Skip to content

Experimente medicale macabre pe copii, femei, minorităţi şi deţinuţi (1845-2007)

11 October 2010

Scris de SACCSIV

Această istorie, pusă în pagină iniţial de Dani Veracity (un reporter al Natural News), a fost editată şi actualizată cu recentele programe de vaccinare experimentală din Maryland şi New Jersey, de către cercetătorul Mike Adams. Iată ce se întâmplă cu adevărat în Statele Unite când vine vorba de exploatarea publicului pentru experimente medicale:

1845 – 1849

J. Marion Sims, mai târziu omagiat ca „părintele ginecologiei”, face experimente medicale pe femei africane înrobite, fără anestezie. Aceste femei de obicei mor din cauza infecţiilor curând după operaţie. Bazându-se pe credinţa sa că mişcarea oaselor craniene a nou născuţilor în timpul naşterilor prelungite cauzează trismus [termen medical ce se referă la contracţia convulsivă a maxilarelor], el foloseşte de asemenea o sulă de cizmar [ac de trasare], o unealtă ascuţită pe care cizmarii o folosesc pentru a face găuri în piele, pentru a exersa mutarea oaselor craniene a copiilor născuţi de femeile înrobite (Brinker).

1896Doctorul Arthur Wentworth transformă 29 de copii din Spitalul de Copii Boston în cobai umani când face puncţii spinale pe aceştia, doar pentru a vedea dacă procedura e dăunătoare (Sharav).

1906

Profesor al Harvard, Doctorul Richard Strong infectează prizonieri din Filipine cu holeră pentru a studia boala; 13 dintre ei mor. El îi recompensează pe supravieţuitori cu trabucuri şi ţigări. În timpul procesului de la Nurenberg, doctorii nazişti citează acest studiu pentru a justifica propriile lor experimente medicale (Greger, Sharav).

1911

Doctorul Hideyo Noguchi de la Institutul Rockefeller de Cercetări Medicale publică date despre injectarea cu preparate de sifilis inactivat în pielea a 146 de pacienţi de spital şi copii normali, în încercarea de a dezvolta un test de piele pentru sifilis. Mai târziu, în 1913, mai mulţi dintre părinţii acestor copii îl dau în judecată pe Dr. Noguchi pentru că i-a infectat pe copiii lor cu sifilis. („Revizuiri şi notiţe: Istoria Medicinii: Subiecţi pentru Ştiinţă: Experimentarea umană în America înainte de Cel de-al Doilea Război Mondial”)

1913

Experimentatori medicali „testează” 15 copii la casa de copii St. Vincent din Philadelphia cu tuberculin, rezultatele fiind orbire permanentă la unii dintre copii. Deşi Casa Reprezentanţilor din Pensylvania înregistrează incidentul, cercetătorii nu sunt pedepsiţi pentru experimente („Experimentare umană: Înainte şi după Era nazistă”)

1915

Doctorul Joseph Goldberger, la ordinul Biroului de Sănătate Publică al Statelor Unite, produce Pellagra, o boală debilitantă care afectează sistemul nervos central, la 12 puşcăriaşi din Mississippi, pentru a încerca să găsească un tratament pentru această boală. Unul din subiecţii testaţi declară mai târziu că a trecut „printr-o mie de iaduri”. În 1935, după ce milioane de oameni mor din cauza acestei boli, directorul Biroului de Sănătate Publică al Statelor Unite admite, într-un târziu, că oficialii ştiau de ceva vreme că boala e cauzată de o deficienţă de niacin, dar nu au făcut nimic întrucât boala afecta mai ales populaţia săracă afro-americană. În timpul proceselor de la Nurenberg, doctorii nazişti au citat acest studiu pentru a-şi justifica propriile experimente medicale pe deţinuţi ai lagarelor de concentrare.

Read more: Experimente medicale macabre pe copii, femei, minorităţi şi deţinuţi (1845-2007) http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-38/item/484-experimente-medicale-macabre-pe-copii-femei-minoritati-si-detinuti-1845-2007#ixzz123y5pvVt

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: