Skip to content

CUVÎNT LA CĂSĂTORIE AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR

8 October 2010

Scris de Florin STUPARU

Despre vorba Apostolului: «Femeia este legată prin lege atîta vreme cît trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. Însă mai fericită ar fi dacă ar rămîne cum este» (1 Corinteni 7:39, 40).

În altă zi, Fericitul Pavel ne aşeză legea despre căsătorie şi drepturile ei, scriind şi zicînd aşa către Corinteni: Iar pentru care mi-aţi scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Iar din pricina prea-curviei, fiecare să-şi aibă femeia sa, şi fiecare să-şi aibă bărbatul său (1 Corinteni 7:1, 2). De aceea am spus şi eu tot ce era de trebuinţă pentru înţelegerea acestor cuvinte. Dar este nevoie să vorbesc cu voi iarăşi despre acelaşi lucru, fiindcă şi astăzi, acelaşi Sfînt Apostol Pavel pomeneşte de dînsul. Şi l-aţi auzit pe el strigînd şi zicînd: Femeia este legată prin lege atîta vreme cît trăieşte bărbatul ei. Iar dacă bărbatul ei va muri, este liberă să se mărite cu cine vrea, numai întru Domnul. Dar mai fericită este de va rămîne aşa, după părerea mea. Şi socotesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu (Corinteni 7:39,40).

Deci să urmăm lui şi astăzi, şi să vorbim împreună despre această învăţătură; căci, urmînd lui Pavel, prin el vom urma în totul şi lui Hristos, fiindcă şi el nu sie-şi, ci Aceluia urmînd, a scris toate. Şi nu este lucru neînsemnat ca o căsătorie să fie bine înfiinţată, altminteri este izvor de nenumărate rele pentru cei ce nu se folosesc de ea cum trebuie. După cum femeia este un ajutor, tot aşa, adesea, se face şi vrăjmaş. Şi, după cum căsătoria este un liman, tot aşa poate aduce şi naufragiul, nu prin firea sa, ci prin sufletul acelora care se folosesc rău de ea. Acela care păzeşte legile hotărîte ale ei găseşte casa şi femeia lui ca o mîngîere şi liberare de toate necazurile care i se întîmplă, fie în piaţă, fie oriunde; iar acela care ia lucrul cu nesocotinţă şi fără judecată, chiar dacă se bucură de multă linişte în afară, intrînd în casă, vede numai stînci şi pietre. Trebuie deci, pentru că este vorba de treburi aşa de însemnate, să dăm mare luare aminte acestor cuvinte: cel care îşi ia femeie trebuie să facă acest lucru după legiuirea lui Pavel sau, la drept vorbind, după legiuirea lui Hristos.

Ştiu negreşit că multora cuvîntul li se va părea nou şi neaşteptat, şi de aceea nu voi tăcea, ci mai întîi vă voi citi legea, şi apoi voi încerca să înlătur contrazicerea ce pare că este aici. Care este legea pe care ne-a dat-o Pavel? Femeia este legată de lege, deci, cît îi trăieşte bărbatul, nu trebuie să se despartă şi să-şi ia alt soţ, încheind o a doua căsătorie. Şi bagă de seamă că foloseşte numai cuvinte desluşite, cu toată îngrijirea. Nu zice: Să trăiască la un loc cu bărbatul cît timp trăieşte aceasta, ci: Femeia este legată de lege cît timp trăieşte bărbatul ei; încît – chiar dacă i se dă carte de despărţire, chiar dacă părăseşte casa, chiar dacă se duce la altul – este legată prin lege, şi una ca aceasta este prea-curvă.

Aşadar – dacă bărbatul ar voi să-şi depărteze nevasta, sau femeia să-şi lase bărbatul – să-şi amintească această vorbă şi să se gîndească că Pavel este de faţă şi o urmăreşte, zicîndu-i cu tărie: Femeia este legată de lege. Căci, aşa cum robii fugiţi tîrăsc după ei lanţul, chiar cînd au părăsit casa stăpînului, tot aşa şi femeile, cînd părăsesc pe bărbaţi, sînt încătuşate de lege, care le urmăreşte şi le învinuieşte de prea-curvie, învinovăţind şi pe cel ce a luat-o, cu vorbele: Ce aţi făcut este prea-curvie, căci femeia este legată prin lege cîtă vreme trăieşte bărbatul ei. Şi: Cel ce va lua pe cea lăsată săvîrşeşte prea-curvie (Matei 5:32).

Cînd însă are voie să se căsătorească a doua oară? Cînd i-a murit bărbatul, atunci este liberă din lanţ. Arătînd aceasta, nu a adăugat: „Dacă a murit bărbatul ei, este liberă să se căsătorească cu cine vrea”, ci dacă a adormit, avînd în gînd nu numai a o mîngîia pe cea văduvă, ci şi a o face să nu mai ia un al doilea soţ. „Nu a murit soţul tău, ci doarme!” Cine nu aşteaptă pe un om adormit? De aceea zice: Dacă a adormit, slobodă este să se căsătorească cu cine vrea. Nu zice să se mărite, ca să nu pară că o sileşte. Nici nu o împiedică, dacă vrea, să se căsătorească a doua oară; nici nu o sileşte, dacă nu vrea, ci îi citeşte Legea, zicînd: Slobodă este să se căsătorească cu cine vrea. Şi, zicînd că este slobodă după moartea bărbatului, a arătat că, atîta vreme cît trăia acela, era roabă şi supusă legii şi, chiar dacă ar fi primit mii de cărţi de despărţire, s-ar fi făcut vinovată de prea-curvie. Robilor le este îngăduit să-şi părăsească stăpînii în viaţă, dar femeii nu-i este îngăduit să-şi lase bărbatul cîtă vreme trăieşte el, fiindcă această poftă este prea-curvie. Să nu-mi citeşti legile făcute de legiuitorii lumii acesteia, care învaţă să dai carte de despărţire şi să te desfaci de femeie, căci nu după acestea are să te judece Dumnezeu în acea zi, ci după acelea pe care El Însuşi le-a pus. Nici chiar legile din afară [lumeşti] n-au hotărît aceasta cu desăvîrşire şi ele însele pedepsesc fapta, încît şi de aici se vede că înfierează acest păcat. Ele pedepsesc cu pierderea de avere pe cel ce a fost pricina despărţirii. Şi, negreşit, cînd legiuiesc aşa, nu îndeamnă să faci lucrul acesta.

Dar Moisi? Şi el a hotărît aceasta pentru aceeaşi pricină, [dar] tu ascultă pe Hristos cum zice: De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decît a cărturarilor şi fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor (Matei 5:20; şi, mai departe: Tot cel ce-şi va lăsa femeia sa, afară de pricină de prea-curvie, o face să săvîrşească prea-curvie; şi cine va lua pe cea lăsată săvîrşeşte prea-curvie (Matei 5:32). De aceea a venit unul-născut Fiul lui Dumnezeu, de aceea a luat chip de rob, de aceea şi-a vărsat scumpul sînge, a stricat moartea, a şters păcatul, a dat harul prea îmbelşugat al Duhului: ca să te aducă pe tine spre o înţelepciune mai mare!

Pe de altă parte, nici Moisi n-a statornicit despărţirea cu desăvîrşire, dar a fost silit să ia în seamă slăbiciunea celor pentru care legiuia, pentru că erau aplecaţi spre omoruri, şi umpleau casele cu sîngele rudelor lor şi nu cruţau nici pe ai lor, nici pe străini. Şi, ca să nu-şi sugrume femeile în ascuns, cînd nu le mai iubeau, de aceea a orînduit să le lase, ca să înlăture o nelegiuire mai mare: uşurinţa omorurilor. Cum că erau vărsători de sînge, ascultă chiar pe Prooroci, care spun: Cei ce zidiţi Sionul cu sînge, şi Ierusalimul cu strîmbătăţi (Miheia 3:I0) Şi iarăşi: Sîngiuri cu sîngiuri se amestecă (Osea 4:2) Şi iarăşi: Mîinile voastre sînt pline de sînge (Isaia 1:15). Şi că erau sîngeroşi nu numai faţă de străini, dar şi de ai lor, şi aceasta o arată Proorocul, zicînd: Şi au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor diavolilor (Psalm I05:37). Cei care nu cruţau pe copii lor nu ar fi cruţat nici pe femeile lor. Ca să nu facă aceasta a legiuit Moisi aşa.

De aceea, şi Hristos – cînd l-au întrebat Iudeii, zicînd: Pentru ce dar Moisi a poruncit să i se dea carte de despărţire, şi să o lase pe ea? (Matei 19:7) – arătînd că acela a făcut lege care nu este potrivnică cu a Sa, a zis: Pentru învîrtoşarea inimii voastre v-a dat voie Moisi să lăsaţi pe femeile voastre, dar dintru început nu a fost aşa (Matei 19:8), Cel care i-a făcut la început, bărbat şi femeie i-a făcut (Matei 19:4). Vrea să spună că, dacă lucrul acesta ar fi fost bun, Dumnezeu n-ar fi făcut numai un bărbat şi o femeie; ci, făcînd pe Adam singur, i-ar fi făcut două femei, ca, dacă ar fi voit să lase pe una, să o ia în schimb pe cealaltă. Dar chiar prin chipul în care a fost făcută lumea a adus legea pe care eu o scriu acum. Şi care este aceea? Femeia pe care a luat-o fiecare de la început, pe aceea să o ţină toată viaţa. Această lege e mai veche decît aceea despre despărţire, şi anume cu cît este de la Adam pînă la Moisi.

Este însă de preţ să ascultaţi şi acea lege pe care a pus-o Moisi în această privinţă: De îşi va lua cineva femeie şi va locui cu ea, dar ea nu va afla har înaintea lui, pentru că a aflat întru ea lucru urît, îi va scrie ei carte de despărţire, i-o va da la mînă şi o va slobozi pe ea din casa lui (Deuteronom 24:1). Vezi, nu zice: „să-i scrie” şi: „să-i dea”, dar ce zice? Şi va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mînă. Multă deosebire e între aceasta şi aceea: căci, cînd se zice: „să-i scrie” şi: „să-i dea”, este vorba de hotărîre şi poruncă; iar cînd se zice: Şi va scrie carte de despărţire şi i-o va da în mînă, este vestirea unui fapt, iar nu aducerea unei legi hotărîte. Dacă cuiva – zice el – îi greşeşte femeia sa, şi o trimite pe ea din casa sa, iar ea, gonită fiind, se face nevasta altui bărbat; şi dacă chiar bărbatul din urmă o va urî, şi îi va scrie carte de despărţire şi i-o va da la mînă, şi o va slobozi din casa lui; sau va muri acest din urmă bărbat al ei care a luat-o pe ea ca femeie, bărbatul ei cel dintîi care a alungat-o nu va putea să o întoarcă pe ea şi să o ia ca soţia a lui (Deuteronom 24:2-4). Apoi – arătînd că nu laudă fapta, nici nu o socoteşte drept căsătorie, dar că s-a coborît pentru slăbiciunea lor – după ce zice: Nu va putea bărbatul cel dintîi, care a alungat-o, să o întoarcă şi să o ia de soţie, a adăugat: …după ce a fost pîngărită (Deuteronom 24:4), lămurind prin acest chip de vorbire că a doua căsătorie, făcută cînd trăia primul bărbat, este mai curînd o pată necurată decît o căsătorie. Iată de ce nu a zis: „după ce s-a măritat iarăşi”. Vezi că vorbeşte la fel cu Hristos? Apoi a spus şi pricina: …pentru că aceasta este urîciune înaintea lui Dumnezeu (Deuteronom 24:4).

Deci, cu Moisi, aşa stă lucrul. Însă Proorocul Maleahi arată aceasta mult mai lămurit chiar decît Moisi – ori, mai bine, nu Maleahi, ci Dumnezeu prin Maleahi – zicînd aşa: (Dumnezeu) nu mai caută la prinoase şi nu mai binevoieşte să le primească din mîinile voastre (Maleahi 2:I3). Apoi, [după întrebarea „de ce?”], zice: Din pricină că Domnul a fost martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean (Maleahi 2:I4). Apoi, ca să arate mărimea răului şi cît nu merită iertare cel ce a făcut aceasta, sporeşte la urmă învinovăţirea, zicînd aşa: [Aceasta era] tovarăşa ta şi femeia legămîntului tău (Maleahi 2:I4). Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? (Maleahi 2:I5). Priveşte cîte drepturi îi pune: mai întîi, vîrsta: „femeia tinereţii tale”; apoi, apropierea: „tovarăşa ta”; apoi, chipul zidirii: o singură făptură cu trup şi suflet. La toate astea, adaugă aceea ce e mai mare decît toate, anume vrednicia ziditorului, căci aceasta însemnează zicerea „oare nu i-a făcut El?”. Vrea să spună că nu poţi spune că pe tine te-a făcut Dumnezeu, iar pe ea nu Dumnezeu, ci vreun altul mai prejos decît El. Unul şi Acelaşi v-a făcut pe amîndoi aşa cum sunteţi; aşa că, dacă nu pentru altceva, cel puţin pentru aceasta fiind ruşinat, păstrează dragostea către ea. Căci – dacă adesea aceasta a fost pricină de iubire între robii certaţi, faptul că amîndoi slujesc unuia şi aceluiaşi stăpîn – cu atît mai mult trebuie să se facă între noi, cînd amîndoi avem acelaşi Ziditor şi acelaşi Stăpîn. Ai văzut cum şi în Vechiul Testament se găsesc oarecum începuturile învăţăturii celei noi? Căci – după ce multă vreme au trăit sub lege, fiind nevoie să înainteze către învăţături mai desăvîrşite, pe cînd legea lor se apropia de sfîrşit – atunci Proorocul, în vremuri potrivite, îi povăţuieşte spre această învăţătură. Să ne supunem deci acestei legi bune, şi să ne scăpăm pe noi de toată ruşinea şi nici să ne alungăm femeile, nici să primim altele, depărtate de alţii. Cu ce faţă ai să priveşti tu pe bărbatul acelei femei? Cu ce ochi ai să priveşti pe prietenii şi slugile acelui om? Căci, dacă acela care a luat pe soţia unuia care a murit suferă şi este mîhnit numai pentru că a văzut chipul celui răposat, ce fel de viaţă va duce cineva văzînd în viaţă pe bărbatul aceleia cu care trăieşte? Cum va intra în casă? Cu ce simţire, cu ce ochi va privi pe femeia aceluia, care acum este a sa?

Mai curînd nu o vom socoti nici ca soţia unuia, nici ca a altuia: o femeie destrăbălată nu este femeia nimănui. Ea a călcat în picioare învoiala cu acela şi a venit la tine nu după o lege poruncitoare. Ce mare nebunie ai face dacă ai aduce în casă un lucru plin de atîtea rele! Este oare lipsă de femei? De ce să alergăm la cele oprite, cînd sînt multe pe care am putea să le luăm după legi cuviincioase şi cu cugetul curat? De ce să ne stricăm casele, de ce să aducem lupte obşteşti, făcîndu-ne peste tot vrăjmaşi gata să ne învinuiască cu nenumărate învinuiri? De ce să ne necinstim viaţa şi, ceea ce este mai grozav decît toate, de ce să ne gătim în ziua judecăţii pedeapsă neînlăturată? Ce vom răspunde Celui ce are să ne judece atunci cînd, punînd legea la mijloc şi citind, va zice: „Ţi-am poruncit să nu iei o femeie lăsată de altul, spunîndu-ţi că fapta este prea-curvie (vezi Matei 5:53). Cum ai îndrăznit să faci o căsătorie oprită de lege?” Ce vom zice şi ce vom răspunde? Căci acolo nu eşti slobod să învîrteşti cum vrei legile, cum se întîmplă cu cele hotărîte de veacul acesta, ci eşti silit ca, tăcînd şi în lanţuri, să te vîri în focul gheenei, cu femeile cele stricate şi cu acei care n-au cinstit drepturile căsătoriei altora. Căci şi acela care şi-a depărtat femeia fără pricină de prea-curvie, şi acela care s-a căsătorit cu una depărtată, trăind bărbatul ei, vor lua pedeapsa cu cea alungată. De aceea vă înştiinţez, vă rog şi vă sfătuiesc: Bărbaţi, nu goniţi pe femeile voastre! Femei, nu lăsaţi pe bărbaţii voştri, ci ascultaţi pe Sfîntul Apostol Pavel cum zice: Femeia, cît timp trăieşte bărbatul ei, este legată (de dînsul); iar dacă va muri bărbatul, este de sine stăpînă ca să se mărite cu cine voieşte, numai în Domnul (să se mărite). (1Corinteni 7:39).

Ce îndurare vor avea aceia care – după ce Pavel îngăduie şi a doua căsătorie după moartea bărbatului, şi lasă atîta libertate – îndrăznesc să facă de acestea înainte de sfîrşitul primului bărbat? Ce apărare mai rămîne celor care-şi iau alţi bărbaţi, trăindu-le bărbaţii, sau acelora care, avînd femeia lor acasă, se duc la femeile destrăbălate? După cum o femeie cu bărbat, dacă se dă unuia care n-are femeie – fie acesta rob, fie liber – este vinovată de prea-curvie, tot aşa şi bărbatul cu femeie, dacă greşeşte fie cu o femeie publică, fie cu o altă femeie care n-are bărbat, este vinovat de prea-curvie. Să fugim deci şi de acest chip de prea-curvie! Căci ce vom putea spune? Cum vom îndrăzni să tăgăduim acestea? Ce apărare vom aduce? Pofta trupului? Dar femeia de care am avut parte este de faţă şi ne lipseşte de această apărare. De aceea sînt aşezate căsătoriile, ca să nu cădem în prea-curvie. Şi încă nu numai femeia, dar şi alţii mulţi, care au aceeaşi fire ca şi a noastră, ne lipsesc de această apărare. Căci, cînd tovarăşul tău de robie – avînd acelaşi trup, fiind stăpînit de aceeaşi poftă, aţîţat de aceeaşi nevoie – nu vede altă femeie, ci rămîne mulţumit numai cu a sa, ce fel de apărare vei avea tu, punînd înainte pofta? Şi de ce să vorbesc de cei ce au femei? Gîndeşte-te la cei ce trăiesc toată viaţa în feciorie, care nu s-au căsătorit niciodată şi s-au arătat cu totul curaţi. Cînd alţii sînt curaţi fără să se căsătorească, ce fel de iertare mai ceri tu, care te întinezi şi după ce te-ai căsătorit? Să audă aceste vorbe şi bărbaţii, şi femeile, şi văduvele, şi căsătoritele, căci către toate vorbeşte Pavel, şi legea aceea zice: Femeia, cît timp este în viaţă bărbatul ei, este legată (de dînsul); iar dacă va fi murit bărbatul, este de sine stăpînă ca să se mărite cu cine voieşte, numai în Domnul (1 Corinteni 7:39). Soţiile, fecioarele, văduvele, cele căsătorite a doua oară – într-un cuvînt, toate femeile – pot trage folos din această vorbă. Soţia nu va vrea să fie a altuia, auzind că este legată de bărbatul ei cît trăieşte acesta. Aceea care, după ce şi-a pierdut bărbatul, ar voi să lege a doua căsătorie să nu facă aceasta uşuratic şi fără multă gîndire, ci după legile aşezate de Pavel, care zice: Liberă este să se căsătorească, dar numai în Domnul, adică cu înfrînare şi curăţie. Iar dacă voieşte să ţină legătura încheiată cu cel mort, va asculta ce cununi i se păstrează şi va cîştiga o mare bucurie, căci: mai fericită este dacă rămîne astfel (1 Corinteni 7:40).

Vezi cît de folositor este acest cuvînt, care se coboară pentru slăbiciunea unei femei şi nu lipseşte pe altele de laudele meritate? Ceea ce a facut pentru căsătorie şi pentru feciorie, aceasta a făcut şi pentru prima şi a doua căsătorie. Căci, după cum n-a oprit căsătoria, ca să nu îngreuneze pe cei prea slabi, nici n-a silit, ca să nu lipsească de cununile hotărîte, pe aceia care voiesc să-şi păstreze fecioria. A arătat că bună este căsătoria, dar a învederat că mai bună este fecioria. Tot aşa şi aici: iarăşi ne pune trepte, arătînd că văduvia este mare lucru şi foarte înalt, iar a doua căsătorie mai prejos; pregăteşte deci pe cei puternici şi pe cei care vor să intre în luptă, iar pe cei slabi nu-i lasă să cadă.

Iar cînd a zis: Mai fericită este dacă va rămîne aşa (1 Corinteni 7:40), ca să nu crezi că legea este omenească pentru că spune: …după sfatul meu, a adăugat: Şi socotesc că şi eu am Duhul lui Dumnezeu. Aşa încît nu vei putea zice că este gînd omenesc, ci descoperire a harului Sfîntului Duh şi lege dumnezeiască. Să nu socotim deci că vorbeşte Pavel: Duhul Sfînt ne-a aşezat nouă această lege. Iar cînd zice „cred”, nu însemnează că n-ar şti ce să zică, ci vorbeşte ca unul neîndrăzneţ şi ca unul ce se umileşte singur. A spus că este „mai fericită”, dar cum va fi mai fericită n-a hotărît, căci dăduse destule lămuriri cînd a arătat că Duhul Sfînt i-a încredinţat descoperirea. Şi, dacă vrei să găseşti lămuriri, vei găsi aici mare bogăţie de dovezi tari şi vei vedea că văduva este mai fericită nu numai în viaţa viitoare, dar chiar în viaţa de acum. Şi mai cu seamă acest lucru îl ştia Pavel, care a spus acelea şi despre fecioare. Rugîndu-le şi sfătuindu-le să iubească fecioria, zicea aşa: Socotesc deci că aceasta este bine pentru nevoia ceasului de faţă. Bine este pentru om să fie aşa (1 Corinteni 7:26). Şi iarăşi: Fecioara, de se va mărita, n-a greşit. El înţelege prin „fecioară” nu pe una care s-a lipsit de căsătorie, ci pe una care nici nu s-a măritat, dar nici nu s-a făgăduit a-şi păstra fecioria. Numai că unele ca acestea vor avea aprindere în trup. Eu însă vă cruţ pe voi (1 Corinteni 7:28). Prin această singură şi simplă vorbă, el a lăsat ascultătorului să cîntărească în sufletul său greutăţile naşterii, grija de copii, neliniştea, bolile, moartea fără vreme, vrăjmăşiile, supunerea la nenumărate păreri, răspunderea pentru greşelile altora, necazurile fără număr căzute pe un singur suflet. De toate aceste rele scapă cea care îmbrăţişează înfrînarea şi, alături de aceasta, va mai avea şi o mare răsplată gătită în viaţa viitoare.

Deci, ştiind toate acestea, să ne silim a fi mulţumiţi cu prima căsătorie şi, dacă avem de gînd să facem o a doua, să o facem în chip cinstit, după legile Domnului. De aceea a zis: Slobodă este să se mărite cu cine vrea – iar apoi a adăugat: …numai în Domnul, dînd învoire şi întărind învoirea, dar punînd peste tot hotare şi legi; tot aşa, pentru ca femeia să nu aducă în casă bărbaţi pîngăriţi şi stricaţi, sau actori sau de cei aplecaţi spre destrăbălare, ci de cei cinstiţi, modeşti, credincioşi, ca toate să se facă spre lauda Domnului. Şi – fiindcă multe femei, murindu-le bărbaţii dintîi şi făcînd mai întîi prea-curvie, luau pe alţii şi se gîndeau la alte lucruri înjositoare – de aceea a adăugat vorba: „numai în Domnul”, aceasta pentru ca a doua căsătorie să nu aibă nimic [păcătos], fiindcă numai aşa vor putea să scape de pedepse. Cel mai bun lucru din toate ar fi să aştepte pe cel mort şi să păzească legea începută cu el, să iubească înfrînarea, să stea cu copiii rămaşi şi să aibă parte de mai mare bunăvoinţă din partea lui Dumnezeu. Iar dacă ar voi să se unească cu alt bărbat, să o facă cu modestie, cu cinstire şi după legile cuviincioase; căci şi aceasta este liber, numai aprinderea şi prea-curvia sînt oprite. Să fugim deci de ele şi dacă avem femeie, şi dacă nu sîntem însuraţi; să nu ne necinstim viaţa noastră, nici să trăim o viaţă dispreţuită; să nu ne întinăm trupul, nici să vîrîm mustrare în cugetul nostru. Căci cum vei putea să te duci la biserică, după ce ai fost la femei destrăbălate? Cum să-ţi ridici la cer mîinile cu care ai înbrăţişat pe o desfrînată? Cum să-ţi mişti limba şi să te rogi cu gura cu care ai sărutat o femeie prea-curvă? Cu ce ochi te vei uita la prietenii tăi care mai au ruşine? Dar ce spui eu de prieteni? Chiar dacă n-ar şti nimeni, tu singur ar trebui să roşeşti, şi să te ruşinezi şi să-ţi fie silă de singurul tău trup. Dacă asta n-ar fi adevărat, atunci de ce alergi la băi după acest păcat? Nu pentru că te socoteşti mai necurat decît orice murdărie? Ce altă învederare mai mare cauţi pentru necurăţia ta? Sau ce hotărîre ceri să-ţi dea Dumnezeu, cînd tu însuţi care ai greşit ai astfel de păreri despre faptele tale?

Că se cred singuri necuraţi, îi laud mult şi îi încuviinţez, dar că nu se duc la adevăratul chip de curăţire îi mustru, şi pentru aceea îi învinovăţesc. Dacă necurăţia ar fi numai a trupului, într-adevăr, l-ai curăţa pe el cu spălări în baie; însă, cînd ţi-ai întinat sufletul şi l-ai făcut necurat, caută o curăţire care să poată scoate pata lui. Dar ce fel de baie este pentru astfel de păcate? Calde izvoare de lacrimi, gemete ieşite din fundul inimii, mustrare necurmată, rugăciuni stăruitoare, milostenii bogate, căinţă pentru păcatul făptuit, pază să nu cazi iarăşi; aşa se spală firea păcatului, aşa se curăţeşte pata sufletului şi, dacă n-am făcut aceasta, chiar dacă am trece prin toate izvoarele rîurilor, nici cea mai mică parte din păcatul nostru nu vom putea să spălăm. Însă este mai bine ca nici să nu încercăm acest păcat înjositor. Dar, dacă cumva am alunecat, să luăm aceste leacuri, făgăduind mai întîi că nu vom mai cădea în astfel de păcat. Căci dacă, după ce am greşit, învinuim cele făptuite, dar iarăşi cădem în ele, de nici un folos nu ne va fi curăţirea. Fiindcă acela care se spală şi apoi iarăşi se întinează în aceeaşi mocirlă, şi acela ce dărîmă ceea ce a clădit şi cel ce clădeşte ca să dărîme n-au nici un cîştig, ci lucrează în vînt şi se chinuiesc. Şi noi deci, ca să nu cheltuim în vînt şi zadarnic, să ne curăţim de păcatele făcute înainte şi să petrecem toată viaţa ce ne-a mai rămas în curăţie, şi cinste şi în celelalte fapte bune; pentru ca, şi pe Dumnezeu avîndu-L milostiv, să dobîndim împărăţia cerurilor, prin darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia mărire în vecii vecilor. Amin!

Read more: CUVÎNT LA CĂSĂTORIE AL SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-21/item/147-cuv%C3%AEnt-la-c%C4%83s%C4%83torie-al-sf%C3%A2ntului-ioan-gur%C4%83-de-aur#ixzz11kdU2Btm

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: