Skip to content

ÎNCERCĂRI ERONATE DE REFORMĂ A CALENDARULUI ÎN BISERICA ORTODOXĂ

8 October 2010

Scris de Dan BĂDULESCU

O ştire otpimistă de ultimă oră ne anunţă că:

„Data Paştelui – perspectiva ca, după 2010, aceasta să devină o dată comună, unică, pentru toţi creştinii.”

Atenţie: în anul 2012 paştele catolic/protestant (gregorian): 8 aprilie;

Paştele ortodox (iulian): 15 aprilie!

pesahul evreiesc: 7-13 aprilie!

Legat de aceste propuneri, reamintim cititorilor momente importante din istoria calendarului nostru bisericesc, ce nădăjduim să fie ziditoare pentru vremurile de astăzi şi cele ce ne stau la orizont. Problemele reformelor calendaristice au fost rezolvate în duhul Sfinţilor Părinţi de la Niceea în mod plenar în Răsăritul ortodox, iar tabelele pascale alcătuite au traversat neştirbite secolele de până la noi…

În urma constatării decalajului rezultat în urma precesiei echinocţiilor şi a proemptozei lunii, au existat în Răsăritul ortodox câteva încercări de reformare a calendarului, dintre care mai cunoscute au fost cele făcute de monahul Isaac Arghirul, şi filosofii umanişti bizantini Ghemist Plethon şi Nichifor Gregora.

Pascaliografii secolului al XIV-lea.

Din secolul al XIV-lea avem capitolul 7 al literei P din sintagma alfabetică a lui Matei Vlastare «Despre Sfintele Paşti»…; s-a arătat deja mai înainte că, calculul vlastarian nu este altul decât cel al Criteanului… În secolul amintit, pascaliografii ştiu de proemptoza soarelui şi a lunii, adică, că atât echinocţiul cât şi fazele lunii dau înapoi cu progresarea timpului în calendarul iulian, căzând din ce în ce pe date tot mai timpurii ale acestuia, şi că din această cauză Paştele, aşa cum sunt stabilite în tabelele cele întrebuinţate de Biserică, se depărtează necesar din ce în ce tot mai mult atât de echinocţiu cât şi de 14 nisan cel adevărat, căzând tot mai târziu în anotimpuri. Cu toate acestea, unii dintr-înşii, ca de pildă Matei Vlastare, au fost pentru păstrarea nealterată a pascaliei bisericeşti şi văd chiar în depărtarea Paştelor cea condiţionată prin proemptoză un folos mare pentru evlavia creştinilor, deoarece intervalul între Paştele creştine şi cele iudaice devine prin ea mai mare şi aşa se poate observa mai bine orânduirea apostolică a nu săvârşi Paştele împreună cu iudeii. Alţii însă, ca Nichifor Gregora şi Isaac Arghirul, doreau o corectare a pascaliei bisericeşti, făcând atenţi pe toţi la erorile ce le-a avut pascalia în decursul timpurilor prin proemptoză. Nichifor Gregora propune chiar curţii împărăteşti şi înaltului cler din Constantinopole un tabel pascal corectat de dânsul, şi întreprinderea lui este lăudată de la toţi; dar o hotărâre de a introduce tabelul lui nu s-a luat, şi cauza pentru neintroducerea lui a fost fără îndoială între altele şi aceea ce l-a îndemnat şi pe Isaac Arghirul a fi mai rezervat în privinţa reformei. Ultimul se apără la sfârşitul scrisorii sale contra imputării că ar voi o mutare a sărbătorii Paştelor şi afirmă că a scris numai spre a arăta cum e cu neputinţă a se compune un tabel ce să nu devie iarăşi eronat, prin care cuvinte întăreşte că şi tabelul cel propus de Nichifor Gregora nu înlătură răul din rădăcină şi trebuie cu timpul să cadă în aceleaşi erori, ca şi tabelul pascal cel întrebuinţat de Biserică. Aşa se încheie mişcarea aceasta de reformare fără de nici un rezultat.

Scrisoarea lui Isaac Arghirul despre calculul pascal şi despre erorile acestui calcul.

…În sfârşit Isaac Arghirul ajunge la capitolul ultim al scrisorii sale, căreia îi dă titlul: «Despre îndreptarea Paştelor (sau) despre defectul tabelului (pascal)». El ne spune aici următoarele:

Este necesar a arăta de ce este incorect tabelul, şi dacă a el a fost incorect şi la început, adică atunci când s-a compus. Iar deoarece el este acuma incorect, trebuie a mai arăta încă, când se întâmplă după dânsul o serbare a Paştelor după regulă, şi când nu.… Cei vechi împărţeau de obicei ziua (lumină) în 12 ore, şi noaptea iarăşi în 12 ore; dar orele de zi erau egale cu cele de noapte numai în timpul echinocţiilor; altfel se deosebeau astfel: vara orele de zi erau mai multe decât cele de noapte, şi iarna dimpotrivă cele de noapte mai multe decât cele de zi. Dar şi împărţirea zi-nopţimii (του ήμερονυκτίου) în 24 de părţi egale, care acuma este o datină comună, nu era necunoscută celor vechi. Ei însă întrebuinţau această împărţire numai în calculul astronomic, care nici nu se poate face fără de o împărţire uniformă a timpului, şi numeau părţile acestea egale ale zi-nopţimii pentru identitatea lor cu orele civile de zi şi de noapte din timpul echinocţiilor «ore echinocţiale».

…Mai este şi o altă eroare (ce-i drept că se întâmplă mai rar), ce îşi are rădăcina în nestatornicia echinocţiului. Acesta rămâne în urmă (în calendarul iulian) în perioade de ani, şi anume din următoarea cauză: Nu s-a luat destul de exact lungimea anului solar, dacă s-a acceptat că soarele se întoarce dela un punct al căii sale la acelaşi în 365¼ de zile. Căci după calculul mai exact el îşi împlineşte o revoluţie a sa în timp mai puţin, adică fără de o părticică de zi, şi anume după «Σύνταξις» a lui Ptolemeu fără de 1/300 de zi… Căci Ptolemeu zice că în timpul său se făcea echinocţiul de primăvară la 21 martie…

Tabelul pascal al lui Nichifor Gregora

…De aici se vede că Nichifor Gregora a pus echinocţiul primăverii pe 19 martie, pe când după Matei Vlastare acesta cădea pe 18, iar după Isaac Arghirul pe 15 martie. După socotinţa lui nu numai proemptoza lunii, ci şi cea a soarelui valora două zile. Deoarece el luă lungimea anului solar mediu împre­ună cu Ptolemeu şi Iparh în valoare de 365¼ — 1/300 de zile şi deoarece probabil, el e cel mai vechi dintre pascaliografii secolului al XIV-lea, apoi probabil, el este autorul ideii că datele bisericeşti ale termenilor pascali s-ar fi stabilit în secolul al VIII-lea şi că atunci ar fi coincis atât datele amintite cu lunile pline postechinocţiale cele adevărate cât şi data de 21 martie cu ziua adevărată a echinocţiului de primăvară… El a înlăturat această eroare în tabelul său prin reducerea termenilor pascali cu două zile şi era încredinţat că prin astfel de îndreptare tabelul redobândeşte calitatea de a arăta iarăşi exact tim­pul cel cuviincios al Paştelor pentru un interval de cam trei secole, după trecerea cărora, conform planului său, avea să urmeze o corectare nouă a tabelului. Dar chiar împrejurarea că şi tabelul cel îndreptat trebuia a fi îndreptat din nou după scurgerea unui interval de 300 de ani, era unul din punctele slabe ale reformei, pe care îl întrebuinţară reprezentanţii partidei conserva­toare în problema Paştelor, ca Matei Vlastare, spre a com­bate reforma. Afară de aceea se cunoscu acuma în se­colul al XIV-lea că calculul lui Nichifor Gregora cu privire la ziua echinocţiului de primăvară este greşit şi prin ur­mare şi datele pascale ale tabelului său nu sunt exacte în toate cazurile. Nu lipseau aşadar nici cauze din lăuntru pentru respingerea reformei, şi care împreună cu cele din afară avură efectul că tabelul lui Gregora, cu toate laudele ce le obţinu autorul său, nu se introduse niciodată în practică.

Calendarul lui Gheorghe Ghemistos Plethon.

Un tratat calendaristic cu totul diferit de scrierile de mai înainte a compus Gheorghe Ghemistos, supranumit Plethon (Γεώργιος Γεμιστος, ό επονομαζόμενος Πλήθων 1355-1450) un savant bizantin, dedat unui platonism nou mistic amalgamat cu teurgie păgână, sub titlul: «Μηνων και ετων ταξεις και ημερων απαρίθμησις» (Ordinea lunilor şi anilor şi numărarea zilelor).

Pentrucă autorul lui a participat la sinodul din Ferara şi Florenţa (1438-1439) şi a petrecut în oraşul din urmă cam până la anul 1441, unde a fost în contact cu învăţaţii Italiei şi a lucrat prin discursuri filosofice la răspândirea platonismului său, se afirmă ca probabil, că şi lucrarea lui despre calendar s-a făcut de atunci cunoscută Apusului, precum şi alte cunoştinţe ale învăţaţilor bizantini ce s-au răspândit după luarea Constantinopolei, şi a contribuit ca ideea despre reforma calendarului iniţiată încă în secolul al XIII-lea şi luată în deliberare mai întâi la sinodul din Constanţa (1414-1418) să agite tot mai mult. Spre a se forma o judecată dreaptă despre chestiunea de se poate atribui calendarului lui Plethon un efect ca acesta, este necesar a cunoaşte caracterul şi încâtva şi întocmirea numitului calendar.

El este un extras din scrierea principală a filosofului amintit: «H των νόμων συγγραφή», care însă se cunoaşte numai din mai multe fragmente şi alte scrieri ale acestuia, deoarece după moartea lui, adversarul lui cel mai aprig Gheorghe Scholariu (n. cam la anul 1400, † pe la anul 1460), care după căderea Constantinopolei se făcu patriarh ecumenic sub numele de Ghenadie (Γενάδιος), o arse parţial pentru conţinutul ei anticreştin. «Legile» lui Plethon conţin un sistem întreg de doctrine deduse din platonismul nou, prin care cu excluderea totală creştinismului în mod curat păgân să se regleze viaţa religioasă, morală, socială şi politică a popoarelor, cu deosebire a poporului grec. Plethon avea ideea rătăcită că creştinismul ar fi cauza moleşirii şi decăderii până la culme a poporului grec şi a putreziciunii statului bizantin şi că numai printr-o regenerare radicală a poporului prin redeşteptarea elenismului păgân ar putea patria sa să scape de pieirea tot mai ameninţătoare din partea puterii otomane ce-i stătea înainte. Caracterul păgân sistemului întreg se manifestă şi în calendarul cu pricina. Acesta se bazează pe cel atenian, este aşadar lunisolar ca şi ultimul, numai cu acea deosebire că anul atenian începea cu solstiţiul de vară, pe când Plethon pune începutul anului său la miezul nopţii după luna nouă ce urmează solstiţiului de iarnă…

Ziua de lună plină era închinată lui Pluton, cea a primului pătrar cercetării de sine, cea de lună nouă lui Zeus… Din cele expuse acest calendar se arată păgân după toată fiinţa sa…” (prelucrare după prof. C. Popovici)

Vom da în continuare cuvântul lui Isaac Arghirul pentru a lămuri o mare dezinformare ce s-a răspândit în secolul trecut, în momentul controversei legate de reforma calendaristică. Este vorba de concluzia finală e care a tras-o Isaac Arghirul în capitolul ultim al scrisorii sale, căreia îi dă titlul: „Despre îndreptarea Paştelor (sau) despre defectul tabelului (pascal)”, cu privire la corectitudinea tabelului pascal, a competenţei celor ce l-au alcătuit, şi a necesităţii îndreptării lui:

„Însă nici noi nu ne-am apucat aici de aceasta expunere, pentrucă am cere să se mute sărbătoarea Paştelor; dar nici nu ne-am îndemnat la această discuţie, spre a învinovăţi pe autorii tabelului acestuia, ca şi cum l-ar fi compus din capul locului fără cunoştinţă de lucru şi cu erori. Departe de noi aşa nişte vorbe! Iar defăimătorii să nu-şi pună în mişcare limba lor cea sicofantă împotriva noastră. Căci am năzuit să arătăm numai acest lucru, că nu se poate evita, ca tabelul, compune-se el orişicum, să nu devină cu timpul eronat, deoarece cursul timpului face ca ceea ce ni se prezintă în puţini ani ca o abatere dela exactitate foarte mică şi insensibilă să crească în mulţi ani la o diferenţă însemnată…”

Concluzia sa este identică, după cum se va vedea, cu cea a lui Matei Vlastare, şi a fost pe deplin însuşită de Biserică timp de 600 de ani!

În legătură cu pascalia lui Isaac Arghirul, vrem să menţionăm un factor ce ni s-a părut deosebit de important, mai ales în perioada ce urmat, cu precădere disputele calendaristice. Şi anume, este vorba de rata de decalare a echinocţiului. După cum am văzut, linia Iparh – Ptolemeu – Vlastare susţine intervalul de 1 zi/300 de ani, ceea ce duce la datele menţionate mai sus: sec. al XIV-lea 18 martie, sec. al XVII-lea 17 martie, sec. al XX-lea 16 martie, ş.a.m.d.

Acum, pentru prima dată în Răsăritul ortodox, apare o altă rată la Isaac Arghirul, de aproximativ 1 zi/170 de ani, ceea ce făcea ca echinocţiul să fi fost socotit în sec. al XIV-lea pe 15 martie. Diferenţa este clară şi aduce consecinţe serioase în calcule. Reforma lui Isaac Arghirul nu va fi acceptată, şi cum se va vedea, nici rata sa de 170 de ani.

Despre Nichifor Gregora ne amintim că a fost unul din adversarii Sfântului Grigorie Palama în controversa isihastă, şi a fost în final osândit ca eretic. În privinţa reformei sale calendaristice, ea a fost la rândul ei respinsă de Părinţii tradiţionalişti ca Matei Vlastare, şi apoi de către întreaga Biserică, având între alte scăderi şi o eroare de calcul, el calculând echinocţiul la data de 19 martie.

Al treilea reformator cunoscut, Ghemistos Plethon, era un gânditor umanist bizantin, cea a militat pentru renaşterea păgânismului elen, iar când acesta a fost respins în Bizanţ, a trecut cu persoana şi ideile sale în Italia, punând, laolaltă cu alţi gânditori eretici umanişti bizantini, bazele renaşterii italiene.

De prisos să mai arătăm ce soartă a avut acest calendar.

Dar nu a fost câtuşi de puţin de prisos a aminti aceste încercări ratate, deoarece ele au fost prezentate ca fiind nişte încercări lăudabile şi valoroase, care au aşteptat 600 de ani ca să aibă condiţiile (politice şi culturale?) prielnice pentru a fi aplicate cu succes. Dar nimeni dintre cei dreptcredincioşi nu a sesizat oare ce hram au purtat autorii acestor încercări de reformă avortate? Eretici, umanişti, neo-păgâni, anatemizaţi… De mirare lucru…

Contribuţia normativă a Ieromonahului Matei Vlastare (sec. al XIV-lea)

Am amintitit pe parcursul articolului de respingerea acestor încercări de reformă de către ieromonahul Matei Vlastare în sec. al XIV-lea, care a scris în 1335 tratatul canonic alfabetic Sintagma, în care la litera P tratează Despre Sfintele Paşti. Acest tratat ar trebuie cunoscut de către toţi teologii şi chiar monahii învăţaţi, având în această privinţă aceeaşi pondere ca şi Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin şi Hexaimeronul Sfântului Vasile cel Mare. Iar dacă aceste lucrări s-au retipărit în mai multe ediţii după 1990, va trebui ca în viitorul apropiat să fie reeditată şi această lucrare – bineînţeles că şi întreaga Sintagmă! – pentru acoperirea cea mai competentă a problemelor pascaliei. Printre alte observaţii ale lui Matei Vlastare vom reţine în principal următoarele:

Asemănător Sfântului Ioan Damaschin, el face o lucrare de sinteză canonică patristică, iar în cazul de faţă a pascaliei ortodoxe tradiţionale, cu metodele şi problemele ei specifice. Din punct de vedere astronomic, autorul se încadrează în linia tradiţiei Aristotel… Ptolemeu… Sfântul Ioan Damaschin, adică geocentrism clar. În ceea ce priveşte problemele legate de precesia echinocţiului de primăvară, Vlastare era la curent cu decalajele respective şi accepta fără nici o îndoială rata de întârziere a lui Iparh/Ptolemeu, şi anume cea de 1 zi la 300 de ani:

„În conformitate cu natura universului momentele echinocţiului au loc neapărat totdeauna în acelaşi timp, pentru că mărimea timpului anual este totdeauna aceeaşi, dar în urma poziţiei de fiecare dată a corpurilor cereşti faţă de pământ, (adică a poziţiei ce se schimbă într-una) şi în urma măsurii zilelor şi a lunilor ce noi o întrebuinţăm după romani se întâmplă totdeauna că echinocţiul nu are loc nici la aceeaşi oră nici în aceeaşi zi… de unde se întâmplă neapărat că echinocţiul după 300 de ani cade cu o zi înainte, de pildă deoarece echinocţiul se face în timpul de faţă în 18 martie, după 300 de ani el va fi în 17, după aceea după alţi tot atâţia în 16, şi astfel totdeauna. Drept aceea echinocţiul de primăvară din anul 4156 de la facerea lumii ni s-a calculat că a fost în 27 martie în timpul de amiazăzi, însă timpul de amiazăzi după meridianul din Alexandria, iar din echinocţiile următoare, câte se deosebesc prin 300 de ani, se face fiecare o zi înainte de cea premergătoare în aceeaşi oră, precum s-a arătat în schemă, iar echinocţiile cele intermediare se fac desigur în intervale intermediare. Dacă vrei să cunoşti momentele timpului şi mai clar, în timpurile lui Nabunasar echinocţiul era pe la sfârşitul serii din 25 martie, iar în cele ale lui Filip Arideul pe la amiazăzi în 24 (martie),

Anii dela facerea lumii: Echinocţiile din Martie:

4156 27

4456 26

4756 25

5056 24

5356 23

5556 22

5956 21

6256 20

6556 19

6856 18

iar în zilele în care Hristos a omorât moartea prin moartea Sa proprie, fiind 23 martie, pe la miezul acelei nopţi, iar când s-a făcut tabelul acesta al Părinţilor, momentele echinocţiului coin­cideau cu 21 martie, iar acum în timpurile noastre, precum s-a arătat, echinocţiul are loc pe 18 martie, această anomalie a produs de­fectul cel foarte mic ce provine de la mişcarea luminătorilor prin aceea că se adaugă succesiv şi a făcut ca luminătorii se fie retrograzi.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşti)

Acest lucru trebuie reţinut deoarece va avea o mare importanţă în dezbaterile ce au urmat în legătură cu consecinţele acestei întârzieri în cazul celui de-al doilea luminător, luna, care are un proces asemănător de întârziere (decalare) numit proemptoza lunii, datorat aceloraşi consecinţe ale mişcărilor cereşti diferite ale sistemului stele (zodii) – soare – lună, pământul rămânând permanent cadru fix inerţial, în mod real, şi nu numai ca şi cadru relativ de referinţă, cum susţine ştiinţa contemporană relativistă:

„Deci pentru ca aceste patru hotărâri să se şi respecte în acelaşi mod de către toţi, şi de către cei simpli, şi pentru ca creştinii de prin toată lumea să le prăznuiască în acelaşi timp şi să n-aibă trebuinţă de astronomi în tot cazul singular, Părinţii noştri au alcătuit tabelul de faţă şi l-au dat Bisericii, socotind că prin el nu se abat de la nici una din hotărârile amintite ce s-au mai adăugat… şi… cugetând că nu este absurd nici vătămător de evlavie dacă pentru mişcarea anormală a lunii după scurgerea celor 300 de ani amintiţi tabelul aceasta nu va arăta Paştile legii la luna plină a lunii celei dintâi, ci după o zi sau două, şi se va întâmpla din cauza aceasta ca hotărârea a patra a Paştilor uneori nu se va respecta, pentru că adaosul celor două zile va face a trece câte odată peste duminica întâia după lună plină şi a o dedica pe aceea praznicului stâlpărilor, iar în duminica următoare a prăznui Paştile mântuitoare, chiar aceasta s-a întâmplat nu de mult la noi şi i-a turburat pe mulţi ca şi cum s-ar fi desfiinţat o dogmă oarecare necesară şi demnă a nu fi trecută cu vederea. Dar… lucrul acesta n-a fost necunoscut tuturor Părinţilor acelora foarte buni, nici s-a întâmplat pentru că în arta observării stelelor ar fi fost ei lipsiţi de ştiinţă, ci precum s-a zis pentru mişcarea luminătorilor… neputând luna plină să fie la data lunii cea determinată de Părinţi, făcându-se ea, precum s-a zis, în 304 ani retrogradă cu un interval de aproape o zi, doar atâta sminteală a făcut timpul cu privire la tabelul aceasta.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşti)

„Drept aceea autorul nostru apără pe acei Părinţi pe care socoteşte a fi dătătorii hotărârii a 4-a, împotriva socotinţei ce ar putea să se nască, că ei fără de a cunoaşte ştiinţa astronomiei ar fi stabilit astfel o hotărâre şi de aceea hotărârea lor acuma nu s-ar putea respecta în toate cazurile. Nu în ignoranţa lor trebuie – zice el – a se căuta cauza pentru aceasta, ci în cursul lunii… Părinţii cei ce au dat hotărârea a 4-a ca unii ce erau versaţi în ştiinţa astronomiei au ştiut foarte bine că în urma proemptozei după scurgerea a 608 ani va trebui să se facă adaosul celor două zile şi că în urma acestui adaos va trebui să se amâne uneori duminica Paştelor cu o săptămână mai în urmă. Dar ei au admis tacit aceasta abatere dela regula lor, pentru că au socotit-o nu numai de nepericuloasă evlaviei, ci încă şi foarte folositoare, deoarece în urma adaosului celor 2 zile hotărârea cea mai principală în privinţa timpului prăznuirii Paştelor, care este de a nu prăznui duminica pascală împreună cu iudeii, se poate respecta cu atât mai bine, fiindcă şi în cazul cel mai rău încă tot sunt cel puţin trei zile ce despart Paştele noastre de paştele iudaice cele din 14 nisan, pe când în acel timp când stabiliră Pă­rinţii hotărârea a 4-a, intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele ale iudeilor nu era mai un mult decât 1 zi… Este vădit că prin adaosul celor două zile ce se face în urma proemptozei s-a prelungit intervalul cel mai scurt dintre Paştele noastre şi cele iudaice dela 1 la 3 zile şi prin aceasta se satisface mai mult cerinţa canonică de a nu prăznui Paştele odată cu iudeii. Din aceeaşi cauză a urmat şi cealaltă hotărâre a Părinţilor de a prăznui Paştele în zi de duminică, astfel că dacă iudeii ar prăznui paştele lor într-una din celelalte zile săptămânale, serbând noi Paştele noastre în duminica următoare ele nu coincid cu ale lor, iar în caz că paştele lor ar cădea într-o duminică, noi urmând hotărârii Părinţilor prăznuim Paştele noastre nu în acea duminică, ci în a doua, şi prin urmare nici în acest caz nu coincid ale noastre cu ale lor. În tot cazul ei au socotit că poate să fie numai spre binele creştinilor dacă un interval lung desparte Sărbătoarea acestora de «nesărbătoarea» iudeilor.” (prelucrare după prof. C. Popovici)

Deci, odată lămurite ambele fenomene de „întârziere” se subliniază clar că şi Părinţii de la Niceea, şi cei care au urmat au fost pe deplin conştienţi de aceste întârzieri şi le-au avut în vedere că se vor întâmpla pe viitor, şi cu ce rată (300 de ani echinocţiul, 304 de ani luna plină). Matei Vlastare a remarcat şi el la rândul lui decalajul ce se mărea treptat, dar a emis o părere ce s-a dovedit normativă în practica pascaliei Bisericii Ortodoxe de atunci şi până în 1924, deci timp de 600 de ani, şi anume:

„Dar pentru aceasta nu se cuvine a preface tabelul Părinţilor, căci nici nu este cu putinţă a se compune altul care să arate tuturora astfel de evident hotărârile pascale amintite, ci dacă şi am voi, ca unii, să-l modificăm, reducându-l cu două zile, începând adică dela anul 6841, atunci pe lângă că-i imposibil a îndupleca pe mai marii din toată lumea ce chivernisesc aface­rile creştinilor să preia noutatea renunţând la cele vechi, tot va mai urma încă, şi iarăşi după 304 ani, şi iarăşi după atâţia, ş.a.m.d, aceeaşi eroare şi va fi necesar a modifica acest (tabel) adeseori, astfel că-i mai bine a nu-l înnoi, căci astfel o în­noire nu numai că nu va putea să nu cadă iarăşi în aceeaşi eroare, ci se va face şi mijlocitor de turburări nu neînsemnate în Biserică. Iar acuma există acest tabel şi astfel, cele mai esenţiale din cele ce trebuie respectate cu privire la Paşte se ţin printr-însul cu tărie, adică rânduielile festive ale praznicului (acestuia) se săvârşesc după echinocţiu şi după luna plină cea în urma echinocţiului de către toţi şi în acelaşi timp şi în aceeaşi zi fără de turburare. Dar afară de aceea dacă ar fi tabelul aceasta periodic corect în toate, s-ar întâmpla adeseori că Paştile s-ar săvârşi de noi îndată după sărbătoarea acelora, (adică a iudeilor), iar acum se petrece praznicul nostru cel puţin trei zile după sărbătoarea lor, ceea ce convine şi mai mult Canonului Apostolic care hotărăşte că nu trebuie a face Paştile în acelaşi timp cu iudeii, şi eroarea cea întâmplată cu privire la Paşte face ca anume a se respecta şi mai mult legea aceasta.” (Matei Vlastare Despre Sfintele Paşte)

Reţinem ideea fundamentală a păstrării tabelei patristice, cu toată întârzierea ei semnalată. De asemenea, faptul că tabelul pascal – pascalia – tradiţională ortodoxă a Părinţilor a calculat întotdeauna corect când cade paştele legii, şi ca atare s-a orientat, se orientează şi se va orienta după acest reper de cea mai mare importanţă!

Read more: ÎNCERCĂRI ERONATE DE REFORMĂ A CALENDARULUI ÎN BISERICA ORTODOXĂ http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-18/item/49-incercari-eronate-de-reforma-a-calendarului-in-biserica-ortodoxa#ixzz11kR0ab9o

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: