Skip to content

TÂLCUIREA APOLOGETICĂ A CANONULUI 7 APOSTOLIC

8 October 2010

Scris de Dan BĂDULESCU

Aducem la cunoştinţa cititorilor noştri tâlcuirea acestui canon, aşa cum a fost făcută în Pidalion de către părinţii atoniţi „colivari” Sfântul Nicodim Aghioritul şi monahul Agapit. Această tâlcuire este incomprehensibilă teologilor şi monahilor de astăzi, atâta vreme cât ei nu se transpun în cadrele astronomice şi astrologice patristice ale Părinţilor menţionaţi. Dar dacă vom face acest lucru se va dezvălui întreaga însemnătate a acestei tâlcuiri.

Pentru început redăm acest canon legat de prăznuirea Sfintelor Paşti şi tâlcuirea lui aşa cum sunt prezentate în Pidalionul de la Neamţ 1844, o traducere a Pidalionului Sfântului Nicodim Aghioritul:

CANON 7 Apostolic

Dacă vreun episcop, ori presbiter, ori diacon, sfânta zi a Paştilor mai-nainte de primăvăreasca isimerie cu iudeii o va săvârşi, să se caterisească. [Apos: 70, 71; Sobor 6: 11; Anti: 1; Laod: 37, 38; Cart: 60, 81, 117]

 

TÂLCUIRE

Pentru aflarea Pashăi (Paştilor), îndreptare prea alese, şi care nu puteau a se face mai bune, zice Mathei Vlastar, au aşezat şi au dat Sfântul şi de toată lumea Soborul 1, după Canonul 1, al Soborului din Antiohia. Care în Canoanele Soborului 1, nu se află. Dar precum şi la Mathei Vlastaris, şi în sfintele Evanghelii tipărite, şi în alte cărţi multe. Deci pe amărunţita (amănunţita) cunoştinţă a Pascaliei aceştia noi lăsând a o învăţa deosebit şi chiar pascaliocuvântătorii noştri, atâta numai zicem la aceasta subînsemnare, cum că patru oarecare de nevoie se caută pentru Paştile noastre: (1) Că Paştile trebuie a se face totdeauna după echinocţiu de primăvară, (2) Că nu se cade a se face întru aceeaşi zi, cu legiuitele paşti ale iudeilor (care amândouă acestea să hotărăsc de acest al 7-lea Apostolesc Canon) (3) Ca să nu se facă chiar şi nehotărât după echinocţiu, ci după cea întâi lună plină a lui martie, care se va întâmpla după echinocţiu. (4) Ca să se facă în întâia duminică ce se va întâmpla după luna plină (iar aceste două din predanie le avem, şi nu din Canon). Drept aceea ca să se păzească câte patru rânduirile acestea deopotrivă în toată lumea, şi să prăznuiască creştinii întru aceeaşi vreme, şi întru aceeaşi zi Sfintele Paşti, şi să nu aibă trebuinţă în fiecare an de astronomi, şi de Soboare, au tocmit de Dumnezeu înţelepţiţii Părinţi dreptarul cel pentru Paşti. Dar înseamnă că pentru nerânduiala [greceşte anomalia] mişcării Lunii, nu se păzeşte a patra rânduire totdeauna, ci câteodată se calcă. Fiindcă după acelaşi Vlastar, după 300 de ani, cu două zile după întâia plinălunie (lună plină) urmează a se face legiuitele Paşti, în zi de duminică. Iar aceste două zile, care prisosesc din nerânduiala aceasta, adăugându-se, trec uneori peste duminica 1 care se întâmplă după plinalunie (luna plină) a lui martie, în care duminică noi prăznuim Stâlpările, şi în cea viitoare facem Paştile. Iar din această puţină călcare, nici o abatere din blagocestie, nici ceva necuviincios, ori primejdie sufletească nu urmează. Pentru aceasta şi dumnezeiescul Hrisostom (în Cuvântul cel către cei ce postesc la Paştile cele dintâi) zice: Scumpătatea timpului, şi pândire a zilelor Biserica lui Hristos nu ştie. Fiindcă de câte ori mănâncă Pâinea aceasta de viaţă făcătoare, şi bea Paharul acesta, vesteşte moartea Domnului. Şi Paşti săvârşeşti: ci fiindcă la Soborul întâi s-au adunat Părinţii şi au rânduit când să se facă Paştile, cinstind Biserica pretutindenea pe învoire şi pe unire, au primit rânduiala care ei au făcut…

{pagebreak}Că trebuie să ştie ei că şi Soboarele cele de toată lumea, care s-au făcut după cel întâi, şi ceilalţi Părinţi, vedeau cu adevărat şi ei, ca nişte înţelepţi ce erau, că mult s-au pogorât echinocţiul. Dar încă n-au voit a o strămuta din 21 martie, unde o au găsit Soborul 1. Cinstind mai mult pe învoirea şi unirea Bisericii, decât pe amărunţimea echinocţiului, care nu pricinuieşte, nici la aflarea Paştilor noastre o tulburare, nici vătămare blagocestie. Iar mai ales că amărunţimea aceasta şi pricinuieşte latinilor, două necuviinţe mari, adică, a prăznui ei paştile, ori cu iudeii, care este împotriva acestui Apostolesc Canon, ori mai înainte de iudei. Şi cum că mai mult place lui Dumnezeu rânduiala Pascaliei, şi în scurt a zice, a Calendarului nostru, de cât rânduiala Pascaliei şi a calendarului latinilor, este văzut din minunile ce au arătat şi arătă până acum pentru aceasta. Căci în părţile Heliopolis cei din Egipt, unde sunt piramidele cele două mari, în fieştecare an lucrează Dumnezeu minune ca aceasta: Adică, în seara Joii cei mari a noastre (nu a latinilor) pământul varsă moaşte şi oase vechi de oameni. De care să umple un câmp lat, care stau până în Joia înălţării, şi atuncea se ascund şi nicidecum se văd, până iarăşi în Joia cea mare. Aceasta nu este vreo basnă [basm], ci adevărat lucru, şi mărturisit de istoricii vechi şi noi, iar mai ales de Gheorghie Coresie Hiotul, şi de pururea pomenitul Nectarie Patriarhul Ierusalimului, care în hronograful arabicesc îl povesteşte fila 266 şi cu ochii săi l-a văzut, precum din cele ce zice mai jos se vede. (Iar oasele acestea omeneşti mai înainte vestesc, învierea morţilor ce va să fie, precum le-a văzut şi Proorocul Iezechiel.) Dar scrie şi pomenita Coresie, că Paştile scria către Papa Leon (precum se arată în Epistola 63 a lui Leon) cum că prăznuind oarecând Paştile, răsăritenii în 22 a lui aprilie, iar apusenii în 25 a lui martie, un izvor de apă fiind uscat mai înainte, s-a umplut de apă în 22 a lui aprilie, la Paştile noastre, şi nu la al latinilor. Vezi pe Dosithei cartea 12 pentru Patriarhii cei ai Ierusalimului care povesteşte de o minune ce s-a făcut la Beligrad, adeveritoare calendarului nostru, şi surpătoare calendarului latin, pe care o a văzut un Paisie Patriarh al Ierusalimului, un aluat ce s-a plămădit de o latincă în ziua Proorocului Ilie, s-a prefăcut în piatră uşoară, numită Chisira.

Două echinocţii face soarele în an, adică una, în timpul primăverii, iar alta în timpul toamnei. Şi să zic echinocţii (isimerii), fiindcă atunci întocmai este ziua cu noaptea, şi dimpotrivă, noaptea cu ziua. Şi echinocţiul de toamnă (tomnateca isimerie), se face în luna septembrie, când soarele intră în prima miră a zodiei ce se cheamă Cumpănă. Nu acei în stele şi simţite, ci acei fără de stele şi gândite. Iar echinocţiul de primăvară (cea primăvărească isimerie), se face în luna martie, când soarele intră în prima miră a zodiei ce se cheamă Berbec, nu acelui simţit şi în stele, a celui ce este schimbăcios, ci a celui gândit şi fără stele ce este neschimbăcios după astronomi. Deci echinocţiul de primăvară, pentru nepotrivirea a însăşi mişcării soarelui de la apusuri către răsărituri, nu se face totdeauna întru una şi aceeaşi zi, ci în vremea Sfinţilor Apostoli, era în 22 a lui martie, după rânduiala aceloraşi Apostoli (Cartea 5, cap 17) ori după alţii în 23. Iar în timpul primului Sobor a toată lumea, era în 21 martie, după Sevastos şi alţii… Acestea aşa mai înainte fiind cunoscute, Canonul acesta apostolesc rânduieşte, căci care episcop, ori presbiter, ori diacon, ar prăznui Sfintele Paşti mai înainte de echinocţiu de primăvară, împreună cu legii paştile iudeilor, să se caterisească. (Fiindcă din iudei, cei mai înţelepţi, păzeau să prăznuiască după echinocţiu paştile, după Vlastar, precum a rânduit Moise aceasta. Iar cei mai ţărănoşi, o prăznuiau înainte de echinocţiu, după cum arată Canonul acesta, şi după urmare de două ori întru acelaşi an prăznuiau Paştile; precum aceasta înseamnă Epistolia împăratului Constantin, ca pentru Paşti, ce se află în cartea 1 a Istoriei lui Teodorit, capitolul al 10-lea şi al 9-lea cum zic alţii. Dar când să se săvârşească aceasta? După echinocţiu şi după Paştile legii. După echinocţiu, căci echinocţiul fiind măsură despărţitoare a unui an deplin, dacă înaintea echinocţiului vom prăznui, facem de două ori Paştile întru acelaşi an, şi după urmare de două ori însemnăm moartea Fiului lui Dumnezeu. Iar de o vom prăznui după echinocţiu, numai un Paşti facem în an, şi prin urmare o moarte a lui Hristos vestim. Pentru aceea şi însuşi Apostolii în aşezământurile lor (cartea 5, cap 17) acestea zic. „Se cade voi fraţilor zilele Paştilor cu scumpătate a le face, cu toată sârguinţa, după schimbarea echinocţiului, ca nu de două ori în an, a unei pătimiri să faceţi pomenire, ci odată în an, aceluia ce odată a murit. Şi iarăşi după paştile iudeilor, întâi, ca înainte să fie închipuirea, adică junghierea Mielului, şi apoi să urmeze ceea ce se închipuia, adică Moartea Domnului şi Învierea.” Încă şi alta, ca să nu o prăznuim în altă zi a săptămânii, precum prăznuiesc iudeii, în oricare zi se întâmplă 14 a lunii, ci totdeauna duminică, precum şi aceasta, în acelaşi loc Apostolii o zic. Că pentru aceasta şi câteodată când se întâmplă a fi legiuitele paşti [ale iudeilor] în zi de duminică, noi nu prăznuim întru aceeaşi Paşti, ci în viitoarea duminică, ca să nu prăznuim împreună cu iudeii. Fiindcă şi după însuşi adevărul lucrurilor, atunci întâi iudeii paştile lor au prăznuit, şi apoi Învierea Domnului s-a făcut, al cărui chip şi aducerea aminte aduc Paştile care pe tot anul acum noi le prăznuim.”

În decursul vremii s-a aşternut uitarea peste aspectele astrologiei bisericeşti, iar pentru marea majoritate dintre noi teologii, şi chiar monahii, pasajul respectiv din tâlcuire rămâne o enigmă de nedezlegat. Redăm mai jos nişte lămuriri elementare de astro/logie/nomie patristică pentru a ajuta la clarificarea înţelegerii acestui pasaj:

Există două zodiace, cel tropical şi sideral. Soarele se află pe cerul al 4-lea (de la pământ), zodiacul sideral (cel cu zodiile-constelaţii, „cel simţit”), este cerul al 8-lea, iar cel tropical, fără stele („gândit”), este cerul al 9-lea. După cum se vede în diagrama de mai sus, în decursul celor 7517 ani de la facerea lumii (2009), cele două zodiace s-au decalat astfel încât în zilele noastre echinocţiul de primăvară se petrece în zodia „simţită” (siderală) Peşti, spre sfârşitul ei.

Zodiacul sideral („simţit”) şi cel tropical („gândit”)

Anul 7517 (2009): Echinocţiul de primăvară „simţit”(la sfârşitul zodiei Peşti);

Echinocţiul de primăvară „gândit” (Berbec, gradul 1)

Există două zodiace, cel tropical şi sideral. Soarele se află pe cerul al 4-lea, zodiacul sideral (cel cu zodiile-constelaţii, „cel simţit”), este cerul al 8-lea, iar cel tropical, fără stele („gândit”), este cerul al 9-lea.

Şi pentru că în zilele noastre cei mai mulţi oameni, fie ei credincioşi chiar practicanţi, au nevoie ca de aer şi de o confirmare din partea autorităţii ştiinţifice, le oferim aici un element care va fi pentru mulţi şocant: o hartă astronomică actuală (obţinută prin programul Home Planet – hp – ce se poate descărca gratuit de pe internet) a echinocţiului de primăvară:

Echinocţiul de primăvară 21 martie 2006

Situaţia cerului la data de 21 martie 2006, privit din Bucureşti, ora locală 12:24. A se observa poziţia soarelui, aflat în centrul diagramei în zodia Peştilor (Pisces, pe diagramă între 0° – 30°), şi foarte aproape de zodia Vărsătorului (Aquarius, pe diagramă între (0°) 360° – 330°)

Cele două diagrame sunt practic similare!

Cum se explică oare această concordanţă? Să lămurim mai întâi că, din punctul nostru de vedere această confirmare ştiinţifică nu are prea mare relevanţă, deoarece destul ne sunt mărturiile Scripturii şi ale Tradiţiei. Dar ca această Tradiţie să fie într-adevăr Tradiţie, ea trebuie predată din generaţie în generaţie, ori vedem cu multă îngrijorare că de vreo 200 de ani încoace transmiterea acestor elemente de cosmologie şi astro-nomie/logie patristică s-a diminuat la extrem. Şi atunci trebuie depuse toate eforturile de recuperare a lor, ceea ce, cu mila şi ajutorul lui Dumnezeu încercăm pe parcursul acestei lucrări.

Pentru obţinerea hărţii astronomice de mai sus s-au folosit observaţiile astronomice şi un program modern de calculator. Dar cum s-a ajuns la harta zodiacală de mai sus?

Potrivit revelaţiei tradiţionale cosmologice redată cel mai limpede de către Matei Vlastare, în prima săptămână a facerii lucrurile au stat în felul următor: în zilele I-VI echinocţiu prelungit de primăvară. Acum, dacă s-ar fi inventat şi aplicat calendarul iulian din prima zi, lucrurile ar fi stat în felul următor:

Ziua I 18 martie…

Ziua IV 21 martie, apariţia luminătorilor, echinocţiu de primăvară aflat în zodia Berbec siderală (simţită), care corespunde identic acum cu cea tropicală (gândită), gradul 1.

Ziua VI 23 martie, crearea omului. Practic, aceeaşi configuraţie astrală!

Începând cu ziua a VIII-a (duminică 25 martie), mişcările astrale sunt cele cunoscute. În acest caz, ţinând cont de rata de 1 zi la 300 de ani rezultă că în timp de 7515 ani s-a întârziat cu 7515 : 300 adică 25 de zile şi aprox. 3 minute (2 minute 24 s.). Această întârziere se reflectă în poziţia astrologică pe care tocmai am studiat-o. Dar, este tare greu de crezut că astronomii ştiinţifici ar accepta această explicaţie. Pentru aceasta ei ar trebui să revizuiască radical şi din temelii tot sistemul lor de mişcări şi poziţii astrale, şi să revină la sistemul cosmologic tradiţional. Aici de exemplu se vorbeşte de „ciclurile” soarelui şi ale lunii, iar ciclu înseamnă o rotaţie completă, deci un clar sistem geocentric.

Odată lămurită situaţia zodiacului „gândit”, vedem că se mai iveşte şi problema datării echinocţiului respectiv, şi anume: poate fi această dată la rândul ei gândită şi neschimbătoare? Se poate ea fixa la un moment dat, să zicem 21 martie? Ar trebui făcut acest lucru sau nu?

Exact la acest moment face aluzie tâlcuirea Pidalionului. Întrucât acesta s-a redactat la sfârşitul sec. al XVIII-lea, părinţii atoniţi dau aici o tâlcuire apologetică şi polemică, ca răspuns la provocările şi presiunile romano-catolice.

Ca răspuns decisiv şi final al acestor pretenţii, Părinţii aghioriţi introduc noţiunea de „echinocţiu gândit”, deosebit clar de cel simţit, ceea ce conduce la consecinţa că, pentru calendarul liturgic bisericesc criteriul de fixare a datei de 21 martie nu este legat de fenomenele astronomice/astrologice văzute, ci cele gândite. Şi atunci, desigur că Biserica Ortodoxă a acceptat o decalare ce va creşte în decursul timpului (precesia echinocţiilor), fără ca să implice o călcare a hotărârilor pascale.

În primul rând: Paştele va avea totdeauna loc şi după echinocţiul simţit, sideral, astronomic, de care se depărtează treptat înspre vară, ş.a.m.d. Pentru cei ce au invocat anomalia că Paştele va avea loc odată cu Crăciunul, în toiul iernii, precizăm că aceasta ar avea loc – teoretic, ipotetic – în cazul ratei patristice/ptolemeice de 1/300 z (1 zi la 300 de ani), peste aproximativ… 70 000 de ani! Chiar crede cineva cu trezvie duhovnicească, că lumea va mai dura atâta? Şi chiar şi în această ipoteză absurdă, Paştele se sărbătoreşte tot după echinocţiul de primăvară, şi nu înainte!

Şi totuşi, de ce a fost legată fixarea datei de 21 martie ca termen al echinocţiului de primăvară, ceea ce a dus la cea mai devreme dată posibilă a Paştelor 22 martie? De ce au fixat Părinţii de la Niceea această dată la Sinodul din 325? E posibil ca gregorienii să aibă totuşi dreptate în cramponarea lor pentru fixarea echinocţiului la 21 martie?

Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, revenim la datele săptămânii creaţiei furnizate de către pascaliograful şi canonistul normativ Matei Vlastare (sec. XIV):

Ziua I         duminică 18 martie;

Ziua II        luni    19 martie;

Ziua III    marţi    20 martie;

Ziua IV miercuri 21 martie, apariţia luminătorilor, echinocţiu de primăvară

– Soarele se află în zodia Berbec siderală (simţită), care corespunde identic acum cu cea tropicală (gândită), gradul 1.

– Luna plină

Vedem acum limpede că Părinţii niceeni au avut în minte, insuflaţi fiind de Duhul Sfânt, această configuraţie din prima săptămână a facerii lumii. Întrucât evenimentele iconomiei mântuirii noastre au fost lucrate de către Domnul în strânsă concordanţă cu cele de la facerea lumii (răstignirea de vineri, la ceasul 6, după echinocţiul de primăvară, la lună plină), era logic ca şi calcularea pascaliei să ţină cont de toţi aceşti factori cereşti. Dar, acest lucru nu le dă nicidecum dreptate „astronomilor atei ai papii”, cum au fost numiţi în epocă de către ortodocşi reformatorii gregorieni, şi aceasta din motivul arătat mai sus: configuraţia cerească potrivit căreia cele două zodiace, „simţit” şi „gândit” au coincis nu se mai regăseşte de atunci (ziua a 4-a, miercuri 21 martie, anul 1), ci s-a produs decalajul arătat.

Chiar dacă Părinţii ar fi stabilit („fixat” cum se mai spune pe alocuri…) ca data echinocţiului de primăvară să fie 21 martie, să fie clar pentru toată lumea: atunci soarele nu se mai afla deja în gradul 1 al Berbecului .

Anul 325 d.Hr. = 5 833 d.f.l. (5508 + 325). Împărţind această sumă la rata de 1 zi la 300 de ani obţinem: 5833:300»19 zile, adică »19 grade (dăm cifre rotunjite şi aproximative, deoarece aici nu interesează precizia ci sensul şi esenţa calculării). Deci, admiţând că o zodie are »30°, atunci în vremea Sinodului I Ecumenic soarele se găsea în timpul echinocţiului de primăvară » în gradul 11… Peşti al zodiacului „simţit”! Acest lucru este cunoscut sub numele de „precesia echinocţială” şi este un fenomen ceresc natural schimbător ce nu poate fi modificat decât de către Dumnezeu. În schimb, se poate fixa o dată oarecum abstractă, dar mai bine spus „gândită” a zodiacului cu un Berbec fixat la data dorită de noi, în acest caz 21 martie. Sau, altfel spus, Berbecul „gândit” poate începe totdeauna odată cu echinocţiul de primăvară. La această constantă s-au referit tâlcuitorii Canonului când au spus că „soarele intră în prima miră a zodiei ce se cheamă Berbec, nu acelui simţit şi în stele, a celui ce este schimbăcios, ci a celui gândit şi fără stele ce este neschimbăcios după astronomi.” Exact aici s-a strecurat confuzia gregorienilor ce au confundat cu voie sau fără voie, cu ştiinţă sau din neştiinţă (nu putem şti cu absolută siguranţă care au fost situaţiile din sufletele diferiţilor astronomi) aceste două zodiace diferite. Această contopire a lor are caracterul ereziei monofizitismului: absorbirea şi dizolvarea unui element în altul distinct. Erezia dă naştere la eroarea de a considera fix ceea ce este prin natură schimbător, aici zodiacul „simţit”, şi prin aceasta a impune o pascalie antipatristică ce îşi propune realizarea acestui deziderat: „Corectăm ducând nu numai echinocţiul vernal pe locul lui de început conform Conciliului niceean, care azi cu zece zile dat-a înapoi,… dar instituim şi un sistem metodic şi raţional pentru posteritate, care să împiedice echinocţiul şi luna plină a se depărta de propriile sedii.” (Bula Inter gravissimas 1582)

Nu am vrea să încheiem această secţiune înainte de a arăta ce importanţă are datarea de mai sus în iconomia mântuirii noastre aşa cum a binevoit Dumnezeu să o lucreze. Şi anume, dacă ziua I a creaţiei a fost duminică 18 martie, atunci rezultă că cea de-a VIII-a fost duminică 25 martie. Ziua a opta are un simbolism cu totul aparte, de care nu ne vom ocupa pe larg acum, din care reţinem că ar fi o nouă creaţie, eon, eshaton, chiar şi semnul ∞ (infinit). Oare întâmplător a avut loc întruparea Domnului (Bunavestire) în această dată? Desigur că în nici un caz, ci cu totul legat de acea zi a opta. Iarăşi, tot într-o zi de duminică 25 martie a avut loc Învierea! Această coincidenţă a celor două praznice se cheamă „Paştele Domnesc” („Kirio Pasca”), şi din păcate a dispărut din tipicul calendarului „pe nou”…

Şi aşa stând lucrurile, vedem acum şi legătura cu naşterea Domnului, 25 decembrie, la rândul ei o dată nicidecum convenţională sau legată simbolic de solstiţiul de iarnă, aşa cum se socoteşte îndeobşte. Nu, ci legăturile s-au făcut în felul de mai sus, din care a rezultat şi o a treia dată legată de naşterea Sfântului Ioan Botezătorul: 24 iunie. Vedem acum clar că nu de solstiţii şi echinocţii astronomice au fost legate aceste evenimente şi ulterior praznice, şi cu atât mai puţin de înlocuirea unor prăznuiri păgâne ale cultului soarelui sau cine ştie ce idolatrii, ci de aceste date. Drept este că peste ele s-a aşternut oarecum uitarea, dar, să recunoaştem cu durere, şi nepăsarea cea păcătoasă, delăsarea. Acum prin pronia divină cele uitate se regăsesc şi suntem încredinţaţi că vor aduce roade duhovniceşti în sufletele evlavioase ale celor ce nu se vor mai prici dacă „sunt sau nu dogme, cine le-a dat, unde…. cum…”, ci le vor primi cu bucurie şi recunoştinţă.

Vedem deci, că şi la momentul Pidalionului (1800), este anihilat pur şi simplu atât punctul de vedere „ştiinţific” al observaţiilor astronomice variabile cât şi metoda gregoriană de fixare perpetuă a echinocţiului „simţit” la data de 21 martie…

Pascalia Ortodoxă este stabilită pentru totdeauna după criteriile patristice lămurite cum am văzut de către Matei Vlastare şi Sfântul Nicodim Aghioritul, şi nu necesită nici o modificare, fie în sensul gregorienilor, fie în sensul vreunei reforme ortodoxe.

Pe aceeaşi linie au mers şi patriarhii Constantinopolului Calinic XI, Paisie II, Chiril V şi patriarhul Atanasie al Antiohiei. În 1827, Agatanghel, Patriarhul Ecumenic, a refuzat să permită orice îndreptare a aşa-numitului calendar praznical „iulian” ortodox.

Anatemizarea calendarului gregorian a fost insuflată acelor Părinţi de către Duhul Sfânt, ce nu a primit această „îndreptare”. Efectul benefic şi salvator al acesteia s-a manifestat în spaţiul ortodox pe durata 1583-1924, adică 340 de ani.

Împotriva modalităţilor inovatoare şi alternative de toate felurile, Biserica Ortodoxă a elaborat şi folosit tabele şi metode aşa numite „perpetue” care să nu mai necesite observaţii anuale şi rectificări permanente ale pascaliei. Dintre ele amintim aşa numitele „Mâna anului” şi „Mâna Sfântului Ioan Damaschin”, un fel de abac, ce asigura pe veci un mod de calculare a Paştelor.

Aceste elemente pascaliografice erau tipărite în cărţile de cult, cum ar fi fost ceasloavele. Şi dacă nu erau cunoscute integral preoţilor şi credincioşilor, erau în tot cazul accesibile. Astăzi ele au căzut într-un fel de desuetudine, considerându-se cumva că sunt exclusiv de competenţa astronomiei. Părinţilor şi fraţilor, nu a fost şi nu este aşa, să nu lăsăm din mână comoara predaniei! Mersul cerului a fost stabilit şi descoperit de Însuşi Dumnezeu, şi cine s-ar putea face mai vrednic de aceste descoperiri decât Biserica şi slujitorii ei?

Read more: TÂLCUIREA APOLOGETICĂ A CANONULUI 7 APOSTOLIC http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-19/item/126-talcuirea-apologetica-a-canonului-7-apostolic#ixzz11kaupILq

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: