Skip to content

IARĂŞI DESPRE OMUL-ZEU DE LA ROMA

11 October 2010

Scris de Florin STUPARU

Femeia şezînd pe fiară

Precum se vede, aici avem moneda de doi euro din Grecia, înfăţişînd răpirea domnişoarei Europa de către taurul Zeus. Să ne amintim legenda, fiindcă, precum ne-a tot plictisit „tovarăşa” în clasele mici, „orice legendă are un sîmbure de adevăr”. Întîi de toate, să zicem că etimologia numelui de „Europa” nu se cunoaşte, unii zicînd că e semitică, alţii că e celtică sau grecească. Ce se ştie e că numele se află pentru întîia oară în mitologia elină, Hesiod zicînd (în veacul al VIII-lea înainte de Hristos) că Europa era ori una din cele trei mii de Oceanide, ori fiica regelui Tyrului, răpită de Zeus, această poveste fiind şi cea mai cunoscută. Aşadar, s-a întîmplat că Zeus – marele tartor al Elinilor – a văzut-o pe fată pe cînd aceasta culegea flori (sic!) şi, nestăpînit cum era de felul său, s-a aprins de dorinţă curvească pentru ea. Şi ce a făcut? S-a schimbat într-un frumos taur alb şi, luînd-o pe grumaz (ea ţinîndu-se de coarnele lui), a înotat peste mare, ducînd-o în insula Creta. Iar acolo s-au împreunat – precum ne putem închipui – şi prinţesa i-a născut pe Minos, Sarpedon şi Rhadamante.

Dar povestea cu tauri albi nu se termină aici. Căci, înainte de a dobîndi tronul Cretei, Minos a avut de luptat cu fraţii săi pentru dreptul la stăpînire şi l-a rugat lui Poseidon (zeul apelor, unchiul său după tată, cum ar veni) să-i trimită un semn că zeii îi binecuvîntau domnia. Ei, şi unchiul i-a trimis un frumos taur alb ca zăpada, care s-a ivit din apa mării (precum tatăl lui Minos cu ani în urmă). Minos ar fi trebuit să jertfească dobitocul, arătîndu-şi astfel supunerea către „dumnezeii” cerului şi ai pămîntului, dar nu a făcut aşa, ci l-a păstrat pentru sine. Cînd Poseidon a aflat de lipsa de evlavie a nepotului, a făcut ca Pasipha, femeia acestuia, să se îndrăgostească nebuneşte de taur. Iar aceasta l-a pus pe Daedalus, vestitul arhitect, să-i facă o vacă din lemn goală pe dinăuntru. Şi, intrînd în forma aceea dobitocească, femeia s-a împreunat în chip dobitocesc cu taurul, ca şi soacra sa pe vremuri. Iar din împreunare s-a zămislit monstrul numit „Minotaur”, „taurul lui Minos”, o jivină cu cap şi coadă de taur şi trup de om.

Ce a urmat, se ştie: Minotaurul a pricinuit atîtea rele pe insulă, încît Daedalus a trebuit să construiască pentru el, la cererea lui Minos, labirintul, în care a fost închis. Acolo, el primea spre mîncare tributul adus Cretei de către Atena, adică şapte tineri şi şapte fecioare în fiecare an. Asta pînă cînd a fost ucis de eroul Tezeu, povăţuit de firul Ariadnei, fiica lui Minos şi ajutat de sabia magică dată tot de ea.

Lăsînd de-o parte înfricoşătoarea şi scîrbavnica poveste, să ne gîndim că toate noroadele păgîne – începînd cu Babilonienii şi cu Egiptenii, cei dintîi închinători la idoli, adică la chipurile diavolilor – au avut drept „dumnezeu” cîte un taur: primii pe Baal-Moloch, iar cei de-al doilea pe Apis. Iar de la ei, animalul cornut a fost cinstit de toţi ceilalţi păgîni, ba chiar şi de norodul ales al Iudeilor, atunci cînd acesta s-a smintit în pustie şi i-a cerut lui Aaron să le facă viţelul de aur. Şi pe cine închipuie fiara cornută şi copitată, desfrînată şi sălbatică? Ştim prea-bine, din întîmplările trăite de Părinţii Bisericii din pustie, aceia care au înfruntat duhurile necurate faţă către faţă: pe însuşi diavolul cel mare, începătorul răutăţii, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al oamenilor. Iată aşadar „mitul întemeietor” al „Europei”, împărăţia zidită în vremile noastre de strănepoţii Minotaurului.

Să ne întoarcem acum la gravura monedei de doi „euro” („euro” ce?). Aceasta reprezintă aşadar o femeie ce şade pe spatele fiarei încornorate, alergînd în galop. Ceea ce ne aduce numaidecît în minte locul acela de la Apocalipsa 17:1-3:

„Apoi, a venit unul din cei şapte Îngeri care aveau cele şapte cupe, şi a grăit către mine, zicînd: Vino să-ţi arăt judecata curvei celei mari, care sălăşluieşte pe ape multe! Cu care au curvit împăraţii pămîntului, şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei. Şi m-a dus, cu duhul, în pustie, şi am văzut o femeie şezînd pe o fiară roşie, plină cu nume de hulă, avînd şapte capete şi zece coarne.”

Ca să înţelegem proorocia, avem neapărată trebuinţă de tîlcuirea Sfîntului Andrei al Neochesariei, singura întemeiată şi vrednică de crezare! (Căci toate celelalte sunt înşelări de ale ereticilor protestanţi şi nici în Ortodoxie nu se află o a doua.) Deci acest fericit purtător de Duh zice aşa:

„Unii au înţeles că această «curvă» este Roma cea veche, care e zidită pe şapte dealuri. Iar prin cele «şapte capete ale fiarei» au înţeles şapte împăraţi mai fără de lege decît toţi, care, de la Domiţian şi pînă la Diocleţian (sec. I-IV), au prigonit Biserica. Iar noi socotim că prin această desfrînată se înţelege împărăţia pămîntească de obşte, închipuită ca un singur trup. Sau, socotim să fie oarecare cetate ce va avea stăpînire prin venirea lui Antihrist. Pentru că Roma cea veche şi-a pierdut stăpînia împărătească de multă vreme, [şi ar putea fi vorba de ea] numai dacă am socoti că iarăşi se va întoarce la ea stăpînirea cea de demult. Căci zice Apostolul: «Şi femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, ce are stăpînire peste împăraţii pămîntului» (Apocalipsa 17:18).

«(…) şi cei care locuiesc pe pămînt s-au îmbătat de vinul curviei ei.»/ Prin cetatea cea mare înţelegem toată cetatea sau mulţimea cea mare a oamenilor care hulesc, pentru beţia sufletească, pentru desfrînare şi pentru alte îndrăzniri. […] Şi a văzut [cetatea] ca pe o femeie, pentru nebărbăţia ei cea femeiască şi pentru aplecarea spre păcat. Iar şederea pe «fiara roşie» arată că se odihneşte pe fapte rele, pe diavolul, care se bucură de omorîre şi de vărsare de sînge.”

La acestea, cuviosul Averchie Tauşev adaugă: „Alţi tîlcuitori au văzut în această «desfrînată» Biserica cea necredinciosă lui Hristos, care se pleacă înaintea lui Antihrist, sau pe toţi apostaţii: acea parte a omenirii creştine care va fi în legături nemijlocite cu lumea păcatului, care o va sluji şi va atîrna cu totul de cruda ei putere, care este puterea Fiarei, adică a Antihristului.”

Şi, într-adevăr, Roma şi-a recăpătat deja stăpînirea de demult: „împăraţii” lumii vin iarăşi la Vatican şi îngenunchează înaintea papei, precum am văzut că a făcut însuşi „stăpînul universului”, preşedintele American, acum cîţiva ani. La fel, „marii preoţi” ai „bisericilor” păgîne şi diavoleşti (împreună cu ierarhi Ortodocşi), cum am văzut la întîlnirile de la Asissi şi Vatican.

Read more: IARĂŞI DESPRE OMUL-ZEU DE LA ROMA http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-41/item/515-iarasi-despre-omul-zeu-de-la-roma#ixzz124865eJa

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: