Skip to content

RĂZBOIUL UE CONTRA LUI HRISTOS

7 October 2010

Scris de Dan BĂDULESCU

Anul acesta s-au auzit unele propuneri din partea unui om de afaceri irlandez pentru o modificare şi unificare a datei Paştelui, conform unor criterii politico-economice europene:

Uniunea Europeană trebuie să fixeze data Paştelui

17 Martie 17 2009

Fergal Quinn

„UE trebuie să se implice, pentru că acest subiect afectează vieţile seculare ale majorităţii cetăţenilor”

 

„Anul trecut, Paştele a căzut aşa de devreme (23 Martie) încât a provocat un neajuns major celor mai mulţi dintre noi. Aşa cum părinţii care au copii şcolari îşi amintesc, abia de se întorseseră cei mici din vacanţa de Crăciun când… era deja vremea unei noi vacanţe. Şi chiar au început vacanţa de Paşte înainte de ziua Sf. Patrick. În acest an, Paştele cade pe 12 aprilie. Peste doi ani, o să cadă în 24 aprilie. Asta marchează o diferenţă de 32 de zile într-un interval de patru ani. E diferenţa dintre a sărbători Paştele înainte ca iarna să se fi încheiat cu adevărat şi de a o face când primăvara s-a instalat de-a binelea. Asta e o problemă mare pentru industria turismului şi clienţii acesteia – înseamnă că în fiecare an au de vândut un produs diferit, iar în fiecare an perioada de vară timpurie de după Paşte începe la date diferite. Majoritatea oamenilor consideră că serbarea Paştelui ca o sărbătoare cu dată mobilă e un neajuns, însă presupun că e un motiv profund, religios, pentru a aşeza data Paştelui aşa cum o facem, iar bisericile s-ar opune oricărei schimbări. De fapt, nimic nu ar putea fi mai departe de adevăr (!). Acum mai bine de 40 de ani, al doilea Conciliu al Vaticanului a arătat lămurit asta când a declarat că nu are nici o obiecţie împotriva unui Paşte cu data fixă. Puţin peste un deceniu mai târziu, în 1975, papa de atunci, Paul al VI-lea, a mers până acolo încât a şi propus o dată anume – a doua duminică din aprilie.

Şi atunci de ce nu s-a întâmplat nimic? Majoritatea membrilor din Consiliul Mondial al Bisericilor erau pregatite să accepte, cu o singură şi flagrantă excepţie. Bisericile Ortodoxe refuzau să accepte o propunere care ar fi putut crea impresia ca sunt conduse de Roma – nimic surprinzator, câtă vreme acestea se definesc mai cu seamă prin independenţa lor faţă de Roma. În acelaşi timp, totuşi, au lăsat să se înţeleagă limpede că nu ar avea nici ele vreo obiecţie faţă de o dată fixă pentru Paşte – câtă vreme nu presupune o propunere a Bisericii din Roma. Şi astfel chestiunea a lâncezit vreme de peste 30 de ani – o sugestie foarte sensibilă care întruneşte un acord larg, însă nu are încă un conducător acceptabil pentru toate interesele religioase. Cine va umple acest gol? Sunt de părere că Uniunea Europeană este organismul ideal pentru a prelua aceasta idee şi a o duce mai departe. UE şi-ar putea justifica implicarea pentru că acest subiect nu este doar unul religios, ci afectează vieţile seculare ale majorităţii cetăţenilor şi este o barieră pentru eficienţa celor mai multe business-uri.

Nu doar atât, ci UE are o magnifică experienţă în standardizarea unor chestiuni elementare ca acestea, cu un beneficiu sporit pentru toţi.

A adus la aceleaşi date de început şi de sfârşit a perioadei în care fuctionează ora de vară în întreaga Europă;

A convins toate ţările europene să folosească acelaşi prefix internaţional (00) pentru apelurile telefonice internaţionale;

A creat şi implementat tehnologia GSM a telefoanelor mobile, folosită pretutindeni în Europa, dar şi în largi porţiuni din restul lumii;

A reuşit să înlăture controlul paşapoartelor aproape peste tot în Europa (deşi, în mod regretabil, Marea Britanie şi Irlanda încă păstrează distanţa faţă de acest mare pas înainte).

Prin asumarea obiectivului de a stabili o dată fixă pentru Paşte, UE ar face un pas foarte popular – şi astfel ar putea şi să îşi îmbunătăţească felul în care este percepută de europeni. Hai s-o facem!”

Preopunem un răspuns acestei propuneri, luând ca bază o situaţie similară petrectă acum vreo 70 de ani.

În anii 1930 s-au exercitat o serie de presiuni constante de schimbare a Calendarului bisericesc, venite acum din partea Ligii Naţiunilor. În legătură cu aceasta, trebuie să menţionăm un moment important, ce desigur că este şi el cvasi-necunoscut în rândul clerului şi credincioşilor. El a fost consemnat în revista bisericească „Candela”, nr. 1-4, 1931 din Cernăuţi. Care au fost datele acestui important moment?

Pr. Profesor Vasile Gheorghiu, ucenic al prof. Popovici, profesor la facultatea de teologie din Cernăuţi a primit din partea Sf. Sinod Român însărcinarea de a examina problema stabilirii unei date fixe a Paştelor, problemă ridicată de broşura Societăţii Naţiunilor „A 4-a conferinţă generală a comunicaţiilor şi a documentelor de tranzit preparatorii, vol. I: Reforma calendarului.” Acolo se propunea rectificarea calendarului gregorian, şi stabilirea unei date fixe a Paştelui, de ex. în a doua duminică din aprilie. Este interesant de observat componenţa Comitetului preparator al Comisiei consultative şi tehnice de Comunicaţie şi Tranzit, instituită de Consiliul Societăţii Naţiunilor:

Marele rabin Israel Levi, preşedintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.

Dr. Hertz, marele rabin al comunităţilor israelite unite din imperiul britanic, Londra.

Reverend Dr. M. Hyamson, preşedintele ligii pentru păstrarea fixităţii zilei de Sâmbătă.

Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.

Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.

Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creştinismului practic.

M.A.S. Maxwell, M. L. H. Christian şi Dr. J. Nussbaum, numiţi de conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea.

M-lle Achelis, preşedintele Asociaţiei pentru calen­darul mondial.

M. Brougthon Richmond, secretarul Asociaţiei pentru calendarul internaţional.

M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaţionale al calendarului fix.

Iată deci, cine îndrăznea să decidă în privinţa stabilirii unei date fixe a Paştelui creştin! Criteriile lor nu erau nici măcar la nivel declarativ bisericeşti, ci exclusiv geo-politice şi economice.

În faţa acestei provocări Sf. Sinod Român a apelat la expertiza Pr. prof. Gheorghiu. Pus în faţa unei situaţii destul de grele, şi presat fiind de către forţele globalizante politice şi economice ce le resimţim şi noi acum din plin, Părintele a dat şi o mărturie tranşantă, care a atârnat se vede destul de serios în ceea ce a urmat de atunci şi până acum. Mai mult decât aceasta, el a avut nu numai curaj în faţa factorilor de presiune seculari, dar chiar a ridicat un glas de împotrivire faţă de atitudinea laşă şi apostată a Patriarhiei Ecumenice.

Raportul Părintelui profesor universitar Dr. Vasile Gheorghiu, înaintat Sf. Sinod al României în chestiunea reformei calendaristice

Chestiunea stabilizării sărbătorii de Paşti.

Sf. Sinod al Sfintei noastre Biserici Ortodoxe autocefale Române, No. 1308, la 9 Septemvrie 1931, îmi adresează următoarea scrisoare :

Prea Cucernice Părinte,

Avem onoare a vă trimite odată cu aceasta broşura Societăţii Naţiunilor întitulată : „Quatrieme Conference Ge­nerale des Communications et du Transit-Documents Pre-paratoires, voi. I: Reforme du Calendrier”, rugându-vă să binevoiţi a studia cele cuprinse în ea şi a ne înainta opinia Prea Cucerniciei Voastre.

Odată cu opinia Prea Cucerniciei Voastre ne veţi înapoia şi documentul acesta.

Primiţi, Vă rugăm, arhiereştile noastre binecuvântări.

Preşedinte : Patriarh Miron m. p.

Director : Tit m. p.

Prea Cucerniciei Sale,

Prea Cucernicului Păr. Profesor Dr. V. Gheorghiu,

Facultatea de Teologie

Cernăuţi.
La adresa aceasta am răspuns următoarele:

Cernăuţi, la 20 Septemvrie 1931.

Sanctitatea Voastră,

Domnule Preşedinte al Sf. Sinod,

La adresa No. 1308 din 9 Septemvrie 1931, prin care Sf. Sinod îmi trimite broşura „Quatrieme Conference Ge­nerale des Communications et du Transit-Documents pre-paratoires—voi. I: Reforme du Calendrier”, publicată de Societatea Naţiunilor, Geneva, 1931, pentru a studia cele cuprinse în ea şi a vă înainta opinia mea, am onoare a vă prezenta, înapoind totodată broşura susmenţionată, următorul raport:

I.

Cuprinsul broşurii susmenţionate este următorul:

Comitetul preparator al Comisiunii consultative şi tehnice de Comunicaţie şi Transit, instituită de Consiliul Societăţii Naţiunilor, în conferinţa generală din 13 iunie 1931, având a examina oportunitatea pentru viaţa economică şi socială a) a stabilizării sărbătorilor mobile şi b) a simplificării calendarului gregorian, a prezentat un raport, care rezumă rezul­tatele anchetelor făcute în acea direcţie în diferitele ţări ale lumii (Germania, Belgia, Brazilia, Britania, Cehoslovacia, Statele Unite, Franţa, Ungaria, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Suedia şi Sviţera). Cu acea ocaziune au fost cooptaţi în Comitet următorii domni:

Marele rabbin Israel Levi, preşedintele Comitetului israelit în chestia reformei calendarului.

Dr. Hertz, marele rabbin al comunităţilor israelite unite din imperiul britanic, Londra.

Reverend Dr. M. Hyamson, preşedintele ligii pentru păstrarea fixităţii zilei de Sâmbătă.

Dr. Pinchas Kohn, delegat din partea „Agudas Iisroel”.

Dr. F. Lewenstein, mare rabbin, Zürich.

Profesor Adolf Keller, secretarul general al consiliului ecumenic al creştinismului practic.

M. A. S. Maxwell, M. L. H. Christian şi Dr. J. Nussbaum, numiţi de conferinţa generală a adventiştilor de ziua a şaptea.

M-lle Achelis, preşedintele Asociaţiei pentru calen­darul mondial.

M. Brougthon Richmond, secretarul Asociaţiei pentru calendarul internaţional.

M. Moses B. Cotsworth, directorul ligii internaţionale al calendarului fix.

Raportorul Comitetului special de studiu al reformei calendaristice arată mai întâi inconvenientele, cari rezultă pentru viaţa şcolară, activitatea judiciară şi mai ales pentru interesele comerciale de transport şi cele industriale şi a chestiunilor de oţel, din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii Paştilor, care de prezent oscilează între 22 martie şi 25 aprilie, va să zică printr-un interval de 35 zile, având un egal deplasament şi al celorlalte sărbători mobile. Comi­tetul a sugerat stabilizarea sărbătorii Paştilor pentru du­minica, care urmează după a doua sâmbătă de aprilie, fiind gata de a trata această chestiune şi independent de chestiunea generală a reformei calendarului…

Şi Patriarhul Ecumenic din Constantinopole a răspuns prin scrisoarea sa din 18 februarie 1924, că la Congresul panortodox, în urma deliberărilor din şedinţele dela 23 mai până la 5 iunie 1923, s-a hotărât, că sub rezerva unui co­mun acord al bisericilor creştine, Biserica Ortodoxă ar fi gata a se declara pentru stabilizarea sărbătorii Paştilor.

Celelalte corporaţiuni religioase ale diferitele state s-au arătat deasemeni favorabile reformei şi gata, ca să o admită. Între aceste din urmă găsim şi România…

II.

Opinia mea este următoarea:

a) Asupra proiectelor de reformă generală a calendarului gregorian, pe cari ne-a sugerat Comitetul special de studii al Comisiunii de comunicaţii şi tranzit al Societăţii Naţiunilor, am avut ocaziunea, ca să mă exprim pe larg în raportul meu înaintat Sf. Sinod al Sf. noastre Biserici autocefale Ro­mâne din 5 mai 1931. Am crezut în acel raport, că trebuie să refuz toate aceste proiecte nu numai din motive astronomice-ştiinţifice, ci şi din consideraţiuni de natură practică, economică-financiară şi nu mai puţin şi din consideraţiuni de utilitate publică. N-aş vrea să mă mai repet aici. De aceea mă refer în total la raportul meu de atunci.

Îmi pare numai rău, că între timp membrii Comitetului naţional al României nu au fost mai prudenţi în această direcţie, ci s-au grăbit, ca să-şi dea asentimentul în deplină necunoştinţă de cauză şi fără a cere, în prealabil, cum s-ar fi cuvenii, avizul autorităţilor bisericeşti.

b) În raportul meu prezent nu-mi rămâne, decât să mă ocup numai de chestiunea stabilizării sărbătorii Paştilor.

Ştim cu toţii, că Biserica îşi aminteşte cu pietate şi sărbătoreşte în timpul unui an bisericesc cele mai importante evenimente din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a Sfinţilor Apostoli şi a celorlalţi Sfinţi, cari s-au distins prin viaţa lor pioasă şi pot servi ca modele pentru creştinii de azi. În scopul acesta zilele de peste an sunt închinate amintirii diferitelor evenimente din viaţa trecută bi­sericească, primind fiecare o dedicaţie specială şi fixându-se rostul lor în zile anumite din calendar. Numai puţine zile de sărbătoare, având o deosebită importanţă, nu au putut fi fixate la o zi anumită din calendar. Aşa se face, că sărbă­torile bisericeşti de peste an, din punct de vedere strict ca­lendaristic, noi le deosebim în sărbători fixe şi sărbători mutabile. Sărbători fixe numim noi acele sărbători, cari cad în fiecare an la aceeaşi dată fixă din calendar. Sărbători mutabile numim noi acele sărbători, cari nu cad în fiecare an la aceeaşi dată fixă din calendar. Sărbătoare fixă este d. ex. Bunavestire. Ea cade întotdeauna în ziua de 25 martie. Tot aşa Naşterea Domnului, care cade în ziua de 25 decembrie. La fel este sărbătoare fixă Întâmpinarea Domnului, care cade în ziua de 2 februarie; Sf. Gheorghe, care se serbează în ziua de 23 aprilie; Sf. Petru şi Pavel, care se serbează în ziua de 29 iunie; Înălţarea Sf. Cruci, pe care o sărbătorim în ziua de 14 septembrie, şi multe altele.

Numai 3 sărbători de peste an au rămas nefixate pe o zi anumită din calendar. Acestea sunt: Ziua Sf. Paşti, Înălţarea Domnului la cer, care trebuie să cadă întotdeauna în ziua a 40-cea după Învierea Domnului şi sărbătoarea Rusaliilor, care cade întotdeauna în ziua a 50-cea după În­vierea Domnului. Cele 2 sărbători din urmă sunt, după cum vedem, strâns legate de sărbătoarea Sf. Paşti sau a Învierii Domnului, aşa că stabilirea lor nu mai face nici o greutate, dacă s-a stabilit odată ziua de Paşti sau a Învierii Domnului.

Ziua de Paşti adevărat că oscilează din tot începutul pe una dintre Duminicile dintre 23 martie şi 25 aprilie ale calen­darului nostru. Dar cum toate celelalte zile de sărbătoare au fost fixate pe o zi anumită din calendar, ni se impune întrebarea, cum de vine şi cari sunt motivele, pentru cari numai ziua de Paşti n-a fost fixată şi ea la o dată anumită din calendar.

Sărbătoarea Sf. Paşti sau a Învierii Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Biserica creştină îşi amin­teşte în această zi cu multă pietate şi nespusă bucurie de Învierea Domnului Iisus Hristos. Prin învierea Sa din morţi Domnul Şi-a desăvârşit opera Sa de mântuire. Totodată Biserica a avut însă grija, ca să o serbeze chiar în acea zi, în care s-a petrecut, de fapt, acest mare eveniment.

Din rapoartele Sfinţilor evanghelişti ştim adică, că Domnul Iisus Hristos a înviat din morţi într-o zi de duminică, care pe vremurile de atunci se chema la iudei „ziua-ntâia a săptă­mânii”, şi în anul, când iudeii şi-au serbat paştile lor într-o zi de vineri.

Dar ne va întreba cineva, când obişnuiau iudeii să-şi serbeze Paştile lor? Iudeii trebuiau să-şi serbeze Paştile lor, după cele ce cetim în cărţile lui Moisi (Ieşirea XII,1 ss.; Numeri IX,1 ss.), în seara zilei de 14 spre 15 nisan, care era prima lună a anului. Anul la iudei începea cu primăvara. Ştim, că primăvara astronomică începe cu ziua echinocţiului de primăvară, adică atunci, când ziua este egală cu noaptea. Rezultă, deci, că prima lună a anului trebuie să fi început şi la iudeii vechi cam în apropierea echinocţiului de primăvară. Lunile la iudei începeau cu seara zilei aceleia, în care se observa pentru prima dată secera lunii noi (craiul nou) pe orizontul cerului dela apus. După o evoluţiune de 14 zile luna pe cer devine lună plină. Discul ei rotund se vede în întregime. Paştile iudeilor se serbau, aşadar, întotdeauna, în ziua de lună plină sau prima lună plină, care urma după echinocţiul de primăvară. Această practică a iudeilor bazează pe orânduire divină. Rostul acestei serbări era, ca poporul să-şi amintească pururi de eliberarea sa din sclavia Egiptului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a eliberat pe noi oa­menii dintr-o sclavie mult mai grea. Domnul Iisus Hristos ne-a eliberat nu numai trupeşte, ci şi sufleteşte din sclavia mult mai grea a păcatelor noastre prin jertfa morţii Sale de pe cruce. Domnul a murit în ziua de Paşti a iudeilor, şi anume în acel an (30 d.Hr.), când ziua de Paşti era o zi de vineri. A treia zi, într-o zi de duminică, Domnul a înviat din morţi, dându-ne prin această Înviere a Sa dovada, că Şi-a desăvârşit opera Sa de mântuire. Paştile creştine ni amintesc nouă, aşadar, nu atât de ziua morţii, cât mai vârtos de ziua Învierii Domnului din morţi. De aceea Bise­rica creştină a serbat din tot începutul, copiind exact chiar ziua, luna şi anul, ziua anuală a Învierii Domnului în prima du­minică, care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Cu acestea ziua Învierii Domnului este pentru totdeauna strâns legată de străvechea instituţie a împărţirei zi­lelor de peste an în săptămâni de câte 7 zile, apoi de marele luminător al nopţii, care este luna ş. a. în faza ei cea plină, şi în fine de marele luminător al zilei, soarele, ş. a. din momentul, când acesta a trecut prin punctul echinocţial de primăvară şi a început a ni aduce un nou an de căl­dură şi lumină şi prosperitate. O mai bună fixare a zilei de Paşti (creştine) decât aceasta nu există. De aceea Sf. Pă­rinţi adunaţi în primul Sinod Ecumenic dela Niceea din anul 325 d.Hr., discutând chestiunea fixării zilei de Paşti în Bi­serică, au căzut cu toţii de acord, că această zi trebuie să se serbeze şi pe viitor în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Şi de atunci încoace Biserica creştină a căutat, întotdeauna, ca să rămână cât mai credincioasă acestei vechi şi venerabile tradiţii. Aceasta s-a tăcut în conştiinţa, că această tradiţie trebuie redusă în cele din urmă la însăşi cauzalitatea divină, întrucât serbarea Paş­tilor iudaice în ziua de lună plină a primei luni de primă­vară, este, de fapt, orânduire divină şi întrucât şi Domnul a bine­voit a-Şi desăvârşi chiar cu ocazia sărbătorii de Paşti a iudeilor, în prima zi de duminică, opera Sa mare de mântuire…

Mai pe urmă creştinătatea şi-a legat anul său bisericesc tot mai strâns de soarta sistemului calendaristic iulian. De atunci înainte serbarea Paştilor a început să întârzie tot mai mult şi să devieze dela norma sa primordială de a se serba întotdeauna în prima duminică de după luna plină de după echinocţiul de primăvară…

Ne sur­prind proiectele de reformă calendaristică şi de stabilizare a Sf. Paşti, cari ni vin din afară, din cercurile cele mai în­depărtate de Biserică, dela directorii de bănci şi industrii şi din partea instituţiunilor de tranzit şi transport, cari şi-au centralizat acţiunea într-o comisiune specială de studii, insti­tuită de Societatea Naţiunilor.

Am auzit mai sus, că în ce priveşte serbarea Sf. Paşti această Comisiune vrea să stabilizeze Sf. Paşti pe o du­minică, care se va găsi cam pe la mijlocul lunei lui aprilie. Cu alte cuvinte zis, ea tinde, ca să dezlege sărbătoarea Sf. Paşti, complectamente, de marii luminători ai cerului, de lună şi de soare, şi să o lege pe viitor numai de instituţia schimbăcioasă a calendarului, fie a celui care este de prezent în vigoare, fie a altui calendar perpetuu, pe care-1 au în vedere, ca să-1 introducă pe viitor în viaţa civică mondială.

Încercarea de a desface sărbătoarea Sf. Paşti de legă­tura ei şi firească şi istorică şi tradiţională cu marii lumină­tori ai cerului, soarele şi luna, este un atentat, am putea zice, de-a dreptul, criminal la adresa Sfintei noastre Biserici. Îi zicem atentat criminal pentru următoarele motive: 1) Dacă sărbătoarea Sf. Paşti nu se mai serbează în duminica de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară, ci la o dată oarecare calendaristică, care nu ţine seamă de aceste condiţiuni şi care ni s-a stabilit şi impus din altă parte, noi vom trebui să renunţăm pe viitor la orânduirea divină de a serba Sf. Paşti exact în condiţiunile astronomice bine fixate şi neschimbabile ale acestei serbări şi vom trebui să ne mulţumim cu o serbare de Paşti, care va îm­părtăşi soarta calendarului schimbăcios al oamenilor. În legătură cu un calendar rău, dar mai ales în legătură cu ca­lendarele cele sugerate de Comisiunea de studii a Socie­tăţii Naţiunilor nu se va mai putea evita, ca Paştile să se serbeze după un număr oarecare de ani în alte anotimpuri şi nu la începutul primăverii astronomice, aşa după cum se cuvine. 2) Stabilizarea sărbătorii Paştilor pe o duminică a unei zile de aprilie fără privire la starea lunii şi a soarelui însemnează a pierde şi legătura istorică cu ziua şi anul morţii Domnului Iisus Hristos. Noi ştim, că Domnul a fost răstignit chiar în ziua de lună plină a primei luni de primă­vară, care în anul acela (30 d.Hr.) cădea într-o zi de vineri, şi a înviat a treia zi, într-o zi de duminică. Fără de această legătură istorică serbarea Sf. Paşti se degradează la o serbare pur formală fără vre-o legătură mai strânsă orga­nică cu opera de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Şi în fine 3) Acceptarea unei alte date pentru serbarea Sf. Paşti decât cea tradiţională şi aprobată de 1 Sinod Ecumenic (325 d.Hr.), ar însemna abandonarea unei tradiţiuni aproape bimilenare a Bisericii, ceeace ar fi un greu vot de blam pentru Biserica de până acum, pentrucă ea timp atât de în­delungat n-a înţeles să simplifice calculul pascal şi a ezitat să-l lege de o duminică fixă din calendar, şi în acelaş timp un gest nemaipomenit de îngâmfare a Bisericii de acum, care se transpune, în mod suveran, peste toate orânduirile bisericeşti observate cu scumpete până acum.

Din motivele arătate noi vom trebui să zicem, că Bi­serica nu poate să renunţe nici pe viitor, ca să-şi serbeze Paştile în altă duminică decât numai în duminica întâia de după prima lună plină de după echinocţiul de primăvară. Ea nu poate să accepte, aşadar, ca Paştile să fie fixate pe o duminică oarecare a lunei aprilie.

Poate că ar vrea cineva să zică, că Biserica trebuie să înţeleagă, că fixarea zilei de Sf. Paşti pe o duminică oare­care a lunei aprilie este reclamată în prima linie de difi­cultăţile mari, pe cari le întâmpină Biserica în fiecare an la fixarea zilei de Paşti, şi apoi de perturbările, cari urmează din lipsa de stabilitate a sărbătorii Sf. Paşti pentru viaţa comercială şi traficul mondial. La aceste obiecţiuni noi răspun­dem următoarele:

1) Orişicât de paradox ar pare, că este, noi afirmăm şi ne dăm bine scama de cele ce spunem, că fixarea zilei de Paşti este mai uşoară decât fixarea oricărei alte sărbători de peste an. Căci pentru a putea spune, când vom trebui să serbăm pe Sf. Petru şi Pavel, vom trebui să numărăm zilele dela începutul anului până în ziua de 29 iunie sau, mai uşor, vom consulta un calendar. Dar pentru a putea stabili, cu toată certitudinea, când trebuie să serbăm Paştile creştine, nu mai avem nevoe de nimic alta, decât numai de stricta observare a condiţiunilor mai sus arătate: echinocţiul de primăvară, luna plină şi proxima zi de duminică. În­deosebi nu avem nevoe de nici un calendar, orişicum s-ar chema acesta. Fiecare om ştie, când cade o zi de dumi­nică. Fiecare om poate observa pe cer, când e lună nouă şi când e lună plină. Şi fiecare poate constata, dacă soa­rele răsare primăvara în punctul său echinocţial, resp. dacă ziua este egală cu noaptea.

Chiar în pustiuri întinse sau chiar de pe vârful unui munte înalt, de unde avem un orizont cât mai larg, punc­tele echinocţiale ale soarelui se pot stabili de multe ori mai uşor chiar decât la oraşe, unde orizontul ni este adeseori închis de clădirile, cari ne înconjoară. În schimb însă şi la oraşe, oamenii dispun de multe alte mijloace, cu ajutorul cărora pot stabili şi ei, cu preciziune, dacă soarele a atins punctele sale echinocţiale. În oraşe avem observatoare şi instrumente astronomice cu lunete şi ceasuri de preciziune etc. Şi atunci n-avem decât să constatăm, dacă soarele a trecut deja prin punctul său echinocţial de primăvară. Din acest moment înainte n-avem decât să mai aşteptăm, până ce luna pe cer devine lună plină, şi în proxima duminică, care urmează, putem serba Paştile, cu conştiinţa împăcată, că le-am serbat chiar la timpul cuvenit.

În special ţin să amintesc, că pentru noi creştinii ortodocşi fixarea zilei echinocţiale nu prezintă nici o dificultate. Toate bisericile ortodoxe sunt zidite cu altarul spre răsărit, aşadar, spre punctul echinocţial. Primăvara, n-ai decât să pândeşti momentul, când răsare soarele, şi dacă vezi, că raza soarelui, care răsare, se răsfrânge prin fereastra din dreptul mesei Sfântului altar şi se vede până în mijlocul pridvorului, atunci să ştii, că soarele a răsărit chiar în punc­tul său echinocţial. Vom mai aştepta încă până ce luna de­vine plină şi în prima duminică, care urmează, vom serba Paştile. Bisericile orientale cu altarul lor îndreptat spre răsărit sunt, aşadar, mici observatoare astronomice, întocmite anume pentru a putea stabili cu ajutorul poziţiunii lor geografice punctele echinocţiale şi a hotărî, astfel, cu destulă preciziune, ziua, în care trebuieşte serbată cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Paştile.

Creştinătatea din Occident s-a lipsit de acest simplu mijloc de a stabili punctul echinocţial al soarelui. Bisericile, pe cari şi le-au zidit occidentalii, nu sunt îndreptate cu altarul lor principal spre răsărit…

Calendarele n-au avut nici când un rol hotărâtor în ce priveşte stabilirea zilei de Paşti. Dimpotrivă fiecare calendar, care are pretenţia, ca să fie un calendar complect şi bine alcătuit, va trebui să ţină seama de ziua de Paşti, aşa după cum a stabilit-o Biserica. El va trebui să arate nu numai lista zilelor de peste an şi împărţirea lor în săptămâni şi luni, ci ni va spune şi când sunt lunile noi, pătrarul 1, lunile pline, pătrarul ultim şi tot aşa va trebui să ni comunice şi orele, când răsare şi apune soarele în fiecare zi de peste an. Calendarul ni va arata între altele şi ziua echinocţiului de primăvară. Şi, urmărindu-l bine, vom găsi, de fapt, că în prima duminică de după luna plină de după echinocţiul de primăvară sunt Paştile creştine.

Dificultatea începe abia atunci, când cei cari nu cunosc normele, după cari trebuie stabilită ziua sărbătorii de Paşti, compară un calendar dintr-un an cu un calendar din alt an. Ei nu-şi dau seama, că lunile noi dintr-un an calendaristic nu coincid cu lunile noi din celalalt an calendaristic. Şi atunci, ce să vezi ? Ei se întreabă, de ce în anul acesta s-au serbat Paştile în ziua cutare de aprilie, iar în anul viitor vom trebui să o serbăm în ziua cutare a lunei lui martie. Şi fără să-şi mai dea silinţa, ca să cerceteze şi să cu­noască motivele, pentru cari Biserica a stabilit, ca odată să se serbeze Paştile într-o zi a lunei lui aprilie, iar altă dată într-o zi a lunei lui martie, pretind, ca Paştile să se fixeze pentru totdeauna la o zi, care să nu permită o oscilare prea mare.

Pretenţia aceasta a cercurilor străine de normele şi tradiţiunile Bisericii nu este însă prin nimic justificată.

Cine astăzi este lipsit de cele mai elementare cunoş­tinţe în ce priveşte sistemul nostru planetar şi nu ştie ceeace este echinocţiu şi lună nouă sau lună plină ar face mai bine, dacă ar recunoaşte cu umilinţă această lipsă de cu­noştinţe şi s-ar supune conducerii celor, cari dispun de aceste cunoştinţe. Dar dacă cred, că nu se pot supune conducerii acestora, n-au decât să ceară lămuriri. Şi li se vor da. Dar a persevera în această ignoranţă, în sec. XX d.Hr. când ştim, că încă vechii locuitori ai Chinei, cari au trăit prin sec. VIII î.d.Hr., ştiau să calculeze, fără a dis­pune de mijloacele tehnice, de cari dispunem noi, chiar şi întunecimele de soare şi de lună, cu destulă preciziune, este un certificat destul de rău pentru gradul de cultură, pe care pretindem, că stăm. Dar dacă aceste cercuri au chiar cutezanţa, ca să ceară, ca cei cunoscători să abdice la cu­noştinţele lor şi să se coboare la nivelul cultural cel atât de jos, pe care stau dânşii, atunci ni lipsesc cuvintele, cu cari am trebui să calificăm atitudinea lor. Atâta spun, că Biserica nu poate ţine seama de cei, cari, cu rea credinţă, refuză a avea înţelegere pentru vechile şi venerabilele ei tradiţiuni.

Ar zice unii, că peste tot azi majoritatea hotărăşte. Noi răspundem, că în ştiinţă ar fi trist, dacă ar hotărî ma­joritatea, în ştiinţă trebuie să rămână hotărâtori acei factori, puţini la număr, cari au studiat şi cunosc chestiunea. Mai ales în Biserică nu se poate admite, ca mulţimea să hotă­rască cele ce trebuie să se facă şi ce nu. În Biserică hotărăşte Magisterul (sic!) bisericesc, iar toţi ceilalţi membri ai ei ascultă. În Biserică Domnul Iisus Hristos porunceşte. Biserica este Hristocratică, nu democratică. Cu toate acestea ea este cea mai folositoare şi mai binefăcătoare instituţiune pentru ome­nire. Aşa fiind, nu se poate admite, ca credincioşii laici să aibă dreptul de a hotărî în chestiuni, cari sunt exclusiv de competenţa bisericii învăţătoare. Cu atât mai puţin li este permis acelora, cari stau în afară de organizaţia Bisericii creştine, cum este cazul chiar cu Comitetului Comisiunii de studii a Societăţii Naţiunilor, din care fac parte, după cum am arătat în cele precedente, un număr considerabil de rabini iudei, ca să aibă oarecare vot în chestiuni, cari pri­vesc în primul rând Biserica creştină. Nici opinia publicului mare, ori şi cât de favorabilă ar fi chestiunei stabilizării Sf. Paşti pe o duminică oarecare din aprilie, nu are nici o importanţă hotărâtoare. Hotărâtor este numai votul bisericii învăţătoare.

În această direcţie Arhiepiscopul de York drept că a declarat, că ar fi înţeles, ca data de Paşti să se fixeze în prima duminică, care urmează după a doua sâmbătă a lunei aprilie, dar numai sub condiţia, dacă ar putea să se facă un acord general în biserică asupra acestei chestiuni. Cam la fel este şi răspunsul, pe care Patriarhul ecumenic din Constantinopole l-a dat în scrisoarea sa din 18 fe­bruarie 1924 în urma celor hotărâte în Congresul pan-ortodox ţinut între 23 mai şi 5 iunie 1923. În acest răspuns se spune, că Biserica Ortodoxă este gata a se declara în favoarea stabilizării sărbătorii de Paşti, sub rezerva unui acord comun al bisericilor creştine. Răspunsurile acestea sunt socotite din partea Comitetului Comisiunii de studii a Societăţii Naţiunilor favorabile chestiunei stabilizării sărbătorii de Paşti. Privite mai de aproape ele sunt însă răspunsuri evazive, pentrucă pe de o parte declară, că sunt gata să accepte stabilizarea Paştilor în felul sugerat de Societatea Naţiunilor, pe de altă parte însă pun condiţiuni, despre cari se ştie de mai înainte, că nu se vor putea realiza nici odată, adică condiţiunea unui acord comun al tuturor bisericilor creştine în această chestiune. Răspunsul Arhiepiscopului de York, care este în fond protestant şi stă atât de departe de vechea tradiţie bisericească, nu mă prea miră. Dar mă miră mult, cum de a putut să dea un astfel de răspuns Patriarhul Ecumenic din Constantinopole. Răspunsul este de-a dreptul nedemn de înaltul prestigiu de până acum al acestui Scaun patriarhal. Zic nedemn, pentrucă de frică, ca să nu piardă simpatiile membrilor din Comisiunea de studii a Societăţii Naţiunilor, a declarat cu cuvintele de mai sus, că este gata, ca să treacă peste hotărârea Sinodului Ecumenic şi să accepte o nouă stabilizare a Paştilor. Aceasta ar fi un act de trădare la adresa tradiţiunilor de până acum a Bisericii Ortodoxe…

Dar cei iniţiaţi ştiu de mai înainte, ca un Concil (sic!) Ecumenic nu va putea să dezavueze pe un alt Concil Ecumenic, care a luat deja hotărâri precise în chestiunea datei, când trebuie să se serbeze Paştile creştine. Acelaşi Spirit (sic!) Sfânt, care a grăit prin gura profetului Moisi şi i-a poruncit, ca să scrie, că mielul pascal trebuieşte junghiat în seara zilei de 14 nisan, adică în ziua de lună plină a primei luni de pri­măvară, a ştiut de mai înainte, că şi Domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, adevăratul Miel pascal al omenirii, Se va jertfi chiar în ziua de Paşti a iudeilor şi va învia a treia zi, într-o zi de Duminică. Şi acelaşi Spirit Sfânt a inspirat şi hotărârea Sf. Părinţi dela Sinodul I Ecumenic, ca sărbă­toarea Sf. Paşti creştine sau Învierea Domnului să se serbeze în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară. Şi, dacă, de fapt, acelaşi Spirit Sfânt îi va inspira şi pe Sf. Părinţi, cari vor fi convocaţi într-un nou Concil Ecumenic, atunci noi nu ne putem aştepta, că în ce priveşte ziua de Paşti, adică când vor trebui să se serbeze Paştile, ei vor fi în stare, ca să ia altă hotărâre. Ei vor confirma pur şi simplu hotărârea Sinodului I Ecumenic din 325 d. H. Şi atunci vom zice, că dacă cei iniţiaţi puteau şti, de fapt, încă de pe acum, că noul Concil Ecumenic nu va fi favo­rabil noului proiect de reformă pascală, cred, că ar fi fost mai consult, de a le tăia încă de pe acum celor ce vor să-şi vadă înfăptuită această reformă orice nădejde de reuşită. Dânşii s-ar fi supărat deocamdată, dar pe urmă s-ar fi liniştit şi s-ar fi împăcat cu o stare de lucruri, care nu se mai poate schimba.

2. Perturbările, cari se zice, că s-ar ivi din cauza lipsei de stabilitate a sărbătorii de Paşti pentru viaţa şcolară, judiciară, pentru comerţul de mărfuri şi traficul mondial şi pentru contabilitatea bancară, nu pot să fie atât de mari, după cum se pretinde. Ele sunt exagerate. Sărbătoarea de Paşti cade şi după noul proiect tot într-o zi de duminică. Dacă acea duminică este o duminică a lunei lui martie sau a lunei lui aprilie este irelevant. Cine vrea să serbeze Sf. Paşti timp de mai multe zile n-are decât să-şi ceară un concediu de mai multe zile şi să serbeze.

Stabilirea serbării Paştilor într-o duminică, care să cadă întotdeauna pe la mijlocul lunei lui aprilie, mai ales din cauze climaterice, nu are nici un rost. Nimeni nu poate garanta, că pe la mijlocul lunei lui aprilie toată creştinătatea se va putea bucura de vreme frumoasă. Eschimoşii creştini s-ar găsi şi în mijlocul lui aprilie sau şi mai târziu tot în mijlocul gheţarilor. Din cauza lor Paştile nu ar putea să fie amânate până atunci, până când s-ar topi gheţarii.

Concluziunile, la cari ajung, le pot rezuma, deci, în următoarele:

  1. Conştientă de importanţa deosebită, pe care o are săr­bătoarea Sf. Paşti, resp. Învierea Domnului pentru întreaga creştinătate, şi credincioasă bunelor tradiţii milenare Biserica Ortodoxă Română nu poate să serbeze Învierea Domnului la altă dată decât numai în prima duminică, care urmează după luna plină de după echinocţiul de primăvară.
  2. Nu există nici un motiv rezonabil, care ar putea să constrângă Biserica Ortodoxă de a abandona tradiţia ei de până acum şi de a accepta o stabilizare a sărbătorii de Paşti pe o duminica oarecare a lunei lui aprilie.
  3. Sistemele calendaristice n-au avut nici odată un rol hotărâtor asupra fixării zilei de Paşti. Ele au înregistrat numai simplu ceeace li s-a comunicat, fie direct, fie indirect, din partea Bisericii cu privire la ziua de Paşti. Şi nici pe viitor nu li se poate concede unor sisteme calendaristice dreptul de a hotărî ele data zilei de Paşti, mai ales, când ştim, că reformele calendaristice, cari ni se sugerează din partea Comisiunii de studii de pe lângă Societatea Naţiunilor, vor fi mult mai rele şi mai schimbăcioase decât sistemele calendaristice de până acum…
  4. Biserica Ortodoxă Română are îndatorirea sfântă, ca să corecteze punctul de vedere al Patriarhatului Ecumenic din Constantinopole şi să declare cu toată francheţa şi tară teamă de a-şi pierde simpatiile membrilor Comitetului de studii de pe lângă Societatea Naţiunilor, că nu poate admite, ca Sf. Paşti să se serbeze în altă duminică, decât în cea stabilită odată pentru totdeauna de Părinţii Sf. Sinod din Niceea din anul 325 d.Hr. Simpatiile lumii întregi nu trag atât de mult în cumpănă, cât trage în cumpănă păstrarea credin­cioasă a vechilor şi bunelor tradiţii bisericeşti, cari li-au fost inspirate Sfinţilor Părinţi de Spiritul Sfânt.
  5. Pentru cazul însă, că ni s-ar impune din afară, cu toată opoziţia noastră hotărâtă, ca să acceptăm noua reformă de stabilizare a sărbătorii de Paşti, noi să fim gata, ca să suferim, dar să nu cedăm. Cine va ceda pe această ches­tiune va trebui considerat un trădător al unei vechi tradiţii bisericeşti, care a fost sancţionată de însuşi Domnul nostru Iisus Hristos prin moartea Sa de pe cruce şi Învierea Sa din morţi, fapt, ce s-a întâmplat în prima duminică după luna plină de după echinocţiul de primăvară.

Al Sanctităţii Voastre prea devotat Dr. Vasile Gheorghiu

Profesor universitar

Iată exprimare bărbătească şi apologetică a Părintelui profesor ce s-a ridicat împotriva a două instituţii redutabile, una bisericească şi una lumească – Patriarhia Ecumenică şi Liga Naţiunilor. La care se adăugau atunci şi presiunile din partea agenţiilor economice, ale trusturilor internaţionale evreieşti, şi chiar ale unei opinii publice înlumite şi pătrunsă fiind de acest duh secularizat, gata să facă orice compromis cu puterile zilei.

După cum se ştie, cu ajutorul lui Dumnezeu, recomandarea lor n-a avut sorţi de izbândă, şi acei frăţiori au trebuit s-o amâne, dar să n-avem nici o grijă: cu siguranţă, mai ales acum după intrarea în UE, vom mai auzi astfel de propuneri, şi chiar şi mai şi. Vom vedea cum vom răspunde noi cei de azi la presiunile ce se fac pentru a prăznui Paştele pe nou, ca să fim împreună cu toţi creştinii.

Drept pentru care, să urmăm pilda acestui înaintaş, care prin cele de mai sus şi-a mai spălat din păcatele nesăbuitei „reforme calendaristice ortodoxe române.” Aceasta, mai ales să fie pildă pentru ierarhie şi profesorii de teologie, căci de acolo se aşteaptă îndrumarea poporului dreptcredincios de apărare şi păzirea credinţei noastre. Amin.

Read more: RĂZBOIUL UE CONTRA LUI HRISTOS http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-17/item/10-razboiul-ue-contra-lui-hristos#ixzz11gKPYPNj

 

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: