Skip to content

LUCRAREA ASTRELOR (ASTROLOGIA)

11 October 2010

Scris de Dan BĂDULESCU

Există şi o astrologie revelată a lui Dumnezeu, adică o învăţătură despre lucrarea acestor corpuri cereşti. Să încercăm să schiţăm pe scurt, elementele esenţiale ale acestei astrologii.

Aici se vede că pământul este făcut la început, fiind aşadar centrul creaţiei văzute, iar cerul se află şi se roteşte în jurul lui. Deci el nu este o planetă, ci reperul central şi staţionar în jurul căruia se nasc celelalte corpuri numite luminători şi stele. Luminătorul mare este soarele iar cel mic este luna. Dar – atenţie! şi ei se socotesc a fi planete! Stele se numesc acele corpuri „fixe” ce se rotesc împreună cu cerul de la răsărit la apus.

Pentru cei ce vor întreba: „Dar unde scrie aşa ceva în Scriptură?” vom indica faptul că am folosit şi vom folosi în continuare şi surse patristice tradiţionale:

„Dar cei ce sar peste şanţuri folosesc cuvintele acestea ale Scripturii pentru apărarea horoscopului şi spun că viaţa noastră depinde de mişcările cereşti; de aceea şi haldeii citesc în stele semne ale întâmplărilor din viaţa noastră…

Ce spun ei? Spun că întâlnirea stelelor mişcătoare, adică a planetelor, cu stelele din zodiac…” (Sfântul Vasile cel Mare Hexaimeron )

„În vremea naşterii trupeşti, iubitoare de oameni şi mântuitoare a Domnului, care pentru noi s-a făcut, s-a arătat magilor o stea (Matei II, 2), care nu era dintre stelele făcute la început. Şi lucrul acesta este vădit din aceea că steaua mergea când dela răsărit la apus, când dela miazănoapte la miazăzi, când se ascundea, când apărea, iar aceasta nu este rânduiala şi firea stelelor.” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica)

În legătură cu steaua din Betleem, Sfântul Ioan Gură de Aur a dezvoltat amplu problema ei în mai multe omilii:

„- Dar ce spun ei?

– Ei spun: «Iată că s-a arătat o stea la naşterea lui Hristos! Deci aceasta-i o dovadă că astrologia este adevărată. Dacă Hristos S-a născut după legile astrologiei, pentru ce mai spuneţi voi creştinii, că Hristos a pus capăt astrologiei, ca a arătat că destinul nu are putere, că a închis

– De unde vom căpăta răspuns la aceste întrebări?

– Chiar din cele scrise în Evanghelie. Ca n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este, nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, ca aşa se afla Palestina fata de Persia. În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua namiaza mare pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era altă lumină…

Mai mult: când steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, când să se ascundă, când să se arate şi în sfârşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decât a unei stele obişnuite.” (Discuţii despre Steaua de la Betleem în care se aduc dovezi contra susţinătorilor astrologiei)

„Învăţaţii spun că printre aceşti luminători sunt şapte planete; ei spun deasemeni că ele au o mişcare contrară cerului. Din pricina asta le-au numit planete. Ei spun că cerul se mişcă de la răsărit către apus, iar planetele de la apus către răsărit; iar cerul trage împreună cu el pe cele şapte planete prin mişcarea lui, pentrucă este mai iute. Numele celor şapte planete sunt acestea: Luna, Mercur, Venus, Soarele, Marte, Zeus sau Jupiter, Saturn. În fiecare zonă a cerului se află una dintre aceste planete.

La cea dintâi, adică cea mai de sus, Saturn.

La cea de-a doua, Jupiter.

La cea de-a treia, Marte.

La cea de-a patra, Soarele.

La cea de-a cincea, Venus.

La cea de al şaselea, Mercur.

La cea de-a şaptea, şi cea mai de jos, Luna.

Ele îşi urmează fără încetare calea pe care Creatorul le-a orânduit lor, şi aşa cum le-a întemeiat, după cum spune dumnezeiescul David: „Luna şi stelele care Tu ai întemeiat”. Prin cuvintele „le-ai întemeiat” a arătat fixitatea şi imutabilitatea orânduielii şi aşezării date lor de Dumnezeu. Căci le-a orânduit „la vremi, la semne, la zile, şi la ani”…

Învăţaţii spun că dintre stele sunt pe cer douăsprezece zodii, care au o mişcare contrară soarelui, lunii, şi celorlalte cinci planete, şi că prin cele douăsprezece zodii trec cele şapte planete. Soarele face o lună în fiecare zodie şi timp de douăsprezece luni străbate cele douăsprezece zodii…

Elinii spun că prin răsăritul şi apusul şi prin conjuncţia acestor stele, şi a soarelui şi a lunii, se conduc toate destinele noastre. Cu acestea se ocupă astrologia. Dar noi susţinem că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de alte asemenea, dar nici într-un caz semne ale faptelor noastre, căci noi am fost făcuţi liberi de Creator şi suntem stăpânii faptelor noastre. Dacă facem toate din cauza mişcării stelelor, facem cu necesitate ceea ce facem; iar ceea ce se face cu necesitate nu este nici virtute nici viciu. Iar dacă nu am dobândit nici virtute, nici viciu, atunci nu suntem vrednici nici de laude, nici de pedepse. Dumnezeu va fi nedrept dacă dă unora bunătăţi, iar altora necazuri. Apoi Dumnezeu nu va cârmui şi nici nu va purta de grijă de făpturile Sale, dacă toate se conduc şi se produc din necesitate. De prisos va fi raţiunea noastră, căci nu suntem stăpânii niciunei fapte şi în deşert deliberăm. Dar negreşit raţiunea ni s-a dat în scopul deliberării; pentru aceea tot ceea ce este raţional este şi liber.

Noi spunem că stelele nu sunt cauza celor care se întâmplă, nici a producerii celor ce se întâmplă, nici a producerii celor care se fac, nici a distrugerii celor care pier, ci mai degrabă semne ale ploilor şi ale schimbării aerului. Poate că ar spune zice cineva că stelele, dacă nu sunt cauzele războaielor, sunt totuşi semnele lor. Calitatea aerului, însă, care rezultă din pricina soarelui, lunii şi a stelelor întru un fel şi în alt fel deosebite întocmeli ale trupurilor şi aşezări şi plecări face. Iară aşezările sunt din cele ce sunt întru puterea noastră, pentru că se stăpânesc de cuvânt şi se poartă şi se schimbă…

Pentru că şi steaua aceea ce s-au arătat magilor la naşterea Domnului cea pentru noi după trup cu iubire de oameni şi mântuitoare, nu a fost din stelele cele ce s-au făcut întru început. Şi arătat este dintru aceasta, că uneori făcea călătoria de la răsărit către apus, iară alte ori de la miază noapte către miazăzi, şi uneori se ascundea iară alte ori se arăta. Că aceasta nu este a rânduielii sau a firii stelelor…

Ciclul zodiacal se mişcă pieziş împărţit fiind în douăsprezece părţi care se numesc zodii, iară zodia are trei decani, treizeci de grade, iară gradul are şaizeci de minute. Deci are cerul 360 de grade. Jumătate de sferă cea deasupra pământului,180 de grade, şi de sub pământ, 180.” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica)

Să reluăm iniţierea divină în tainele cosmologiei şi astrologiei lui Dumnezeu făcută lui Set. Observăm şi modalitatea ei supranaturală: Set este răpit la cer 40 de zile de către înger. În paralel cu seminţia binecuvântată a lui Set, „fiii oamenilor” au existat şi urmaşii lui Cain, care s-au abătut de la poruncile lui Dumnezeu, şi au fost iniţiatorii magiei, ocultismului, vrăjitoriei, ghicitului, idolatriei şi politeismului.

Să vedem acum apariţia şi istoricul astrologiei din perspectiva bisericească:

„Întru aceea au sosit şi nişte filosofi de la răsărit. Aceşti filosofi erau crai dela Persida, căci atuncea craii şi împăraţii erau filosofi şi ştiau întoarcerea cerului şi umblarea stelelor. Acest meşteşug îl învă­ţaseră aceştia dela Valaam strămoşul lor, carele pro­rocise de Hristos şi zisese aşa: Numerii XXIV, 17.” (Cazanie la 25 decembrie)

„Uitând de unul Dumnezeu, viu şi atotputernic, răsăritul căzuse de-a lungul vremii sub stăpânirea firii omului şi, întrucât stelele sunt corpurile cele mai puternice din lumea zidită, aceasta înseamnă că ei se aflau sub stăpânirea stelelor. Popoarele răsăritene credeau că stelele erau fiinţe vii şi puternice care stăpâneau atât toate lucrurile făcute de pe pământ, cât şi vieţile oamenilor. Popoarele răsăritene le idolatrizau privindu-le pe unele ca fiind bune iar altele rele. Ele semnificau zei buni sau răi, care înviorau sau ardeau cu ochii lor învăpăiaţi, păstrând sau omorând viaţa. Oamenii aduceau jertfe, chiar şi jertfe omeneşti, atât zeilor buni, cât şi celor răi, pentru a câştiga bunăvoirea zeilor buni şi a îndepărta vrăjmăşia celor răi. Pentru a scăpa de aceste credinţe populare nepotrivite cu înţelepciunea omului, învăţaţii din răsărit au început să caute în stele şi să vadă ce pot aduce ele în vieţile oamenilor. Ei au fost primii care au făcut ştiinţa stelelor: aceea pe care o numim astrologie. Totuşi, această ştiinţă nu a adus oamenilor libertate, ci a descoperit o înrobire şi mai mare şi teamă şi mai mare.

Craii de la răsărit «au descoperit» că stelele nu erau de fapt zei, aşa cum credeau oamenii, ci, că influenţa lor puternică asupra tuturor lucrurilor vii de pe pământ era atât de mare şi cu o precizie atât de matematică, încât nici o fiinţă vie nu era în stare, printr-o fărâmă de spaţiu sau printr-o clipă, să se elibereze de această înrobire oarbă şi nemiloasă a stelelor. Ca şi cum stelele nu ar fi fost făcute pentru om, ci omul pentru stele! Stelele cârmuiau naşterea şi viaţa lui, întâmplările fericite şi nefericite, caracterul şi transformările lui, fiecare întâmplare din viaţa lui şi chiar moartea! Omul era un rob desăvârşit şi fără de ajutor în faţa stelelor. El era un vis, în care stelele iarăşi i-au întunecat conştiinţa. Această «ştiinţă» a adus sau a îndrumat şi a hrănit toate felurile de ocultism, vrăjitorie, prezicerea viitorului, descântece şi farmece, şi toate celelalte lucruri care, pentru creştini, au un singur nume: superstiţie. Acesta era un nor întunecat şi sufocant care s-a răspândit din răsărit înspre apus şi a apăsat asupra întregii lumi cu greutatea lui ucigătoare. Şi astfel craii nu au lăsat conştiinţa omului liberă, ci au înrobit-o şi mai tare, alcătuind un sistem adânc de fatalism, în care omul era sufocat de groaza de a fi singur, lepădat şi lipsit de ajutor.” (Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Naşterea Domnului )

Scriptura este extrem de săracă în referiri astrologice. Singurele pasaje relevante pot fi găsite în Cartea Iov: IX, 7-9; XXXVIII, 31-34.

Se găsesc însă mult mai multe referiri legate de interzicerea mai întâi al cultului politeist al aştrilor, urmată şi de oprirea cu străşnicie de către Dumnezeu a „slujirii stelelor”, chiar la nivelul meşteşugului astrologic al magilor persani. Despre ei troparul Naşterii spune:

„Naşterea Ta Hristoase Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei. Căci întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pre Tine Răsăritul cel de sus, Doamne slavă Ţie!”

Legea lui Dumnezeu dată prin proorocul Moise osândeşte cultul stelelor: Deuteronom IV, 19; XVII, 3-5.

Prescripţiile lui Moise sunt reluate şi de către proorocii următori: Isaia 47, 13; Ieremia XIX, 13-15.

Aşa suna legea lui Dumnezeu dată poporului ales. Dar, din păcate, chiar şi aceştia s-au abătut în repetate rânduri de la ea, cârmuitori şi popor deopotrivă: IV Regi XXI, 3-7

Împăratul Iosia, ajutat de arhiereul Helchia a luat măsuri drastice de stârpire a cultului astrologic idolatru: IV Regi XXIII, 4-16.

Sfinţii Părinţi osândesc astrologia fără echivoc: Sfântul Vasile cel Mare (sec. IV):

„Dar cei ce sar peste şanţuri (proverb despre cei care încearcă cele imposibile) folosesc cuvintele acestea ale Scripturii pentru apărarea horoscopului şi spun că viaţa noastră depinde de mişcările cereşti; de aceea şi haldeii citesc în stele semne ale întâmplărilor din viaţa noastră. Cuvântul Scripturii este simplu: «Să fie spre semne»; dar ei spun că aici nu e vorba de schimbările văzduhului, nici de schimbările anotimpurilor, ci de soarta pe care o avem în viaţă.

Ce spun ei? Spun că întâlnirea stelelor mişcătoare, adică a planetelor, cu stelele din zodiac, după forma pe care o au când se întâlnesc unele cu altele, determină cutare şi cutare naştere; iar alte raporturi aceloraşi stele determină o soartă diferită.

Poate că nu-i fără de folos pentru lămurirea acestor lucruri să iau cuvântul mai de sus. Nu voi spune nimic de la mine, ci voi folosi chiar cuvintele astrologilor pentru a-i combate, ca pe cei cuprinşi mai demult de această rătăcire să-i tămăduiesc, iar pe ceilalţi să-i întăresc, ca să nu cadă în rătăcirea aceasta.” (Hexaimeron)

Sfântul Ambrozie al Mediolanului (sec. IV):

„Încă unii au încercat a înfăţişa feluri naşterilor, soarta ce-o va avea tot omul ce s-a născut. Însă lucrul acesta nu este numai plin de deşertăciune, ci nici nu aduce vreun folos celor ce vor să afle şi este şi cu neputinţă celor ce făgăduiesc că vor afla. Căci ce este mai lipsit de folos decât a face pe cineva să rămână tot cel s-a născut? Nimeni, dar, nu se cuvine a-şi schimba viaţa sa, starea sau năravurile şi a căuta prin aceasta să fie mai bun, ci să rămână în credinţa sa. Şi nici nu-l poţi lăuda pe cel cinstit, nici osândi pe cel necinstit, ca unul ce se bizuie pe soarta naşterii sale…

Căci acolo unde rânduită legea sorţii, osteneala rămâne nerăsplătită.” (Hexaimeron)

Sfântul Chiril al Ierusalimului (sec. IV)

„Ereticii trebuiau să se mire şi să se minuneze nu numai de soare şi de lună, ci şi de mişcările bine rânduite ale astrelor, de drumurile lor neîmpiedicate şi de răsăritul fiecărui astru la timpul potrivit. Să se uite cum unele sunt semnele verii, iar altele ale iernii; unele arată timpul semănatului, iar altele indică începutul navigaţiei; iar omul, care stă în corabie şi călătoreşte pe nemărginirea valurilor, îşi cârmuieşte corabia privind la stele. Despre aceste lucruri Scriptura spune frumos aşa: Stelele sunt semne pentru timpuri şi pentru ani (Facere I, 14), deci nu pentru basmele astrologiei şi ale naşterii lor. Priveşte cât de minunat ne-a dăruit Dumnezeu treptat lumina zilei! Căci nu vedem deodată răsăritul soarelui, ci mai întâi apare o lumină slabă, ca, obişnuindu-se dinainte, pupila ochilor să poată vedea lumina mai mare a razei. Priveşte cum a îndulcit Dumnezeu întunericul nopţii prin strălucirea lunii…” (Cateheze)

Sfântul Ioan Gură de Aur (sec. IV):

„Tot aşa de nesocotit şi încă mai mult este acela care tăgăduieşte pronia şi ocârmuirea cea dumnezeiască a lumii. Desigur soarele nu poate să lucească aşa luminos, precum străluceşte pronia cea dumnezeiască pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui, cum aşezarea stelelor păzeşte rânduiala hotărâtă lor şi cursul lumii niciodată nu se întrerupe, vedem cum ziua şi noaptea urmează una după alta întocmai, şi toate atât cele de sus cât, şi cele de jos, ca într-un dans armonios păstrează locul său şi poziţia sa, fără a trece peste hotarele ce le-a însemnat Dumnezeu de la început.” (Omilii la Facere)

Cronograf (sec. XVII):

,,Începură a crede unii în soare, alţii în lună, alţii <în stele şi în cele ce le umbla capul>; alţii într-apă şi-alţii în <pietre, în foc> zicând că aceia sunt dumnezeii.”

*

Vom căuta să înţelegem pentru ce a fost necesar ca omul să cunoască mişcările cerului, fiind iniţiat în acestea, după cum am văzut de către Dumnezeu. Sfinţii Părinţi şi scriitorii bisericeşti ne dau răspunsul:

„Elinii spun că soarta noastră se povăţuieşte prin răsăritul, apusul şi prin conjuncţia acestor stele, a soarelui şi a lunii. Cu acestea se ocupă astrologia. Dar noi mărturisim că ele sunt semne de ploaie, de secetă, de frig, de căldură, de umezeală, de uscăciune, de vânturi şi de alte asemenea, dar nicidecum semne ale faptelor noastre, căci Ziditorul ne-a făcut liberi şi suntem stăpânii faptelor noastre. Căci, dacă le-am face pe toate din pricina mişcării stelelor, atunci le-am săvârşi fiind siliţi; iar ceea ce se face silit nu este nici faptă bună, nici păcat…

Noi spunem că stelele nu sunt pricina celor care se întâmplă, nici a producerii celor care se fac, nici a nimicirii celor care pier, ci semne ale ploilor şi ale schimbării aerului.” (Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica)

Deci, folosul cunoaşterii poziţiilor şi mişcărilor planetelor şi stelelor a fost legat în primul rând de meteorologie şi agricultură, iar mai târziu de călătorii, în special navigaţia pe mări şi oceane:

„Să fie, spune Scriptura, în semne şi în vremi şi în zile şi în ani.

– Ce înseamnă: «în semne şi în vremi şi în zile şi în ani»?.

– Dumnezeiasca Scriptură vrea să ne înveţe că drumul acestora (al luminătorilor) ne ajută să cunoaştem vremurile, schimbarea solstiţiilor, numărul zilelor, drumul anului. Cu ajutorul lor le putem cunoaşte pe toate. Corăbierul numai după ce priveşte drumul stelelor, după ce se uită la cer şi le cercetează bine pe toate, numai după aceea porneşte pe mare şi străbate oceanele; uneori, când noaptea e întunecoasă tare, numai uitându-se la stele poate să conducă corabia şi cu ajutorul ştiinţei sale să scape viaţa celor din corabie. Plugarul iarăşi, tot uitându-se la cer, ştie când trebuie să semene, când să desfunde pământul, când să are, când să ascută secera ca să culeagă grânele. Şi în viaţa noastră zilnică, nu puţin ne ajută luminătorii aceştia la cunoaşterea vremurilor, la numărul zilelor şi la ciclul anului.” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere)

Aşa au folosit astrologia (şi calendarul) „fiii lui Dumnezeu”, adică setiţii. Aici trebuie făcută observaţia următoare: în cadrul Bisericii, Părinţii au tratat astrologia în chipul lui Set, adică în aplicaţiile ei binecuvântate. Printre acestea, una de bază a fost aceea a stabilirii unui calendar bisericesc (liturgic). Aşa se poate explica, printre altele, prezenţa în cadrul lucrării Sfântul Ioan Damaschin Dogmatica, a secţiunii astrologice. Sfântul s-a preocupat şi de alcătuirea unei tabele pascale perpetue, drept pentru care a avut preocupări astronomice/astrologice.

Până în sec. XVI sistemul astronomic arăta în Răsăritul ortodox în linii mari în felul descris de către Sfântul Ioan Damaschin şi de către Matei Vlastare.

Pentru a încerca la rândul nostru să înţelegem cumva raţionamentele astrologiei vechi trebuie să ne întoarcem în perioada geocentristă pentru a revedea reprezentarea cerului şi zodiacelor în perspectiva ptolemeică din perioada scolasticii (sec. XII-XIII)

Se observă locaţia centrală a pământului înconjurat de cele 10 ceruri. Primele 7 ceruri sunt ale celor 7 planete. Urmează nu 2 ci chiar 3 ceruri ale zodiacelor!

– Cerul al 8-lea Octavum Firmamentum conţine precum se poate observa constelaţiile zodiacale.

– Al 9-lea cer Nonu Coelum Cristallinum are cele 12 zodii dar nu conţine nici un corp ceresc, nici planete, nici stele (constelaţii). El este uşor decalat la acea dată faţă de primul zodiac. Aceasta se datorează faptului că acest cer este împărţit în sectoare riguros egale, în vreme ce constelaţiile au dimensiuni sensibil inegale. Simbolul reprezintă echinocţiul. Observăm că la acea dată punctele vernale se aflau în Peşti şi Fecioară, adică s-a petrecut fenomenul de precesie. Acest lucru va juca un rol decisiv în motivaţia reformei calendaristice gregoriene. Deocamdată, în sec. al XII-lea echinocţiul de primăvară nu este nici în zodia Berbec şi nici la 21 martie!

Cerurile 8 şi 9 au ca puncte comune punctele vernale. Decalajul ce se poate observa între ele se datorează faptului că în cerul al 9-lea se găsesc 12 sectoare zodiacale riguros egale a câte 30°, în vreme ce constelaţiile zodiacale după cum am mai spus, au durate (şi lungimi) uşor diferite.

Întorcându-ne în prima săptămână a facerii lumii, în ziua a 4-a când apar luminătorii, planetele şi stelele, soarele se afla în gradul 1 Berbec, momentul fiind echinocţiul de primăvară (îl putem numi dacă vrem 21 martie). Dacă priveam atunci de pe pământul fix şi în centru, aşa cum a făcut Adam în ziua a 6-a, către răsărit, atunci situaţia cerească ar fi arătat schematic în felul următor:

S din centru reprezintă soarele. N este nord, iar S este sud. Începând deja din anul 2, soarele a ieşit deja din zodia Berbec şi a intrat în Peşti unde se află şi astăzi. Dar, potrivit ratei de 1/300 de zi stabilită de către Iparh – Ptolemeu – Sosigene – Sfinţii Părinţi, soarele se va deplasa cu o zi la 300 de ani în mişcare „retrogradă” în zodia Peşti. Dacă socotim aprox. relaţia o zi = un grad, înseamnă că soarele ar rămâne într-o zodie aprox… 9000 de ani (300 de ani × 30 de grade). Este exact ceea ce ne arată şi confirmă observaţiile astronomice actuale: echinocţiul de primăvară are loc în constelaţia zodiacală Peşti!

Situaţia echinocţiului de primăvară (emisfera nordică) în zilele noastre. Zodiacul sideral („simţit”) şi cel tropical („gândit”)

Iată şi problema celor două zodiace, cel tropical şi sideral. Soarele se află pe cerul al 4-lea, zodiacul sideral (cel cu zodiile-constelaţii, numit şi „cel simţit”), este cerul al 8-lea, iar cel tropical, fără stele (numit şi „cel gândit”), este cerul al 9-lea. După cum se vede în diagrama de mai sus, în decursul celor 7517 ani de la facerea lumii, cele două zodiace s-au decalat astfel încât în zilele noastre putem plasa echinocţiul de primăvară în zodia „simţită” (siderală) Peşti, spre sfârşitul ei.

Şi pentru că în zilele noastre cei mai mulţi oameni, fie ei credincioşi chiar practicanţi, au nevoie ca de aer şi de o confirmare din partea autorităţii ştiinţifice, le oferim aici un element care va fi pentru mulţi şocant: o hartă astronomică actuală (obţinută prin programul Home Planet) a echinocţiului de primăvară:

Echinocţiul de primăvară 21 martie 2009

Situaţia cerului la data de 21 martie 2009, privit din Bucureşti, ora locală 12:00. A se observa poziţia soarelui , aflat în centrul diagramei în zodia Peştilor (Pisces, pe diagramă între 0° – 30°), şi foarte aproape de zodia Vărsătorului (Aquarius, pe diagramă între (0°) 360° – 330°)

Cele două diagrame sunt practic similare!

Cum se explică oare această concordanţă? Să lămurim mai întâi că, din punctul nostru de vedere această confirmare ştiinţifică nu are prea mare relevanţă, deoarece destul ne sunt nouă mărturiile Scripturii şi ale Tradiţiei. Dar ca această Tradiţie să fie într-adevăr Tradiţie, ea trebuie predată din generaţie în generaţie, ori vedem cu multă îngrijorare că de vreo 200 de ani încoace transmiterea acestor elemente de cosmologie şi astro-nomie/logie patristică s-a diminuat la extrem. Nu ar trebui depuse toate eforturile de recuperare a lor?

Pentru obţinerea hărţii astronomice prezentate s-au folosit observaţiile astronomice şi un program modern de calculator. Dar cum s-a ajuns la harta zodiacală de mai sus?

Potrivit revelaţiei tradiţionale cosmologice redată cel mai limpede de către Matei Vlastare, în prima săptămână a facerii lucrurile au stat în felul următor: în zilele I-VI echinocţiu prelungit de primăvară. Acum, dacă s-ar fi inventat şi aplicat calendarul iulian din prima zi, lucrurile ar fi stat în felul următor:

Ziua I 18 martie…

Ziua IV21 martie, apariţia luminătorilor, echinocţiu de primăvară aflat în zodia Berbec siderală (simţită), care corespunde identic în acest moment cu cea tropicală (gândită), gradul 1.

Ziua VI 23 martie, crearea omului. Practic, aceeaşi configuraţie astrală!

Începând cu ziua a VIII-a (duminică 25 martie), mişcările astrale sunt cele cunoscute. În acest caz, ţinând cont de rata de 1 zi la 300 de ani rezultă că în timp de 7514 ani s-a întârziat cu 7514 : 300 adică 25 de zile şi aprox. 3 minute (2 minute 24 s.). Această întârziere se reflectă în poziţia astrologică pe care tocmai am studiat-o.

Read more: LUCRAREA ASTRELOR (ASTROLOGIA) http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-25/item/205-lucrarea-astrelor-astrologia#ixzz122qUcwWr

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: