Skip to content

EDUCAŢIE HAIDUCEASCĂ

11 October 2010

Scris de Ciprian BOJAN

Nu ştiu ce unde a răsărit ideea că ţăranii n-ar fi educaţi, dar o scenă petrecută tocmai în centrul oraşului m-a pus serios pe gânduri. Un nene aterizat de undeva din străfundurile Ardealului, rătăcit cu totul prin aglomeraţia din autobuz le-a întrebat politicos şi nedumerit pe nişte cucoane care-i treaba cu biletul. În loc să primească indicaţii lămuritoare, cucoanele i-au retezat-o scurt: „Dacă eşti ţăran fără educaţie, rămâi la coada vacii şi nu te da (sic!) cu autobuzul”. Amu, stau şi mă întreb care-i rostul educaţiei primită de cucoane. Bag de seamă că şcoala a rămas fără efect, de vreme ce se pare că unii au rămas corijenţi la politeţe. Şi cât de educat eşti, dacă ştii doar unde să-ţi bagi biletul, fără a avea habar cum să te porţi.

Politicieni corijenţi

Că tot veni vorba despre ţărani. Dimitre Gusti a pus osul la formarea Muzeului Satului, ba chiar i-a studiat. Ei bine, un orăşean get-beget, Mircea Geoană, se lăuda că l-ar fi citit în facultate, dar când veni vorba să-l pomenească, îi pocea numele mai ceva ca un copil de-a patra. Teribil de educat, Geoană cita senin la Şcoala Tinerilor Social Democraţi din Dimitre Gust (sic!), semn că n-a prea dat pe la cursuri. Astfel, unica lecţie pe care tinerii pesedişti au primit-o de la tartorul lor este că „prost să fii, partid să ai”.

Politica face casă bună cu educaţia proastă. Dacă ar fi dat pe la şcoală, boierii de pe la noi ar fi învăţat şi ei o meserie. De pildă, Vanghelie. Nu le are cu buchisitul şi a învăţat să citească silabisind tolănit pe jilţul de primar. S-a făcut de râs, forţându-se să conjuge un verb în faţa iobăgimii şi tot nu s-a dat bătut. Udrea, blonda din debaraua preşedintelui, nu le are cu geografia şi ne lasă cu gura căscată când vorbeşte despre forma de guvernare a Norvegiei. Băsescu transformă totul într-un banc, semn că nu se poate exprima altfel, iar interpelările din Parlament sunt adevărate torturi ale limbii. Iar toate acestea se petrec în vreme ce olimpicii ajung în slujba străinilor, muncind pe rupte mai pe nimic.

Haiduci cu carte

Cine crede că are carte şi îi arde de politică, n-are decât să intre în haiducie. Au mai făcut-o şi alţii. Iacă despre Baba Novac ştim că a învăţat cu sârg carte în chiliile mânăstirilor ortodoxe. Vorbea sârbeşte, turceşte, greceşte, ungureşte, bulgăreşte, româneşte şi mai ştia şi un pic de latineşte, iar asta nu l-a oprit să bată 10 ieniceri deodată. Petrache Poenaru s-a haiducit pe la 20 de ani, a bătut codrii şi tot a ajuns inginer, matematician, inventator, pedagog şi academician. Iar Gheorghe Magheru haiducea prin zona Băileştilor cu cartea la cingătoare. Eroii au luat viaţa în piept, iar boierii ghiftuiţi în analfabetismul lor tremurau de spaimă în conace. Aşa-i că seamănă cu ţara de acum?

Negrii sunt buni la fotbal, deci şi la educaţie

Prin şcoala românească bate vântul, pentru că cei care fac legile educaţiei sunt repetenţi de-a dreptul. La noi se schimbă miniştrii în fiecare anotimp, iar mersul şcolii se schimbă cu fiecare ministru. Adomniţei schimbase regulile de admitere în liceu, Androneasca a modificat schimbarea, iar Funeriu, actualul ministru, se laudă că el o să schimbe tot. Copiii de-a opta au rămas nedumeriţi, neştiind ce să mai înveţe ca să ţină pasul cu aiureala guvernării. Funeriu este de-a dreptul halucinant. Mai nou i-a fătat mintea ideea de a folosi „profesori de import” în învăţământul universitar pentru a face economie la buget. Schema a învăţat-o de la fotbal, unde a văzut prestaţia jucătorilor de culoare. Aşa că s-ar putea să avem camerunezi la catedrele de matematică, iar românii să îngroaşe rândurile şomerilor.

„Am făcut pipi pe hărţile de istorie”

Funeriu are o problemă cu dascălii autohtoni, că vrea să-i decimeze. Cică nu mai sunt bani, iar 15.000 de dascăli vor fi nevoiţi să-şi caute de lucru în altă parte. Unde-s banii? O parte s-au pierdut în iţele corupţiei, iar alţii s-au scurs pe apa sâmbetei. Spre exemplu, pentru modernizarea unei şcoli de lângă Timişoara s-a cheltuit un sfert de milion de euro. S-au băgat banii în mobilier nou-nouţ, toatele ultra-moderne, laborator de informatică ca la NASA, plus un sistem video de supraveghere a elevilor cu ţigara în curtea şcolii. Ei bine, de toate astea se va alege praful, că şcoala va fi închisă pentru economie la buget, iar elevii vor fi trimişi în alt sat la o şcoală fără grup sanitar. Nu-s bani în ţară? Ba sunt, de vreme ce ministrul conduce două maşini Jaguar, care costă amândouă cât o şcoală nouă de sat. Ca să vezi pe ce-şi cheltuieşte banii de salariu.

Autorul moral al haosului din Educaţie este Mircea Miclea. Incapabil să se ocupe singur de minister, fostul ministru Miclea s-a ascuns după fustele preşedintelui Băsescu, devenind consilier prezidenţial. De la adăpost, dictează legi ca şi cum ar fi în stare avansată de ebrietate. Miclea îmbină bizar educaţia cu beţia. Ajuns profesoraş pe la Turda, Miclea povesteşte cum se retrăgea într-o magazie din şcoală şi turna ţuică cu nemiluita, după cum zice el, „spre seară, pluteam în ireal şi-am făcut pipi pe hărţile de istorie şi geografie numa’ aşa, ca să fim siguri că suntem deasupra determinismului istorico-geografic”. Da, exact pe hărţile pe care au învăţat copiii.

Unde-i domnul Trandafir?

În acest mediu educaţional este firesc ca ăia mici să fie ameţiţi de-a dreptul. Dacă după ’89 olimpicii noştri se întorceau cu medalii, ultimele studii cu privire la calitatea şcolii ne pun în coada Europei. O treime dintre absolvenţii de liceu nu se mai obosesc să susţină bacalaureatul, iar un sfert dintre şcolari nu sunt capabili să rezolve nici măcar probleme elementare de matematică. Şcolarii români îi întrec la citire pe cei din Muntenegru şi Azerbaidjan, dar sunt în urma celorlalţi. Cei care ajung să termine liceul nu par să fie încântaţi de ideea de a mai merge la o facultate. Prin 2006, 68% dintre absolvenţi se înscriau la facultate, în 2007, doar 62%, iar în acest an, doar jumătate. La ultimele teze unice, peste 90% dintre elevii de clasa a VIII-a abia au obţinut notă de trecere la matematică, la istorie şi la geografie, iar 72% au trecut cu greu de cinci la limba română. Nu-i de mirare că o cercetare CURS arăta că Andreea Esca şi Nicolae Guţă sunt „eroii” favoriţi ai noii generaţii de elevi. Cei mai mulţi vor să se facă fotbalişti, pentru că nu cred că au o altă şansă de a răzbate în viaţă şi îl aleg drept model pe Mutu. Şi dacă ar fi domnu’ Trandafir dascăl modern ar mai dojeni cu „Măi domnule” şi oare le-ar veni elevilor moderni să intre cu capul în pământ de ruşine?

ÎNVĂŢĂTURĂ DE HAIDUC

HAIDUCUL PUNE MÂNA PE CARTE ŞI ÎI ALTOIEŞTE CU EA PE „ÎNŢELEPŢII” DIN DREGĂTORII. POATE LE INTRĂ-N CAP ŞI VOR PRICEPE ŞI EI CĂ FĂR’DE ŞCOALĂ, NICI IOBAGUL ŞI NICI BOIERUL NU-S CU CĂPĂTÂI. BOIERII AU UNS-O CU SLĂNINĂ SĂ SE ÎNFULECE DIN EA LUPII CORUPŢIEI. COPIII IAU DE BUN TOT CE VĂD LA BOIERI ŞI DREGĂTORI ŞI NU LE MAI ARDE DE CICĂLEALA DASCĂLILOR. IAR LA AIUREALA DIN ŢARĂ, NUMAI AMEŢEALĂ ÎN EDUCAŢIE NU NE MAI TREBUIA, CĂ ŞI AŞA SE PARE CĂ NE DOARE VIITORUL. DACĂ DE ŞCOALĂ SE ALEGE PRAFUL, DOAR ÎN PĂDUREA HAIDUCILOR DE VOM MAI ÎNVĂŢA CEVA.

Read more: EDUCAŢIE HAIDUCEASCĂ http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-34/item/409-educa%C5%A3ie-haiduceasc%C4%83#ixzz123LkSfDC

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: