Skip to content

CĂRŢILE ÎMPOTRIVA CĂRŢII

11 October 2010

Scris de Florin STUPARU

Cartea şi şcoala

Scurt zis, scopul şi raţiunea de a fi a şcolii este acela de a-i învăţa „carte” pe cei neştiutori, deci mai ales pe copii, prin „carte” înţelegîndu-se suma cunoştinţelor păstrate prin scris. Şi anume a căror cunoştinţe? A celor după om, după mintea lui căzută şi înşelată de diavol încă din început. Cunoştinţe care sînt nu doar mincinoase (şi deci dăunătoare), ci şi cu totul de prisos, de vreme ce Dumnezeul şi Făcătorul a toate ne-a făcut cu suflet cugetător şi ne-a dat întreaga ştiinţă pe cît ne era şi ne este de folos nouă. Căci să ne gîndim la înţelepciunea dintru început a lui Adam, atunci cînd a numit nenumăratele soiuri de pietre, plante şi animale, pe fiecare cu numele său, ceea ce înseamnă că acel nume cuprindea în sine toate trăsăturile proprii acelei făpturi sau acelui lucru. (Nici o ştiinţă a cunoaşterii lumeşti de azi nu ar putea face aşa ceva: de pildă, dacă ar fi să înfăţişeze desăvîrşit fie şi un singur microb, biologia s-ar strădui în zadar şi ar umple lumea de cărţi fără să afle ce este acea bicisnică făptură.) Dumnezeu nu ne-a lăsat întru neştiinţă nici după căderea strămoşului, ci ne-a povăţuit prin Patriarhi şi prin Prooroci, iar apoi prin Însuşi Fiul Său întrupat şi prin Sfinţii Acestuia către cunoaşterea nu numai a celor văzute, dar (în parte) şi a negrăitelor taine cereşti. Şi toate aceste cunoştinţe au ajuns pînă la noi scrise în sfintele Sale Scripturi (între care se cuprind nu numai Cărţile Vechiului şi Noului Testament, ci toate scrierile insuflate de Dumnezeu-Duhul Sfînt Sfinţilor Părinţi ai Bisericii).

De cealaltă parte, urîtorul de oameni diavol şi-a urmat reaua sa lucrare începută în clipa cînd a amăgit-o pe Eva, sporindu-şi peste măsură învăţăturile sale mincinoase, pe care de la o vreme le propovăduieşte (prin cărţile numite „manuale şcolare”) în chip sistematic, general, obligatoriu, gratuit şi fără frontiere, lucru care nu s-a mai întîmplat niciodată şi nicăieri pînă la zisul „iluminism” european ieşit la iveală în veacul al XVIII-lea. Căci asta e şcoala aşa cum o ştim: o instituţie a Statului antihristic născocită anume pentru a strica minţile tuturor oamenilor (şi mai ales ale celor botezaţi), făcîndu-i să gîndească şi să lucreze toţi în acelaşi fel şi pentru un singur scop: întemeierea împărăţiei Antihristului celui mare şi încoronarea acestuia ca împărat al lumii.

Puterea cărţilor

Cunoaşterea Scripturilor insuflate de Dumnezeu este negrăit de folositoare: nu numai că luminează mintea, linişteşte sufletul şi ne îmbunătăţeşte traiul de zi cu zi, dar e de-a dreptul mîntuitoare, fiincă aduce din nou mintea la vrednicia ei firească, aceea de stăpînitoare a trupului şi a patimilor acestuia. Pe de altă parte, adevărurile acestei cunoaşteri sînt neplăcute sufletului nostru pătimaş, căci ne smeresc mîndria, îndreptăţirea şi iubirea de sine şi ne mustră pentru răutatea noastră, aducîndu-ne aminte de judecata şi de pedeapsa lui Dumnezeu.

Iar cunoştinţele cele mincinoase şi hulitoare lucrează tocmai dimpotrivă: ne strică mintea în chip desăvîrşit, ne tulbură sufletul, ne păgubesc trupeşte (să ne gîndim că toate „descoperirile ştiinţifice” duc într-un fel sau altul la nimicirea vieţii), ne îndepărtează de Dumnezeu şi ne dau cu totul în stăpînirea învăţătorului Satana. Dar noi le primim cu bucurie, căci ele ne măgulesc mîndria şi ne dau smintita nădejde că putem păcătui fără teama de judecată şi de pedepse (adică ne ucid conştiinţa, acest simţ dumnezeiesc şi mîntuitor). Căci aşa lucrează vrăjmaşul diavol: înveleşte otrava în învelişul dulce al minciunii şi vopseşte unealta uciderii în cele mai atrăgătoare culori. Aceasta este magia! De aceea, cei mai mulţi dintre noi avem o evlavie altfel de neînţeles pentru cărţi, fără să judecăm răul pe care îl închid între scoarţele lor. Dar să citim ce zice despre „carte” însăşi şcoala:

„Cartea reprezintă: a) principalul instrument al cunoaşterii; b) oglindă a valorilor spirituale; c) mijloc de informare, instruire şi cultură. […] Pornind de la sensurile termenului «cultură» menţionate în caseta alăturată, explicaţi importanţa cărţii ca obiect cultural. Prin cultură, se poate înţelege: a) totalitatea valorilor spirituale create de omenire; b) faptul de a poseda cunoştinţe variate în diferite domenii; totalitatea acestor cunoştinţe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva” (ROM7).

Tălmăcirea ortodoxă a acestor ziceri este aceasta: cartea (umanistă) este catalog al rătăcirilor, înşelărilor şi amăgirilor bolnavei raţiuni a omului căzut; antologie a minciunilor născocite de umaniştii veacurilor şi propovăduite de „Iluminişti”; ladă de gunoi a netrebnicelor cugetări şi simţăminte care s-au adunat straturi-straturi şi au înălţat muntele trufiei omeneşti. Cartea (umanistă) este într-adevăr o oglindă a lumii; atîta doar că, în apele sale înşelătoare, oglindeşte pe dos lumea, minţind împotriva adevărului punct cu punct! Şi încă mai mult: este o oglindă strîmbă, care minte şi pe lîngă adevăr, nălucind forme nebănuite şi schimbînd mărimile. De aceea oglinda e o unealtă vrăjitorească şi la fel e cartea umanistă, „obiectul cultural” tipărit, acea unealtă vrăjitorească a kabbaliştilor francmasoni, prin care minciuna e preschimbată în adevăr şi adevărul în minciună, în nebuneasca strădanie de a rescrie trecutul şi viitorul aşa cum sînt înfăţişate în Sfintele Scripturi şi de a rezidi lumea după gîndul Marelui lor Arhitect! Întruchiparea acestei spurcate scripturi umaniste „universale”, adică vas al tuturor mincinoaselor necurăţii cărturăreşti drăceşti, a acea Enciclopedie sau Dicţionar raţional al ştiinţelor, artelor şi meşteşugurilor, cunoscută pe scurt ca Enciclopedia Franceză, rod al smintelii cumpliţilor Iluminaţi (următori ai lui Lucifer, fostul purtător de lumină). Enciclopedia e adevărata biblie după Satana, păstrătoare a „cunoaşterii ascunse”, ale cărei capitole, desfăcute din cotorul lor cel unu şi tipărite osebit, stau la obîrşia tuturor cărţilor de învăţătură, a manualelor şcolare din întreaga lume, după cum ne spune însuşi numele: „enciclopedie”=gr. en „în”, kyclos „cerc” şi paideia „educaţie”, „învăţămînt”. „Crezul” enciclopedist e propovăduit la începutul fiecăreia din aceste blestemate cărticele prin care copiii sînt îmboldiţi spre iscodirea părutelor „taine” şi împinşi pe drumul rătăcitor al dăunătoarei cunoaşteri mincinoase. De pildă:

„Manualul de faţă te va ajuta să observi cu mai multă atenţie ceea ce se întîmplă în jurul tău, să-ţi pui întrebări şi să cauţi răspunsuri. El este o parte din marea carte a naturii. Descoperă-i tainele! Succes!” (STI4). Manualul – „parte a cărţii naturii”! E o tîmpenie, fireşte, dar dincolo de ea se întrevede hula panteistă împotriva Ziditorului şi a sfintei Sale Evanghelii, care sînt înlocuiţi cu zeiţa „Natură”, mama vieţii, şi cu o aşa-zisă „biblie” naturală, ce trebuie tălmăcită şi tîlcuită micilor iniţiaţi umanişti. Şi asta nu e nimic! Hărtănitele volume sînt chiar ipostasul duhului cel viclean, al şarpelui cel linguşitor, care, dintre scoarţele pestriţe, vorbeşte el însuşi copiilor, ispitindu-i faţă către faţă cu păruta sa atot-ştiinţă:

„Dragul meu prieten, în lumea în care trăieşti se întîmplă multe lucruri despre care ţi-ai pus cu siguranţă întrebări. De ce se întîmplă toate astea? De ce? De ce răsare soarele? Ce sîntem noi, oamenii? Acum poţi, dragul meu prieten, să afli răspuns la aceste întrebări. Răsfoieşte-mă! Apoi, după ce ai alergat cu gîndul prin toate pozele pe care le vei vedea, potoleşte-ţi nerăbdarea şi porneşte la drum. Împreună, ne vom întreba unul pe altul şi ne vom răspunde. Cu dragoste, Manualul tău de Ştiinţe” (STI3). Copilul e împresurat de asemenea mieroşi „prieteni” de hîrtie. Nu scapă de unul, că e luat în primire de altul, care se arată şi el gata a-l călăuzi pe drumul „mîntuirii”, sîsîind şi fonfănind făgăduinţe ce duhnesc de departe a pucioasă, catran şi înşelătorie: „Prietene, te afli la vîrsta întrebărilor. Te întrebi cine eşti, ce se întîmplă în jurul tău, de ce? Eu, Manualul de Educaţie Civică, te voi ajuta să găseşti răspuns la multe dintre întrebările tale” (EDC3).

„Eu, Manualul”! Paranoicul panteism/animism al acestor înainte-cuvîntări, pilde ale pedagogiei satanice, este lămurit şi întărit prin lecţii osebite. Astfel, în clasa a 3-a, copiilor li se cere să fie cu băgare de seamă şi să nu „rănească” sau să „ucidă” kakografiile tipărite: „Nu uitaţi! Şi cărţile au suflet!” (ROM3). Iar trei ani mai tîrziu sînt puşi să citească o scriere foarte serioasă a unui serios „critic literar” (?), anume „«Cărţile au suflet», de Nicolae Manolescu” (ROM6). Lecţia e împodobită şi ilustrată cu poza înfiorătorului Bibliotecar al maestrului Arcimboldo, desăvîrşită icoană a dracului cărturăriei, „sufletul cărţilor”, al cărui chip e plăsmuit din tomuri şi unelte de scris!

Dar nicăieri nu se întrevăd mai bine ţelurile cărturăreşti ale diavolului şi ale ucenicilor săi, francmasonii kabbalişti, decît în nălucirile unui vestit mag apocaliptic, Michael Ende („ende”=„sfîrşit”, „încheiere”), a cărui „Poveste fără sfîrşit” e cercetată cu pioşenie în România de a 5-a. (De ce la limba română? Fiindcă doar aici puteau să o facă.) Acolo, ni se istoriseşte cea mai însemnată dintre peripeţiile unui ochelarist băieţel vrăjitor, care găseşte la anticar (însuşi Satana în chip de bunic sfătos), după îndelungă rătăcire „iniţiatică”, acel volum pe care îl căuta: „Se uita ţintă la titlul cărţii, simţind cum îl lua ba cu frig, ba cu cald. Da, asta era, la asta visase de atîtea ori şi asta îşi dorise de cînd fusese cuprins de pasiunea sa: o poveste care să nu se mai sfîrşească niciodată! Cartea tuturor cărţilor!” (ROM5). Vedeţi hula? Vedeţi gîndul tainic şi neruşinarea cu care e maimuţărită Biblia, „Cartea”, singura fără de început şi fără de sfîrşit, prin care vorbeşte Însuşi Dumnezeu-Cuvîntul?! Pilda aceasta ne luminează deplin înţelesul ascuns al alcătuirii Enciclopediei, piscul trufaşei şi mincinoasei cugetări omeneşti!

În acelaşi manual, „stră-văzătorul” orb Jorje-Louis Borges vorbeşte descoperit despre raiul cultural, cu ale cărui desfătări ne amăgeşte vicleanul pierzător al neamului omenesc şi fiii săi duhovniceşti, umaniştii: „«Eu mi-am imaginat întotdeauna Paradisul sub forma unei biblioteci. Alte persoane consideră că ar fi o grădină, alţii şi-l pot închipui ca un palat, eu l-am imaginat întotdeauna ca o bibliotecă.» J.-L. Borges, «Cărţile şi noaptea»” (ROM5). Aşa-zisa carte de „română” nu îi spune însă micului cărturar şi fariseu din clasa a 5-a că satanistul Borges îşi închipuia „biblioteca-paradis”, plină cu toate cărţile lumii, ca pe un labirint clădit în formă de turn babilonic, aşa cum citim în povestirea sa „Biblioteca Babel”. Acolo, maestrul ne vorbeşte lămurit despre drăceasca trufie a templului ideal francmasonic, cît şi despre „iniţierea” în dedalicele întortocheri ale „drumului spiritual”. De unde tragem încheierea că „raiul cultural” e o cursă amăgitoare, un loc al pierzării sufletului mai primejdios decît „raiul trupesc” închipuit de cîrciumă şi de casa de curve, alte două instituţii ale statului umanist (de care nu avem loc a ne ocupa aici).

Orice carte umanistă este aşadar o împotrivire maimuţărească împotriva Sfintelor Scripturi, urmărind împingerea lor în groapa uitării, sub muntele de minciuni imprimate la teasc. Iar noi, zişii „ortodocşi” luminaţi de lumina Sfîntului Botez şi povăţuiţi de lumina Sfintei Scripturi, ne spurcăm mintea cu orice tipăritură prinsă în coperţi, la fel ca păgînii şi ca necredincioşii Iudei. De mirare lucru! Cum se poate atîta nesimţire? Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov ne întreabă: „Spune-mi, cum este cu putinţă să-ţi îngădui a citi orice carte, cînd fiecare carte pe care o citeşti te poartă încotro voieşte ea, te înduplecă să crezi în tot lucrul pentru care îi face trebuinţă încuviinţarea ta, să te lepezi de tot ce are ea nevoie să te lepezi?” (IGN1). Pricinile sînt mai multe. Întîi şi întîi, pentru că „ortodoxia” noastră e mîncată de viermele idolatriei. Astfel, înainte de a ne întreba ce cuprinde o grămadă oarecare de foi adunate între două doage, noi vedem într-însa idolul cărţii, în faţa căruia ne închinăm şi aducem jertfă de laudă fiindcă aşa am fost dresaţi în clasa a 3-a: „Carte frumoasă, cinste cui te-a scris!” (ROM3)

Orice om neştiutor de carte dar urîtor de idoli şi închinător la singur Dumnezeul cel în Treime slăvit este „cultivat” prin smerita ascultare şi înţelegere a Evangheliilor, pe cîtă vreme trufaşa idolatrizare a cărţilor e semn de analfabetism al duhului. Oamenii cinstesc „taina” hîrtiilor încopertate tocmai pentru că nu le pricep în adîncime, dar şi pentru că acestea le hrănesc şi le îndreptăţesc patimile. În acest chip, noi şi înaintaşii noştri din generaţiile iluministe am împlinit cuvîntul apostolului: „Va fi o vreme cînd învăţătura cea sănătoasă nu o vor primi, ci după poftele lor îşi vor alege loru-şi învăţători să le răsfeţe auzul; şi de la adevăr îşi vor întoarce auzul, iar către basme se vor pleca” (2 Timotei 4:3-4). De aceea, nebunia cărturăriei cu orice preţ nu cunoaşte hotare. Acum două veacuri de pildă, dorinţa de a părea învăţaţi după înţelepciunea lumească (franţuzească atunci) îi făcea pe ciocoii (slujbaşii Statului) veniţi la putere să-şi împodobească pereţii casei cu biblioteci pline cu… cotoare de cărţi, care îmbrăcau doar nişte cutii de carton. Cei mai puţin avuţi îşi pictau „biblioteca” de-a dreptul pe perete! Ce să-i faci? Cînd se înveşmîntează între două cartoane purtînd nume de autor, titlu, siglă de editură, atunci nebunia, prostia, viclenia, hula, pornografia poartă numele de cultură, iar obiectul „carte” devine „sacru”. Drept e că, dacă ai „carte”, ai şi „parte”: întîi de toate, ai parte de odihnă trupească, fiindcă nu mai eşti silit să munceşti; apoi, de slavă deşartă, care hrăneşte trufia, fiind mai dulce şi mai săţioasă decît mana şi mai răcoritoare ca uleiul pe bubă. În schimb, nu trebuie decît să-ţi înăbuşi mintea, sufletul raţional şi viu în vecie, lepădîndu-te de smerita cugetare şi, odată cu ea, de Adevăr, adică de Hristos.

Paza de învăţătura cea mincinoasă

„Oarecînd, prin lucrarea unei descoperiri dumnezeieşti, Sfîntul Antonie cel Mare a văzut cursele diavolului întinse prin toată lumea, ca să-l vîneze pe om spre pierzare. Văzînd mulţimea nenumărată a acestor curse, cu plîngere L-a întrebat pe Domnul: «Doamne, cine oare poate scăpa de cursele acestea şi să se mîntuiască?» Pentru mintea mea, sînt răspîndite curse în felurite cărţi care se numesc pe sine «lumină», dar cuprind învăţături ale întunericului, scrise sub înrîurirea vădită sau ascunsă a întunecatului şi atot-răului stăpînitor al lumii acesteia, avînd ca izvor înţelegerea vătămată de căderea în păcat, «întru minciuna omenească, întru viclenia meşteşugirilor înşelăciunii» (Efeseni 4:14), cărţi scrise de scriitori care «fără de minte se înfierbîntă din mintea trupului lor» (Coloseni 2:18). Mintea mea, la rîndul ei, poartă pecetea căderii, este acoperită cu acoperămînt de întuneric, molipsită de otrava minciunii. Încă din Rai tindea ea, cu nesocotinţă şi nebăgare de seamă, către dobîndirea cunoştinţei pierzătoare şi ucigătoare! Iar după cădere s-a făcut încă mai nechibzuită, mai cutezătoare: cu îndrăzneală se îmbată din paharul cunoştinţei otrăvite, şi prin aceasta nimiceşte în sine cu desăvîrşire gustul şi dorirea de paharul cel dumnezeiesc al cunoştinţei mîntuitoare. […] Mă uit la lume şi văd: cursele diavolului s-au înmulţit faţă de vremurile de început ale Bisericii lui Hristos, s-au înmulţit peste măsură. S-au înmulţit cărţile care cuprind învăţături mincinoase […]” (IGN7).

De aceea, Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii ne opresc hotărît de la cercetarea scrierior neortodoxe. Să-l ascultăm tot pe dumnezeiescul Ignatie Briancianinov, care glăsuieşte parcă anume sufletelor noastre secătuite de apostazia raţionalistă a acestui veac: „Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvînt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvînt nu e al meu: este cuvîntul Sfinţilor Părinţi. Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă!” (IGN1) „Să ne depărtăm, ca de o otravă omorîtoare, de cărţile scrise dintr-un izvor puturos şi tulbure, din raţiunea cea cu nume mincinos – această moştenire a firii omeneşti căzute, ce prin căderea ei s-a apropiat de îngerii căzuţi. «Ca să nu mai fim prunci – ne îndeamnă Apostolul – învăluindu-ne şi purtîndu-ne de tot vîntul învăţăturii, întru minciuna oamenilor, întru vicleşugul lor, spre uneltirea înşelăciunii» (Efeseni 4:14)” (IGN2). „«Nimeni să nu citească – a spus Sfinţitul Mucenic Petru Damaschinul – cele ce nu slujesc spre a bine-plăcea lui Dumnezeu. Iar dintre cele potrivnice acestora, nimic să nu citească! Ce trebuinţă este de a primi duh necurat în loc de Duh Sfînt? Fiindcă omul primeşte însuşirea cuvîntului cu care se îndeletniceşte, chiar dacă cei necercaţi nu văd acest lucru aşa cum îl văd cei care au cercare duhovnicească.»” (IGN1). Să ţinem aşadar seama că „cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut. Căci adevărul se află doar în tovărăşia Duhului Sfînt; El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii” (IGN1).

Citind mai departe învăţătura acestui Sfînt Părinte, înţelegem acum de ce sînt fericiţi săracii cu Duhul, şi mai cu seamă pruncii cei feciorelnici cu mintea şi cu trupul pe care noi, părinţii, nu ştim cum să-i împătimim mai repede, şcolindu-i: „Dacă în mintea şi în sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească! Iar dacă ţi-ai îngăduit a-ţi mîzgăli de tot tablele sufletului cu felurite cugetări şi întipăriri neduhovniceşti – fără a lua aminte cu înţelepciune şi fereală cine e scriitorul, ce scrie el – curăţă cele scrise de scriitori străini, curăţă prin pocăinţă, prin lepădarea a tot ce este împotrivitor de Dumnezeu şi prin citirea dumnezeieştilor Scripturi” (IGN1).

Vrei să fii adevărat cărturar, adevărat iubitor şi căutător al Adevărului, Care e totuna cu Înţelepciunea? Dumnezeiasca Scriptură îţi dă întreaga învăţătură a tuturor ştiinţelor, iar Evangheliile sînt meşteşug al meşteşugurilor. De aceea, „străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încît mintea ta să trăiască în ea; atunci şi lucrarea ta va deveni cu înlesnire lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetînd cu de-adinsul Evanghelia. De ce în vremurile de acum dascălul creştin nu ar împodobi ţinerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învăţarea fabulelor lui Esop şi a altor nimicuri?” (IGN1).

Iar după Sfintele Scripturi urmează Sfînta Predanie, aşadar cărţile insuflate de Sfîntul Duh al Dumnezeu-Cuvîntului Sfinţilor Părinţi ai Bisericii:

„Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Prinţi te vei mîntui. Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este împreună-glăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză pe Duhul Sfînt. Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie” (IGN1).

Adevărul acestor ziceri se vădeşte cu prisosinţă în anii noştri. Căci marele cîştig de după 1989 nu au fost în primul rînd cele peste o mie de bisericil ridicate între timp! Cine şi ce se va sluji în ele, odată ce ecumenismul apostat e „religie” oficială? Nu, cîştigul sînt miile de cărţi ale de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi ai Bisericii, care s-au tălmăcit şi s-au răspîndit, şi pe care Antihristul nu le mai poate desfiinţa prin nici o lege! În ele este adevărata ştiinţă, adevărata „cultură”, „arta” cea adevărată a mîntuirii. Acestea trebuie citite, învăţate şi puse în lucrare de cei ce vor să ajungă Creştini şi să-şi izbăvească sufletele. De cei care sînt în stare, căci nu toţi pot să fie cărturari, aşa cum vrea nebunia nivelatoare a „iluminismului”, care îndobitoceşte copiii şi scoate generaţii după generaţii de netrebnici şi bolnavi: mulţi idioţi, nenumăraţi analfabeţi, însă „cu diplome”! Oameni fără cap, akefali, dar trufaşi! Cei fără multă minte se vor mîntui cu Tatăl nostru, dacă vor avea credinţă şi smerită cugetare. Ei vor moşteni Împărăţia cerurilor înaintea învăţaţilor înalţi cu gîndul, care ar putea şi ar trebui să citească în „marea carte a naturii” raţiunile dumnezeieşti, dar nu o fac, din multa lor răutate. Tuturor acestor „învăţători” neînvăţaţi şi călăuze oarbe, precum şi celor îndrumaţi de ei, spre osîndă le va fi deşarta lor iscodire, „căci nu este în gura lor adevăr, inima lor este deşartă. Groapă deschisă gîtlejul lor, cu limbile lor vicleneau” (Psalmul 5:10, 11). Căci – aşa cum învaţă Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov – „marea carte a naturii este pecetluită pentru cititorii necuraţi, întunecaţi de păcat, robiţi păcatului, cufundaţi în plăcerile trupeşti, împresuraţi, înceţoşaţi de împrăştierea deşartă” (IGN2).

Şi, ca să scurtăm, porunca e aceasta: „Să scrie pe tablele tale doar degetul lui Dumnezeu! Pregăteşte pentru acest scriitor minte şi inimă curată, vieţuind cu evlavie şi întreagă înţelepciune; atunci, rugîndu-te tu şi citind sfinţitele cărţi, fără să bagi de seamă şi în chip tainic se va scrie pe tablele sufletului tău legea Duhului” (IGN1).
BIBLIOGRAFIE:

(ROM7) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 7-a, Corint, 2000

(STI4) – ŞTIINŢE, manual pentru clasa a 4-a, Aramis, 1996

(STI3) – ŞTIINŢE, manual pentru clasa a 3-a, Aramis, 2002

(EDC3) – EDUCAŢIE CIVICĂ, manual pentru clasa a 3-a, 2002

(ROM3) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 3-a, Petrion, 2002

(ROM6) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 6-a, Editura didactică şi pedagogică, 1998

(ROM5) – LIMBA ROMÂNĂ, manual pentru clasa a 5-a, Humanitas, 2001

(IGN1) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, vol. 1, Sofia, 2000

(IGN7) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare, Schitul Lacu, 1999

(IGN2) – Sfîntul Ignatie Briancianinov, Experienţe ascetice, vol. 2, Sofia, 2000

Read more: CĂRŢILE ÎMPOTRIVA CĂRŢII http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-34/item/404-c%C4%83r%C5%A3ile-%C3%AEmpotriva-c%C4%83r%C5%A3ii#ixzz123KZu4CT

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: