Skip to content

CONVERTIREA OMULUI ÎN NEOM

8 October 2010

Scris de Ciprian BOJAN

„Istoria este o voce care face să răsune de-a lungul secolelor legile Binelui şi ale Răului. Părerile se modifică, manierele se schimbă, crezurile se ridică şi coboară, dar legea morală este scrisă pe tablele eternităţii”. (James A. Forude)

Mutilat sufleteşte şi lipsit de o lege morală, omul modern se căzneşte să evadeze din temniţa imoralului. Zadarnic, însă, căci orice înfruntare a slăbiciunilor nu duce decât la o înăsprire a condiţiilor de detenţie. Mi-am format această convingere studiindu-mă pe mine şi pe cei din jur. Cel ce trăieşte în lume şi nu are curajul de a recunoaşte că este slab, se minte pe sine. Ne-am afundat prea mult în mocirla slăbiciunilor şi cu ochii mânjiţi de noroi nu vedem miracolul lumii care ne înconjoară.

Cui folosesc slăbiciunile noastre? Pentru a răspunde la această întrebare, să ne imaginăm două modele sociale. Indivizii din primul model cască ochii pe internet scotocind după manele, au convingerea că Ştefan Bănică Jr. este un intelectual şi îi apucă spiritul naţional doar pe stadion. În schimb, în cel de-al doilea model social, indivizii trec pragul bibliotecilor, ştiu bine că România poate oferi lumii şi altceva, nu doar o echipă de fotbal şi încă mai pot contempla lumea. Este evident că primul model este cel mai uşor de stăpânit. Deci slăbiciunile noastre servesc celor care vor să ne stăpânească. Şi se folosesc de toate resursele pe care le au la îndemână. Principala resursă este cea mediatică. Omul modern a devenit un aprig consumator de mass-media, renunţând chiar la identitate. Treptat, masele ajung la uniformizare, rebeliunile culturale încetează, iar societatea este lesne de controlat.

Modelul Guţă

Printr-un mecanism al impunerii modelelor sociale, conştiinţa maselor este amorţită. Cultura, această mamă bună care ne însoţea a fost înlocuită cu mirajul televiziunii. Răsfoitul paginilor a fost înlocuit de apăsatul butonului de la telecomandă. Eminescu a fost detronat, iar din locul său, ştiriştii de la Pro-Tv modelează conştiinţe. În urmă cu trei ani, m-am crucit când am dat ochii de un sondaj CURS care indica valorile tinerilor. Vedetismul, sexualitatea, lipsa de scrupule, violenţa şi vulgaritatea sunt câteva dintre „valorile” pe care tinerii şi le asumă prin intermediul televizorului, pe care-l vizionează peste trei ore zilnic în proporţie de 56%.

Pentru elevii cu vârsta între 11 şi 14 ani, Andreea Marin pare a fi vedeta care întruneşte majoritatea dintre cele menţionate (8%), dar e depăşită cu mult de preferinţele pentru altcineva (29%) şi de procentul de 22 care semnifică lipsa unor asemenea preferinţe. Cert este că preadolescenţii şi-ar dori să semene cel mai mult cu o vedetă şi nu neapărat din televiziune, ci mai degrabă din sport (13, 9%). În categoria de vârstă 15-18 ani cei mai mulţi preferă manelele (21,9%), iar vedeta admirată este Nicolae Guţă (8,3%).

Cu toate că biblioteca ocupă un loc predominant în căminele adolescenţilor (80%), datorită atât paternului tradiţionalist, cât şi din cauza lipsei banilor necesari achiziţionării unor aparaturi de înaltă tehnologie, tinerii citesc destul de puţin, aproape deloc. Baltagul lui Mihail Sadoveanu şi poeziile lui Eminescu sunt singurele lecturi menţionate. Poate şi pentru că majoritatea consideră că domeniul sportiv aduce reuşită în viaţă, mai mult de jumătate dintre aceştia dorind să devină fotbalişti.

 

Mişto vs. naşpa

Libertatea gândirii este constrânsă prin sistemele mediatice. Succesul manipulărilor pe scară largă depinde, în primul rând, de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei. Odată ce fenomenul „Guţă” a fost inoculat ca fiind un model valoric acceptat, sistemele mediatice invocă sentimentul fidelităţii faţă de respectiva presupunere. Repetând la nesfârşit preceptele teoriei bazate pe împărţirea oamenilor în „buni” şi „răi”, „mişto” şi „naşpa”, inoculaţii ajung să creadă sincer că fac parte din grupul social „mişto”, în vreme ce restul este „naşpa”.

Din moment ce privitorul la televizor nu mai are acces la surse alternative de informaţie, identitatea lui este asimilată noilor valori. Ajunge să creadă sincer în supremaţia noilor standarde, se va supune regulamentelor şi va renunţa la identitate. În virtutea disonanţei cognitive va fi preocupat de conformarea stilului impus, renunţând cu totul la analizarea obiectivă a realităţii. Ba mai mult, devine un element activ în propagarea valorilor dobândite. Astfel, auzim maneaua răsunând pe stradă. Evident că acelaşi fenomen se petrece în toate sistemele valorice promovate mediatic. Încă un pas, şi va fi „cool” să fi poponar şi „naşpa” să mergi la biserică.

Acelaşi fenomen se petrece şi în cazul inducerii de sentimente. Personajul modelat prin televiziune dezvoltă loialitate şi devotament faţă de convingerile sale. Individul ajunge chiar să-şi canalizeze sentimentele negative către cei care nu-i împărtăşesc valorile. Spre exemplu, manelistul de la colţ nu se mulţumeşte doar să polueze sonor mediul, ci se simte dator să-i aplice o corecţie rockerului „naşparliu”.

 

Valori de laborator

Noile proiecte mediatice pentru inoculare sunt atent pregătite în laboratoare de inginerie socială. Când masele nu sunt suficient de „coapte” pentru un concept nou, dar care trebuie promovat, se iniţiază un fel de dezbatere cu aerul unei controverse. Diverşi „specialişti” sunt invitaţi să o discute, se iniţiază articole scrise pro şi chiar contra. Apoi, totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie (asta se şi vrea), ideea promovată fiind deja imprimată în minţile consumatorilor de media. Doar o parte nesemnificativă dintre oameni au capacitatea de a înţelege şi de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de majoritatea, care îşi formează doar opinii superficiale şi trecătoare. Aşa stau lucrurile în privinţa tuturor problemelor societăţii. Reiese astfel că iraţionalitatea este predominantă la nivelul conştiinţei publice.

Prin intermediul „actualităţilor” de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei, etc sunt aduse în casele şi minţile oamenilor ideile dorite. Iar atunci când trebuie să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere şi dându-i o importanţă deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistenţa publicului este învinsă pe toate planurile. Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina şi distrage atenţia oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe problemele societăţii, cu atât este mai uşor să se introducă diversiuni tot mai mari, astfel încât s-a ajuns în situaţia absurdă ca opiniile absolut nefundamentate ale maselor, create de nişte manipulatori abili, să dobândească aparenţele unor realităţi ştiinţifice.

 

Manipularea prin sondaje

În afară de mass-media, o altă zonă importantă de intersecţie dintre experimentele programării mentale şi ceea ce devine politică publică este cea a „sondajelor de opinie”. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a modela şi manipula opinia publică în modurile care le convin conspiratorilor. O mare parte din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de sondare a opiniei publice. Această procedură se numeşte „făurirea opiniei publice”. Aceasta este perla „olimpienilor” căci, cu ajutorul miilor de specialişti în noile ştiinţe sociale aflaţi la discreţia lor şi ţinând strâns în mână toată mass-media şi în special agenţiile de ştiri, se pot crea noi opinii publice despre aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puţin de două săptămâni.

 

Manipularea comunicaţiilor

R. J. Lifton identifică opt căi de acţiune pentru remodelarea gândirii: Controlul comunicaţiilor umane, Manipularea „mistică”, Cerinţa de puritate, Cultul confesiunii, Ştiinţa sacră, Remodelarea limbajului, Doctrina mai presus de oameni şi Delimitarea socială. (Reforma gândirii şi psihologia totalitarismului). Ne vom concentra în continuare pe controlul comunicaţiilor. Să ne amintim de societatea descrisă de George Orwell în 1984. Toate comunicaţiile umane erau controlate pentru că: „Cine controlează trecutul, controlează viitorul”. Istoria era rescrisă pas cu pas. În acelaşi timp, o altă armată de oameni lucra la recrearea prezentului. Pentru a justifica o acţiune sau alta, permanent erau inventaţi inamici, conflicte, dezastre. Realitatea însăşi fusese anihilată şi înlocuită cu o aparenţă de realitate. Seamănă cu societatea de astăzi? Ei bine, exemplele sunt de prisos.

Comunicaţiile sunt controlate până la controlul a ceea ce trebuie să ştie poporul. Piotr Wierzbicki a făcut o analiză minuţioasă a minciunilor din sfera informaţiilor oferite maselor. „Structura minciunii, principiul esenţial de informare într-un sistem totalitar, spune Wierzbicki, are forma următoarelor directive: Ce trebuie să ştie poporul şi Ce trebuie să nu ştie poporul, pentru îndeplinirea primei directive se pune în mişcare un întreg sistem de propagandă care să inducă în conştiinţa publică ideea şi mai apoi convingerea că ar fi „cea mai bună dintre lumi” Acţiunea însă are şanse foarte limitate de reuşită, atât timp cât oamenii au acces şi la alte surse de informaţie. De aceea, partea cea mai grea este imaginarea mijloacelor prin care la urechile poporului să nu ajungă informaţiile ce ar putea afecta reuşita activităţii de propagandă.”

 

„…să fie biciuite fără cruţare moravurile retrograde”

Bogdan Ficeac a surprins aceleaşi modele şi în România comunistă (Tehnici de manipulare)

Referitor la ceea ce se petrecea în ţară, presa, televiziunea, radioul erau obligate să prezinte doar „măreţele realizări”, mai mult, modul de prezentare cuprindea, uneori, exagerări şi minciuni ce frizau absurdul. Suprafaţa raportată ca recoltată depăşea suprafaţa arabilă a ţării, inaugurarea unor noi obiective industriale se făcea cu multe luni înainte de finalizare doar pentru a fi bifate în planul de investiţii, bunurile nu se scumpeau, ci numai “preţurile se reaşezau”, în România nu existau bolnavi de SIDA, handicapaţi, case de copii orfani ş.a.m.d. În acelaşi timp, toate informaţiile ce veneau din exterior erau cenzurate şi deformate pentru a arăta „degradarea societăţii capitaliste aflate în putrefacţie”, pentru a împiedica „răspândirea concepţiilor retrograde, reacţionare”.

Iată câteva fragmente din cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu din 1971, cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice. Nici un segment din sfera informaţiei sau a culturii în general (care are un efect decisiv în crearea mentalităţii individuale, dar şi colective) nu era neglijat. „Radioteleviziunea trebuie să pună în centrul emisiunilor problemele educaţiei socialiste (…), pe această cale să fie biciuite fără cruţare moravurile retrograde, să fie promovate normele socialiste de convieţuire. (…) Filmul să devină un puternic mijloc de educaţie socialistă a maselor! (…) Pe scena teatrelor noastre, a operei, trebuie să-şi facă loc (…) lucrări contemporane, cu caracter revoluţionar, militant. (…) Casele de cultură, cluburile şi căminele culturale trebuie să desfăşoare o activitate cultural-artistică multilaterală, să cuprindă milioane de oameni, îndeosebi tineretul, contribuind în mod activ la educaţia socialistă a maselor. (…) Ziarele şi revistele trebuie să deschidă larg paginile lor problemelor educaţiei socialiste. (…) Ele trebuie să promoveze cu curaj experienţa înaintată, să critice obiceiurile şi moravurile înapoiate. (…) Criticii de artă trebuie să acţioneze întotdeauna în spiritul principiilor marxist-leniniste. (…) Este necesar ca organele şi organizaţiile de partid să acţioneze pentru unirea tuturor forţelor de care dispune societatea noastră în direcţia realizării hotărârilor partidului privind îmbunătăţirea activităţii politico-educative, formarea conştiinţei socialiste, care să devină o uriaşă forţă în înfăptuirea programului general de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate în România.”

 

Moştenirea lui Ceauşescu

După cum arată Ficeac, venirea comuniştilor la putere, prin forţă, impuşi de sovietici, a fost prezentată ca un rezultat al voinţei întregului popor român, toate evenimentele trecutului au fost reinterpretate pentru a folosi doctrinei comuniste, până şi numele localităţilor sau ale domnitorilor au fost modificate, personalităţile istoriei naţionale s-au trezit brusc, în fruntea lor, ca o apoteoză, cu figura liderului Nicolae Ceauşescu. Biografiile lui Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost rescrise, rolul lor minor în cadrul mişcării comuniste fiind exacerbat la dimensiuni mesianice. Pe baza acestei reconstruiri a trecutului s-a ridicat, treptat-treptat, absurdul cult al personalităţii.

Din păcate, mecanismul minciunii instituţionalizate nu a dispărut o dată cu revoluţia din decembrie ‘89. Protestatarii calificaţi de Ceauşescu drept „huligani” aflaţi în solda „agenturilor străine” au devenit, după revoluţie, “golani” şi “animale”, rapoartele optimiste ale Comisiei Naţionale de Statistică sunt în permanentă contradicţie cu nivelul de trai tot mai scăzut al majorităţii populaţiei.

 

Ruşii au bomba psihotronică

Aşa cum am arătat într-un articol anterior (Axa, Omul făr’ de minte) aplicaţiile manipulării în domeniul militar sunt doar la un pas de a deveni o realitate. Recent, generalul rus în rezervă Boris Ratnikov a declarat jurnaliştilor publicaţiei Pravda, că atât Rusia cât şi alte state ale lumii deţin arme psihotronice performante care pot transforma soldaţii trupelor inamice într-o adunătură de zombie uşor manipulabili.

Conform afirmaţiilor generalului Ratnikov, Rusia lucrează la arma psihotronică încă din anii 1920-1930, iar până la mijlocul anilor ’80 în toate marile oraşe ale defunctei URSS existau centre secrete deţinute de fostul KGB şi destinate experimentării impactului generatoarelor psihotronice asupra populaţiei. Deşi în mod oficial aceste laboratoare secrete au fost închise după destrămarea URSS, miile de cercetători au rămas să lucreze în continuare la dezvoltarea noilor prototipuri de arme care acţionează asupra psihicului uman.

Potrivit aceloraşi surse, este cunoscut şi acceptat faptul că mulţi cercetători precum academicienii Viktor Kandyba şi fiul său continuă cercetările în această direcţie în cadrul unor centre din Sankt Petersburg, iar academicianul Vlail Kaznacheyev lucrează la proiecte similare în oraşul Novosibirsk.

Generalul Ratnikov este de părere că în cel mult 10 ani de acum încolo, armele psihotronice vor fi mai eficiente şi mai periculoase decât cele atomice sau nucleare, fiind capabile să distrugă moralul şi psihicul unor ţări întregi, transformându-le cetăţenii în personaje fără voinţă sau discernământ. Astfel de arme sunt capabile să controleze comportamentul populaţiei, să le altereze serios funcţiile psihicului şi chiar să convingă oamenii să comită sinucideri în masă.

Astfel de arme neconvenţionale sunt deţinute şi îmbunătăţite permanent şi de către forţele armate ale altor state. Raportul generalului rus menţionează că americanii se folosesc îndeosebi de sistemele psihofizice, cărora li se adăuga metode din hipnoză şi tehnologii ultramoderne de stimulare psihică. Israelienii, în schimb, ar apela la metodele matematice şi formulele conţinute în universul ezoteric al Kabbalei. În timp ce forţele nord-coreene şi pakistaneze apelează la metode care cauzează disfuncţii ale organelor interne.

Read more: CONVERTIREA OMULUI ÎN NEOM http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-22/item/282-convertirea-omului-in-neom#ixzz11kgnFeSd

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: