Skip to content

CRUCEA MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN

11 October 2010

Scris de Muzeul Ţăranului Român

1. Crucea conţinută, implicată în sensul profund al obiectului

2. a) Crucea ca semn benefic, „semnul crucii” – pe pâine, la intersecţii, marcaj şi semn de pomenire, pe poartă, fântână, grajd etc.

b) Crucea ornament – combinaţie de element ritual şi ornamentaţie sau croi.

3. Crucea rezultat al funcţiei şi eficienţei unui obiect, arhitectură, unelte, instrumente, pârghii, ţesutul de război, munca câmpului.

4. Crucea pe plante, animale (măgar) sau în anatomia omului – „o cruce de om”.

5. Sus-jos, dreapta-stânga, punctele cardinale…

6. Crucea e frumoasă prin ea însăşi.

7. Crucea care nu se vede, lucrurile construite, figurile geometrice legate de cruce.

Crucea e un semn primordial, premerge semnul cristic şi supravieţuieşte oricărei încercări.

acolo să fie „aducerea aminte” repetată până la oboseală a anumitor lucruri vitale în procesul de naştere a muzeului?!!

Horia Bernea

O VIZIUNE CREŞTINĂ ASUPRA SATULUI

Putem considera fără teama de a greşi, deschiderea Muzeului Ţăranului Român drept cel mai important eveniment cultural de după 1989.

Una din consecinţele funeste ale domniei comuniste a fost împingerea poporului român şi deci a fiecăruia dintre noi, spre o gravă criză de identitate. Valorile noastre morale şi spirituale fundamentale au fost ţinta unor lungi şi insidioase atacuri: credinţa ortodoxă, instituţia Bisericii, valorile culturale, personalităţile excepţionale (ca repere morale ale naţiei), şcoala, au fost supuse unei lente şi tenace degradări.

Deci, lovitura cea mai grea, lovitura capitală ce se pregătea, era desfiinţarea satului şi implicit a ţăranului român. Proletarizarea satului, transformarea sa într-o mahala uşor maniabilă, ar fi fost în inepta concepţie ceauşistă, victoria cea mai de preţ a orânduirii socialiste. De unde această înverşunare distructivă?

Satul a fost în vechime şi a continuat să fie până acum, în pofida tuturor catastrofelor istoriei, miezul fierbinte al conştiinţei de sine a naţiunii. Tradiţionalismul ţăranului, conservatorismul său, patriotismul său, toate puse sub semnul credinţei ortodoxe au făcut posibilă existenţa noastră în istorie. Fără această mută, încăpăţânată credinţă în tradiţie fără apărarea ei până la sacrificiu – ţăranii au apărat o patrie de lut dar şi una de spirit – astăzi nu am fi existat ca naţiune.

Muzeul Ţăranului Român celebrează dăinuirea noastră ca popor, prin ţărani, prin sat, prin credinţă. Sunt voci care incriminează o perspectivă idealizantă, paradisiacă asupra satului în actuala structurare a Muzeului, voci care se distanţează critic de viziunea interbelică, apolimică, asupra satului tradiţional, care vorbesc de impas şi chiar de o fundătură teoretică în care ne-ar conduce viziunea lui Horia Bernea şi a colaboratorilor săi asupra culturii, civilizaţiei, asupra spiritualităţii satului românesc.

Toate aceste rezerve pierd din vedere un lucru esenţial şi anume dominanta vieţii satului şi a ţăranului român. Desigur că există şi o dimensiune dionisiaca, vitalistă, magică, desigur că există asprimi, tensiuni tragice în lumea satului. Desigur că pe lângă Doina există şi freneticul dans al căluşarilor, că alături de Mioriţa, există şi bocitoarele satului, profilatoarele de blesteme, că există sudalma. Desigur că obsesia dobândirii de pământ a creat tensiuni şi tragedii pe care un Rebreanu le-a văzut şi exprimat cu acuitate. Desigur că întâlnim practici străvechi cu caracter obscur, magic, practici de exorcizare a duhurilor, obiecte şi ritualuri cu funcţie apotropaică. Toate acestea se constituie într-un fond de sorginte precreştină ce a dăinuit până astăzi şi coexistă în bună măsură cu credinţa ortodoxă. Important este să vedem ponderea lor în concepţia de viaţă a ţăranului român, în modul lui de a exista.

Expoziţia de faţă, ce stă sub semnul tutelar al crucii, probează efectele adânci, înnoitoare schimbarea de nivel calitativ, antologic, pe care credinţa ortodoxă a avut-o în viaţa ţăranului şi a satului românesc. În expunerea Crucea, Horia Bernea şi grupul său de specialişti evită o expunere tradiţional-etnografică a prezentării de obiecte “folklorice” după criterii de gen, funcţionalitate, zonă, etc., în beneficiul relevării pregnante a etosului, a atitudinii existenţiale din care acestea se zămislesc. E o viziune organică a expunerii asupra satului în care toate datele se leagă, derivând din credinţa creştin ortodoxă a ţăranului, credinţă ce-I dictează o atitudine unitară în raport cu marile probleme cu care se confruntă: viaţa, moartea, semenii, locul său în univers, raportarea la A Toate Ţiitorul, la Dumnezeu.

În această perspectivă, seninătatea, echilibrul, buna cuviinţă, cuminţenia, înţelepciunea, chiar şi geometrismul obiectelor nu mai pot fi etichetate drept perspective sau idealizări, ci un adevărat mod organic de a trăi al omului, consecinţă a credinţei care a primit-o, şi-a asumat-o.

Sentimentul de seninătate, de pace profundă, de calmă spiritualitate pe care ţi-o transmite expoziţia Crucea, de aici derivă. Crucea este omniprezentă în viaţa ţăranului român. Ea îi dă sens şi echilibru. Cu semnul crucii încep toate. Prin cruce s-a realizat răscumpărarea şi mântuirea. Satul însuşi situat în centrul lumii se află în mijlocul unei cruci cosmice. Iată ce consemnează filozoful şi etnologul Ernest Bernea într-o discuţie cu o ţărancă din Poiana Mărului în 1947: “Satul e aşa în mijlocul lumii (…) noi zicem aşa că este osia pământului şi cerului; toate-n lume au rânduiala şi rânduiala asta e.”

Osia Pământ-Cer raportată la orizontala pământului, coordonatele în care îşi reprezintă ţăranul lumea, stau în cruce. O mare cruce cosmică, sfinţită de jertfa lui Hristos, în care ţăranul vieţuieşte. În aceste coordonate îşi poartă ţăranul drumul şi crucea destinului.

De la acest adevăr dominant, de la această viziune porneşte şi conceptul expunerii Crucea de la Muzeul Ţăranului Român. Structurarea ideatică a expunerii este revelatoare. Parcursul expunerii cuprinde înţelesuri arhetipale, izvorâte din realitatea satului românesc: Puterea Crucii, Folosul Crucii, Frumuseţea Crucii, Fast, Reculegere, Moaşte, Crucea e peste tot. Ne aflăm în faţa unei pregnante viziuni asupra sensului vieţii ţăranului ce restituie un înţeles esenţial al acesteia: existenţa întru Hristos, sub semnul mântuitor al crucii.

Marin Gherasim

Potrivit proiectului iniţiat de actuala conducere a Muzeului Ţăranului Român depus la Ministerul Culturii, în baza căruia s-au obţinut banii pentru reconsolidarea clădirii, din luna mai a acestui an se va trece la strângerea expunerii Horia Bernea. Concluzia majoră care reiese din el este că expunerea Bernea va fi fotografiată, filmată şi expusă în mediu virtual, pe internet.

Aşa-zisa dezbatere de vineri, 5 februarie 2010, a fost o falsă dezbatere întrucât decizia fusese deja luată şi era aprobată de Ministerul Culturii.

Nicăieri în proiect nu se specifică faptul că acest demers de trecere din real în virtual va fi temporar, doar pentru perioada şantierului, sau că va fi o dublare a realităţii, dimpotrivă.

Intenţia este cât se poate de clară. Ea reiese şi din comunicatul difuzat în mass-media. Au fost invitaţi să îşi dea cu părerea toţi, mai puţin cei direct interesaţi de această problemă: prietenii lui Horia Bernea. Nicăieri nu există o dovadă adusă de un specialist – arhitect – sau de un grup de specialişti din care să reiasă faptul că începerea lucrărilor de consolidare a clădirii este sau ar trebui să fie iminentă.

Maniera în care este pusă problema este perversă:

1. trebuie neapărat să consolidăm clădirea;

2. o refacere a sălilor lui Bernea este imposibilă şi inutilă întrucât se modifică drastic spaţiul;

3. prin urmare, nu este mai bine să renunţăm de tot la ea?

În acest fel se şterge pentru totdeauna orice urmă a lui Horia Bernea şi dispare un loc în care valorile Bisericii Ortodoxe au stat la vedere timp de 20 de ani spre folosul duhovnicesc al zecilor de mii de vizitatori.

O palmă pe obrazul lui Hristos şi o nouă moarte a creatorului Muzeului.

O victorie a ideologiei corectitudinii politice deloc de neglijat.

“Dezbaterea” din data de 5 februarie a fost una consternantă pentru cei prezenţi. Am audiat cu oroare discursul Ancăi Oroveanu (Răutu), reputat critic de artă şi prieten intim al lui Horia Bernea. Din spusele dumneaei reieşea că a milita pentru caracterul intangibil al expunerii Crucea ar fi echivalent cu a-l iubi în chip idolatru pe creatorul Muzeului, Horia Bernea.

Singura poziţie, tranşantă, limpede, lipsită de orice urmă de echivoc, au adoptat-o pictorul Sorin Dumitrescu şi prietenul vechi al Muzeului, Mugur Vasiliu. Concluzia lor a fost că cine se atinge de nucleul expunerii Bernea – Crucea – atentează la identitatea muzeului. Nu ne putem imagina un ţăran român ateu. Ţăranul recent, categorie sociologică inventată de actuala conducere a muzeului este, în fapt, o struţo-cămilă menită să fie folosită ca instrument pentru actualii directori ai muzeului. Pe ei nu îi interesează ceea ce subzistă într-o fiinţă sau într-o formă de viaţă, ci doar ceea ce este tranzient, mişcător, rupt de orice legătură cu Dumnezeu.

Dar la ce ne putem aştepta din partea unui antropolog, crescut la şcoala darwinismului, adept al relativismului, fantoşă a grupului de intelectuali care pupă la popou orice mişcare a ideologiei corectitudinii politice?

Saccsiv

Read more: CRUCEA MUZEULUI ŢĂRANULUI ROMÂN http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-33/item/384-crucea-muzeului-%C5%A3%C4%83ranului-rom%C3%A2n#ixzz123F7lSn6

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: