Skip to content

ROMÂNIA, CĂSUŢA ÎN CARE LOCUIEŞTE UN ELEFANT…

7 September 2010

Scris de Alina GLOD

În timp ce Preşedintele pocneşte cetăţenii ţării, mai ales pe aceia care au avut neobrăzarea să-i ceară şi socoteală pentru dezastrul în care a adus ţara şi pe deasupra, aceştia nici măcar nu au vrut să-l voteze a doua oară, România se zbate în criză, la fel de murdară, săracă şi bolnavă ca de obicei. Una dintre problemele ei cele mai spinoase la această oră fiind sistemul bugetar. Comparat cu un elefant, sistemul bugetar din România pare să dea serioase bătăi de cap guvernanţilor. Şi dacă Sebastian Vlădescu nu ştie ce să facă cu „elefantul”, Consiliul Fiscal sfătuieşte ca sistemul bugetar să fie trecut la un regim de…normalizare…adică în primul rând să fie eliminate excepţiile de la impozitare, să fie lărgită baza de impozitare şi toată lumea să-şi plătească obligaţiile. În viziunea acestui consiliu, evaziunea fiscală din România este mai degrabă promovată de lege, decât sută la sută ilicită, aşa cum se vorbeşte. Deci, printre soluţii se prefigurează: eliminarea excepţiilor şi creşterea bazei de impozitare, simplificarea sistemului de taxe, alinierea impozitelor pe avere la standarde europene (creşterea impozitelor pe stocul de avere), creşterea veniturilor nefiscale şi elaborarea unei strategii coerente de management a datoriei publice. De asemenea, Consiliul Fiscal nu consideră oportună pentru perioada viitoare o relaxarea fiscală, datorită faptului că, pe de o parte, trebuie îndeplinită ţinta de deficit bugetar, iar, pe de altă parte, această diminuare nu va avea nici un efect asupra scăderii preţurilor.

Consiliul Fiscal consideră că s-ar putea reduce povara fiscală asupra cetăţenilor prin reducerea contribuţiilor sociale, aflate la un prag foarte ridicat comparativ cu nivelul mediu european. Totodată, pe lângă faptul că România se află în situaţia unei atrageri dezastruoase a fondurilor europene (fiind singurul stat membru dintre cele zece ţări care au aderat după 2004 aflată în poziţia de plătitor net la bugetul comunitar, cu un sold negativ de 455,9 milioane euro în perioada 2007-2009), este şi „beneficiara” unui sistem de pensii complet dezechilibrat. Astfel, la nivelul UE, România ocupă unul dintre locurile fruntaşe în privinţa raportului dintre cheltuielile cu pensiile şi veniturile bugetare, reprezentând conform specialiştilor, 36,8% din veniturile bugetare în 2009, deşi dinamica numărului de pensionari a avut clar o tendinţă descendentă reducându-se de la 6,2 milioane pensionari în 2004 la 5,68 milioane în 2009. De remarcat că România ocupă penultimul loc în UE privind cheltuielile cu asistenţa socială (incluzând pensiile), cu 13,5% din PIB, iar problema consider că se regăseşte nu în numărul pensionarilor şi a cheltuielilor cu pensiile, ci în scăderea dramatică a numărului de angajaţi, ponderea salariaţilor în numărul de pensionari fiind de numai 0,8 în 2009. În fond, problema „elefantului” fiind lipsa de măsuri de stimulare a economiei şi proasta distribuire a fondurilor existente, căci deşi se ştie că salariile bugetare sunt extreme de scăzute, cel puţin la nivelul salariaţilor de rând, fondul total de salarii publice în România reprezintă 33% din veniturile bugetare şi nu mai puţin de 10,6% din PIB. Întrebarea legitimă este: unde se află de fapt „grosul” banilor?  Şi dacă răspundem: la vârful piramidei instituţionale, indiferent de instituţie, atunci este clar despre a cărui restructurare şi eficienţă ar trebui să vorbim! Astfel, analizând problema sistemului bugetar din România ar trebui să vedem cel puţin două abordări integrate: 1. Conceperea unui sistem bugetar minimalist care să se conformeze în mai mare măsură veniturilor bugetare şi 2. Proiectarea unui sistem bugetar care să răspundă cerinţelor actuale şi viitoare ale societăţii româneşti (ex. Un stat cu un sistem educaţional şi de sănătate adus la nivel european şi cu un aparat bugetar funcţionăresc, într-adevăr redus la nivelul necesităţilor din sistem, un stat cu o infrastructură modernă şi cu cel puţin două trei ramuri ale economiei foarte bine dezvoltate). Problemele grave apărute în ultima perioadă în spitalele din România (ex. Incendiul de la maternitatea Giuleşti, cazuri aparente de neglijenţă etc.) se datorează în principal supranormării, lipsei de fonduri şi economiei de fonduri acolo unde nu este cazul – într-un cuvânt, un management extreme de prost. Aceleaşi trei elemente se regăsesc la nivelul întregului aparat bugetar, iar eşecurile nu întârzie şi nu vor întârzia să apară. Stabilitatea şi performanţa nu apar niciodată cu zero lei, indiferent despre care domeniu sau palier instituţional vorbim. Reducerea strictă a cheltuielilor bugetare la nivelul veniturilor, adică un buget care să limiteze aparatul bugetar nediscriminatoriu, printr-o nivelare a tuturor micrositemelor, chiar şi acolo unde nu este cazul (ex. educaţie, sănătate), nu poate duce decât la dezastru. Singurele reduceri de fonduri ar trebui să se facă acolo unde a apărut risipa şi corupţia…adică în principal în ministere, însă sistemul politic sau mai bine spus clientelismul politic, extins până la vârful tuturor organismelor statului, exact aceste două aspecte nu este capabil să le elimine sau măcar să le normalizeze. Atunci oare despre ce reformă este vorba? Singura reformă care trebuie făcută este aceea…ca „elefantului” (metafora domnului Vlădescu) să-i fie extirpată tumoarea portocalie, de trei ori cât pârlitul de elefant, astfel încât acesta întorcându-se să nu mai dărâme toţi pereţii fragili ai căsuţei (economia României) în care locuieşte. Probabil că după extirparea tumorii se va vedea că „elefantul” nu a mâncat de luni bune, că este slab-mort şi că-i mai trebuie şi perfuzii, însă cine va fi oare chirurgul? Şi ce se va putea face ca, odată slăbiţi puternic, pereţii casei să fie reconsolidaţi? Se mai poate face oare ceva? Răspunsul poate fi da sau nu în funcţie de oprirea sau continuarea păstrării actualului guvern. Astfel, lipsa de măsuri în planul politicilor de susţinere şi încurajare a economiei îşi va arăta „colţii” cât de curând. Spre sfârşitul anului 2010, mai bine de 800000 de români şi-ar putea căuta un loc de muncă, numai în acest an disponibilizările din mediul bugetar vor fi de 67 de mii de bugetari şi din mediul privat de aproximativ 48 de mii de angajaţi, potrivit calculelor Ministerului de Finanţe, iar rata şomajului va ajunge la 8,5%. Totodată, semnalele trimise investitorilor privind situaţia economiei româneşti nu fac să se îmbunătăţească prognozele nici pentru anul viitor, angajările vor întârzia să apară şi investiţiile vor fi din ce în ce mai limitate, pe fondul lipsei de măsuri active care să stimuleze consumul şi degringoladei privind nivelul principalelor impozite şi taxe (TVA-ul, cota unică etc.). Astfel, producătorii se vor vedea în situaţia restrângerii capacităţilor de producţie şi implicit a concedierii angajaţilor, reducându-se atât numărul cât şi plaja de opţiuni în ceea ce priveşte locurile de muncă. Unul dintre aspectele defavorabile în restabilirea încrederii oamenilor de afaceri este, pe lângă situaţia delicată a cofinanţării, şi situaţia creditării bancare la toate nivelurile. În loc să susţină redresarea economiei, băncile, asemeni guvernanţilor, îşi transferă integral costurile crizei asupra firmelor şi populaţiei. Astfel, deşi BNR a păstrat încă din mai rata dobânzii de referinţă la 6,25%, băncile comerciale au majorat în iunie costul creditelor de consum în lei în medie cu 0,6 puncte, crescând totodată dobânda anuală efectivă la noile credite, potrivit datelor BNR. În aceste condiţii, pe fondul aşteptărilor de creştere a inflaţiei în perioada viitoare, situaţia creditării în România nu se va putea relansa. Mai mult, din cauza actualelor „tăieri” bugetare şi concedierilor, numărul restanţierilor în privinţa rambursării creditelor bancare va creşte începând din toamnă, îngrijorător fiind numărul mare de persoane ce au cel puţin un credit (aproximativ 4,5 milioane persoane), depăşind numărul de salariaţi ai României. Astfel, pe lângă instabilitatea fiscală se poate adăuga şi una bancară, începând cu toamna anului 2010. Nu este de mirare că firmele, de cele mai multe ori, caută eludarea legii, căci orice modificare nefavorabilă a fiscalităţii (impozite locale enorme, cele mai mari contribuţii sociale din UE, TVA foarte ridicat) este percepută ca un abuz care conduce la răspunsuri tot la fel abuzive din partea firmelor, care caută măsuri extreme de supravieţuire. Astfel, îngrijorări produce şi înlocuirea de la 1 octombrie a impozitului minim introdus în 2009 (ce a condus la închiderea a peste 200000 de firme) cu un impozit forfetar. Antreprenorii sunt pe bună dreptate îngrijoraţi, neştiind în ce măsură noul impozit le va afecta afacerea, căci guvernul nu a dat nici un fel de lămuriri privind modalităţile de calcul a noului impozit. Tot la capitolul spaime şi îngrijorări, ultimele modificări ale codului fiscal privind veniturile persoanelor ce desfăşoară activităţi independente a condus la dezorientarea acestei categorii a populaţiei, aceştia trebuind să depună declaraţiile şi să achite impozitele aferente într-un termen extrem de redus, iar funcţionarii publici nu au fost capabili să dea lămuririle necesare modului de aplicare a respectivelor norme. Şi tot la acest capitol de inconsistenţe şi aberaţii legislative, noua lege a salarizării unitare, care va fi aplicată de la 1 ianuarie 2011, va lua bani din salariul cel mai mic şi va adăuga la cel mai mare, salariul minim urmând să fie redus la 640 lei (de la 705 lei), iar salariul maxim va fi de 15 ori (şi nu de 12 ori, cât era prevăzut în proiectul iniţial) mai mare decât salariul minim. În plus, guvernanţii continuă să arunce minciună şi praf în ochi, când afirmă că anul viitor vor fi majorări salariale, căci potrivit noi legi a salarizării unitare, salariile cuprinse între 600 şi 800 lei vor creşte din 2011 cu doar 20%, în timp ce salariile mai mari, de până la 2000 lei vor fi majorate cu doar 1%, aplicate fiind la schilodirea abuzivă a salariilor de 25% şi nu la salariile anterioare acestei tăieri, aşa cum este de altfel normal. Practic în 2011, salariile bugetarilor vor fi mult mai mici decât cele de la începutul anului 2009. În acest context, al modificărilor legislative, mai ales a celor cu impact asupra bugetelor companiilor şi populaţiei, cuvântul de ordine ar trebui să fie stabilitatea, iar orice modificare legislativă să fie dezbătută atât de mediul social cât şi de Parlament şi să se producă la cel puţin câţiva ani şi în nici un caz lunar sau zilnic precum este în România. Unul dintre factori favorizanţi ai stabilităţii legislative este proiectarea multianuală a bugetului de stat şi nu elaborarea anuală, suprarealistă şi deci supusă frecvent rectificărilor bugetare. Fireşte că o programare bugetară multianuală ar încurca planurile multor politicieni de Dâmboviţa în sensul că ar lăsa puţine marje de manevră pentru incertitudini şi corupţie şi probabil că ar fi foarte dificil să spui după aceea că n-ai ştiut cât ţi-e „plapuma” bugetară, ba mai mult, ar fi fost greu să afirmi că, după 6 ani de guvernare, „o ţară care se împrumută ca să plătească salariile şi pensiile este o ţară de mâna a doua”…şi dacă ar fi adevărat, oare cum sunt cei care ne conduc…de a câta mână???

Read more: ROMÂNIA, CĂSUŢA ÎN CARE LOCUIEŞTE UN ELEFANT… http://axa.info.ro/prima-pagina/item/578-romania-casuta-in-care-locuieste-un-elefant#ixzz0yqpbL46V

Advertisements
No comments yet

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: