Skip to content

MÎNA ÎNTINSĂ A IUDEI (NOTE LA ULTIMUL ÎMPRUMUT AL STATULUI(!?) ROMÂN)

7 October 2010

Scris de Florin STUPARU

După o prea-lungă (zic eu) vreme de pace, „lumea civilizată” (şi se va vedea mai jos ce înseamnă aceasta) se clatină din înseşi temeliile ei, care sînt: negustorirea banilor, cămătăria şi înşelăciunea. În alte cuvinte, trăim „cea mai mare criză financiară din istorie”. Ce va urma, ar trebui să ştim, fiindcă am avut două repetiţii ale dramei: „criza” din 1913 şi aceea începută în 1929, care au dus mai întîi la foamete, mai departe la cele două războaie precum omenirea nu a mai cunoscut, iar apoi la reaşezarea lumii în forma pe care o are pînă în ziua de azi. Ceva asemănător urmează să se întîmple iarăşi în viitorul apropiat, pentru că e nevoie de „o nouă ordine mondială”. Va fi înfricoşător, dar nu despre asta ne e vorba acum, ci despre pricina cea dintîi a aşa-zisei „crize”. Ei bine, rădăcina din care s-a născut acest rod amar e grozava patimă a iubirii de argint (adică „iubirea de bani şi iubirea de avuţie mişcătoare şi nemişcătoare”, cum zice Sfîntul Episcop Ignatie Briancianinov), în care sus-zisa „civilizaţie” zace prea-dobitoceşte de mult, robită cu desăvîrşire. Nimic de mirare în aceasta şi nimic nou – ar putea răspunde cineva – căci lumea le face dintotdeauna pe ale ei. Aşa zic şi eu, doar că acum înrobirea aceasta e mai mare decît oricînd şi în afară de ea nu mai e nimic; şi, fiindcă iubirea de argint naşte toate celelalte patimi, omul e acum împătimit cu desăvîrşire. Şi aşa se întîmplă nu numai cu necredincioşii, ci şi cu toţi Creştinii cei botezaţi (mireni, preoţi şi monahi împreună!), care ar trebui să urmeze lui Hristos cel fără pungă la brîu, fără haină şi încălţăminte de schimb şi fără adăpost.

axa 14De ce este iubirea de argint maică a tuturor patimilor de căpetenie şi ucigătoare de suflet? Pentru că banii sînt mijloacele de schimb obşteşti. De unde urmează că „banul” nu e altceva decît întruchiparea dorinţei şi a putinţei omului de a stăpîni toate bunătăţile acestei lumi. De aceea şi e cel mai puternic idol (Efeseni 5:5), căruia dintotdeauna i s-au închinat păgînele neamuri, necunoscătoare ale adevăratului Dumnezeu şi împătimite de vieţuirea trupească, materialnică. Între ele, singur norodul ales al Iudeilor ar fi trebuit să se păzească cu tot dinadinsul de groaznica patimă şi înşelare diavolească, cîtă vreme el ştia că este mîntuire, că adică viaţa omenească nu se sfîrşeşte odată cu petrecerea pămîntească. Dar nu a fost aşa: în urma necurmatelor lor căderi din credinţă – măcar că Dumnezeul tuturor li Se arăta şi le vorbea pururea prin prooroci, îndrumîndu-i şi poruncindu-le – Iudeii cei tari de cerbice s-au lipit de cele ale lumii mai mult decît Egiptenii, Babilonienii, Elinii şi prea-trupeştii Romani. Altfel spus, s-au dat cu totul îndulcirilor pătimaşe: îmbuibării, curviei, trîndăviei şi, mai cu seamă, drăceştii slave-deşarte şi mîndrii. Şi, fiindcă toate acestea se dobîndesc lesne prin mijlocirea banilor, Iudeii au ajuns cei mai smintiţi iubitori de argint, adică închinători la Mamona, dracul averii, al lui „a avea”, pe care l-au întronizat chiar în Biserica lui Dumnezeu din Ierusalim. Să ne aducem aminte cum i-a aflat Mesia-Dumnezeu pe aceia care ar fi trebuit să-L aştepte cu frică şi cutremur: „Şi erau aproape Paştile Iudeilor, şi Iisus S-a urcat la Ierusalim. Şi i-a găsit şezînd în biserică pe cei ce vindeau boi, şi oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani” (Ioan 2:13, 14). Pe nimeni nu supăra aceasta, întregul norod fiind într-un acelaşi duh satanicesc de lepădare şi hulă, încît a fost nevoie ca Însuşi Mîntuitorul să alunge cu mîna Lui negustorii şi cămătarii, ca pe nişte cîini, precum şi erau: „Şi, făcîndu-Şi un bici din ştreanguri, [Iisus] i-a scos pe toţi afară din biserică, şi oile şi boii. Şi schimbătorilor le-a vărsat banii şi le-a răsturnat mesele. Şi celor ce vindeau porumbei le-a zis: Luaţi acestea de aici! Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie!” (Ioan 2:15, 16) [Căci] „scris este: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, iar voi o faceţi peşteră de tîlhari!” (Matei 21:12, 13).

După aceasta, nebunia iudaică a arghirofiliei (iubirii de argint) şi-a atins piscul său şi s-a ipostaziat în persoana Iscarioteanului, care a pecetluit pentru totdeauna desăvîrşita lepădare de Dumnezeu a vechiului norod ales, precum e scris: „Atunci s-a împlinit cuvîntul spus de Ieremia Proorocul, care zice: «Şi a luat cei treizeci de arginţi, preţul Celui preţuit, pe care L-au preţuit fiii lui Israil»” (Matei 27:9).

Iudeii, cel dintîi „neam ales” al lui Dumnezeu, ar fi trebuit să fie lumină pentru neamurile cele păgîne, căci doar pentru aceasta i-a şi ales Dumnezeu-Cuvîntul. Iar ei nu numai că n-au fost lumină, dar au adăugat chiar întuneric peste întunericul în care se rătăceau acelea şi eres peste eres. Iar de la arhiereii Anna şi Caiafa încoace, urmaşii lor şi ai lui Iuda cel iubitor de arginţi s-au străduit şi au izbutit să facă încă mai mult: să înrobească întreaga omenire (împătimită ea însăşi dintotdeauna de arginţi şi de avuţie mişcătoare şi nemişcătoare). Şi cum au făcut? Păi, ca şi Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul: au zis că ar fi mai bine să ţină ei banii tuturor celorlalţi în punga lor, ca s-o păzească şi să dea din ea şi la săracii pămîntului. Şi aşa au şi făcut: mai întîi, au strîns economiile celor din jur (pentru ca nesăbuiţii aceia să nu le risipească nebuneşte) şi din ele au dat tuturor celor care erau din vreme în vreme prea săraci ca să-şi împlinească patimile şi poftele: ori robi sau slugi de ar fi fost, ori boieri sau împăraţi. Căci tot omul pătimaş are nevoie de bani ca să-şi împlinească pofta numaidecît, fie că e vorba de a cumpăra un pahar de rachiu mai mult, fie un cal, o femeie, o armată, o cetate sau o împărăţie întreagă. Chiar din vremea Mîntuitorului se întîmpla, de pildă, ca Cezarul sau vreun general de la Roma, cheltuind în necurmate orgii toată prada smulsă din provincii, să fie în năprasnică lipsă de bani. Cine să-i dea aşa degrabă? Iuda cel chibzuit! Şi tot aşa, pînă în vremea de azi, Iuda a luat de la şi a împărţit la toată lumea. Dînd o mică dobîndă şi luînd una mare, se înţelege de la sine. Iar cînd datornicul sau ţara datornicului nu a avut să-i plătească, Iuda a fost silit să îl (o) „execute silit” (aşa se zice), adică să-i ia gajul (zălogul, amanetul) pe care acela sau aceea (ţara) a trebuit să-l pună la mijloc pentru a se putea împrumuta. Amanet care poate fi inelul de nuntă, casa ori pămîntul împreună cu toate ale lui: de la ierburi şi dobitoace, pînă la aur şi petrol.

axa 14Ei bine, anul acesta se întîmplă că Iuda vrea să strîngă toate datoriile pe care şi păgînii, şi necredincioşii, şi ereticii, şi Creştinii le au (sau li se pare că le au!) la banca lui. Căci punga Iudei s-a golit (aşa zice el). Încît lumea tremură din rărunchi, precum ziceam, căci datoriile (adevărate sau închipuite) au întrecut cu mult prea mult suma banilor care se află pe toată faţa pămîntului. Aceasta e „criza” şi trebuie înţeles (din înseşi spusele lor) că zisa „criză” va hotărî cu adevărat stăpînirea Iudeilor celor necredincioşi în Hristos asupra întregii lumi: asupra pămîntului, subpămîntului, văzduhului şi mării, dimpreună cu tot ce mişcă şi creşte sub soare, şi mai cu osebire asupra oamenilor şi a sufletelor lor. Cu alte cuvinte, este aproape ceasul acela nenădăjduit de nimeni, cînd neamul Iudeilor cel lipsit de împărăţie vreme de atîta amar de ani va ajunge să stăpînească toate neamurile. Ceea ce se va întîmpla negreşit – fie că ne place, fie că nu – pentru păcatele noastre, împlinindu-se astfel proorociile despre împărăţia Antihristului cel mare, care va fi un Evreu din neamul lui Dan. Căci aceasta e marea „republică mondială”, sau „Utopia”, nălucită de umaniştii Renaşterii şi încă de Pithagoras şi Platon. Acum îi zice „Noua Ordine” sau „Statele Unite ale Lumii”, cuvinte reci ce ascund răul omenesc desăvîrşit: împărăţia cea de trei ani şi jumătate a Antihristului, care va fi văzută înainte de a se înstăpîni ca mîntuire de tot răul şi ca un rai pămînesc, dar se va arăta cu adevărat ca o prea-înfricoşată închipuire a iadului.

Nu e loc aici pentru a vorbi despre aceasta în amănunt (poate o vom face data viitoare, urmînd tîlcuirea Sfîntului Andrei al Neochesariei la Cartea Apocalipsei), dar putem desluşi mijlocul prin care Iudeii vor înrobi cît de curînd neamurile (cîte au mai rămas neînrobite cu totul). Ei înşişi ne lămuresc în această privinţă. De pildă, John Adams (1735-1826) zice luminat: „Sînt două metode de a cuceri şi de a înrobi o naţiune. Una este prin sabie. A doua este prin îndatorare.” Acest pas, îndatorarea, s-a făcut, precum ziceam: toţi sîntem datori de mult băncilor lui Iuda, şi Iuda îşi vrea datoria înapoi acum. Dar cum să plăteşti, de vreme ce nu produci nimic de mult, căci doar pentru aceasta te-ai şi îndatorat? Nu altfel decît împrumutîndu-te tot de la Iuda şi amanetînd ce ţi-a mai rămas prin ogradă: pămînt, apă, lemn, piatră. (În ce ne priveşte pe noi, Românii, chiar nu ştiu ce ar mai fi de zălogit!) Iar dacă nu mai ai nimic din acestea, ceva tot ţi-a rămas ca să pui zălog: pe tine însuţi şi pe copiii tăi, care să munciţi de acum numai şi numai pentru Iuda, încercînd să plătiţi o datorie cu neputinţă de plătit, căci neîncetat dobînda curge la dobîndă. Dar, pentru a ne lumina desăvîrşit, să citim mai bine ce scrie unul dintre cei care au pus în lucrare acest meşteşug drăcesc de simplu:

„Noi, asasinii economici, sîntem de fapt responsabili pentru crearea primului imperiu global. Noi lucrăm în multe moduri diferite, dar probabil cel mai frecvent este să găsim o ţară care are resurse, cum ar fi petrol, şi apoi aranjăm un împrumut uriaş acelei ţări de la Banca Mondială sau de la altă organizaţie de acest tip. Dar banii nu ajung cu adevărat în acea ţară. De fapt, ajung la marile noastre corporaţii pentru a construi proiecte de infrastructură în acea ţară: centrale electrice, parcuri industriale, porturi. Lucruri de care să beneficieze corporaţiile noastre şi cîţiva oameni bogaţi din acea ţară. Dar nu ajută majoritatea oamenilor deloc. Întreaga ţară rămîne cu o datorie foarte mare. Este atît de mare, încît nu pot să o plătească. La un moment dat, noi, asasinii economici, mergem înapoi acolo şi le spunem: Ascultaţi! Aţi pierdut mulţi bani, nu vă puteţi plăti datoriile, aşa că vindeţi petrolul foarte ieftin companiilor noastre petroliere, lăsaţi-ne să construim o bază militară la voi în ţară, trimiteţi trupe şi susţineţi-le pe ale noastre într-un loc cum ar fi… Irak, sau votaţi-ne la următoarele alegeri la ONU! Le cerem să privatizeze compania de electricitate, sistemul de apă şi canalizare şi să le vîndă corporaţiilor din SUA şi altor corporaţii internaţionale. […] Deci este o adevărată reţea şi este modul tipic de acţiune al FMI şi al Băncii Mondiale. Ei îndatorează o ţară, şi este o datorie atît de mare încît nu pot să o plătească. Apoi, tot ei se oferă să refinanţeze datoria şi aşa trebuie ca ţara să plătească o dobîndă şi mai mare. Apoi ceri acest «quid pro quo» pe care-l numeşti «condiţionalitate» sau «bune relaţii», care înseamnă de fapt că acele ţări trebuie să-şi vîndă resursele – incluzînd multe din seviciile lor sociale, companiile de utilităţi, uneori sistemele lor educaţionale, penale, de asigurări – unor corporaţii străine. Deci este o lovitură dublă, triplă, cvadruplă. […]

axa 14La fel cum Rezerva Federală [a Statelor Unite ale Americii] ţine poporul american într-o poziţie de servitute îndatorată, cu datorii perpetue, inflaţie şi dobîndă, Banca Mondială şi FMI îndeplinesc acest lucru la o scară globală. Ideea de bază e simplă: îndatorează o ţară fie prin propria imprudenţă sau prin coruperea conducătorului ţării. Apoi, impune condiţii sau politici de ajustare structurală, care deseori constau în:

– devalorizarea monedei. Cînd se devalorizează moneda, se devalorizează toate lucrurile. Asta face ca resursele indigene să fie disponibile ţărilor prădătoare la o fracţiune din valoarea lor reală.

– tăieri masive de fonduri pentru programele sociale. Acestea includ adeseori educaţia şi sistemul sanitar, compromiţînd bunăstarea şi integritatea societăţii, lăsînd oamenii vulnerabili exploatării.

– privatizarea întreprinderilor de Stat, ceea ce înseamnă că sisteme importante social pot fi cumpărate şi reglementate de companii străine pentru profit.

– apoi, este liberalizarea comerţului sau deschiderea economiei prin scoaterea restricţiilor pentru comerţul extern. Asta permite un număr de manifestaţii economice abuzive, cum ar fi aducerea de către corporaţiile transnaţionale a produselor mai ieftine, subminînd producţia indigenă şi distrugînd economiile locale.”

Citind aceste lămuriri, să ne gîndim la ce se întîmplă în această colonie euro-americană numită convenţional „România” (de fapt, „Romania”, cu prescurtarea ROM). Astfel, înţelegem uşor pe ce s-a întemeiat „belşugul” nostru din anii trecuţi şi mai ales care este scopul enormului împrumut făcut zilele acestea de „poporul Român suveran” (prin „reprezentanţii săi”, fireşte) la marile bănci evreieşti. Iar dacă tot mai avem îndoieli, chiar reprezentanţii aleşi de noi în chip democratic ne spun la ce vor folosi aceşti bani: la refinanţarea băncilor (evreieşti, căci altele nici nu sînt) din România şi la „dezvoltarea proiectelor de infrastructură”, în colaborare cu oarecari trusturi transnaţionale, negreşit. Punct.

Read more: MÎNA ÎNTINSĂ A IUDEI (NOTE LA ULTIMUL ÎMPRUMUT AL STATULUI(!?) ROMÂN) http://axa.info.ro/arhiva/anul-ii/axa-14/item/33-m%C3%AEna-%C3%AEntins%C4%83-a-iudei-note-la-ultimul-%C3%AEmprumut-al-statului?-rom%C3%A2n#ixzz11gGkqR9a

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: