Skip to content

CUVÎNT LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI

8 October 2010

Scris de Florin STUPARU

A trecut, iată, şi praznicul Înălţării Domnului, Taina care a încheiat lucrarea dumnezeiesc-omenească a Mîntuitorului pe pămînt. Dar cîţi dintre noi, cei care umblăm Duminica la biserică, ne-am întrebat ce însemnătate are acest fapt negrăit de minunat? Mă tem că prea-puţini, mai ales că e consemnat în Faptele Apostolilor, carte aproape necunoscută! De aceea, ni s-a părut de folos să recitim ce îi scrie (Fapte, capitolul 1) Sfîntul Apostol şi Evanghelist Luca ucenicului său, acel boier Teofil, împreună cu tîlcuirea Sfîntului Ioan Gură de Aur:

(1) Cuvîntul cel dintîi l-am făcut – o Teofile! – despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, (2) pînă în ziua în care S-a înălţat la cer, poruncindu-le prin Duhul Sfînt apostolilor pe care i-a ales,

„(…) poruncindu-le prin Duhul (…)”/ Adică zicînd către dînşii graiuri duhovniceşti, nimic omenesc. Sau, arată aceasta: că le-a poruncit întru Duhul, după cum Însuşi Stăpînul zicea, grăind mai smerit şi mai cu iconomie: „Iar dacă Eu întru Duhul lui Dumnezeu scot dracii (…)” (Matei 12:28) – adică: „prin Duhul porunceam” – neînsemnînd că Fiul ar fi avut trebuinţă de Duhul, ci că acolo unde Fiul lucrează ceva, acolo lucrează şi Duhul, ca Acela ce este de o fiinţă şi de faţă împreună cu Fiul. Şi ce le-a poruncit Apostolilor? „Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-i pe dînşii în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, învăţîndu-i să păzească tot ce v-am poruncit vouă!” (Matei 28:19, 20). Şi zice: „poruncind, S-a înălţat [pe nor]”; n-a zis: „S-a suit”, căci încă vorbeşte ca despre un om doar. Şi de aici ne învăţăm că Hristos îi învăţa pe ucenici şi după înviere. Iar despre vremea aceasta [dintre înviere şi înălţare] nici unul dintre Evanghelişti nu a vorbit cu de-adinsul. Ci Ioan zăboveşte întru dînsa mai mult decît toţi ceilalţi, însă nimeni nu le-a vestit în chip arătat pe toate, căci către altele se sîrguiau.

(3) cărora li S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa, prin multe semne, în patruzeci de zile

După ce mai înainte a vorbit despre înălţare, acum vorbeşte şi despre înviere. Căci, pentru a nu socoti tu că a fost înălţat de către alţii, auzind că „S-a înălţat”, e adăugat: „cărora li S-a şi înfăţişat pe Sine viu”. Căci, dacă El a săvîrşit de Sine-Şi fapta mai mare [învierea], cu mult mai vîrtos pe aceea mai mică [înălţarea].

Şi zice: „în patruzeci de zile”, nu: „[vreme de] patruzeci de zile”, căci după înviere nu a mai fost necurmat împreună cu dînşii, ca mai înainte, ci venea, suind şi înălţînd minţile lor, şi se ducea iarăşi. Astfel, nu-i mai lăsa a fi faţă de El la fel ca înainte, prin aceasta făcîndu-i, cu multă înţelepciune şi adeverire, a crede şi învierea, dar totodată a-L şi socoti de acum încolo mai mare decît un om, cu toate că acestea două erau împotrivnice. Căci, pentru a fi crezută învierea, se cădea să facă multe lucruri omeneşti: astfel, în răstimpul de patruzeci de zile de la înviere pînă la suirea la ceruri, a mîncat şi a băut împreună cu dînşii, arătîndu-le că El este Cel ce S-a răstignit, şi S-a îngropat şi a înviat din morţi. Iar pentru cealaltă, dimpotrivă. Şi amîndouă s-au făcut în vremea cuvenită.

Dar pentru care pricină nu S-a arătat [Hristos cel înviat] tuturor, ci numai Apostolilor? Pentru că celor mulţi, celor ce nu ştiau taina cea negrăită şi ascunsă, li s-ar fi părut nălucire. Căci – dacă întru început nici înşişi ucenicii nu credeau şi se tulburau, avînd trebuinţă să-L pipăie cu mîna şi să mănînce împreună cu El – ce urmau să pătimească cei mulţi? De aceea, face obştească dovada neîndoielnică a învierii din semnele pentru care Apostolii au primit darul de a le săvîrşi. Iar din vederea semnelor [săvîrşite de ei] învierea urma să se facă arătată nu numai celor de atunci, ci şi tuturor celor de după aceea, arătîndu-li-Se şi vorbind cele despre împărăţia lui Dumnezeu. (4) Şi, împreună petrecînd, le-a poruncit să nu se despartă de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, „pe care – zice – aţi auzit-o de la Mine”.

„Împărăţia Tatălui” este aceea întru care Însuşi Domnul le-a făgăduit ucenicilor să bea paharul cel nou împreună cu dînşii, „băutură nouă” numind-o pe aceea băută după învierea Sa după altă rînduială decît cea dinainte. Totodată, acum au mîncat împreună şi „mîncare nouă”. Căci atunci – de vreme ce întru toate Se asemăna cu noi, afară de păcat – mînca şi bea la fel ca şi noi, de voie dînd trupului să caute trebuinţa hranei. Pentru aceea a şi primit patima foamei, de voia Lui. Dar după înviere nu mai mînca şi nu mai bea pentru trebuinţa trupului, ci numai pentru a-i încredinţa pe toţi că trupul Său are fire adevărată. Căci de voie a şi pătimit, şi totodată a înviat cu dumnezeiască cuviinţă. Deci pe această mîncare şi băutură nouă le-a numit „noi”, pe acelea de care S-a împărtăşit împreună cu ucenicii după înviere, aşadar nu după obişnuinţa de mai înainte. Pentru aceasta zice că a petrecut împreună cu dînşii în patruzeci de zile, adică împărtăşindu-Se de sare şi de masă. Iar cum, nu este al nostru lucru să spunem. Căci aceasta s-a făcut într-un oarecare chip prea-slăvit, nu ca şi cum firea ar mai fi avut trebuinţă de bucate de aici încolo, ci făcîndu-se pogorămînt spre dovedirea învierii şi spre descoperirea tainelor despre împărăţie.

„Şi, împreună petrecînd, le-a poruncit să nu se despartă de Ierusalim (…)”/ Dar pentru ce le poruncea să facă aceasta? Căci mai întîi, pentru că se temeau şi tremurau, îi scosese pe dînşii în Galileea, ca să audă cele zise cu slobozenie, ei fiind atunci gata să se lase de rînduiala lor. Apoi, după ce L-au auzit şi au petrecut cu El patruzeci de zile, le-a poruncit să nu se despartă de Ierusalim. Pentru ce oare? Pentru că – aşa cum nimeni nu-i lasă pe ostaşi a ieşi pînă nu se într-armează, cînd voiesc să cadă asupra unei mulţimi, nici pe cai a sări peste semnul pornirii mai înainte de a-i lua pe călăreţi – tot astfel nici Domnul nu-i lasă pe ucenici a ieşi din tabără mai-nainte de pogorîrea Duhului, ca să nu se facă lesne supuşi şi prinşi celor mulţi. Şi nu numai pentru aceasta, ci şi fiindcă acolo [în Ierusalim] erau mulţi care aveau să creadă. Şi, a treia [pricină], ca să nu zică vreunii că i-au lăsat pe cei cunoscuţi şi s-au dus să se trufească la cei străini. Pentru aceasta, Hristos arată semnele mai întîi chiar ucigaşilor Săi, chiar celor ce L-au răstignit şi L-au îngropat, întru însăşi cetatea aceea întru care s-a îndrăznit acel lucru fără de lege.

„(…) ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, «pe care – zice – aţi auzit-o de la Mine» (…)”/ Dar cînd au auzit făgăduinţa? Cînd zicea: „De folos vă este ca să Mă duc. Căci, de nu Mă voi duce, Mîngîietorul nu va veni la voi; iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi” (Ioan 16:7); şi iarăşi: „Îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Mîngîietor vă va trimite” (Ioan 14:16). Dar pentru ce nu a venit Acela cînd era El de faţă, nici îndată după ce El S-a înălţat? – ci abia după opt sau nouă zile de la aceasta, adică după ce s-a împlinit ziua a cincizecea. Şi încă ceva: Cum zicea: „Luaţi Duh Sfînt!” (Ioan 20:22) – de vreme ce Duhul nu venise încă? Deci putem zice că aceasta a zis-o gătindu-i pe dînşii a fi prea-îndemînatici şi puternici spre primirea Duhului, pe Care aveau să-L ia cînd S-a pogorît peste dînşii. Sau, a zis lucrul ce era să fie ca pe unul ce ar fi stat de faţă chiar atunci, precum şi cînd zice: „Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi, şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma” (Luca 10:19). Încă şi într-alt fel mai putem zice. Căci darea Duhului este în multe feluri şi în multe chipuri: una este curăţitoare, iar alta săvîrşitoare; una este aceea care sfinţeşte, iar alta care îi face pe sfinţitori; una este dătătoare de vorbire în limbi străine, iar alta de proorocii; una, de faceri de minuni, iar alta de tîlcuiri şi altele nenumărate. Deci nimic nu-i opreşte pe ucenici să fi primit de mai multe ori darul Duhului, după împărţirea Lui cea în multe feluri şi în multe chipuri. Însă pogorîrea Duhului peste Apostoli cea desăvîrşită şi în stare să-i facă desăvîrşiţi şi pe alţii s-a făcut în vremea praznicului de cincizeci de zile, cînd – arătîndu-Se peste dînşii în chip de limbi de foc – i-a umplut de toată lucrarea Sa. Prin urmare, nu ar greşi cineva dacă ar zice că şi atunci [cînd Hristos a zis: „Luaţi Duh Sfînt!”] ei au luat oarecare putere şi dar duhovnicesc: nu ca să-i învie pe morţi, ci ca să ierte păcatele. De aceea a şi adăugat: „(…) cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate” (Ioan 20:23) şi celelalte, arătînd ce fel de lucrare le dă. Căci atunci i-a îmbrăcat cu această putere, iar după patruzeci de zile le-a dat lucrarea semnelor, pentru care şi zice mai jos: „Veţi lua putere (…)” şi celelalte (stihul 8).

Deci pentru aceasta S-a dus Hristos atunci şi a venit Acela. Şi nici atunci îndată, ca ucenicii să ajungă a pofti darul, şi aşa să-l ia. Iar dacă Duhul ar fi venit cînd Hristos era încă de faţă, şi El S-ar fi dus după aceea, Duhul rămînînd, mîngîierea nu ar fi fost atît de mare. Şi Hristos Se înalţă, ucenicii fiind nedespărţiţi de Dînsul, dar nici aşa Duhul nu Se pogoară îndată, pentru ca, mîhnindu-se puţin şi venind întru poftă şi trebuinţă a făgăduinţei, să primească dulceaţa venirii Lui curată şi desăvîrşită. Şi, dealtfel, se cădea ca firea noastră să se arate în cer pentru a se face împăcările desăvîrşite, şi abia după aceea să vină Duhul.

Şi socoteşte cît de mare nevoie a pus asupra ucenicilor ca să petreacă în Ierusalim pentru făgăduinţă. Căci, ca ei să nu fugă iarăşi după înălţare, cu aşteptarea aceasta îi ţine acolo pe toţi ca şi cu o legătură, făcîndu-i să se uimească prin nădejdile cele bune şi să nu ia aminte la nearătarea lor.

(5) Căci Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile.”

După ce le-a zis să aştepte „făgăduinţa Tatălui pe care a-ţi auzit-o de la Mine”, a adăugat că „Ioan a botezat cu apă” şi celelalte. Şi acum arată curat deosebirea dintre Dînsul şi Ioan, iar nu umbrit, ca mai înainte. Şi acum le arată ucenicilor că s-au făcut mai mari decît Ioan, fiindcă şi ei vor boteza cu Duh Sfînt. Şi nu a zis: „vă voi boteza cu Duh Sfînt”, ci: „veţi fi botezaţi”, pretutindeni lăsîndu-ne măsuri şi pilde de smerită-cugetare. Căci de aici, din mărturia lui Ioan, era arătat că El era Cel ce boteza: „Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decît mine; Lui nu sînt vrednic să-I leg încălţămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc” (Matei 3:11).

Dar cum zice că: „veţi fi botezaţi”, de vreme ce în foişor nu era apă? Pentru că cel mai de nevoie şi mai cu de-adinsul este Duhul, prin Care lucrează şi apa. Tot aşa se zice şi despre El că „S-a uns”, deşi nu cu unt-de-lemn, ci primindu-L pe Duhul. Şi, de altfel, este cu putinţă a-i afla pe dînşii botezîndu-se şi cu apă, dar în vremi deosebite. Căci la noi se fac deodată amîndouă, iar atunci deosebit şi despărţit. Astfel, Apostolii s-au botezat de Ioan mai întîi cu apă, iar pe urmă şi cu Sfîntul Duh.

Dar pentru ce nu a arătat Stăpînul cînd va veni Duhul, ci zice numai: „nu mult după zilele acestea”. Zice că nu după multe zile, ca aceia să nu cadă întru mîhnire, dar nu a zis hotărît cînd, ca pururea să privegheze aşteptînd. Deci ce te minunezi că nu le zice cînd va fi pacea sfîrşitului veacului [lumii]? – de vreme ce nu a voit să arate nici măcar sorocul şi făgăduinţa aceasta atît de apropiată, pentru pricina pe care am zis-o.

Deci acest cuvînt, adică „botezaţi cu Duhul Sfînt”, însemnează îndestularea şi bogăţia împărtăşirii Sfîntului Duh, aşa cum se face şi la botezul cel simţit, căci acela care se botează în apă îşi udă tot trupul, iar cel ce doar ia apă nu se udă cu totul. Prin urmare, cele zise către Apostoli acum, după învierea din morţi a lui Hristos, nu sînt împotrivnice dumnezeieştilor Evanghelii, în care se zice: „Luaţi Duh Sfînt!” (Ioan 20:22). Ci acolo se zice să au luat Duh Sfînt, iar aici că se vor boteza cu Duhul Sfînt, aceasta însemnînd vărsarea şi bogăţia dăruirii pe care le-a dat-o lor Hristos după ce S-a suit la Tatăl. Căci – aşa cum s-au apropiat şi au cerut: „Adaugă-ne nouă credinţă!” (Luca 17:5), deşi aveau credinţă – tot astfel şi aici luau, pe lîngă împărtăşirea Duhului pe care o aveau deja, adăugare de mai multă şi mai întinsă împărtăşire a Duhului Sfînt, Care avea să Se pogoare asupra lor.

(6) Iar ei, adunîndu-se, L-au întrebat, zicînd: „Doamne, oare în anul acesta vei aşeza Tu la loc împărăţia lui Israil?” (7) El a zis către ei: „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus întru stăpînirea Sa. (8) Ci veţi lua puterea Duhului Sfînt ce va veni peste voi,

„Doamne, oare în anul acesta vei aşeza Tu la loc împărăţia lui Israil?”/ Cînd vor să-L întrebe [despre sfîrşit], se apropie cu toţii, ca să-L înduplece cu mulţimea. Fiindcă ştiau că ceea ce zisese mai-nainte, că „de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici Îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36) nu era a unuia ce nu ştie, ci a unuia ce întîrzie şi amînă răspunsul. De aceea, iarăşi Îl întreabă. Căci, de vreme ce auziseră că vor lua Duhul, acum vor să se înveţe ca unii vrednici de a şti. Pentru că doreau să se izbăvească de cele grele, nevoind să se arunce iarăşi întru cele mai de pe urmă primejdii. Şi nu L-au întrebat cînd, ci: „Oare în anul acesta vei aşeza împărăţia lui Israil?”, adică: Acum? – aşa de mult doreau ziua aceea. Iar mie mi se pare că nici atunci nu înţelegeau încă arătat ce împărăţie era aceea, căci încă nu îi învăţase Duhul. Şi nu a zis: Cînd va fi? – ci: Oare o vei aşeza? – ca şi cum ar fi fost căzută, [de unde se vede că acum] ei credeau despre Dînsul lucruri mai mari. De aceea le şi vorbeşte El deschis, căci nu le mai zice că „nici Fiul nu ştie ziua aceea”. Dar ce? „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpînirea Sa.” Căci El nu pune ştiinţa acelor lucruri în seama Tatălui pentru că nu ar fi ştiut sfîrşitul anilor, ci trece sub tăcere răspunsul pentru folosul ucenicilor, întrebarea lor fiind de prisos. Scopul Lui era să curme multa iscodire a ucenicilor pentru aceasta, fiindcă îi trimitea să propovăduiască împărăţia cerurilor, nu să însemneze suma anilor. Şi, măcar că îi învăţase cele cu mult mai mari, nu le spune vremea aceea, ca să fie priveghetori (după cum de multe ori am zis). Iar neştiind-o, nu pierdeau nimic, fiindcă le ştiau pe acelea cu mult mai mari, anume: că El este Fiul lui Dumnezeu, că este de o cinste cu Tatăl, că a înviat, că va fi înviere şi judecată, că a şezut de-a dreapta Tatălui. Căci spune-mi mie ce e mai mare: a şti că Hristos va împărăţi, sau a şti cînd va împărăţi El? Iar Pavel a fost învăţat lucruri pe care nu-i este cu putinţă omului să le grăiască. [La fel,] Moisi a fost învăţat despre începutul lumii – cînd a fost, mai-nainte de cîţi ani, şi numără anii – măcar că începutul este cu totul mai greu de cunoscut decît sfîrşitul. Şi, de altfel, aceia nici nu L-au întrebat sfîrşitul obştesc al tuturor, ci: „Oare în anul acesta vei aşeza împărăţia lui Israil?” Iar El nu le-a descoperit nici aceasta. Ci – aşa cum atunci [înainte de Patimă] le-a răspuns depărtîndu-i de a socoti că izbăvirea lor de cele grele este aproape, zicîndu-le că vor cădea întru multe primejdii – tot astfel şi aici, însă mai cu blîndeţe, [căci adaugă]: „ci veţi lua putere”. Şi, ca să nu-L întrebe iarăşi, S-a înălţat îndată.

Apoi – ca să nu zică: Pentru ce înalţi şi mare faci lucrul? – Fiul zice: „anii şi vremile pe care Tatăl le-a pus întru a Sa stăpînire”. Iar stăpînirea Tatălui este şi a Fiului în chip arătat. Căci, aşa cum Tatăl înviază morţi, tot astfel îi învie şi Fiul pe aceia care voieşte. Şi, dacă atunci cînd lucrează cele înfricoşate şi negrăite, o face cu aceeaşi stăpînire ca şi Tatăl, cu mult mai vîrtos ştie ceea ce ştie cu aceeaşi stăpînire. Şi mult mai mare lucru este a învia morţii cu stăpînirea cea de o potrivă şi aceeaşi cu Tatăl, decît a şti ziua [sfîrşitului].

Dar de ce nu a răspuns Hristos la ce întrebau ei, ci îi învaţă ceva pentru care nu întrebaseră, zicîndu-le că vor lua putere? Pentru că dascăl nu este acela care îi învaţă pe ucenici ceea ce voiesc ei, ci acelea care le sînt de folos. Iar cuvîntul acesta arăta şi el într-un fel venirea şi – ca să zic aşa – curgerea asupra lor a Duhului.

şi Îmi veţi fi martori în Ierusalim, şi în toată Iudeea, şi Samaria şi pînă la marginea pămîntului.”

De vreme ce mai-nainte zisese: „În calea păgînilor să nu mergeţi şi în cetatea Samarinenilor să nu intraţi!” (Matei 10:5) – fiindcă voise ca buna-vestire să se propovăduiască mai întîi Iudeilor, şi de aici încolo se cădea ca ea să se reverse în lume – se cuvenea aşadar să adauge acum: „şi în toată Iudeea, şi Samaria” şi apoi „pînă la marginea pămîntului”. Iar acest cuvînt: „Îmi veţi fi martori”, este şi îndemnare, şi nevăzută proorocie totodată, căci pînă la marginile pămîntului aveau să mărturisească ei propovăduirea.

(9) Şi acestea zicînd, pe cînd ei priveau, S-a înălţat şi nor L-a luat de la ochii lor. (10) Şi, căutînd ei la cer pe cînd mergea El,

„(…) pe cînd ei priveau (…)”/ Ucenicii nu L-au văzut pe Hristos cînd a înviat, dar L-au văzut cînd S-a înălţat. Dar vederea nu a putut să cuprindă lucrul întreg nici acolo şi nici aici. Căci ei au văzut urmarea învierii, însă începutul ei nu l-au văzut; tot aşa, au văzut începutul înălţării, dar nu i-au văzut sfîrşitul. De ce? Fiindcă acolo era de prisos să vadă începutul lucrului, de vreme ce Însuşi Cel înviat era de faţă şi grăia despre aceasta, iar mormîntul arăta că El nu se află într-însul. Iar aici era nevoie să fie învăţaţi sfîrşitul lucrului, de vreme ce ochii nu puteau să le arate dacă, înălţîndu-Se, a ajuns la însuşi cerul, sau doar pînă la un loc, şi apoi a stat. Pentru aceasta vin de faţă Îngerii, ca să-i înveţe cele pe care le era cu neputinţă să le înţeleagă prin vedere.

„(…) şi nor L-a luat (…)”/ Şi nor L-a luat pe Dînsul, acesta fiind semn stăpînesc, semn al puterii dumnezeieşti, căci nicăieri nu se arată în nor altă Putere. De aceea, şi David zice despre Tatăl: „Cel ce pui norii suirea Lui (…)” (Psalmul 103:3) şi, în alt loc [se zice]: „Iată, Domnul vine pe nor uşor” (Isaia 19:1) şi în altele nenumărate. De la norul Fecioara, la nor a venit, şi prin nor S-a suit unde era mai-nainte. Iar prin acest cuvînt: „unde era mai-nainte”, să nu înţelegi că arată mutarea din loc, şi nici că S-a înălţat lepădînd trupul, aşa cum S-a deşertat de dumnezeirea Lui cînd S-a întrupat. Ci acest cuvînt: „S-a suit unde era mai-nainte”, înţelege-mi-l aşa: „S-a suit întru înălţimea şi marea cuviinţă a neîntrupării cu întruparea”, ca să nu mai petreacă împreună cu oamenii la arătare încît să fie văzut de ochii lor.

„Şi, căutînd ei la cer pe cînd mergea El (…)”/ Nici aceasta nu s-a făcut la întîmplare şi în zadar. Căci Domnul ştia că, dacă S-ar fi înălţat nevăzut de dînşii – aşa cum Se pogorîse, iar mai vîrtos precum făcuse pogorămînt – nu s-ar mai fi crezut că Duhul, Cel ce avea să Se arate, este Însuşi Acela pe Care făgăduise mai-nainte cu puţine zile că Îl va trimite. Iar despre Sine ar fi lăsat să se creadă că nu a venit din ceruri, că nu l-a chemat pe Pavel de sus şi că nu de acolo i-a trimis lui Petru masa cea nefăcută de mînă (după înălţarea trupească). Căci Domnul ştia că oamenii stricaţi la minte se vor împotrivi, zicînd că El nu este, şi că nu a venit din cer şi nici că S-a înălţat la cer, ci că S-a mutat într-un loc oarecare afară de lume, aşa cum zic şi cei din eresul lui Vitalie: pentru aceea S-a înălţat înaintea ochilor lor, privind ei la cer. Pentru aceasta S-a suit la cer în vreme ce ei căutau le El.

iată doi bărbaţi au stat înaintea lor, îmbrăcaţi în haine albe, (11) care le-au zis: „Bărbaţi Galileeni, ce staţi căutînd la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va şi veni, în acelaşi chip cum L-aţi văzut mergînd la cer.”

„Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, aşa va veni, în ce chip L-aţi văzut mergînd la cer.”/ Cu desluşire au închipuit acest cuvînt. Şi n-a zis: „înălţîndu-Se”, nici: „purtîndu-Se”, ci: „mergînd”. Căci, dacă mai-nainte de cruce Se purta peste ape, încă fiind îmbrăcat cu trup pătimitor şi greu, apoi nimeni să nu se mire dacă, după ce a luat trup nestricăcios, străbătea văzduhul. Şi zice: „va veni”, nu: „Se va trimite”. Şi „astfel va şi veni”, adică cu trupul, lucru pe care ucenicii doreau să-l audă. Şi le mai zic Îngerii că „va veni în acelaşi chip cum L-aţi văzut mergînd la cer”, adică la Judecată va veni aşa cum S-a şi înălţat, pe nor. Şi îi numeşte „bărbaţi” pe Îngerii ce se arătau întru acea vedere luminată, pentru că aceia luaseră chip de bărbaţi cu de-adinsul, ca să nu-i sperie. Şi „doi bărbaţi au stat înaintea lor”, căci „în gura a doi sau trei martori tot graiul va sta” (Deuteronomul 19:15) Şi, zicîndu-le: „ce staţi căutînd la cer?”, Îngerii nu i-au lăsat pe ucenici să mai aştepte în locul acela, nădăjduind că Îl vor vedea iarăşi pe [Cel înălţat], ci i-au întors de la vederea aceea către Ierusalim şi către scopul lor, care era cuvîntul propovăduirii.

Şi pretutindeni Îngerii Îi slujesc lui Hristos ca unui Stăpîn – şi la naştere, şi la înviere, şi la înălţare, şi mai-nainte de acestea, cînd voia să vină în lume în trup – arătîndu-se ei aşa cum le era oamenilor cu putinţă să-i vadă. Iar aceea, „în haine albe”, însemnează ori curăţia Îngerilor, ori luminarea ce avea să se dea sfinţilor Apostoli.

(12) Atunci, Apostolii s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă „Eleon”, care este aproape de Ierusalim cale de o sîmbătă.

„Atunci (…)”/ Cînd? După ce au auzit. Pentru că nu ar fi suferit să plece dacă nu le-ar fi făgăduit o altă venire [a Mîntuitorului]. Şi mie mi se pare că acestea s-au făcut chiar Sîmbăta, fiindcă nu întîmplător a pomenit depărtarea „de la muntele ce se numeşte «Eleon», care este aproape de Ierusalim cale de o sîmbătă”. Căci [Legea] hotăra că lungimea călătoriei pe care erau slobozi Iudeii să o facă în ziua sîmbetei era o milă de loc.

Read more: CUVÎNT LA ÎNĂLŢAREA DOMNULUI http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-18/item/47-cuv%C3%AEnt-la-%C3%AEn%C4%83l%C5%A3area-domnului#ixzz11kS3fzQm

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: