realizându-se îndumnezeirea naturii, a creaţiei. Gânditorii new age au considerat cu totul greşit că acest stadiu a şi fost atins, omului nemairămânându-i decât să conştientizeze acest lucru (gnosticism hinduist). Este însă adevărat şi pentru teologia ortodoxă că raţiunea analitică nu poate ajunge la explicaţia finală, aşa cum se străduieşte şi speră să o facă mai devreme sau mai târziu ştiinţa. Întrucât în creaţie totul este raţional în lucruri şi în energiile componente, omul are datoria faţă de Dumnezeu de a o cunoaşte. Aşa cum am mai arătat raţionalitatea lumii este pentru om şi culminează în om, punct de vedere ce se opune ecologismului pancosmist de tip new age. Acest proces de cunoaştere presupune obligatoriu un efort din partea omului, lucru ce pare să nu fie pe placul adepţilor new age, dispuşi să găsească tot felul de procedee quasi-magice de a înlătura tocmai suferinţele şi efortul omului, într-un cuvânt Crucea.

Read more: MIŞCAREA NEW AGE – O NOUĂ ABORDARE A ŞTIINŢEI? http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-28/item/333-miscarea-new-age-%E2%80%93-o-noua-abordare-a-stiintei?#ixzz122wA4VAi

 

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: