Skip to content

A VENIT VREMEA HAIDUCIEI!

11 October 2010

Scris de Ciprian BOJAN

Sună ţara a jale. Iobagii ştiu că dă sărăcia peste ei. Boierii strâng lei în pungi şi n-au habar când vor mai putea fura ca odinioară. Străinii se pregătesc să se ia pământul. Haiducul e buimac, căci n-are pe cine să ia de guler. Cine-i de ocară pentru sărăcie? Boierii că au jefuit pământurile? Dregătorii că au fost prea proşti şi răi ca să facă ceva treabă prin politichie? Vodă Băsescu că nu s-a trezit la timp? Sau străinii care ne dau bani cu o camătă mai grea decât birul? Şi, de fapt, nici nu mai contează a cui e ticăloşia. Acum e mai importantă foamea muritorului de rând.

Se ia şi pielea de pe iobagi

Astă iarnă, slujbaşii de prin dregătorii, dascălii şi unii arnăuţi s-au trezit cu lefurile retezate. Acum, li se ia leafa, se taie-n patru şi li se mai ia o parte. Se lăuda vodă Băsescu că cică dacă aşa stă treaba, amploiaţii vor scăpa de sărăcie şi de foamete. E ca şi cum furi din buzunarul cuiva, iar păgubitul se îmbogăţeşte. Ba mai mult, şi pensia bătrânilor o să fie retezată. Carevasăzică, dacă până acum le ajungeau banii doar pentru pâine şi pastile, de acum vor face foamea sau se vor îmbolnăvi. Alegerea e a lor.

Şi că tot n-au jupuit destul, dregătorii au început să-şi bată capul în născocirea de noi biruri. Dacă un om e gospodar şi i-a mers bine, au ei de grijă să nu-i mai fie chiar aşa. Ţăranul cu două case va trebui să dea bir mare la dregătorie. Omul de rând o să-i ţină pe cheltuiala lui şi pe cămătarii fără noroc în afaceri, fiind obligat să-şi asigure bordeiul. Adică iobagul o să se scotocească prin buzunare şi să-şi dea banii pe o groază de fleacuri care nu-i vor fi de folos vreodată.

Pensionarii l-au atacat pe vodă

Şi cu foamea-n gât, şi cu nervii făcuţi praf, pensionarii n-au mai putut răbda şi s-au dus ţintă la vodă Băsescu să-i ceară socoteală. Pe când îl înjurau de peste gard, dădură de jandarmi care ar fi vrut să pună la punct pe octogenarii furioşi. Iacătă, aşa se porni o îmbrânceală mai ceva ca un război civil. Bătrânii strigau din toţi plămânii: „Ne-aţi «ciuruit», vă «ciuruim»”. Da, probabil cu vârfurile umbrelelor. Terfeliţi şi puşi la punct, pensionarii s-au retras în parcuri să se calmeze de mână cu nepoţii. Pensia li se taie doar cu 15%, dar încă nu le-a spus nimeni că nu mai pupă nici medicamente compensate.

Read more: A VENIT VREMEA HAIDUCIEI! http://axa.info.ro/arhiva/anul-iii/axa-38/item/488-a-venit-vremea-haiduciei#ixzz123yypmrR

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: